| Gandurile lui Taine privind filosofia artei |  |
| (Istorie) |
Hippolyte Adolphe Taine, filosof, critic si istoric francez, adept al ideilor pozitiviste ne propune spre lecturare o serie de prelegeri pe care le-a sustinut la l' Ecole des Beaux- Arts.
Asa cum ne marturiseste in prefata lucrarii sale „nu a indraznit sa impuna cititorului o lectura lunga, subliniind ideile pe care el le considera cele mai generale”. |
Lucrarea „Filosofia Artei”, a carei prelegeri am suspus-o analizei apare in Bucuresti la Editura Meridiane, in anul 1991. Taine solicita cititorului sau o atentie deosebita si bunavointa din partea sa, dorind sa explice inca de la inceput care este rolul artei si al operelor de arta, venind in sprijinul propunerilor sale cu o serie de argumente menite sa ii intareasca cuvintele. Astfel autorul isi incepe cursul despre estetica, cu trei intrebari fundamentale pentru intreaga sa cuvantare, pe care le regasim in primul fragment:”Care este definitia artei?”, „Ce este arta si in ce consta natura ei?” si „Ce reprezinta o opera de arta la nivel general?”. In vederea stabilirii cat mai clar a ceea ce reprezinta arta autorul traseaza cateva idei generale pe care le va dezbate pe parcursul intregii prelegeri, el clasificand cele cinci ramuri ale artei, ca apoi sa le evidentieze caracterul comun, urmand ulterior sa stabileasca legatura existenta intre artist si opera sa. Analizand indeaproape cuvintele lui Taine, se poate observa ca doreste sa ofere cititorului sau un discurs cat mai precis referitor la ceea ce reprezinta arta, insa prin argumentele aduse autorul nu se rezuma doar la arta, il mentioneaza pe artist, parte integrata a acestui proces, cel ce realizeaza o capodopera, fara prezenta acestuia nu ar putea exista ceea ce noi astazi numim cu o mare siguranta opera. Pentru ai conferi artei si operelor de arta un caracter general incepe prin a le compara cu fiinte sau obiecte ce ne inconjoara, insa depasind aceasta sfera, autorul ramine la ideea ca o opera de arta nu este altceva decat un fapt, un produs al artistului pe care il regasim gazduit in diferite centre dedicate conservarii acestuia, precum bibliotecile si muzeele, sugerand ideea ca omul este cel ce ii confera statutul de opera de arta. Discursul sau despre natura artei ne prezinta o alta perspectiva in incercarea de a intelege frumosul. Clasificand „cele cinci mari arte, … poezia, sculptura, pictura, arhitectura si muzica”, autorul lasa sa se intrevada caracterul comun pe care il impart acestea, si anume, dupa cum ne marturiseste el insasi, „sunt mai mult sau mai putin arte de imitatie”. In realitate tot ceea ce cunoastem a fi arta nu reprezinta decat produsul unui artist care are ca scop imitarea cotidianului, a adevarului, a omului, a tot ceea ce ofera mediul in care artistul se dezvolta. Taine nu se rezuma in a-si prezenta viziunea despre arta doar la acest fragment, intreaga sa lucrare abunda in idei, teorii referitoare la modul in care arta se formeaza, cercetandu-i evolutia si istoria, dorind sa ofere propria viziune asupra istoriei artei. intradevar autorul sublinieaza faptul ca societatea in toata complexitatea sa, influenteaza artistul, acesta fiind in stransa legatura cu propria opera transpunindu-si gandurile si sentimentele, insa odata cu experientele zilnice, artistul cunoaste doua etape in evolutia sa, aceea a tineretii si a maturitatii in incercarea de a-si explora talentul, perioada pe care autorul o denumeste ca fiind o „fidelitate exagerata”. A doua etapa, asa cum o infatiseaza Taine vizeaza decadenta, faptul ca artistul a parasit perioada in care dorea sa atinga perfectiunea in favoarea prezentarii continue a aceleasi idei.
Spre a intelege mai usor cuvintele sale Hippolyte, ne prezinta doua exemple, cel al lui Michelangelo si cel al lui Corneille, intarind in acest mod ideea imitarii pe care a propus-o la inceputul acestei prelegeri. Un rol important in dezvoltarea artei si artistului il are scoala, care se conformeaza regulilor sociale erodandu-se in timp, pierzand din valori si uitand „modelul viu”, pe care l-au folosit unii dintre artistii mentionati mai sus. Si de aceasta data autorul a ales sa isi exprime ideea prin intermediul unor exemple, oprindu-se asupra „decadentei sculpturii si a picturii din antichitate” si asupra „schimbarilor de proportii care au loc intre Racine si Delille”. Ajuns in acest punct autorul face o paralela in ceea ce priveste evolutia si conservarea unui anume model in sculptura, pictura si in literatura. Amintind despre arta antica aduce in plan central picturile si sculpturile de la Pompei, precum si mozaicurile de la Ravenna, sustinand ca pe parcursul a cinci secole arta decade puternic, totul datorandu-se faptului ca unele institutii au dat uitarii „modelul viu”. Totusi se poate oberva o usoara contradictie in ceea ce priveste folosirea „modelului viu” despre care ne vorbeste Taine, fiindca tocmai acest model despre care in acest moment sustine ca ar fi cauza declinului artei, reprezenta in opinia sa sursa „artei de imitatie” , asa cum doreste sa denumeasca componenta comuna a celor cinci ramuri ce apartin domeniului artei. Revenind la prelegerea lui Hippolyte si aplecandu-ma cu o mai mare atentie asupra textului sau, constat ca autorul face o trecere in timp a valorilor umane, consemna disparitia obiceiurilor pagane, etalarea unor broderii dupa model oriental care acopera in intregime corpul, luptatorul decade, locul sau fiind ocupat pe parcursul celor catorva secole de scrib sau calugar. In ceea ce priveste folosirea modelului viu, acesta devine din ce in ce mai inaccesibil, fiind interzis odata cu transformarea noii societati. Autorul desi nu aprecia in totalitate uzul „modelului viu”, constata faptul ca se confrunta cu una dintre cele mai grave probleme, artistul perioadei studiate se dedica a copia operele marilor maestrii, actiune repetata constant pe parcursul unei perioade indelungate. In acest caz, atat artistul cat si opera sa se indeparteaza de produsul original, lucrarea sa abundand in elemente eronate, acestea pot fi de natura literara sau se pot intalni in pictura ori sculptura.
Odata finalizata analiza acestui text doresc sa mentionez ca Hippolyte Taine, in succinta sa prezentare urmareste a demonstra o teza pe care o sustin partial. Consider ca artistul are capacitatea de a imita un model viu, insa cred ca artistul nu se rezuma doar la arta imitatiei, acesta se inspira din tot ceea ce il inconjoara conferind operei sale o noua forma si un alt rol. Artistul chiar si atunci cand doreste sa imite un anume model, el creaza, fiecare dintre acestia avand o alta viziune despre un model comun. Lucrarea lui Taine este bine argumentata, reusind sa adune intr-un spatiu restrans o serie de idei menite sa ne ofere o alta perspectiva asupra artei. Discursul sau este unul clar, direct, abunda in exemple relevante, oprindu-se numai asupra acelor componente insemnate in prelegerea sa, modelul viu despre care vorbeste reprezentand cu adevarat sursa de inspiratie a unui artist. .
| |
|
|
|