Titu Maiorescu spunea cu privire la expunerea de motive a legii lui Haret din anul 1898: „O prudenta modificare partiala a legii existente si experimentata, estepreferabila unei creatiuni cu desavarsire noua”.

In anul 1896, P. Poni, revenit la conducerea Ministerului instructiunii, modifica legea invatamantului primar a lui Take Ionescu din 1893. Tot el infiinteaza Casa Scoalelor, a carei organizare va fi imbunatatita ulterior de catre Spiru Haret.

Starea in care se afla invatamantul pana la ministeriatul lui Spiru Haret se datora neaplicarii complete a masurilor prevazute de legea din 1864, precum si nenumarate dispozitii care se anulau unele pe altele, dupa cum cereau interesele guvernelor ce se succedau cu repeziciune.

Legii din 1864 i s-au adus cateva modificari in ceea ce priveste invatamantul secundar si superior prin legile din 1879 (referitor la candidati si profesori) si 1883 (normele de plata ale profesorilor), legi care nu au dus insa la schimbari structurale si de conceptie.

Intuind in toate amanuntele situatia precara precum si consecintele ei nefaste, Haret nu vedea alta solutie pentru indreptare decat o reforma generala a invatamantului de toate gradele. El scria in aceasta privinta: „a lasa sa mai dureze aceasta stare de lucruri ar insemna a ucide invatamantul cu totul. O indreptare urgenta este indispensabila”.

Unul din meritele mari ale lui Spiru Haret este acela ca la infaptuirea reformelor sale scolare a luat in considerare legislatiile anterioare si printr-o analiza profunda a stiut sa selectioneze si sa valorifice pe o treapta superioara tot ceea ce aprecia el ca ar putea sa contribuie la imbunatatirea invatamantului nostru.

Unii dintre cercetatorii mai vechi care au studiat politica scolara a lui Spiru Haret au explicat-o cu precadere prin formatia sa stiintifica si morala. De exemplu, dupa matematicianul G. Titeica „Haret a vazut in chestiunea invatamantului o parte dintr-o problema mai vasta, problema stabilitatii sociale, analoaga cu a stabilitatii sistemului planetar, care-i framanta mintea in tinerete”. G. G. Antonescu il considera pe Spiru Haret un „reformator pedagog”, adica unul care face parte din „acei oameni care considera ca prin educatie pot sa aduca cele mai importante reforme in viata sociala si care, cu aceasta buna intentie, cauta sa se informeze si sa ajunga la anumite principii, pe care sa-si poata baza reformele lor”. Din aceasta perspectiva, G. G. Antonescu distinge urmatoarele principii ale politicii scolare a lui Haret: principiul democratic; al educatiei individualiste (al respectarii particularitatilor de varsta si individuale); principiul activismului si principiul nationalist.

Dupa unii in opera legislativa a lui Haret, se resimte influenta ideilor marelui pedagog Pestalozzi, bazandu-se pe faptul ca tocmai in timpul lui Haret au aparut mai multe studii si traduceri din operele semnificative ale lui Pestalozzi. Dar in acelasi timp G. Longinescu scria: „Haret n-a imprumutat aceasta nota pestalozziana a misiunii scolii, ci el a conceput-o din observatiile lui asupra scolii noastre, asupra catorva invatatori cu initiativa si in scopul de a mari eficacitatea culturala a scolii in pustiul analfabetismului nostru”...”in conceptia lui Haret activitatea extrascolara era o prelungire a activitatii intrascolare, prelungire care la randul ei trebuie sa se intoarca asupra scolii, marind si potentand roadele ei.” Subliniind importanta nationala a activitatii lui Haret, Marin Nicolescu, intr-o lucrare de proportii mai mari o explica prin anumite functii ale scolii, determinate de societatea vazuta ca organism sau tot supraindividual functia educativa, functia culturala si functia de pregatire politica. Potrivit cu aceste functii, politica scolara a lui Haret ar fi fost condusa de urmatoarele principii: principiul invatamantului educativ, al invatamantului national, al culturalizarii si al legarii scolii de viata.

Spiru Haret are meritul incontestabil ca in realizarea planului sau de reforme scolare s-a consultat cu un numar mare de colaboratori atat din cadrul ministerului pe care-l conducea, cat, mai ales, cu numeroase cadre didactice din intreaga tara, cu specialisti in toate domeniile, cu oameni de inalta cultura si ca a urmarit consecvent sa valorifice toate initiativele valoroase.

Haret are meritul de a fi insistat asupra caracterului educativ al invatamantului si legaturii sale cu viata. In raportul sau din 1903, ocupandu-se de „Obiectul educatiei in scoala”, scria: „Ne silim sa inlaturam din invatamant tot ce nu avea viata decat prin putrea traditiei, fara a raspunde insa vreunei realitati oarecare: fie o necesitate sociala actuala, fie indestularea unei necesitati sufletesti. Mai contam sa apropiem scoala de popor, sa o facem sa fie iubita si respectata, sa fie centrul de unde sa porneasca curentele cele bune sanatoase pentru inaltarea si intarirea neamului. Cautam a face ca invatamantul nostru sa devina un invatamant national, de vreme ce ne silim a-l face sa se potiveasca tarii noastre, in loc de a ne multumi sa-l luam facut gata, intr-un timp si in niste conditii care nu mai sunt ale noastre”...”Scopul invatamantului insa nu este numai instruirea, ci si educatia tinerimii si aceasta a doua parte este mai importanta si mai grea de realizat decat cea dintai”.

In procesul instructiv-educativ, sustine Haret, trebuie sa se realizeze o dezvoltare multilaterala a elevilor, pe toate planurile: intelectual, moral, fizic si estetic. In cadrul educatiei, el acorda primul loc educatiei patriotice a elevilor si a cetatenilor tarii.

Prin politica sa scolara si culturala, Haret a sprijinit tocmai acele clase s ipaturi sociale interesate obiectiv in dezvoltarea progresului social. Haret nu a vazut forta de clasa a proletariatului si nici rolul lui istoric, dar nici nu a vazut in muncitori o patura „primejdioasa” si „antisociala”.

Principiile scolare ale lui Haret reflecta tocmai orientarea sa spre fortele progresiste ale tarii si sprijinirea lor atat cat i-au permis conditiile in care a trait si conceptiile de care a fost dominat.

O trasatura esentiala a conceptiei lui Haret este aceea ca el preconiza ca legislatia scolara sa contribuie la realizarea unui invatamant unitar, armonios, de la cel primar pana la cel universitar.

Cateva din dezideratele a caror relizare Haret a urmarit-o inlegislatia sa scolara sunt :

*  prin scoala sa se contribuie la ridicarea culturala si materiala a intregului popor;

* obligativitatea si gratuitatea invatamantului primar;

* instructie si educatie egala pentru copiii de la orase si de la sate;

*  folosirea in mod creator a celormai bune traditii pe linie de scoala;

*  sa se confere invatamantului dintara noastra un caracter mai realist, practic, legat de necesitatile concrete ale dezvoltarii economice si politice a Romaniei;

*  accentuarea tendintei de laicizare a scolii;

*  dezvoltarea invatamantului tehnic-profesional;

*  scoala sa contribuie la educarea elevilor si adultilor in spiritul dragostei fata de munca, al dragostei fata depatrie (rolul social al educatiei);

*  diferentierea invatamantului superior de invatamantul mediu;

*  necesitatea pregatirii continue a cadrelor didactice atat in ceea ce priveste specialitatea, cat si pedagogia. Obligativitatea probelor publice de admisibilitate in post (concursul);

*  cunoasterea si respectarea particularitatilor de varsta si individuale ale copilului. in acest spirit Haret considera ca: „O reforma a intregului invatamant pentru a da rezultate trebuie sa porneasca de la un plan general care va defini cu siguranta cercul de actiuni al fiecarei clase de scoala si va indica in linii generale calea ce trebuie sa urmeze, pentru a corespunde scopului pentru care sunt facute”.

In anul 1899 era inca in vigoare „Legea invatamantului primar si normal-primar” a lui Petru Poni din 1896, lege la elaborarea careia contribuise si Haret. Aceasta lege, cu modificarile pe care i le-a adus Haret in anii 1901, 1908 si 1909, completata prin circulari, decizii, regulamente, dispozitii si programe, a ramas in vigoare pana in anul 1924, cand a fost inlocuita cu legea lui C. C. Angelescu. Grija lui s-a indreptat in primul rand spre scoala primara rurala pe care a dorit sa o scoata din inapoierea in care fusese lasata de guvernanti.

Haret a sesizat cele trei cauze care faceau din invatamantul satesc o institutie iluzorie si anume: lipsa localurilor, lipsa invatatorilor si saracia parintilor elevilor. In consecinta a actionat in toate acestetrei directii. Prin imprumuturi acordate comunelor prin Casa Scoalelor si prin introducerea invatamantului pe jumatati de zi a rezolvat in mare masura necesarul de spatiu de scolarizare. A sporit considerabil numarul elevilor la scolile normale de invatatori, a venit in ajutorul parintilor elevilor prin cantine si internate scolare la sate, prin ajutoare in haine, incaltaminte etc. La orase, de o importanta deosebita a fost impartirea oraselor in circumscriptii scolare si obligarea comunelor orasenesti de a construi localuri de scoli in fiecare circumscriptie scolara.

In urma acestor masuri, in aproximativ 10 ani cat a durat ministeriatul lui Haret, numarul scolilor primare, al invatatorilor si al elevilor cu frecventa regulata a sporit de circa trei ori mai mult decat in perioada 1864-1894. Ca urmare, a crescut si numarul stiutorilor de carte in tara. Astfel, in 1899, totalul stiutorilor de carte din tara era de 22%, iar in 1909 de 39,4% - adica o crestere de 17 % in 10 ani. Raportandu-se numai la populatia rurala in 1899 erau 15,2% stiutori de carte, iar in 1909 erau 34,7% stiutori de carte, adica o crestere de 19,5% in 10 ani.

In anul 1909, Haret intocmeste legea pentru clasele de copii mici (gradinite de copii). In timpul ministeriatului sau s-au realizat peste 129 scoli pentru copii mici.

In legea invatamantului secundar si superior din anul 1898, aspectul pozitiv principal este acela ca s-a pornit de la necesitatea inlocuirii invatamantului clasicist, teoretic, care nu tinea seama de nevoile concrete ale tarii noastre pe teren economic si cultural, cu un invatamant in care stiintele trebuiau sa joace un rol din ce in ce mai important.

Principiul invatamantului unitar insemna ca diferitele grade si tipuri de invatamant sa fie astfel organizate incat orice copil, in functie de posibilitatile sale sa poata strabate toate gradele de invatamant, fara ca vreo dispozitie sau lege juridica sa-l impiedice de la aceasta.

Aceasta preocupare a existat in politica scolara burgheza, dar teoretic si sporadic. Nici Haret nu a putut realiza pe deplin acest principiu al organizarii invatamantului. in comparatie cu situatia pe care agasit-o, el s-a straduit sa realizeze cateva lucrari importante:

#  sa restabileasca unitatea scolii primare la orase si sate, unitate grav lezata prin legea invatamantului primar data de guvernul conservator in 1893.

#  prin legea invatamantului secundar si superior din 1895, Haret a reorganizat invatamantul secundar teoretic in doua cicluri de cate 4 clase, stabilind o mai buna legatura intre ciclul secundar inferior (gimnaziu) si ciclul secundar superior si intre acestea din urma si invatamantul superior. Totodata, absolventii de gimnaziu aveau posibilitatea de a se incadra intr-o munca oarecare fara a urma ciclul superior.

Desi realizat partial, principiul invatamantului unitar este afirmat si sustinut cu tarie de catre Haret, conform cu conceptia sa ca educatia „...nu trebuie sa impiedice circulatia fortelor nationale, caci in societatile moderne curentul fortelor trebuie sa mearga liber de jos in sus si de sus in jos”.

Prin formatia sa stiintifica ampla, Haret a intuit faptul ca natiunea este un stadiu necesar al dezvoltarii sociale. In acest sens, el scria in ianuarie 1907 in Revista generala a invatamantului: „Niciodata poate intrecut nu s-a vazut ridicate in acelasi timp atatea chestiuni fundamentale, de a caror solutie sa atarne indrumarea viitoare a omenirii. Printre aceste chestii, una din cele mai insemnate este invierea principiului nationalitatilor, in virtutea caruia fiecare popor cauta sa-si asigure existenta, unind intr-un manunchi toate elementele nationale pe care le constituie unitatea de limba, de traditii, de credinta, de aspiratii si de nevoi. In lupta aceasta mai mult sau mai putin pacifica, scoala, daca nu este cea dintai, este desigur printre cele dintai si are cele mai puternice mijloace de actiune”. Potrivit cu aceasta convingere, Haret, considera ca scoala are ca sarcina principala sa faca educatie pentru independenta si unitatea nationala si de stat.

Fata de pozitia partidului conservator care considera ca „scoala primara nu este deloc destinata de a forma cetateni buni si folositori patriei, ci oameni cu cultura oarecare”, Haret declara ca „Adevaratul rol al scolii primare este ca sa formeze cetateni buni si folositori patriei, si daca scoala primara nu ar realiza scopul acesta, ar fi de prisos ca o avem, sau cel putin importanta ei s-ar reduce foarte mult.”

(va urma)