Opțiuni
•   Topuri
•   Blog
•   Interviul aromat
•   Ceaiul englezesc
•   Locale
•   Mass media
•   Autori
•   Promovează
•   Colaboratori
•   Parteneri
•   Contact
Newsletter
personalizat
Înscrie-te pentru ceașca săptămânală de cultură:
Socializare
Abonare RSS Bookmark Recomandați portalul
Twitter Facebook Youtube
Acum niște ani
18 septembrie 2019
Recomandări
Rectorul are atribuții mai diversificate, președintele Senatului are decizia finală, dar amîndoi trebuie să aibă același ritm și același pas
(Știință)
Din momentul aplicarii Legii Educatiei Nationale, in universitatile din Romania a mai aparut un pol de putere. Dupa ce legea a conferit din ce in ce mai multa putere de decizie Senatului fiecarei institutii de invatamint superior in parte, prin miinile presedintelui acestui for trec toate hotaririle importante.
Redactia „Opinia veche” va propune un serial de incursiuni prin cabinetele presedintilor Se­na­telor celor cinci universitati din Iasi, in incercarea de a deslusi cum colaboreaza executivul si legislativul in mediul academic.

***

Anii de presa si perioada in care a muncit ca designer inca au ramas imprimati asupra conf. univ. dr. Ligia-Magda Sficlea, presedintele de Senat al Universitatii de Arte „George Enescu” din Iasi. Recunoaste ca a fost greu sa lase deoparte creioanele mecanice pentru catedra de profesor la Facultatea de Arte Plastice, Decorative si Design, insa a simtit ca e de datoria ei sa nu-si lase meseria careia i-a pus bazele in Iasi si pentru care are un respect nestirbit sa moara din lipsa oamenilor care sa profeseze in domeniu. Magdei Sficlea nu-i place sa-si dea cu parerea despre problemele din invatamintului superior pe care nu le cunoaste si prefera sa lase „profesionistii sa vorbeasca”. La fel si in Senat, unde anii in care a cladit de la zero designul in Iasi au invatat-o cit de important este sa lucrezi in echipa, fie ca o faci intr-o fabrica sau in fata unei sali pline de studenti.

Cu ce ati ra­mas din anii in care ati lucrat la Tehnoton Iasi ca designer industrial?

Acei ani stau la baza a ceea ce predau, de fapt, eu, as­tazi, pentru ca am lucrat intr-o fabrica ce presupunea intilnirea designerului cu a­proape 3000 de persoane. Fiindca de­sig­nerul lucreaza in fiecare sectie, pentru ca un produs se implementeaza de la A la Z. El este cel care incepe un produs. Iar eu eram singurul designer intr-o zona in care se numea atelierul de bunuri de larg consum si erau 60 de oameni. insa aces­tia erau de formatie ingineri electronisti, in­gineri mecanici, proiectanti, tehnologi, care faceau produse industriale. Eu lu­cram cu echipe de citeva persoane, care erau echipe destinate unui produs insa era un singur designer peste tot, pentru ca in Ro­ma­nia nu exista meseria asta. La nivel de tara se face admiterea pe doar 16 lo­curi. Opt locuri Bucuresti si opt la Cluj, deci erau foarte putini repartizati pe ta­ra, eu fiind primul designer din Iasi, avind repartitia la Tehnoton. Activitatea mea nu era nu­mai in cadrul atelierului de pro­iectare, chiar da­ca tineam de departamen­tul respectiv. Lucram in strinsa legatura cu atelierul de fabricarea sculelor si am facut si eu pes­te 20 de produse industria­le. Sint foarte pu­tini designeri care au pro­duse in serie in tara. De exemplu, prima oara am facut un produs cu o vopsea ca­re nu exista in Ro­mania si am procurat-o prin faptul ca am mers la Policolor, care au facut pentru noi aceasta vopsea. Era vorba de o nuan­ta argintie, care a fost pusa atunci prima oara pe produsele elec­tronice in Romania. si, datorita faptului ca acest produs a avut o cerere mare, de la o singura sectie de vopsitorie au de­ve­nit trei. Deci s-a dezvoltat insasi industria pe baza unor situatii de design.

Dumneavoastra sinteti cea care a fondat specializarea de design la Iasi. Cum era privita acesta me­se­rie la vremea aceea?

Specialitatea de designer nu era cunoscuta. Cei de la fabrica au invatat im­preuna cu mine ce inseamna un designer si pot sa spun ca au invatat extrem de bine acest lucru si mi-au oferit tot sprijinul. Bi­ne­inteles, nu de la inceput, ci abia dupa ce am reusit sa le demonstrez ce in­seam­na meseria. Asta le spun si studentilor mei, ca nimeni nu te recunoaste decit du­pa rezultate. Nu ai rezultate, nu ai nici respectul celor din jur. Iar rezultatele vin numai prin munca. La acea vreme, nici nu era acceptat in Romania termenul de designer, titulatura noastra, a celor care ter­minam aceasta facultate fiind de „de­se­nator artistic cu studii superiorare”, cu toate ca faceam graphic design pentru orice produs in serie. Tehnoton a inteles lucrul acesta si chiar am facut, prin re­sur­sele umane de la companie, ca macar sa se cheme altfel decit desenator. A­ces­ta din urma insemna copierea unui desen deja conce­put, ori designul inseamna con­cept, nu desen.

Si nu a este vorba de o sursa de in­spiratie. Un designer este cel care face o prognoza a tendintelor si a stilului. Prog­noza se face pe baza unei documentari extrem de vasta, ce presupune atit ceea ce inseam­na produsul in sine, dar in­seam­na si piata con­curentiala. In perioada mea s-au dezvol­tat tot felul de noi produse, cum ar fi cele de inalta fidelitate, ca­se­to­foane si alte lu­cruri. Am avut documen­tare foarte diversa, dar insuficienta. Si a­tunci ceream materiale de peste tot, pen­tru ca trebuie sa vezi foarte mult ca sa poti face o prognoza de stil. Un designer lucreaza pentru viitor, cu un an sau doi inainte, pentru ca un produs se lu­creaza si se implementeaza in timpul a­ces­ta. Bineinteles ca mergeam si la tirgurile locale pentru ca in perioada respectiva, eu nefiind ca­sa­to­rita, nu aveam dreptul sa plec in stra­i­na­ta­te. si cei din conducere care puteau sa ple­ce stiau ca am nevoie si imi aduceau di­verse documentate, mo­dele. Prognoza era facuta personal mai mult decit strategic, iar fabrica a inteles acest lucru si imi adu­cea prospecte de un­de reusea. Iar un designer trebuie sa aiba o comunica­re verbala foarte buna. Eu am introdus si un curs la noi, la specia­li­za­rea design, ti­nut de catre un actor, care prezinta co­mu­nicarea verbala si nonverbala. In mo­men­tul in care tu trebui sa-ti faci o pre­zen­ta­re de proiect in fata unui client, trebuie sa ai o inlesnire de a vor­bi atit vizual, cit si verbal. In plus, ca pro­fesor, trebuie sa stii sa vorbesti in fata studentilor.

Realizarea unui cotidian este cea mai grozava lucrare care se poate face

Ati lucrat ca art director la „Observatorul de Iasi”, iar lucrarea dumneavoastra de doctorat se nu­mes­te „Elemene estetice de graphic de­sign in presa scrisa”. 

Dupa Tehnoton, fiind specia­li­zata si pe graphic design, mi-a facut o mare placere sa lucrez in domeniul presei, care in 1990 era o presa izvorita din do­rinta de comunicare, pentru ca inainte de acest moment era tributara anumitor di­rec­tii prescrise de partid. Iar sistemul de co­municare prin presa scrisa este unul co­losal de frumos. E ca in designul de pro­dus, pentru ca are foarte multe etape. in momentul in care am ajuns in acest do­me­niu nu erau designeri de presa, ziarul facindu-se in tipografii. Dar asa am des­co­perit tipografia chiar culeasa litera cu litera, in plumb, cu linotipuri si rotative pe baza de calandrarea formei. Iar ziarul este un produs care se face intr-o singu­ra zi. Dar bineinteles ca tot conceptul nu se face tot intr-o singura zi. Se lucreaza tot in echipa, cu cea editoriala de data a­ceasta si nu cu ingineri sau tehnicieni, dar ei gindesc cum se face comunicarea, con­tinutul. Iar forma continutului este foar­te importanta, pentru ca un continut prost pus nu este citit corect si atunci nu ajunge la cititor cum trebuie. in plus, am avut si oca­zia inedita sa vad cum se face presa scri­sa in Anglia, la ziare mari cum este The Guardian. Am fost si la Reuters, la BBC, si acest cumul de informatie a fost ex­tra­ordinar pentru mine pentru ca am vazut cum se face presa de calitate, care are o grija deosebita asupra designului. Si eu cred ca realizarea unui cotidian este cea mai grozava lucrare in graphic design ca­re se poate face. 

Cit de mult s-au schimbat as­tazi ziarele fata de cele cind ati intrat in meserie?

Nu seamana. Ele s-au dezvol­tat atunci pentru prima oara, cind a aparut presa scrisa libera, etapa in care am participat si eu. Nu era o punere in pagina corecta a informatiei. Dupa aceea si forma­te­le erau prost facute, nu era un layout co­rect realizat. Toate aceste lucruri m-au preocu­pat foarte mult si in momentul ace­la nu era nimic facut in acest sens. A­tunci am inceput aceasta cercetare pri­vind ziarele si cum se realizeaza ele. De aceea am avut aceasta teza de doctorat, care a fost unica in Romania, si pe care am facut-o pentru ca mi se parea foarte u­tila, mai ales dupa ce am vazut eficien­ta unui dialog bun pentru o publicatie.

Internetul este un flux pe care nu-l poti stapini

Ce impact credeti ca a avut aparitia Internetului asupra designului grafic?

Cred ca putem sa-i spunem ga­laxia Internet, pentru ca una a fost ga­laxia Gutenberg, care a dat tiparului ce este al tiparului, iar Internetul presu­pu­ne o schimbare de optica si o schimbare de consum al informatiei. Faptul ca In­ter­ne­tul faciliteaza si usureaza accesul la in­formatie nu inseamna ca informatia es­te si cea care trebuie sa ajunga la consu­ma­tor. Vor veni generatii care vor consu­ma mai multe date pe online decit scri­se. De altfel, toate cotidianele lumii stiu acest lucru, de aceea au si o varianta pe site. In­sa presa tiparita este cea pe care poti sa o reiei, sa o recitesti. Poti sa o lasi deoparte si sa o reiei din aceeasi pozitie, pe cind In­ternetul este un flux pe care nu-l poti sta­pini, iar informatia nu-ti ramine la fel de bine implementata ca partea scrisa. Asta pentru ca ceea ce este scris se organi­zea­za intr-un alt fel din punct de vedere vi­zual decit ceea ce este vazut pe calculator. Cu toate astea, cred ca se va trece greu numai la partea online, pentru ca, de e­xem­plu, cartile presupun o informatie foarte bine structurata, informatie sigura. Pe In­ternet, aceasta informatie vine oricum, iar un student, sa zicem, nu poate sa o cer­tifice ca fiind buna. Tiparul este un docu­ment. 

Nu ati fost tentata sa ra­mi­neti in aceasta lume a designului grafic?

Eu am venit cu mare greu in universitate, recunosc cinstit acest lu­cru. Chiar am avut o sincopa. Mi-am dat de­mi­sia vreo doi ani din invatamint, pentru ca eu eram un practician in design, iar a­ceasta meserie imi place foarte mult. O consider una dintre cele mai frumoase me­serii din lume, pentru ca este o meserie diversa si intotdeauna in contact cu noul. Dar am avut si responsabilitatea ca ci­ne­va trebui sa impartaseasca designul. De aceea am revenit in invatamint si am mers cu tot sufletul in aceasta directie si consider ca acest invatamint este benefic pen­tru calitatea vietii umane, pentru ca de­sig­nerul face lucrurile mai compatibile cu fiinta umana. Si atunci e normal sa fie acesti specialisti. Daca nu insistam si nu faceam si partea de profesorat, fiindca erau foarte putini specialisti la momentul in care s-a initiat sectia, poate ca a­ceas­ta nu mergea mai departe.

Automatizarea proceselor si aparitia noilor tehnologii au condus si catre o diminuare a creativitatii?

Nu cred asta. In design este cer­tificat faptul ca creatia se bazeaza pe a­pa­ritia noilor tehnologii. Va dau citeva exem­ple. Primul obiect in design despre care poate fi spus ca este un concept a fost rea­lizat inainte de 1900, de cel care a facut scaunele tone, facute din lemn curbat. Sca­unele obisnuite la noi astazi, insa care a­tunci au nascut un concept. Iar modula­rea unor parti a scaunului a fost realizata prin­tr-o translare de tehnologie. Aceasta por­nea de la metoda de realizare a barcilor, prin curbarea lemnului la cald, care a fost atunci translata la mobilier. Si atunci, nor­mal, s-a format o alta viziune asupra mo­bi­lierului. Sau in cazul radioului de exem­plu. A trecut de la dioda la circuit integrat. Va dati seama ce diferenta vi­zu­a­la a fost? De la radiourile care erau cit o cutie la cel portabil? Deci pentru design schimbarea tehnologiei este un avantaj si un instrument de lucru, cum este in ca­zul unui pictor o alta culoare sau un alt pig­ment.

Poate un designer sa mear­ga dupa o idee indrazneata, sau trebuie sa lucreze conform cerintelor clientului? 

Aici este o problema. De­sig­ne­rul este legat de o tema impusa. Asta e greu sa inteleaga studentii nostri. Nu o idee ci o tema. insa este o diferenta mare intre tema care i se da designerului si te­ma pe care el o ofera clientului. De ce? Clien­tul trebuie ajutat. El este cel care vine sa-ti ceara ajutorul pentru punerea in pagina a unei probleme pe care o are. Bine­in­te­les, acesta punere in pagina este grea da­ca clientul are o idee fixa. Si, de multe ori, marii designeri isi consiliaza clientul sa-si aleaga cea mai buna varianta pentru ideea lui. Deci nu ar trebui ca un desig­ner sa fie manipulat de catre client, ci el sa stie sa manipuleze clientul, sa stie sa ga­seas­ca cea mai buna solutie pentru ideea sa.

Cum este si in presa.

Este foarte mare similitu­di­nea intre presa si design. Sistemul de ma­ni­pu­lare exista, dar la designeri, sistemul de manipulare este in bine. In presa s-ar pu­tea sa fie si in rau.

Trei ani de studii pun in pagina o meserie dar nu ii dau si stralucirea

Aveti o cladire in Copou, una pe strada Horia si una pe Cuza Voda. Nu-si pierde Universitatea de Arte din identitate prin aceasta impartire?

Nu a fost o impartire si nici o optiune. Foarte mult timp noi nu am avut o cladire proprie. Constructia din Horia este prima cladire care are acest statut, cu act de proprietate al Universitatii „George Enescu” si este practic corpul central. Casa Bals este concesionata pe citiva ani de la comunitatea catolica, ea fiind o cladire care necesita reabilitarea. Plus ca este utila pentru Facultatea de Interpretare, Compozitie si Studii Mu­zicale Teoretice apropierea de Filarmo­nica, fiind un contact deosebit cu aceasta. Mai grav este cazul celor de la Arte Vizuale, care stau in niste cladiri ce nu sint proprietatea universitatii, sint concesionate de primarie pe un numar de ani. Acestea nu pot sa beneficieze transformari in folosul comunitatii academi­ce, ci doar de reparatii. Ele sint fostele graj­duri regale care au fost reamenajate si a fost o fericire atunci cind primarul ne-a dat aceste locuri, pentru ca nu aveam un­de sa ne tinem cursurile. Speram insa, in timp, ca ele sa devina proprietatea noastra, pentru a putea face imbunatatiri si poa­te chiar extinderi, pentru ca spatiul de in­vatamint inca nu este cel suficient.

Mai aveti vreun alt plan pen­tru a remedia problema spatiului?

Urmeaza o solutie poate, insa trebuie sa vedem cum o sa ne ajute minis­terul in aceasta situatie, pentru ca de la ei vin fondurile noastre. Pentru reabilitari avem o cladire data de tot de catre ca­to­lici, unul dintre grajdurile alaturate grajdurilor noastre, dar inca nu avem bani sa refacem aceasta cladire. Fondurile ne-ar ajuta si pentru terminarea unui corp ala­turi de Casa Bals, care ar putea rezolva  inca un spatiu. Sectia de design este in­tr-o singura incapere si este una care se dezvolta si care are o mare cautare la ad­mi­te­re. Terminarea cladirii de linga noi ar pu­tea fi o solutie de extindere a acestei sec­tii, care are nevoie obligatorie de un spa­tiu mai mare.

Sistemul Bologna a insemnat in multe cazuri taierea unui an de studiu, rezultind scoaterea din progra­ma a mai multor discipline. Cum ara­ta astazi universitatea si studentii in com­paratie cu acum cinci ani, cind siste­mul nu era in viguare?

Noi am reesalonat progra­me­le si am facut o analiza a acestor programe din Europa si nu numai. Cei trei ani de licenta trebuie condensati, pentru ca, la Arte, cei trei ani sint minimi. Am discu­tat si cu ceilalti specialisti din tara si am fi do­rit sa mergem toate universitatile de pro­fil pe un sistem de patru ani, pentru ca ob­ti­nerea abilitatilor se face in timp. Deci este vorba de abilitate, care este foarte condensata pentru trei ani. Dar cu aceasta ocazie consideram ca sint utile am­bele cicluri, iar cei care sint foarte buni in primul, obligatoriu trec in ciclul al doi­lea, de masterat. si studentul poate sa devina in cinci ani un specialist integral format. Pentru ca cei trei ani doar pun in pagina o meserie, dar nu ii dau si stralucirea. Dar se poate face si asa, insa cu foarte mult efort. De exemplu, acum, am obtinut ace­easi calitate la licenta cum obtineam ina­inte cind erau patru sau cinci ani, dar este o dopare a studentilor. Insa daca omul vrea sa fie bun el urmeaza si masteratul si stu­diile doctorale. Nu toti cei care intra sint si datori sa iasa din aceasta universi­tate, iar multi nici nu ies. Aceasta cer­ne­re la aproape jumatate de la licenta la maste­rat, este cumva un act normal, pen­tru ca nu toti doresc performanta, ci doar sa in­ve­te o meserie. Pot sa nu fie perfor­meri, ci doar angajati undeva si sa fie sim­pli executanti. Pentru ei trei ani sint buni, dar pen­tru a fi un performer si un creator, trebuie sa ai cinci si chiar mai multi ani.

Nu orice bun practician e si un bun pro­fesor

Anul acesta au fost deblocate posturile din invatamintul superior. Ati avut multe cadre didactice care indeplineau conditiile de promo­vare dar erau oprite de blocajul legis­lativ?

Erau foarte multe persoane care trebuiau sa acceada la functia de con­fe­ren­tiar si acest lucru s-a intimplat in se­siu­nea trecuta, iar acum speram ca profesorii sa treaca mai departe. Univer­si­ta­tea noastra, fiind una tinara, avem putini profesori. Bine, este adevarat ca universitatea e in­fi­intata de foarte mult timp,  de 150 de ani, dar in pe­ri­oa­da comunismu­lui, partea de arte plastice si teatru s-a mutat la Bucu­resti, ceea ce a fost o pier­dere imensa. Cei de la mu­zica au continuat sa functioneze si, pe lin­ga acestia, a ramas si un institut de trei ani pentru arte vizuale, care a dus mai de­parte sa­min­ta. Dupa ’90 au re­ve­nit si a fost o revendicare practic a locului pe ca­re il avea UAGE, fiind prima din tara si din punct de vedere vizual, dar si al dramaturgiei.

Si cum s-a adaptat universitatea dupa aceasta revenire?

A fost greu, pentru ca la Iasi erau profesori mari, personalitati ale ar­tei vizuale, precum Gheorghe saru, Cor­ne­liu Baba, care au trebuit sa plece la Bu­cu­resti. Au imbogatit facultatea din Bu­curesti cu prezenta lor acolo. Acum, du­pa douazeci si ceva de ani, putem spune ca am ajuns la un invatamint de calitate, dar el s-a sedimentat an de an. Nu este usor sa realizezei un invatamint de calitate chiar din primii ani, pentru ca presu­pune cercetare a anumitor domenii si oamenii sint practicieni cei care pornesc, nu sint teoreticieni, nu sint profesori. Eu, de exemplu, nu eram profesor. Si a trebuit sa-mi dau studiile pedagogice la U­niversitatea „Cuza”. Si, sincer vor­bind, primele dati mi-am dat seama ca poa­te fa­ceam niste greseli din punct de ve­dere pe­dagogic, chiar daca eram un bun prac­ti­cian, nu eram un bun profesor.

Cit de importanta este cerce­tarea stiintifica la o universitate care se axeaza mai mult pe competen­te prac­tice?

La termenul de cercetare sti­in­tifica trebuie adaugat termenul de cre­a­tie artistica. Este un specific al nostru. Fata de restul universitatilor noi sintem in principal axati pe creatia artistica, dar asta nu exclude cercetarea stiintifica pe care se bazeaza demersul didactic. Ea este cea care pune in pagina obiectul realizat de catre student si nu numai obiectul, ci si prestatia studentului. Cum ar fi in ca­zul interpretarii in muzica sau teatru. Si aceasta creatie artistica se regaseste in expozitiile pe care le facem, in iesirile in public, si fiecare dintre specializarile noastre a avut pina acum astfel de iesiri. 

Conform Ordonantei 92/2012 de cind ministru al educatiei era Eca­te­rina Andronescu, virsta de pensionare a profesorilor si conducatorilor de doctorate nu mai este cea de 65 de ani, acestia putind, in urma deciziei Se­na­tu­lui universitar, sa-si continue activi­ta­tea. Credeti ca acestia se vor inghesui inapoi la catedre?

Noi am facut deja niste de­ci­zii pentru revenirea unor profesori si nu toti s-au inghesuit, unii au preferat sa ra­mi­na la pensie. Unii au dorit sa-si continue ac­tivitatea, in timp ce altii nu. Sint unii pro­fesori valorosi care merita sa ramina mai departe si poate ca ar fi chiar o pierdere daca ei nu ar mai fi. 

Mai mult, aceeasi modificare prevede ca si rectorii trecuti de 65 de ani, pot, daca beneficiaza de sprijinul Senatului, sa candideze la un nou man­dat pentru urmatoarele alegeri.

Daca comunitatea ii alege, noi nu avem ce face. Iarasi, pot sa fie oa­meni benefici pentru institutie si care poate au inceput niste lucruri care trebui termina­te si numai ei le pot termina. In cazul acesta este benefic sa lasi omul sa termine lucrul inceput. Citeodata virsta ii im­pie­di­ca, pentru ca este un regres fiziologic normal, dar unii oameni, chiar si la o vir­sta inaintata pot face lucruri deosebite si merita apreciati. 

De asemenea, in urma ordonantei s-a decis ca de acum inainte Se­natul sa decida numarul de doctoranzi pe care ii poate indruma un condu­ca­tor, dupa ce, in trecut, limita era de opt stu­denti. Dumneavoastra care credeti ca este numarul ideal de tineri ce pot fi indrumati de catre un singur cadru didactic?

In domeniul nostru, benefic ar fi sa fie mai multi, pentru ca la noi sint foarte putini conducatori de doctorat si scoala doctorala trebuie sa fie in­tre­ti­nu­ta mai departe. intr-adevar, un doctorat es­te o lucrare care trebuie facuta cu multa res­pon­sabilitate, trebuie ghidata atent, dar depinde de domeniu. si aici, noi avem de a face cu trei domenii diferite: mu­zi­ca, arte vizuale si teatru. Bineinteles ca fie­ca­re dintre aceste domenii au punctele lor de vedere si eu prefer sa las profesio­nis­tii sa raspunda in cazul acesta. si chiar Se­na­tul se bazeaza pe aceste lucruri, pe in­formatiile primite de la profesionisti. E ca in presa. Nu putem lua o informatie gre­sita sau sa ne facem ca putem comenta o informatie fara sa o cunoastem.

Conform aceleasi ordonan­te, printr-o alta modificare adusa LEN reiese ca o parte din puterea de de­ci­zie a rectorului a fost mutata inspre Se­nat, iar presedintele acestuia detine, in teo­rie, o putere decizionala cel putin ega­la cu cea a rectorului. Cum s-a adaptat universitatea de Arte in fata unor po­sibile conflicte?

Noi am privit cu foarte multa seriozitate acest lucru si, timp de un an de zile, am facut o strategie de comunicare intre Senat si Consiliul de Ad­mi­nis­tra­tie. Am stabilit sistemul de documenta­tie si miscarea hirtiilor, am stabilit termenii nostri de comunicare, pentru ca daca es­te o buna comunicare, este si o buna in­te­le­gere. Consiliul de Administratie si Se­natul sint doua entitati care trebuie sa lucreze impreuna pentru succesul universitatii. Noi nu avem nici conflicte si nici puncte de vedere diferite asupra stra­tegiei universitatii. Ca lucram diferit, asta este alt lucru, si consider ca este benefi­ca aceasta diferentiere. De ce? Pentru ca inainte totul era cumulat. Rectorul facea parte din Senat si din Biroul Senat, de­ca­nii la fel, deci ceea ce propuneau ajun­geau sa si valideze automat. Acum, acest lucru trece prin filtrul a doua entitati si atunci normal ca se imbunatatese si des­fa­surarea lucrurilor. Cred ca atributiile rectorului sint mai diversificate decit ale presedintelui Senatului si au o arie mult mai mare de implicare. Dar asta nu in­seamna ca presedintele Senatului nu are o responsabilitate atit de mare, pentru ca este decizia finala. De asta va spun ca lucrurile sint diferite, dar mersul trebuie sa fie acelasi. Deci ei trebuie sa aiba ace­lasi ritm si acelasi pas.

Si daca pe parcurs apare vreo neintelegere?

Se rezolva printr-o comunica­re foarte buna. Tot ceea ce lucreaza consiliul profesoral, consiliul pe facultate, este tri­mis la Senat care verifica, valideza, adu­ce eventuale amendamente si trimite feed­back consiliului profesoral. Sint dis­cu­tii. intotdeauna sint invitati prorectorii care au un document care trebuie validat, im­preuna cu specialisti din universitate la sedintele Senatului. Noi nu lucram fara specialisti. Fara juristi sau partea financiara. Sint invitati permanent si membri din sindicat si secretara sef, pentru ca aces­te probleme sint legate de toate departamentele universitatii. Eu compar Senatul cu sfatul ba­tri­ni­lor de la vatra satului. Sint oameni alesi din cadrul comunitatii, care gindesc ce este mai bine pentru comunitatea res­pec­tiva. Ca exista opinii diferite, asta este per­fect. Pentru ca din democratie se cistiga. Asta trebuie sa invatam noi, ca opiniile diferite duc la calitatea deciziei. Daca acestea nu sint diferite, atunci ceva este putred. Este ca in comunism. O unica pa­rere s-ar putea sa fie gresita. Un sistem democratic functioneaza prin puterea opo­zitiilor. Deci daca cele doua opozitii sint puternice si egale, atunci de­mo­cratia se realizeaza.
.

Nume:

E-mail:


Mesaj:

(Comentariile trebuie sa fie de maximum 250 de caractere.)
Validare: 
(Introduceti codul pentru validare.) Reseteaza cod!
 
Autentificare
Am uitat parola / Cont nou!
Căutare
Prea multe rezultate?
Folosește căutarea avansată.
Publicitate