Povestile lui nu sunt scrise, ci sunt sculptate in lemn, iar pe masura ce ii asculti povestea, ea prinde forma unei linguri.
A inceput sa sculpteze in cetatea din Sighisoara, sub privirile trecatorilor, dar povestile sale ii determinau pe trecatori sa se opreasca, sa asculte si sa cumpere mai mult decat o simpla lingura. In viata, oamenii cauta lucruri esentiale, cauta dragoste, noroc, putere, intelepciune. Astfel, Mark a inceput sa puna povestea in fiecare obiect pe care il realizeaza, fiecare lingura are pe coada sculptat un simbol caruia ii este atribuita o poveste traditionala romaneasca, fie ca este vorba despre intelepciune reprezentata de simbolul bufnitei, despre putere reprezentata de simbolul sarpelui sau despre noroc reprezentat de simbolul berzei. Povestile sale au ajuns pe patru continente, este cunoscut sub pseudonimul The Spoonman si are propriul site cu linguri si o galerie de arta in Sighisoara.
Povestea lui Mark face parte din proiectul Fascinatia Mestesugului, un proiect realizat cu pasiune, despre pasiunea celorlalti. Proiectul este independent, nefinantat, realizat de trei tineri clujeni. Ei si-au propus sa realizeze o serie de documentare video, motivationale despre pasiune, perseverenta, mestesug si continuitate. Ideea proiecului a pornit din dorinta tanarului videograf Matei Plesa de a realiza documentare artistice si de a promova valorile “ ascunse”, sau prea putin mediatizate ale Romaniei.
Prin aceste documentare video, proiectul isi doreste sa sustina atat traditionalii mestesugari, cat si tinerii creativi. Urmatorul documentar va aparea in luna decembrie, pana atunci, Fascinatia Mestesugului isi cauta viitorii mestesugari sau tineri creativi. Daca cunoasteti pe cineva si doriti sa ajutati, puteti sa le lasati cu incredere recomandarile fie pe site, fie pe pagina lor de Facebook.
.
|