Ca sa pa­rafrez, in acest moment mi-am regasit cizmele cu care s-a facut campania in Ita­lia. Da. Nu m-am asteptat sa existe a­se­menea interese subterane care sa contribuie la blocaje institutionale. Pa­ra­do­xal, pe de o parte, a existat in cadrul U­ni­ver­sitatii o sustinere pentru programele si proiectele pe care le-am initiat, ca do­va­da, rezultatul Universitatii. Ma mindresc cu acest lucru si este rezultatul echipei de ma­nagement pe care am condus-o. De a­ceea nu ma dezic de oamenii cu care am lu­crat. Pe de alta parte insa, exista un nucleu care si-a vazut distruse privilegiile si care se gindeste ca daca nu voi mai fi rec­tor, vor putea sa intoarca Universitatea din drum. Si-au facut insa, niste socoteli gresite. Pe de o parte, pentru ca oamenii din Universitate si-au dorit aceasta schim­bare. De unde este clar ca nu exista in acest moment posibilitatea intoarcerii la punctul initial. Pe de alta parte, so­co­telile au fost gresite si pentru ca nu m-au cu­noscut, intr-adevar. Eu nu voiam sa mai candidez ca rector, fiindca-mi do­ream sa cochetez din nou cu politica si sa candidez pentru un post de senator de Iasi, considerind ca este momentul sa facem si legi bune pentru Romania. Dar acest eveniment m-a convins ca trebuie sa candidez si anul acesta ca rector tocmai pentru ca drumul sa fie, intr-adevar, i­re­vocabil, iar toate masurile sa fie puse in practica intr-o asemenea maniera incit ni­meni sa nu mai poata in veci sa intoarca Universitatea din drum.

Cel mai mult au deranjat noua mo­­dalitate de evaluare si mai ales in­ten­ti­ile viitoare. Iar aceste intentii s-ar fi fac­tualizat foarte curind. Am fost im­pie­di­cat, dar nu este timpul pierdut. Iar aceste in­tentii se refera la externalizarea e­xa­mi­na­ri­lor. Am luat legatura cu firma Pro­me­tric, cea care se ocupa de evaluarile Toefel si Step in America si-am semnat un pre-con­tract, astfel incit din sesiunea din va­ra, pe baza acestei platforme de e-lear­ning, ei sa organizeze examenele. Cu alte cuvinte, vreau ca noi doar sa instruim studentii, dar evaluarea sa fie facuta de o institutie internationala, recunoscu­ta, care sa puna notele pentru pregatirea te­oretica. Acesta a fost punctul culminant in care, cei care se opun acestei mo­da­li­tati de evaluare au reactionat.

______________________________________________________________________

______________________________________________________________________

Vreau sa spun ca, desi se opun unii, acest program se va realiza oricum. La toate disciplinele preclinice, evaluarea se face in aceasta forma obiectiva. Ast­fel, si clasificarea studentilor se face usor, pentru ca nu vor mai exista diferente in functie de serii. Pentru ca e posibil ca la unele serii sa existe un cadru di­dac­tic mai sever, la altele, unul mai in­dul­gent si atunci aveam mari probleme la in­sasi clasificarea studentilor. La UMF se intimpla ca in invatamintul preuniversitar, unde o nota de 8 la liceul Negruzzi, de pilda, echivaleaza cu o nota de 10 la un alt liceu, rural sau industrial. 

Nu numai, dar si din acest motiv. De asemenea, faptul ca am introdus anumite masuri de evaluare a ca­dre­lor didactice si am impus anumite stan­darde de calitate a deranjat. In momentul in care a venit Legea Edu­ca­tiei Na­tio­na­le, multe dintre lucrurile men­tionate acolo la noi erau deja istorie, fiindca le pusesem demult in practica. In unele do­menii, am fost un pas inapoi, dar am re­usit sa modificam in asa fel incit sa mer­gem inainte. Toate aceste lucruri au tre­zit reactii, fireste, dar in final toata lumea a inteles. Iar in acest moment, peste 90% dintre cadrele didactice de la UMF ma sustin si sint cu siguranta alaturi de mine.

Prin mai multe modalitati. In pri­mul rind, mi-am dat seama prin me­sajele pe care le-am primit pe telefon. In al doilea rind, am vazut atunci cind profesorul Ciuce de la Cluj a initiat o petitie de sustinere. Si mai mult decit atit, vad asta din felul in care sint primit. Fiindca poti sa vezi cind cineva iti spune ca e a­laturi de tine din complezenta, dar e cu totul altceva cind oamenii au emotii pentru tine. 

______________________________________________________________________

______________________________________________________________________

Nu-i condamn. Nu cred ca sint ei vinovati, ci aceia care arunca laturi. Da­­ca este o campanie de denigrare bine pusa la punct, oricine poate avea un mo­ment de indoiala. Dar nu sint vinovati, fiind­ca nu ei sint cei care au initiat tot scan­dalul asta. Ei nu s-au ridicat impotriva mea si a politicilor pe care le-am ini­tiat. 

Pe mine m-a sustinut moral si cred foarte tare in ea. Fiindca daca ma luam dupa ce scrie presa despre mine, as fi fost paria societatii. Dar cei care ma sustin, spre deosebire de cei care ma condamna, nu s-au ascuns in spatele anonimatului. De asemenea, m-a impresionat greutatea numelor celor care ma sustin si cred in mine. In acelasi timp, am vazut cum aceasta petitie a creat un sentiment de comuniune, dincolo de persoana mea. Fiindca cei care si-au scris numele, chiar daca nu se cunoseau intre ei, dintr-o data au vazut ca nu sint singuri, ca alaturi de ei mai sint si altii care gindesc la fel, iar aceasta comuniune de idei si valori este importanta. Pentru mine a fost un element de declic care m-a intors la realitate. 

Eu imi propusesem sa ma re­trag de peste tot si-mi ziceam ca n-are nici un rost sa mai lupti in tara asta. Chiar ma gindeam sa emigrez. Imi pot permite. Nu am ascuns niciodata ca am cistigat bine in mod legal. Eu am fost singurul rector din tara care si-a pus declaratia de avere pe site cind inca nu era obligatoriu. Intr-o tara normala n-ar exista acest po­pu­­lism gretos si-aceasta demagogie prin care preocuparea este fata de cuantum si nu fata de caracterul legal sau ilicit. Se doreste la virf sa fim un popor de oameni saraci. Se doreste sa avem o cultura ba­za­ta pe frica si pe absenta dialogului, pe in­vi­die, ura, egoism si orgoliu. In 21 de ani nu am fost acuzat niciodata de acest lucru si nici acum nu sint acuzat ca as fi tras fo­loa­se materiale ilicite. Ma asteptam insa sa apara astfel de false acuze, iar pe mine, personal, nu m-au afectat. Mi-au afectat fa­mi­lia, intr-adevar, dar lucrurile astea se vor rezolva mai tirziu.

Intr-adevar, procesele dureaza mult pina sa se ajunga la verdict, iar miza a­cestuia este sa mi se distruga credibilitatea. Daca mi-as fi pierdut intr-adevar cre­dibilitatea, luarile mele de pozitie ar fi putut fi usor indepartate printr-un: „uite cine vorbeste!”. In acelasi timp, faptul ca eu nu am o inregimentare de partid, de­ran­jeaza. Luarile mele de pozitie in public sint inatacabile, pentru ca nu se poate spu­ne ca apar interesele unui partid. Atacul acesta este exclusiv la adresa cre­di­bilitatii mele. Eu am anuntat ca vreau sa ma implic mai mult in politica si s-a vrut, in felul acesta, sa fiu determinat sa ma preocup de alte lucruri si sa ma abat de la agenda mea. Dar eu ma voi implica in mod sigur in politica, continuindu-mi propria agenda, fiindca nu vreau sa ma las dominat. Voi introduce in societatea româneasca si aceasta cultura a dialogului. Adica o platforma unde mai multe forte politice, indiferent de interesele de partid, sa poata sustine anumite politici. 

______________________________________________________________________

______________________________________________________________________

Numai la prima vedere pare o idee utopica. Dar eu am rabdare si am inceput multe proiecte care pareau u­to­pice. Cind am devenit rector la UMF mi s-a spus ca e utopic sa incerc sa intorc din drumul pe care-l avea aceasta institutie. Dar eu veneam din interior si stiam citi oa­meni de valoare si de inalta calitate umana exista aici. Am pus un pariu si-am spus ca daca regulile institutionale vor fi cit mai putine, dar ferme, voi reusi. Au trecut trei ani si citeva luni. Aceleasi persoane sint si acum mirate ca a fost posibil. Mi-au zis: „Noi ne gindeam ca numai in sapte, opt ani asa ceva s-ar putea in­tim­pla”. De aceea, mie imi plac proiectele care par imposibile si voi reusi si in acest plan politic. Oricum, pe mine m-au iubit mereu partidele din opozitie si nu m-au iubit – nu spun ca m-au urit – cele aflate la putere. 

Nu. Pentru ca dupa cum spu­neam, cei care-mi arunca laturi in cap si-au facut planul gresit. Nu s-au gindit la ci­ne anume ma voteaza pe mine, acolo unde candidez. in UMF, sint cadrele di­dac­tice si studentii. Asa ca am sanse.

Da. Iar la Colegiul Medicilor, sint colegii mei, medicii. Pe care nu-i in­te­reseaza ce scrie in presa, fiindca ma cunosc si au incredere-n mine. Exista, de­si­gur, o sansa de 1% sa ma insel, dar nu mai mare de atit. De altfel, problema nu este aceasta. Numai cei care sint frustrati si nerealizati se supara cind pierd ale­ge­ri­le. Nu zic ca e o mare bucurie cind pierzi, dar imi spun ca eu, chiar daca as pierde – desi sansa, va spun, nu-i mai mare de 1% sa pierd – tot as face parte dintre membrii Colegiului si voi avea un numar semnificiativ de voturi care ma vor sustine si pe aceia ii voi reprezenta.

Da, nu neg, dar in orice proces electoral exista acest risc, de-a fi batjocorit fara sa poti reactiona, gratie marilor reforme facute de aceasta doamna, Mo­nica Macovei. Eu am ajuns la conclu­zia ca aceste procese nu slujesc decit spre de­­turnarea proiectelor pe care ti le-ai pro­­pus. Este adica, o pierdere de timp ca­re nu merita efortul, fiindca te indepartezi de adevaratele planuri, cele importante si semnificative fara sa recistigi nimic, pina la urma. Nu trebuie decit sa rezisti la san­taje si la balacareli.

______________________________________________________________________

______________________________________________________________________

Asa este, iar miza e Institutul de Oncologie. Acesta era pe punctul de a disparea a doua oara din Iasi. In anii ’80, profesorul Chiricuta a venit cu finantare, avind sustinerea PCR-ului. S-a intimplat acelasi lucru atunci, ca si acum: a fost alungat de cei din lumea medicala. Astfel ca el s-a dus la Cluj si asa Clujul are a­cum un institut de oncologie performant, care ar fi trebuit sa fie al Iasului. Ac­tualul institut era iarasi pe punctul de a disparea, din cauza unui troc politic. Fap­tul ca eu m-am opus sa se repete istoria a avut drept consecinta amenintarea, aver­tis­­mentul ca am sa fiu distrus. Mi s-a spus asta in toate felurile, voalat, direct, pe filiere, in tot felul. Si am spus: nu se poate acest lucru. Printr-o coincidenta stra­nie, scandalul a aparut dupa ce m-am opus si cind am anuntat alegerile la Co­le­giu si la rectorat. E o coincidenta stranie. 

Da. Iar procesul va dura foarte mult. Va trebui sa ma apar, dar anumite acuzatii vor disparea cu siguranta. Cum ar fi cea de aderare la un grup in­frac­tio­nal, fara nici un fel de motiv. Adica eu, prin gena mea infractionala, fara sa am nici un motiv, fara sa am nici un rol, am auzit ca s-a infiintat un grup infractional si hop si eu la el! Fiindca vedeti ca nu exista probe pentru alte capete de a­cu­zare, precum dare sau luare de mita, tra­fic de influenta sau atragere de foloase ne­cu­venite. Asemenea acuzatii nu doar ca nu pot fi sustinute, dar ar trezi o reactie civica foarte puternica fiindca pe mine ma cunosc mii si mii de oameni.

Sa nu fiu ipocrit. In primele patru sau cinci zile am fost socat. Cre­deam ca traiesc in tara absurdului. Nu ma miram ca Urmuz si absurdul isi afla ra­da­ci­nile in Romania. Dupa care m-am gin­dit daca nu cumva, la mii si mii de sem­na­­turi, n-oi fi gresit vreodata. Dar atit timp cit am constiinta impacata, am doua op­­­tiuni: sa ramin incremenit intr-o a­gen­da impusa de ceilalti si sa ma preocup nu­mai de asta sau sa-mi fac agenda mea. Si am luat decizia ca intr-o tara pe care eu mi-o doresc, unde exista libertatea autentica, trebuie sa-mi fac eu agenda. incit a­cest proces e ca o durere de masea. Ma in­teapa, ma siciie, dar nu-mi voi schimba com­portamentul. Aceasta este decizia mea: sa nu-mi schimb comportamentul! Nu ma voi abate de la proiectele pe care le-am inceput.

De exemplu, eu nu inteleg de ce nu am voie sa parasesc tara. Oricum voi pleca. Voi face o cerere si vreau sa vad care va fi motivatia in cazul in care s-ar impotrivi. Adica ce se asteapta sa fac? Sa-mi las familia aici si sa ma refugiez intr-o tara cu care Romania nu are tratate de extradare? Sau am sa las aici ca nu­me­le sa-mi fie murdarit, cind singura avere re­ala este numele meu de care e legata o­nes­­titatea? Sau am sa ma ascund in munti? Sau am sa ma duc sa pun pistolul la tim­pla martorilor? Adica aceasta ma­su­ra este luata numai ca sa se insinueze publicului ca, dom’le, asta nu-i chiar asa negru, da’ ceva tot exista de-s necesare asemenea ma­suri de siguranta.

Nu m-am decis inca fiindca am in vedere timpul pe care l-as pierde, cu atit mai mult cu cit eu nu sint un globtrotter in strainatate, ci numai in tara. In strainatate plec numai de vreo doua ori, maxim de vreo patru ori pe an, cind n-am cum sa refuz. Ati vazut ca de regula invit si vin la Iasi marile personalitati, nu ma duc eu la ele. Nu ma duc nici cu capul umil si cu caciula in mina, ci mereu de pe o pozitie ferma, fiindca stiu valoarea tarii mele...

M-a mirat, dar deocamdata to­tul se afla in prima faza de intelegere. Pro­babil ca in mintea anchetatorilor, ei chiar cred in aceasta constructie. Eu stiu ca pentru a adera e nevoie de o anumita mo­tivatie. De asemenea, trebuie sa ai un rol. Ori care-i rolul meu? Adica eu am aderat avind rolul de fraier, nu? Cred ca iarasi ar trebui sa ma simt dominat. Eu am sa ma apar in instante nationale, internationale, dar, repet: nu doresc sa fiu do­minat numai de acest dosar! Acest dosar va fi  doar durerea mea de masea pe care o va trata stomatologul care trebuie.

Tot timpul mi s-a spus – n-am apucat sa analizez prea multe –, ca trebuie sa-i cred, ca s-a format un grup in­frac­tional organizat. Pe ceea ce am vazut, dar la unul singur am vazut, deci, repet, pe ceea ce am vazut, mi se pare ilar sa consideri ca a cere o sponsorizare pentru Universitate ca sa dai burse la studenti si la rezidenti, incheind contract de sponsorizare, ar insemna luare de mita. De­o­cam­data, deci in acest moment, pe ceea ce am vazut, nu sint convins ca exista un grup organizat. De fapt, e o telenovela un­de doi soti se cearta si vine sotia si-si toar­na sotul, et caetera. Faptul ca se extinde aceasta telenovela si la persoana mea si se analizeaza acum lucruri legate de familia mea sau alte proiecte care nu fac obiectul acestei anchete, iarasi mi se pare fortat. Dar astea sint deja lucruri juridice pe care le vor rezolva specialistii. Eu am spus, repet, ma intorc pentru a lupta pentru proiectele pe care le-am anuntat si nu vreau sa ma las dominat numai prin: „ce-i cu dosarul ala?” Dosarul ala sa-l rezolve cine se pricepe.

Intr-adevar, doua lucruri m-au atins. Adica eu am cicatrici din lupte pe care le-am dus si chiar daca sint un sentimental si-un emotiv, sint, zic eu, o fire su­ficient de puternica. Si, mai ales, antrenata in batalii. M-au durut cele doua elemente: familia care mi-a fost balacarita si sa-mi vad colaboratorii mei purtind ca­tuse. Aici pot sa spun: „touché”, m-au lovit. Dar orice-ar fi, eu nu pot sa nu le re­cunosc meritele, fiindca nu am fost singur. Tot ce am facut, a fost cu ajutorul Se­na­tului, al echipei de management, al ce­lorlalti. Viata m-a invatat ca orice se poa­te intimpla. Imaginea asta din presa, care le-a fost creata, pe mine nu ma con­vinge. Daca au fost actori atit de buni, de Oscar, incit sa nu-mi fi dat seama toti anii astia... Nu stiu. E greu. Fiecare se va apara. 

______________________________________________________________________

______________________________________________________________________

N-a fost cazul. Pe persoanele care se aflau acolo, le cunosteam. Eu am trecut de faza de indignare. Cind am fost audiat, eram deja intelept. Am zis ca n-are rost sa ma indignez, fiindca atunci cind esti furios, poti sa faci si greseli. Eu sint mai periculos cind sint calm. Iar acum, ati vazut, am luat deja niste decizii. Re­pet: nu vreau sa blochez proiectele pe ca­re le-am inceput. Si-asa au fost blocate timp de doua saptamini. Cind esti bat­jo­co­­rit, nu te simti bine. Dar am stat, m-am gindit si-am zis ca Iov, ca in viata sint ce­le sapte vaci grase si sapte vaci slabe. A­cum au venit si cele slabe. Totul tine insa de constiinta interioara. Cit timp te simti ne­vinovat, gasesti forta sa te aperi. 

Da. De asta am zis ca am fost lovit. Fiindca daca actiunea ar fi indreptata catre ei si strict impotriva lor – desi nu sint detinatorul adevararului absolut si s-ar putea chiar asa sa fie – atunci... Dar mi s-a spus ca sint si „victime colate­rale”. Ei sint treptele pe care se doreste sa se ajunga la mine.

Nu cred ca se va intimpla. A­dica reactia ar fi in acest caz foarte... Nu cred ca ar face asa ceva. Nu cred ca se va ajunge la asta pentru ca atunci inclusiv reactia opiniei publice ar fi...

Da. Eram convins vazind cum, nu mi s-a spus in mod direct, dar totusi mi s-a spus: „Daca mai dati si pe altii...” Iar la modalitatea in care se sustine si exista legea in Romania, pentru ca ima­gi­nea Justitiei nu este cea mai favorabila in Romania – desi eu nu cred acest lucru – orice este posibil in viata. Exista numai o mica probabilitate sa fiu arestat. Dar, desigur, e posibil sa se trezeasca cineva dimineata suparat, sa spuna ca vorbesc prea mult si sa ramin macar 26 de... Sau se poate considera ca, avind in vedere au­dien­ta atinsa si imaginea mea, anumite struc­turi din justitie sa considere ca sint pe­riculos fiindca generez un curent de o­pi­nie publica. Orice se poate intimpla. 

______________________________________________________________________

______________________________________________________________________

Sa fim realisti. Sigur ca in rin­dul anchetatorilor sint si oameni care cred in dreptate. Dar in acelasi timp, sint si persoane din toate structurile, care fo­lo­sesc acest mijloc ca sa dispara o voce credibila. „E bine sa avem un mijloc de presiune si de santaj”, isi zic. Si sint persoane direct afectate, care au pierdut foarte mult si care, dind acest mesaj, ca „oricind noi sintem cei puternici”, vor sa in­toarca o institutie din drum. Dupa cum, de ce sa nu punem si invers problema, sint si oameni carora acest context le-a per­mis sa se afirme. 

Cum ar fi cei care-au semnat pe­titia. Aici a fost strict manifestarea in­cre­derii in ceva, a increderii in cineva, prin care oamenii au protestat impotriva po­sibilitatii de-a murdari totul.

Da. Nu toata lumea, dar multi. Pen­­tru ca nu i-a obligat nimeni pe oa­me­nii aceia sa semneze. N-a fost un co­mu­ni­cat pe care sa-l fi preluat presa si sa-l fi mediatizat. Faptul ca au semnat, e un me­saj foarte clar: „Orice s-ar spune, avem in­credere in el”. Sigur ca si pe mine m-au o­norat, dar mai ales s-au onorat pe ei fiindca nu au venit cu „uite, si el e asa!” ci cu „noua nu ne este frica sa avem in­cre­dere in el. Avem speranta si mergem inainte”, indiferent de planurile si calcu­lele altora.

Nu sint intangibil. Dar ma ajuta sa am control asupra mea. Pot functiona. Si Universitatea a functionat, chiar si fara mine. Nimeni nu mi-a pus la indoiala ca­li­tatea de rector. Ma bucur ca nu s-a creat un vid de putere, ba chiar toate deciziile pe care le-am luat in aceasta perioada au fost duse la indeplinire, pe acest curent de simpatie, mult mai repede decit ma as­teptam. Oamenii au vazut si in asta o mo­da­litate de a-si exprima sustinerea. Cind e­xista trei oameni care au incredere in tine se cheama c-ai facut ceva in viata. in mo­mentul in care sint insa mii, ai intr-a­de­var o alta abordare. 

Am mai verificat o data actele, raportul de audit, am vazut ca este ok. Deci am citit in raportul DLAF cind am fost audiat: in acest raport nu apare nu­me­le meu decit in final. Desigur, vom contesta dosarul. Dar acolo, numele de As­tarastoae nu apare decit o singura da­ta, in concluzii, la final. In rest, sint o mul­time de persoane, unele pe care nici nu le cunosc. De la Ministerul Comuni­ca­tiilor sint o multime. Cum s-ar spune, la acest proiect, toata lumea s-a decis s-o faca lata.

Pai da, ca eu n-am inteles concluzia. Au vorbit acolo despre o multime de oameni, iar la final m-au bagat si pe mi­ne. A, fiindca sint rector si manager de proiect. Singurul pericol real e ca exista posibilitatea ca Universitatea sa fie trecu­ta pe-o lista neagra la finantare. Avan­ta­jul e ca fondurile structurale oricum s-au in­che­iat. Dar cel mai rau e ca oamenii vor fi demoralizati sa se mai implice in scri­e­rea de proiecte europene. 

Acest dosar va fi ridicat de fie­ca­re data cind voi avea o pozitie publica. Nu-mi va modifica comportamentul. Va fi, repet, o durere de masea siciitoare.

Sint si eu om, desigur, dar me­reu am cautat sa-mi tin in friu orgoliul. A­dica sint crestin iar trufia, mindria sint pa­cate capitale. Eu sint convins ca divinitatea vede ceea ce e-n inima, nu ceea ce e aparent. Vreau sa spun ca atunci cind am primit premiul acela, de cetatean de o­noa­re, creierul meu era curatat. N-aveam nimic pregatit si era un moment de tensiune. Iar atunci, amintindu-mi de slujba religioasa, am vorbit ca si cum cineva mi-ar fi dictat. Iar acel discurs cred ca a fostul unul dintre cele mai emotionante pe care le-am tinut in viata mea. Faptul ca 400 de oameni, crema Iasului, prieteni si adversari, s-au ridicat in picioare si m-au aplaudat minute in sir a fost, cred, un semn ca trebuie sa-mi tin in friu orgoliul.

Singurul lucru de care ma tem este ca nu pot controla chiar totul. De e­xemplu, starea mea de sanatate. Dar sint con­vins ca lupta mea va fi dusa pina la ca­pat fie ca am sa exist, sau nu.