Opțiuni
•   Topuri
•   Blog
•   Interviul aromat
•   Ceaiul englezesc
•   Locale
•   Mass media
•   Autori
•   Promovează
•   Colaboratori
•   Parteneri
•   Contact
Newsletter
personalizat
Înscrie-te pentru ceașca săptămânală de cultură:
Socializare
Abonare RSS Bookmark Recomandați portalul
Twitter Facebook Youtube
Acum niște ani
18 septembrie 2019
Recomandări
Grigore Tinica: Nu oricine poate să fie Mozart și nu oricine poate să fie chirurg cardiovascular
(Știință)
Chirurgul Grigore Tinica, care astazi, 11 noiembrie, implineste 53 de ani, isi iubeste fiecare pacient, iar acestia nu-l uita niciodata. De aceea biroul sau arata ca altarul unei biserici.
Pe peretii acestuia nu mai ai loc nici sa bati un cui de la cate icoane s-au adunat drept multumire de la cei carora medicul le-a mai dat inca o sansa. Vorbeste insa calm si modest, evita sa faca parada cu realizarile sale desi el este cel care a facut prima operatie pe cord deschis la Iasi si a introdus tot aici pentru prima data peste 40 de tipuri de interventii chirurgicale cardiovasculare majore, iar unele metode de tratament au fost in premiera nationala. Acum, pe langa conducerea sectiei de Chirurgie cardiovasculara de la clinica de Chirurgie Cardiovasculara din Iasi, incearca sa-i invete pe studentii de la Universitatea de Medicina si Farmacie “Gr. T. Popa” minunile pe care le pot face cu un bisturiu. 

Ati tinut in mana inima unui om. Ati oprit-o si apoi i-ati dat din nou viata. Pot doctorii sa ii tina, in sala de operatie, locul lui Dumnezeu?

Nu. Doctorii sunt trimisi de Dumnezeu pe Pamant ca sa-i ajute pe oameni intr-un fel sau altul. Cum, de altfel, si cel care ajuta pe cineva ca sa treaca strada este tot  un salvator pentru persoana respectiva. Chirurgul cardiac este acelasi om ca si ceilalti, are o meserie, mai deosebita, pentru unii din afara pare fascinanta, dar este una grea, care necesita sacrificiu mult, daruire, curaj, forta de munca. Este o meserie ca toate celelalte, dar pe care nu o poti face fara pasiune. Nu poti sa o faci doar pentru ca te pune cineva. Daca nu o iubesti, atunci nu te apuca de ea. Este o meserie vocationala. 

Dar in mijlocul unei operatii, cat de importanta e vocatia chirurgului, indemanarea sa, si cat de mult e interventie divina?

Conteaza foarte mult ca un chirurg sa-si cunoasca foarte bine meseria. Sa aiba stapanire de sine, sa ia deciziile corecte atunci cand trebuie sa le ia. Insa majoritatea chirurgilor pe care i-am vazut se roaga in sinea lor ca Dumnezeu sa-i ajute in situatiile grele. Si eu fac acest lucru, cand am o operatie compleza, cand am de rezolvat o situatie speciala, ma rog ca Dumnezeu sa ma jute. Am foarte multe icoane in birou. Toate acestea mi le-au daruit pacientii. Cand au venit la control, dupa multi ani de la operatie. Unele sunt facut de copii, dar toate au o poveste si fiecare are cate ceva special. Noi trebuie sa credem in ceva si cand avem credinta lucrurile se rezolva mai usor. Dar chirurgia cardiovasulara este o stiinta foarte concreta, trebuie sa ai precizie, trebuie s astii exact ce trebuie sa faci si sa o faci la timpul potrivit. Degeaba faci ceva dupa zece minute. Daca ai pierdut acele zece minute poti sa pierzi o viata de om. Trebuie sa iei decizii cruciale, corecte si intr-un timp foarte scurt. Nu prea ai timp de gandire, de reflexie, de filosofie. Iar acest lucru se capata prin experienta, prin exercitiu si multa munca. Cand eram student si aveam foarte mult de citit, luam un lighean cu apa rece, bagam picioarele si citeam, caci altfel adormean. Iata, totul se capata prin munca. Cu toate acestea exista insa si un talent pentru ca foarte multi oameni muncesc, dar nu toti ajung sa aiba un exercitiu tehnic chirurgical iesit din comun. Sunt chirurgi iesiti din comun si majoritatea au si talent. Daca nu ai un pic de talent, nu te ajuta Dumnezeu. Chirurgul are nevoie de foarte multe lucruri, de talent, de multa munca, de studiu si ajutor divin. De acesta poate in primul rand. 
________________________________________________________________

Acesti europeni nu vor sa inteleaga ca odata ce am intrat in UE suntem o tara libera, ca suntem egali cu ei. 

________________________________________________________________


466948_297669770312512_475838747_o


Spuneati ca ati primit foarte multe cadouri de la pacienti. Aveti unul mai aproape de sufletul dumneavoastra?

Sunt foarte multe situatii in care am primit caduri care inseamna ceva. Ieri, de exemplu, o pacienta mi-a adus o felicitare la zece ani de la o operatie foarte grea. Avea insuficienta cardiaca, cu edeme, fusese in mai multe clinici si au declarat-o un caz inoperabil, cu toate ca dupa parerea mea era un caz simplu. Am operat-o si a crescut copilul care acum este student in anul al IV-lea, deci are o viata frumoasa, sanatoasa, o familie buna si este fericita. Acum, uitati, mi-a scris si mie cateva cuvinte frumoase. E frumos. 

Va implicati emotional? Incercati sa va apropiati de pacienti sau acest lucru va distrage. 

Noi avem emotii la orice interventie chirurgicala, de fiecare data cand tratam un pacient, dar in general am observat, in experienta mea, ca pacientii nu-i prea iubesc pe medicii emotionali. Sunt alte specialitati unde doctorul se poate duce sa bata pacientul pe umar si-i zice ca o sa il ajute sa treaca peste boala. Noi (n.r. chirurgii cardiovasculari) suntem niste oameni mai seci, mai duri poate, nu ne apropiem foarte tare de pacienti, meseria noastra este una extrem de complexa, care necesita o logistica foarte importanta, tehnologie, spirit de echipa. Dar ne iubit toti pacientii, tinem la ei, avem sperante pentru ei si vrem ca acestia sa aiba o viata mai buna, de o calitate superioara si cu o speranta de viata mai mare. Daca reusim sa infaptuim acest lucru pe noi ne face fericiti. Am un pacient care a trecut demult de 90 de ani, l-am operat si eu acum mult timp, si care mi-a scris o scrisoare foarte emotionanta. El a fost invitat la un control care face parte dintr-un studiu, omul nu a putut sa vina pentru ca nu-l mai tin picioarele, dar mi-a scris “inima este exceptionala, ma simt bine”. Mi-a scris si ce medicamente ia, m-a intrebat daca e bine. Tratamentul ii fusese stabilit in urma cu aproape zece ani, insa pacientul nu avea probleme. Insa la noi medicina este blamata si oarecum pusa la zid de opinia publica, desi medicii au constribuit foarte mult la cresterea duratei de viata a populatiei. 

Din cauza acestei blamari aleg foarte multi medici sa paraseasca tara si sa lucreze in strainatate?

Romanii sunt snobi. Poporul nostru se uita peste gard si zice ca acolo-i mai bine decat la noi. Nu doar medicii parasesc tara, parasesc si alte persoane. Medicii fac acest lucru cu precadere pentru ca sunt foarte recunoscuti in strainatate, deci sunt pregatiti bine si este o onoare si o mandrie pentru scoala romaneasca de medicina ca ei sa fie acolo. Dar exista vorba lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, “fie painea cat de rea, tot mai buna-n tara mea”. Vedeti insa ca e prea scumpa painea asta. Si atunci lumea incearca sa mearga spre o viata mai buna sau spre o speranta, pentru ca nivelul de trai in Romania fata de 1989, anul din care tot incercam sa trecem de la o societate bolnava la una mai sanatoasa, este mult mai bun. Si in Romania vin oameni, avem si noi imigranti, iar calitatea celor care vin in Romania este mult mai inalta decat a celor care pleaca, daca ne referim la masa intreaga a emigrantilor. Nu vorbesc doar de medici aici, vorbesc de cei care au plecat si au devastat Europa si, europenii, in egoismul lor, au inceput sa ne acuze pe toti. Noi am trait impreuna sute de ani si i-am suportat pe unii concetateni de-ai nostri, dar am trait in armonie si nu am avut probleme. Acesti europeni nu vor sa inteleaga ca odata ce am intrat in UE suntem o tara libera, ca suntem egali cu ei. Ei vor sa avem drepturi egale numai atunci cand vin in Romania si vor sa le dam facilitati pentru investitii sau alte lucruri de acest gen, sau ca noi sa mergem la ei sai lucram pe salarii foarte mici. Si tara noastra ar trebui sa-si schimbe un pic atitudinea. Ar trebui sa fim mai uniti. Eu am avut speranta, la un moment dat, ca romanii sunt uniti intr-un scop al lor. Atunci cand trebuia sa intram in NATO, in UE, era o unitate a populatiei in gandul acesta de accede la altceva si era frumos. Apoi am observat insa ca daca avem probleme de intrare in Schengen sau alte astfel de lucruri, atunci cautam vinovati. Insa ar trebui sa intelegem ca avem si noi o vina, cat si cei de care depinde evolutia noastra in Europa, care au interesele lor. In acest circuit al populatiei medicii romani incearca sa-si pastreze demnitatea si sa lucreze cat mai bine acolo unde ajung. Majoritatea celor care au plecat cat si cei care au ramas in tara sunt apreciati de colegii lor din straintate pentru calitatile lor profesionale, dar de cele mai multe ori si pentru calitatile lor umane, pe care nu le prea gasesti in alte parti. In Germania, de exemplu, doi doctori isi pot vorbi doar prin email-uri, dandu-si indicatii in felul acesta. Noi nu am putea ajunge in acest fel. Noi suntem un popor care vrea sa discute, care are emotii, caruia ii place sa se bucure, sa petreaca, dar ne place sa si muncim. Suntem un pic altfel decat altii, dar nu ar trebui sa fim atat de diferti incat sa-i deranjam, insa nici sa acceptam sa fim deranjati fara o riposta. 

Deci, pe alocuri, este si vina noastra ca permitem reactii negative, generalizarile, si ma refer la modul in care au reactionat francezii in urma cu cativa ani. 

Francezii au facut-o din lispa lor de educatie, iar noi trebuia sa ii taxam. Trebeuia sa-i taxam pe toate canalele pentru ca ei au facut-o public, iar presa noastra trebuia sa reactioneze. Sunt mult bancuri despre francezi; de exemplu se spunea ca tancurile lor au o viteza inainte si cinci inapoi pentru ca ei de fiecare data au fugit. In ultimii doua sute de ani, de la Napoleon incoace, au fost invinsi de toti, pe cand noi, romanii, am luptat. Am avut si lucruri mai putin bune, am mers dintr-o luntre in alta, care face parte si din psihologicul nostru romanesc, dar am avut mai multa tarie decat ei. Trebuie sa avem un pic de demnitate. Eu as fi refuzat un premiu al Academiei de Arte din Franta pe care l-a primit unul dintre marii nostri oameni de cultura pe motiv ca o parte din cei care fac arta acolo, mai bine zis teatru, au ofensat o parte a populatiei noastre. Buni sau rai sunt totusi ai nostri. 
________________________________________________________________

Am vrut sa incerc sa vad daca in Moldova se poate face ceva la nivelul Europei, si pana la un moment dat mi-a reusit

________________________________________________________________


Vi s-a propus sa profesati in strainatate si eventual sa va stabiliti acolo. De ce ati ales totusi sa va intoarceti mereu in Romania?

Am vrut sa fac in Romania ceva care sa fie la nivelul lor sau chiar sa-i intrecem. In unele domenii am reusit. Sigur, m-au initat si in tari europenei si in tari arabe, unde ai un salariu extraordinar de bun, unde poti sa-ti alegi cazurile, pacientii. M-au invitat in tari foarte bogate si unii colegi de-ai mei din Franta, din Italia, au acceptat aceste lucruri, iar acum lcureaza acolo si o duc foarte bine. Insa in felul acesta te diluezi intr-o masa si eu nu mi-am dorit asta. Mi-am dorit sa fac ceva aici, la noi. De la Bucuresti am venit in zona asta a Moldovei pentru ca acolo era o atitudine, sa-i spunem... mai speciala fata de moldoveni. Pe de alta parte am vazut ca foarte multe personalitati ale culturii noastre romanesti sunt din zona asta, a Botosaniului, a Iasului. Deci zona asta a tarii are un potential intelectual si cultural extrem de mare si atitudinea era si ea un pic diferita. Atunci am vrut sa incerc sa vad daca se poate face ceva la nivelul de top al Romaniei, dar si al Europei. Si pana la un moment dat mi-a reusit. Pe de alta parte am observat ca aici exista foarte multe persoane care, atunci cand vad ca cineva face ceva deosebit il trag inapoi. Se spune ca, in Iad, daca cineva incearca sa iasa ceilalti il trag inapoi in ceaunul cu smoala. Noi ne asemanam foarte mult cu acesta situatie, aici, in zona noastra. Poate suntem speciali in ceea ce priveste gandirea, dar este mai greu sa faci performanta aici decat in Germania sau in Franta. Aici trebuie sa depui mai mult efort. Pe de alta parte insa avem satisfactii mai mari, imi place meseria pe care o fac, imi plac oameniie pe care ii tratez si ma bucur pentru ce pe care ii vad ca pleaca multumiti si sanatosi acasa. Ma bucur ca ma intalnesc cu ei pe strada si sunt niste oameni obisnuiti, care se bucura de viata, iar acest lucru imi da speranta ca ceea ce fac, fac bine. 
________________________________________________________________

Suntem un popor care vrea sa discute, care are emotii, caruia ii place sa se bucure, sa petreasca, dar ne place si sa muncim. Suntem un pic altfel decat altii, dar nu atat de diferiti incat sa-i deranjam. 
________________________________________________________________

1277162_532508603495293_35794889_o


Deci v-ati intors mereu din cauza unei mandrii nationale?

Nu neaparat, dar se spune ca nu exista om prooroc in tara sa si eu am vrut sa contrazic, poate, acest lucru. Inca sper ca se poate face ceva in Romania. 

Aveti grija de inimile a sase milioane de locuitori, a celor din partea Moldovei. Simtiti aceasta povara?

Intr-adevar, suntem singurul centru din Europa care are o arie atat de mare de arondare a populatiei. Nu mai exista, de la Nistru pana la Atlantic, un centru de chirurgie cardiovasculara care sa aiba in grija atat de multa populatie. Asta nu inseamna insa ca acesti aproape sase milioane de locuituri sunt povara mea. Sunt si alti colegi care se ocupa dei, sunt foarte multi cardiologi chirurgi care se ocupa. Sigur, de multe ori trebuie sa spargem tiparele, sa operam unele cazuri foarte grave pe care altii nu le intalnesc. Nici in Europa, nici in Statele Unite ale Americii, pentru ca la ei fiind un centru la un milion de locuitori, cazurile nu ajung sa fie atat de complicate. De multe ori colegii care au venit din SUA ne-au zis ca anumite cazuri, dupa cartile si experienta lor, nu prea au sanse de reusita. Dar noi pe unele le-am izbutit. Il tin minte pe Vladut, un baiat de opt ani, despre care colegii din America ne-au spus ca este prea bolnav pentru a putea fi operat. Dar am vazut disperarea pe fata mamei care intelegea limba engleza si ce spuneau medicii si, dupa ce acestia au plecat, l-am operat pe Vladut. A supravietuit, a crescut mare, iar acum cred ca are peste 20 de ani. Exista niste tipare pe care noi trebuie sa le spargem, nu pentru ca am vrea ci pentru ca suntem nevoiti sa facem acest lucru. Altfel nu poti salva viata unui om. Exista astfel de situatii cand trebuie sa si riscam, in care am avea nevoie de tehnologie mai performanta, de mai multe resurse pentru a salva o viata, iar daca acel om s-ar fi nascut in alta parte poate ar fi avut o alta sansa. Dar noi ne-am nascut aici, noi suntem fauritorii acestei tari si beneficiarii posibiltatilor ei. Noi le cream, iar ele sunt pentru noi. Cu cat vom mucni mai mult, cu cat vom fi mai insistenti sa ne pastram interesele nationale, cu atat va fi mai bine pentru toata lumea. In special pentru medicina. 

Spuneati ca meseria de chirurg este vocationala in mare parte. Credeti ca poate fi considerata si o arta. 

Da! Categoric da. Chirurgia este o arta, cu atat mai mult chirurgia cardiovasculara pentru ca trebuie sa iubesti ceea ce faci. Eu am vazut multe persoane care au invatat sa cante la pian sau la vioara si care pot sa redea un fragment dintr-o opera, insa am vazut pe unii care fac din aceasta simpla interpretare o arta si nu te saturi niciodata sa-i asculti, sa-i vezi. Asa este si in chirurgia cardiovasculara. Pe langa profesionalism, pe langa spiritul de sacrificiu, pe langa curajul pe care trebuie sa-l ai, pe langa abilitatile tehnice, trebuie sa gandesti si artistic. Sa nu faci numai arta, pentru ca sunt unii care se iubesc pe ei insisi in chirurgie. Trebuie sa iubesti chirurgia din tine. 

Am inteles ca ascultati in sala de operatii Mozart. 

Muzica ne da speranta si chirurgia cardiovasculara ne da speranta. Muzica se face greu si nu o pot face toti, nu oricine poate sa faca o opera de arta, nu oricine poate sa fie Beethoven, nu oricine poate sa fie Mozart si nu oricine poate sa fie chirurg cardiovascular. 
________________________________________________________________

Am vrut sa merg la aviatie dar nu am fost acceptat pentru ca eram miop

________________________________________________________________


Sfantului Pantelimon, ocrotitorul medicilor, i-a fost insuflata dragostea pentru medicina de mama sa. Pe dumneavoastra cine v-a indemnat sa alegeti medicina si apoi chirurgia?

In familia mea nu am avaut niciun medic. Eu sunt primul. Au fost economisti, ingineri, negustori, au fost preoti, insa in special s-au dezvoltat pe domeniul economic. Si eu eram olimpic la Fizica, la matematica, la chimie, la stiinte exacte si dorem sa ma fac inginer. Tin minte ca, dupa ce am absolvit liceul, mergeam la o verisoara de-a mea de la Odessa si o tiganca, in gara, mi-a zis sa-i dau un ban ca sa-mi zica viitorul. Mi-a ghicit in palma si i-am dat o rubla. Mi-a zis ca ori voi fi un mare comandant de osti, ori un mare chirurg. Am ras atunci si mi-am cautat de treaba, dar am fost marcat pentru ca eu as fi vrut sa merg la aviatie dar nu am fost acceptat pentru ca eram miop. Atunci am dat la medicina pentru ca era concursul foarte mare. Erau 16 pe un singur loc si am zis ca daca toata lumea se duce acolo inseamna ca-i bine. Am avut mereu spiritul acesta de luptator, imi place concurenta. In ceea ce priveste interesul pentru chirurgia cardiovasculara, pe acesta l-am captat in anii ’90. Tin minte ca a venit profesorul Ion Pop de Popa (n.r. primul chirurg care a efectuat o operatie pe cord deschis in Romania, in 1973) la o conferinta la Chisinau si a prezentat o lucrare despre valvele de porc mistret. Am fost impresionat de viata lui, de opera lui si am hotarat sa fac doctoraul in medicina cardiovasculara. 

Acum sunt locuri la universitati aproape pentru fiecare tanar care doreste sa urmeze o facultate si a disparut, intr-o oarecare masura, spiritul de concurenta. Sunt studentii de astazi mai slab pregatiti?

Era o perioada in care la Facultatea de Medicina erau admisi 250 de oameni. Din cei 250 erau o suta care invatau foarte bine, o sunta care invatau mai putin si 50 care treceau ca rata prin apa. Acum, sa zicem, ca sunt cinci sute, dar cei care vor sa invete si invata tot o suta au ramas, cei care sunt medii tot o suta au ramas, iar restul trec ca rata prin apa.  Si astfel se dilueaza totul. Diploma de medic, prin anii ’60, ’70, ’80, poate si in ’90, era ceva rar si important, consistent. La fel si diploma unei universitati. Acum, foarte multi au aceasta diploma si atunci valoarea ei se dilueaza, dar cei care fac treaba au ramas constanti. Cei care au avut de invatat atunci invata si acum.
________________________________________________________________

De la Nistru pana la Atlantic, niciun alt centru de chirurgie cardiovasculara nu are grija de atat de multi oameni cum o facem noi, la Iasi. 

________________________________________________________________


475270_297691566976999_1604879299_o


Va mai amintiti prima operatie?

Da, eram in anul al V-lea de facultate, faceam o garda cu domnul asistent universitar Fagrel, era din Cernauti si a venit un pacient cu apendicita. M-a intrebat daca stiu sa fac, i-am zis ca sigur stiu. Mi-a zis atunci “i-a povesteste”, iar apoi, dupa ce m-a ascultat, mi-a zis “hai sa vedem daca poti”. M-a asistat sa fac acea operatie, eu eram in dreapta pacientului, eram chirurgul principal cum ar veni, el era asistentul, dar cu toate astea a facut el vreo 75 la suta din operatie din pozitia cealalta, dar eu m-am simtit important. Atunci am inteles ca ceea ce stii, ce ai citit de o suta de ori si ti se pare ca-i clar, cand ajungi la masa de operatie totul este un pic mai complicat. Si atunci am inteles ca trebuie sa ai nu numai cunostinte teoretice ci si abilitati practice. De atunci am stat in garzi cu echipele de chirurgi si in timpul facultatii, dar si ulterior. Intram de multe ori joi in garda si ieseam duminica seara, dupa care intram luni si ieseam miercuri sau joi. Aveam doua seri libere pe saptamana, in una mergeam la discoteca si in cealalta mergeam la inot cu colegii de serviciu. Programul acesta m-a ajutat pentru ca am vazut in spital foarte multe cazuri, am vazut diferite abordari, care nu erau trecute in carti. Am stat in spital cativa ani de zile, aproape zilnic, si eram un fel de baiat de mingi la echipele chirurgicale, dar mie imi placea sa stau acolo, am invatat foarte mult si le sunt recunoscator profesorilor mei. 

Unde va simtiti acasa?

Si la Iasi ma simt acasa, si la Bucuresti ma simt acasa, si la Chisinau ma simt acasa si la mama cand ma duc ma simt acasa. Intr-un fel ar trebui sa ne simtim acasa in toata Europa, dar inca nu o facem. Cu toate lucrurile bune, cu cele rele, e casa mea si ma simt bine in Romania.   

.

Nume:

E-mail:


Mesaj:

(Comentariile trebuie sa fie de maximum 250 de caractere.)
Validare: 
(Introduceti codul pentru validare.) Reseteaza cod!
 
Autentificare
Am uitat parola / Cont nou!
Căutare
Prea multe rezultate?
Folosește căutarea avansată.
Publicitate