Opțiuni
•   Topuri
•   Blog
•   Interviul aromat
•   Ceaiul englezesc
•   Locale
•   Mass media
•   Autori
•   Promovează
•   Colaboratori
•   Parteneri
•   Contact
Newsletter
personalizat
Înscrie-te pentru ceașca săptămânală de cultură:
Socializare
Abonare RSS Bookmark Recomandați portalul
Twitter Facebook Youtube
Acum niște ani
25 octombrie 2020
1838 • Se naste Georges Bizet, compozitor francez
1881 • Se naste Pablo Picasso, pictor, sculptor, gravor si ceramist spaniol (d.1973)
1925 • Se naste Johann Strauss, compozitor austriac
1974 • Premiera piesei "Matca" de Marin Sorescu
Recomandări
Liviu Antonesei: “Nu aș vrea să fi fost de la început mai înțelept. E ca și cum ai dori să te naști bătrân.”
(Literatură)

Pentru a-l intelege pe omul, scriitorul, profesorul si personajul public Liviu Antonesei trebuie sa il cunosti personal. Odata intalnirea produsa veti vorbi ore in sir despre orice, ca doi prieteni care se intalnesc din cand in cand in tren si isi fac un scurt rezumat al vietii de pana atunci.
Ochii ii stralucesc a tinerete, expresiile fetei se joaca cu nuantele ironiei si ale inteligentei subtile, mainile ii tanjesc dupa o tigara, parerile ii sunt pertinente si avizate, mintea deschisa, lecturile la zi si asezate pe colectii. Nu se sfieste sa isi expuna fasii din viata personala, sa critice sau sa aprecieze, sa cocheteze cu sinceritatea. Isi accepta trecerile pe langa si isi iubeste viata asa cum este, scrie cand ”il apuca” si isi regaseste in volumele de poezii ”motivul insulei”, se incarca cu energia tinerilor de prezenta carora in jurul sau este dependent si se numara printre cele mai vizibile personalitati iesene. Fondator si presedinte al revistei culturale TimpulLiviu Antonesei, de la debutul sau din 1988 cu Semnele timpului, a avut ochi, suflet, minte si condei, atat pentru povestile personale, cat si pentru viata sociala, politica si culturala a Romaniei.  Printre cartile sale se numara: Pharmakon (poezii, 1989), Cautarea cautarii (poezii, 1990), 1990, Vremea in schimbare (interviuri, 1995), Aparitia Eonei si celelalte poeme de dragoste culese din Arborele Gnozei (1999), Nautilus. Structuri, momente si modele in cultura interbelica (1999; editia a II-a, 2007), Despre dragoste. Anatomia unui sentiment (eseuri, 2000; editia electronica, 2005; editia a II-a, 2010), Check Point Charlie. Sapte povestiri fara a mai socoti si prefata (2003), La Morrison Hotel. Povestiri de pina azi(2007). Jurnal din anii ciumei: 1987-1989. Incercari de sociologie spontana(1995), Paideia. Fundamentele culturale ale educatiei (1996), O prostie a lui Platon. Intelectualii si politica (1997), Literatura, ce poveste! Un diptic si citeva linkuri in reteaua literaturii (2004), Polis si Paideia. Sapte studii despre educatie, cultura si politici educative (2005), Un taur in vitrina de piatra (Editura Adenium, 2013). Asadar, Liviu Antonesei reuseste sa isi exploateze in scrierile sale diversele laturi ale personalitatii si sa imbine romantismul, cu didacticismul, cu critica sociala si politica si cu filozofia. Iar tu, ca interlocutor al sau, nu ai cum sa nu oscilezi constant intre respect si familiaritate.
__________________________________________________________________

Intr-un fel, se pare ca devii ceea ce iti propui, proiectezi o imagine despre sine.

__________________________________________________________________


Sunteti o personalitate complexa a culturii iesene, in primul rand, dar si a culturii nationale, scriitor, manager de editura, publicist, cercetator, profesor universitar. Cand v-ati dat seama care este drumul pe care vreti sa il urmati in viata?

Daca ne gandim la toate astea eu ma socotesc in primul rand scriitor. Si atunci, de lucrul asta mi-am dat seama foarte devreme. Dintr-o intamplare, bunica mea, care era o femeie foarte credincioasa, m-a invatat sa citesc si sa scriu pe la 4-5 ani. Folosea Biblia si mai facea ea apel la ziarul Scanteia, ziarul partidului, pentru ca acolo erau literele desenate mari in titlu. De asemenea, in copilaria mea rulau filme sovietice cu partizani si nemti si, in perioada de mica liberalizare comunista, cand regimul s-a decrispat, au inceput sa vina si western-uri. Atunci am inceput sa scriu romane. Oricat de greu ar parea de crezut am debutat ca romancier. Pentru ca, de obicei, oamenii incep cu poezia. Scriam niste romane in care pastisam, desigur, ceea ce vedeam in filme. La un moment dat, am avut o cutie de creioane Cariocas, braziliene, cred ca prima din oras, mi-a adus-o un fost coleg de-al tatei din strainatate si am inceput sa si desenez romanele acelea. Va dati seama ca erau niste desene de un kitch nebun, eu nefiind talentat la desen, nici atunci, nici mai tarziu. A, si chiar si atunci, in clasa a III-a, daca ma intreba cineva “ce o sa te faci cand o sa fii mare?” spuneam scriitor. Intr-un fel, se pare ca devii ceea ce iti propui, proiectezi o imagine despre sine. Eu ma prezint, de obicei Liviu Antonesei, scriitor. Nu spun ca sunt profesor la Universitate. Pe la sfarsitul clasei a IX-a si inceputul clasei a X-a, m-am indragostit prima data serios si am inceput sa scriu poezii, normal de dragoste, dar cum tinerii sunt si filosofi de felul lor, erau, asa, cu nuante filosofice. Si tot din cauza dragostei am ajuns psiholog, de fapt, psihosociolog, pentru ca fata de care m-am indragostit atunci dadea la Sociologie. Eu ma gandeam, initial, sa dau la Medicina. Ma rog, ma gandisem inainte sa ma fac arheolog. Dupa aceea, nu stiu de ce, am vrut sa dau la Medicina. Dar fata dadea la Psihologie-Sociologie. De abia din 1990 am devenit cadru didactic la Iasi, cand s-au reinfiintat sectii desfiintate in perioada comunista.

Pentru ca vorbeam de inceputuri, de formare, odata venit pe lume, ce calitati considerati ca te fac un om mai bun?

Stim ca principalul instrument de cunoastere al oamenilor este comparatia. Si daca vorbim de comparatie, banuiesc ca un efect mai bun asupra ta il obtii in masura in care te cunosti, iti stii si calitatile si defectele. Dar nu esti singur pe lume, nu traiesti intr-o eprubeta, intr-un turn de fildes. Si atunci trebuie sa ii cunosti si pe ceilalti ca sa poti face comparatie. Si cred ca daca faci sistematic exercitiul asta de autocunoastere, cum ne indemna Socrate care era filosof, nu psiholog si incerci, in acelasi timp, sa ii cunosti si pe ceilalti, nu neaparat direct, ci prin cultura, prin literatura, prin filme, prin ceea ce fac, treci printr-o prima faza a cunoasterii. Faza a doua este mai dificila, controlul. Budismul tibetan, de exemplu, este un instrument bun de control al sinelui. Eu am inceput din adolescenta cu yoga, care m-a ajutat, apoi, sa descopar budismul. Ai control si pe corp si pe spiritul tau. Si nu e rau sa ai control, mai ales cand esti o fire mai navalnica. Deci cunoasterea este esentiala. De fapt e un cuplu aici, autocunoastere-intercunoastere. Eu am constatat ca jumatate de ora de meditatie sau de incantatii tibetane ma ajuta sa revin pe linia de plutire, oricat de obosit as fi.
__________________________________________________________________

Daca nu ai o pasiune, nu obtii mare lucru. Poti obtine rezultate meritorii, dar nu spectaculoase. Intri in rutina.

__________________________________________________________________


Dar ce calitati considerati ca te ajuta sa fii un bun profesionist, dupa ce ti-ai dat seama ce vrei sa faci cu viata ta?

Ca sa devii un bun profesionist intr-un domeniu, in orice domeniu, in primul rand iti trebuie o inteligenta peste medie, dar si ceea ce se cheama mobilitate intelectuala. Capacitatea de a schimba rapid zona de interes pentru a putea sesiza noul. Fara asta nu se poate. Nici macar un cersetor bun nu devii. Dupa aceea, mai trebuie ca domeniul pe care il abordezi chiar sa iti placa, sa ai o pasiune pentru el. Daca nu ai o pasiune, nu obtii mare lucru. Poti obtine rezultate meritorii, dar nu spectaculoase. Intri in rutina. Si din momentul in care intri in rutina e rau. Eu am avut noroc. Nu prea pot intra in rutina, pentru ca am mai multe preocupari decat pot duce. Si din ’90 incoace am avut chiar mai multe slujbe in acelasi timp, din aceeasi zona, dar, totusi, destul de diferite, astfel incat nu m-am plictisit. Este esential, deci, sa iti placa ceea ce faci, pentru ca daca iti place, riscul plistiselii si al rutinei scade. 

Pentru ca ati ales sa traiti in Iasi, spuneti-ne care sunt valorile culturii iesene care v-au atras si v-au tinut in acest oras?

Cred ca e un blestem cu orasul asta al nostru, nu ma lasa sa plec. Si e interesant, pentru ca nu neaparat imi place, decat pe anumite portiuni. Daca ma duc pe la Medicina prin spate, pe langa cateva cladiri din centru, prin Copou, imi place. Daca intru in nebunia asta dintre blocuri, ma cutremur, pentru ca eu am prins si alt oras. In ’61-’62, cand au venit parintii mei in Iasi, am mai prins Academia Mihaileana, unde e Cinematograful Victoria acum, am mai prins Cinematorgraful Ilie Pintilie care era fostul Circ Sidoli, o cladire cam ca Teatrul National, in locul Hotelului Unirea. Iasul acela nu mai este. In copilaria mea erau 15 sinagogi in Iasi. Acum este doar una singura ascunsa in Tg. Cucului. Orasul avea, inca, un patrimoniu istoric mult mai consistent decat astazi, avea un mediu multicultural. Erau evrei, mai erau rusi lipoveni, familii de greci, tigani. Era un oras in care in saloane se vorbea franceza inainte de razboi. Eu am mai prins urme din orasul acela. Urmele acelea mi l-au facut drag si tot urmele acelea ma tin aici, probabil. Am avut ocazia dupa 1990 sa ma duc in Germania, sa ma duc la Paris. Puteam sa ma duc la Bucuresti. Si de fapt prima ocazie de a pleca a fost in 1976, cand am terminat facultatea. Dar cand vad turnul garii din Iasi mi se face dor. Nu stiu, e o boala. In ceea ce priveste viata culturala a orasului, s-ar putea mai bine de atat. S-a vazut acum cu Festivalul International al Educatiei (FIE), ca sunt niste forte in Iasi care pot atrage niste evenimente culturale, niste personalitati. Noi ne mandrim cu o eticheta, ”capitala culturala a Romaniei”. Nu mai sunt sigur ca are acoperire intru totul. Desi, cand te gandesti ca cea mai puternica editura din tara e in Iasi, Editura Polirom, cand te gandesti ca Filarmonica Moldova Iasi, ca Cvartetul Voces sunt de buna performanta, ca Opera Nationala Iasi se trezeste, spui da.

__________________________________________________________________

Eu ma definesc uneori ca fiind cel mai harnic lenes din lume.

__________________________________________________________________


Cum va impartiti timpul intre toate activitatile pe care le desfasurati? Va considerati un bun manager al propriului timp?

In ciuda faptului ca fac atat de multe lucruri, nu sunt un om organizat. Mizez mult pe inspiratie, lucrez in asalt. De obicei, daca am o saptamana pentru ceva, tot in ultima zi fac. In schimb, in ceea ce priveste rubricile permanente,  precum cele din Ziarul de Iasi, din Adevarul, din Cotidianul, din Revista 22 sunt de o promptitudine nemteasca. Dar, poezii pot sa nu scriu 5 ani sau 10 ani. Asta nu inseamna ca nu o sa mai scriu poezii. Pentru ca ma duc in Creta, de exemplu, doua saptamani si ma trezesc ca scriu 100. Nu sunt poetul organizat care se aseaza la o masa si  isi spune ”azi scriu o poezie”. In ceea ce priveste proza, pana acum nu m-am apucat de roman pentru ca imi dau seama ca trebuie sa stau mult pe scaun si eu sunt neastamparat. Am scris povestiri, in schimb. Dar nici alea nu erau neaparat planificate. Ceva nebulos se invartea in cap, o scena, un personaj, dupa care intram la computer si scriam. Pentru ca textul se mai scrie si singur, daca stii de unde sa il apuci. Eu ma definesc uneori ca fiind cel mai harnic lenes din lume. Dar la cat timp pierd pana produc, de fapt sunt lenes. 
__________________________________________________________________

Pe mine ma stiu cei de varsta mea. Dar mai sunt si tinerii. Trebuie sa ii fac si pe ei sa zica: ”e acolo un mos interesant, ia sa vedem ce e cu el.” Deci, practic cu vehementa promovarea si autopromovarea.

__________________________________________________________________


Cum vedeti interactiunea scriitor-cititor?

Nu mai e ca pe vremuri, cand cititorii ii cautau pe scriitori. Acum trebuie sa le mai si iesi in fata. Sunt un scriitor activ din punctul asta de vedere, uzez de toate mijloacele de promovare si de autopromovare pe care societatea asta tehnologica le pune la dispozitie. De aceea am pagina de facebook, de aceea am blog, de aceea trei dintre cartile mele au aparut si in editie electronica, la Liternet, pe vremea cand editurile nu scoteau editii electronice. Acum se publica mult, sunt mii de edituri in tara, se traduce mult. Chiar trebuie sa se auda de tine, in primul rand ca sa fii citit. Pe mine ma stiu cei de varsta mea. Dar mai sunt si tinerii. Trebuie sa ii fac si pe ei sa zica ”e acolo un mos interesant, ia sa vedem ce e cu el.” Deci, practic cu vehementa promovarea si autopromovarea.

Ce inseamna pentru dumneavoastra prea mult si prea putin atunci cand vine vorba de promovare?

Oricata promovare iti faci la ceea ce produci, niciodata nu este prea mult. Intotdeauna vei constata ca e prea putin. Ca ceva ori ai uitat, ori ai sarit, ca pentru ceva nu ai mai avut timp, energie si mijloace. Pentru ca mecanismul pe care il ai la dispozitie e urias. Puterile tale sunt limitate. 


Ce va convinge sa va implicati intr-un proiect cultural de amploare, cum este Festivalul International al Educatiei (FIE) care tocmai s-a incheiat la Iasi?

Imi place sa lucrez cu tinerii. Pe de alta parte, mi-am dat seama ca ma ajuta si pe mine ca director de editura. In plus, festivalul mi-a oferit ocazia sa aduc in oras niste oameni interesanti, oameni care de obicei nu prea vin la Iasi, pianista japoneza, Hiroko Minakami, fiica sa dansatoare sau scriitorul Mike Phillips, care a fost de vreo zece ori in Romania, dar in general la Sibiu. Nu discut festivalul in ansamblu pentru ca as avea puncte de vedere critice. Dar ce am avut noi de facut, mi se pare ca a iesit extraordinar de bine. Si chiar vreau sa scriu un articol de multumire si oamenilor mei si publicului si celor care ne-au sprijinit si celor care au acceptat sa fie invitati. Totusi, am cateva lucruri de spus. O manifestare de o asemenea amploare nu o anunti cu trei luni inainte pentru ca oamenii au agenda lor. Noi am avut noroc de niste coincidente. De pilda, l-am putut aduce pe Mike Phillips, dar el era oricum la Sibiu, la Festivalul de Teatru de acolo. Am mai avut noroc ca s-a potrivit cu FIE concertul Patriciei Kaas. Norocul te ajuta o data. Dar trebuie sa avem grija pe viitor, sa organizam totul cu un an inainte. Si pentru o conferinta internationala sau pentru un simpozion primesti prima circulara cu un an inainte. 

Ce sanse credeti ca are Iasul sa devina capitala culturala europeana si pe ce ar trebui sa se axeze pentru a indeplini acest obiectiv?

Tocmai am citit niste studii care m-au pus pe ganduri. Nu in ceea ce priveste sansele Iasului, ci in privinta avantajelor. Unele studii se refera la Liverpool care e un oras de alte dimensiuni, in alt tip de societate decat cea din Romania, cu alte resurse. Se spera ca atunci cand devii capitala culturala, atragi foarte multi turisti si se produce un boom al economiei locale. Ei bine, se vede ca si in cazul Liverpool si in alte cazuri, boom-ul a durat un an. In schimb, orasul a ramas indatorat, a trebuit sa trimita in somaj nu stiu cati salariati din domeniul public. Si de fapt s-a constatat ca nu a avut un castig. Sunt cheltuieli. Nu toti banii vin din fonduri europene. Unii sunt imprumutati de municipalitati. Ori Iasul este deja foarte indatorat. De aceea, si Primaria si ceilalti factori de decizie trebuie sa se gandeasca foarte bine, inainte de a depune candidatura, daca iesim in castig din afacerea asta sau nu. Initial nu m-am gandit la aceste aspecte. Dar am citit un articol al lui Mircea Platon care trimitea la aceste studii  si m-am cutremurat.


Pentru ca in prezent sunteti, pe langa scriitor si profesor universitar si directorul unei edituri, Editura Adenium, vorbiti-ne putin despre proiectele de viitor.

Eu am preluat editura din ianuarie si am zis, ”noi la Bookfest trebuie sa mergem cu zece carti”. Am mers. Acum ne-am propus cincisprezece pentru Gaudeamus, dar vor fi mai multe. Cand am preluat editura se ocupa o singura persoana de tot si scotea carti pentru copii, carti de acelasi autor, autor care era si patronul editurii. Si cineva i-a spus, la un moment dat, ca nu poate sa scoata numai cartile lui, ci sa faca o editura generala care sa scoata si alti autori respectabili. Avea nevoie de un plan editorial, deci. Eu am facut asta. Am scos Daneliuc, am scos InimaRea, am scos cartea mea. De fapt, aici e surpriza pe care mi-au facut-o ei mie, cand am implinit 60 de ani, nu tineam neaparat sa imi scot cartea la editura la care sunt director. Abia cand a iesit am aflat ca e ilustrata de Dragos Patrascu. Si mai avem Creanga in banda desenata, volumul I, vine volumul II, se lucreaza la Caragiale. Deci acum suntem o editura generala care scoate, pe de o parte literatura originala, pe de alta parte traduceri, carti din zona antropologica, in Seria Antropos. O sa avem si o serie de mistery-crime, cu literatura de consum. Asta ajuta, de obicei financiar editurile pentru a-si putea duce pana la capat proiectele culturale. Vom continua si cu cartile pentru copii. Nu vom uita de unde am plecat. Literatura pentru copii ramane un resort special al editurii. O sa scoatem o traducere din Comenius, filosof care a scris prima carte pentru copii. Incercam sa facem, deci, o editura solida. Mie imi place cum am inceput. 

Ce tip de promovare considerati ca prinde la consumatorii de cultura din Iasi?

Nu avem un public uniform. La publicul tanar poti sa mergi agresiv pe promovarea electronica, pe bloguri, pe site-uri de specialitate, pe paginile de facebook si chiar prin comunicate pe email. La cititorii mai in varsta merg mijloace mai traditionale, anunturi in ziar, pliante, afise, lansari. Sigur, asta nu inseamna ca ei nu se pot descurca si cu computerul. As putea adauga promovarea prin televiziune. Din pacate, pentru edituri, o  astfel de promovare este aproape imposibila, preturile sunt extrem de mari. 

__________________________________________________________________

Eu cred ca literatura este intotdeauna realista si intotdeauna autobiografica. Dar cu conditia sa operam cu concepte ceva mai largi de realitate si biografie.

__________________________________________________________________


Pentru ca ati lansat recent un volum de poezie, Un taur in vitrina de piatra, spuneti-ne ce va inspira?

Nici eu nu stiu ce ma inspira, ca pe mine ma apuca, mai degraba. Totusi, constat ca ultimele cicluri de poezii sunt scrise in insule, fie in Creta, fie in Azore, fie la Londra, care e o insula intr-o insula. Poate ca am luat-o pe urmele lui Eminescu, cu insula lui Euthanasios. Ma gandesc la motivul insulei, pentru ca mi s-a intamplat in ultimii 7-8 ani sa nu fi scris in tara mai mult de 12 poezii. Acum, cu siguranta si dragostea ma inspira, mai ales dezamagirea in dragoste, pentru ca atunci cand este entuziasmul de inceput faci dragoste, nu scrii despre ea. Imi dau si eu seama. Sau un peisaj spectaculos cum des intalnesti in Creta, de exemplu. Eu sunt vizual. Si in proza si in poezia mea e mult imagism.

Cat de importanta considerati ca este discretia asupra propriei vieti atunci cand scrii?

Eu cred ca literatura este intotdeauna realista si intotdeauna autobiografica. Dar cu conditia sa operam cu concepte ceva mai largi de realitate si biografie. Din realitate nu fac parte numai persoanele si obiectele. Din realitate fac parte si amintirile si fantasmele si ceea ce iti imaginezi. Deci eu privesc lumea pe mai multe planuri care se interpatrund, planul fizic, planul simbolic si planul informatic, cel care cotropeste tot acum. 

Ce satisfactii considerati ca aduce cu sine scrisul, dincolo de notorietate?

Notorietatea nu este intotdeauna un lucru bun. Mie scrisul imi aduce, in primul rand, liniste interioara. Scrisul este cu siguranta un mijloc de autoterapie, ca si exercitiile de autocunoastere, ca si meditatiile, ca si ascultarea muzicii tibetane, terapie care te ajuta sa treci printr-o viata care nu e simpla, printr-o lume care nu e usoara. Iti recuperezi din energie ca sa faci fata tuturor agresiunilor.

Cum stati cu motivatia?

La mine e simplu. Daca ceva imi place, motoarele pleaca. Si energie am. Ma mir si eu, uneori, cum de am atata energie la 60 de ani. Si, in ciuda faptului ca am o conceptie fundamentalista extrem de pesimista, am adoptat inainte de ’89 un fel de optimism metodologic, cred ca se poate progresa, indiferent de defecte. Rareori ma apuca o depresie atat de crunta incat sa nu mai am motivatie. 

Dar cu rutina, cu oboseala cum stati?

Oboseala apare din cand in cand, dar cand am goluri in program, cand nu am nici o obligatie ma apuca o plictiseala groaznica si trebuie sa imi gasesc ceva de facut. Pe mine nu ma apuca depresia cand am multe de facut, ci daca cumva nu am. Si am si spus. Ce faceam intr-o societatea normala? O tineam din depresie in melancolie. Eu am nevoie sa fiu provocat. Daca sunt provocat, se trezesc toate energiile si functionez la turatie maxima. 
__________________________________________________________________

Dar am, totusi,  un vis care daca nu se implineste, pot sa ma consider pe jumatate ratat ca scriitor, indiferent de ce am scris pana acum. Am sase romane in cap. Unele dintre ele sunt de 20-30 de ani in cap.

__________________________________________________________________


Aveti vise care nu vi s-au implinit, inca?

Toate vietile au. Eu as putea sa ma declar multumit pentru ca nu am facut putine in viata. Imi dau seama mai ales comparativ. Dar am, totusi, un vis care daca nu se implineste, pot sa ma consider pe jumatate ratat ca scriitor, indiferent de ce am scris pana acum. Am sase romane in cap. Unele dintre ele sunt de 20-30 de ani in cap. Dar nu mi-am facut curaj sa ma asez la masa, sa stau zile, saptamani, luni, poate ani, sa scriu macar unul din ele. Insa nu mai pot amana, la 60 de ani viata merge mai mult inapoi decat inainte. Deci asta ar trebui sa fie o preocupare iminenta pentru mine.  Dar tot aman. Ultimul motiv de amanare este ca nu stiu de care sa ma apuc. Si am si spaima sa stau mult pe acelasoi text. Ultima data cand am stat mult pe un text a fost la teza de doctorat. 

V-ati visat vreodata destinul altfel? 

Cred ca nu. Desi un motiv ar fi fost. Eu am avut un talent care friza geniul pentru matematica. Eram foarte bun, un mic geniu matematic. Numai ca s-a intamplat o nenorocire apoi. Am dat peste profesori tampiti. Am avut doua ghinioane. Prima data, in clasa a VI-a, cand o doamna profesoara imi punea 3 doar pentru ca mie mi se pareau prea usoare exercitiile pe care mi le dadea si radeam. Si am mai avut unul in clasa a IX-a. A venit o doamna profesoara, sotia unui mare matematician. Era draguta, eu eram adolescent, mai faceam glume. Si intr-o ora mi-a cerut caietul de teme si mi-a pus 4.  Din momentul acela am terminat-o cu matematica. Cine stie, daca nu aveam acea a doua experienta pedagogica nefericita, daca in loc de scriitor, nu ajungeam matematician.  

Daca ar fi posibil, ce ati schimba in viata dumneavoastra?

Nu as schimba nimic. Mie viata mea, asa cum a fost ea, si nu spun ca a fost usoara, mi-a placut. Daca ar fi sa mearga la fel si in continuare, as fi bucuros. Si nici nu as vrea sa fiu de la inceput mai intelept. E ca si cu ai dori sa te nasti batran. Nu cred in intelepciune, cred in instinct. Vorba lui Eminescu ”o, intelepciune, ai aripi de ceara!” 





.

Gigi Ciobotaru21:52 / 17.11.2013Bre ,Liviu este un tip formidabil!Ce ,nu v-ati convins?Il stiu de multa vreme si ma apreciez ca-i sunt prieten!....
Gerald Malone19:05 / 17.11.2013Da. Interesante si originale articole.
Nume:

E-mail:


Mesaj:

(Comentariile trebuie sa fie de maximum 250 de caractere.)
Validare: 
(Introduceti codul pentru validare.) Reseteaza cod!
 
Autentificare
Am uitat parola / Cont nou!
Căutare
Prea multe rezultate?
Folosește căutarea avansată.
Publicitate