Blaga poate sa aiba sau sa nu aiba dreptate; lectia lui e plina de talc. Asa ratacesti inainte de-a te intoarce la ale tale. N-ai ce face: ele nu sunt cu adevarat comorile tale pana ce nu le-ai parasit de-a binelea. Cateodata te cuprinde spaima ca n-ai sa le regasesti - si nici nu le regasesti. Dar intotdeauna cand te stapanesti cu adevarat in ele simti ca n-o puteai face decat printr-un ocol - care e cultura insasi. 

Cum poate fi simplitatea, atunci, o constanta culturala? La o expresie simpla sfarsesti, la un sobru echilibru de gandire ajungi - in nici un caz nu operezi cu una sau cu cealalta. E cea mai absurda dintre acuzatiile pe care le arunca tinerilor batranii cate unei culturi (si cati batrani ori imbatraniti nu numara cultura noastra!), aceea ca, pe toate planurile, tinerii nu vor sa se poarte ca toata lumea. 

"De ce nu vorbiti ca toata lumea?" aude poetul ori filozoful. Dar idealul oricarui creator nu e sa vorbeasca asa cum vorbeste toata lumea, ci dimpotriva, sa faca lumea sa vorbeasca asa cum vorbeste el. De la cutare pictor englez incoace s-a putut spune ca lumea a inceput sa "vada" amurgul. Dupa Kant, ganditorii vorbesc de "transcendent" si "transcendental" asa cum a vroit Kant. Iar chipurile oamenilor nu-ti par mai alungite, pentru ca asa le-a vroit El Greco, sau dragostea lor mai aproape de moarte, fiindca asa a slavit Wagner pe Isolda?

Exista doua feluri de a fi simplu - iar cei care te-ndeamna la simplitate nu vor sa le deosebeasca: exista o simplitate a tuturor si una a fiecaruia. Cand ti se spune sa gandesti ca toata lumea, sa scrii ca toata lumea, sa vezi ca toata lumea, ti se cere sa-ti condamni singur viata spirituala. Cand insa ti se cere sa ajungi la expresia ei simpla, atunci esti indemnat sa ti-o desavarsesti. Caci fiecare implinire creatoare si spirituala ajunge un termen simplu. Dar unul propriu vietii spirituale care se implineste. 

Sunt putine lucruri atat de simple ca un "Andante" de Mozart. Cine insa nu surprinde cat de lucrat e intreg materialul care sustine tema simpla a andantelui, cine nu vede cata renuntare si cata purificare sta in simplitatea de acolo intelege superficialul, dar nu adancul lucrului. Asa, mozartian, intru simplitate si angelism, ar vroi sa sfarseasca orice creator. Pentru ca insa nu-i e data framantarea si cunoasterea unui Mozart, nu-i va fi data nici simplitatea lui finala.

A fi simplu reprezinta deci o savanta intoarcere la nevinovatie. "Toata istoria omeneasca - scria intr-un rand Eugenio d'Ors - poate fi conceputa ca un itinerariu penibil de la nevinovatia care ignora (Paradisul) la nevinovatia care stie." Cat de mult trebuie sa stii ca sa poti fi din nou nevinovat!

Dar simplitatea, care e de cele mai multe ori o cucerire, este uneori - ca pentru multe din modurile spiritului - si o gratie. Indragostitilor le e dat sa stea sub semnul acestei gratii: si intr-adevar, ce e mai simplu, mai ridicol si totusi mai substantial de simplu decat limbajul celor ce se iubesc? Cel care are harul dragostei, al dragostei larg si spiritual intelese, il are si pe cel al simplitatii. Sfantul Francisc iubea atat de mult lumea lui Dumnezeu, incat intelegea limba cea mai umila de pe pamant, limba fiarelor si-a pasarilor.

-Nu cumva e si razboiul, da, razboiul, o scoala a simplitatii? Dintr-o lume in care si spiritul, si puterea pamanteasca, si legile, si valorile sunt in joc, ajungi dintr-o data in lumea razboiului, unde numai puterea comanda. Dar nu e, de fapt, alta lumea; e aceeasi lume, care intelege sa transforme raporturile de forte - ban, materie prima, inertie, valoare morala, inteligenta, toate sunt forte - intr-un raport de forta, de forta unica de o parte si de alta.

E si razboiul o scoala de simplitate: trista scoala a unei lumi care nu poate atinge alta simplitate.

Si nu sub toate privintele trista. Caci daca razboiul e o experienta de simplificare prin ura, el este si una de simplificare prin dragoste. De ce altfel am lauda pe cei care se jertfesc, daca nu pentru ca e ceva bun in jertfa lor, deci ceva bun in insasi experienta razboiului?

Dar ai vroi sa fie numai o experienta de dragoste; iar aceasta nu e data decat alesilor. Fiecare poate fi erou al daruirii, fiecare isi poate simplifica pana la incandescenta viata spirituala, in razboi, cand experienta dragostei e insotita de una a urii. Numai cativa pot iubi fara ura. Numai cativa se pot darui atunci cand pentru ceilalti razboiul nu se vede. 

Si razboiul este deci o scoala de simplitate, de daruire in dragoste, de implinire totalizatoare. Dar nu razboiul acestora, al tuturor. Ci razboiul celalalt: daruirea simpla, atunci cand nimeni n-are nimic de daruit si nimic de spus. 

Constantin NOICA - A fi simplu
Constantin Noica - Eseuri de duminica - Ed. Humanitas, 1992.