Actualmente este doctorand al Facultatii de arte vizuale din cadrul Universitatii de Arte “George Enescu –Iasi, anul III, specializarea sculptura sub coordonarea profesorolui Dan Covataru.
Ana Maria Negara este membra UAP Romania- Filiala Iasi, din anul 2009
Cand a inceput pasiunea pentru sculptura?
Pasiunea pentru sculptura a inceput in urma cu mai bine de 26 de ani, pe la varsta de trei-patru ani, cand cea mai mare distractie pentru mine era sa modelez omuleti din lut.
Putin mai tarziu, in clasa a III-a, am fost invitata de catre profesorul Marius Teodorescu la cursurile de desen pe care acesta le tinea la scoala „I. L. Caragiale” din Braila.
Intre timp, am fost atrasa si de atletism, dar nu aveam cum sa dau curs ambelor chemari asa ca am fost nevoita sa aleg si am ales arta.
Cum ai ales? De unde vine atractia ta catre zona asta?
A fost o intamplare fericita, as putea spune... In urma cu aproape 16 ani am fost admisa la liceul de arta „Hariclea Draclee” din Braila, unde imi doream sa ma inscriu la sectia de grafica. Acolo, in acea vreme, predomina o mentalitate gresita conform careia, doar cine a facut clasele V-VIII in cadrul liceului de arte putea merge la grupa de grafica. M-am reprofilat pe design, dar am aflat ca deja altcineva alesese pentru mine si ca urma sa fac parte din grupa de sculptura.
Atunci am avut o revelatie si mi-am dat seama cat de mult imi placea de fapt sculptura si chiar mi s-a facut rusine pentru ca nu m-am gandit, de la inceput, sa merg acolo.
Am facut parte din prima grupa a domnului profesor Catalin Batir, care pe vremea aceea abia iesise de pe bancile Universitatii de Arte „George Enescu” din Iasi si care ne-a crescut si educat ca pe proprii lui copii.
In timpul liceului am luat parte la cateva tabere de creatie si chiar am castigat cateva premii, fapt ce m-a schimbat total.
Atractia catre arta cred ca vine, in primul rand de la Dumnezeu care m-a inzestrat cu talent, apoi de la parinti. Bineinteles ca si profesorii au avut un rol important in cultivarea dorintelor mele de a face sculptura.
Desi nu am fost o eleva sau o studenta model, intodeauna am fost atrasa nu doar de practica efectiva a artei si sculpturii ci si de cercetarea si intelegerea acesteia. Tocmai de aceea, am dorit sa studiez la scoala doctorala, am simtit ca nu sunt suficienti sase ani de studii universitare pentru a intelege arta, in special sculptura, in toata complexitatea ei.
Nu m-am multumit numai cu ce invatasem in sase ani, vroiam sa aflu care este scopul artei si stiam ca este nevoie de mai mult timp pentru un astfel de studiu. Vroiam sa stiu care este directia in care se indreapta arta zilelor noastre si ce va urma in viitorul apropiat.
In curand imi voi sustine teza de doctorat care trateaza problematica raportului dintre traditie si modernitate, intelese si explorate in raport cu exigentele vizuale ale epocii actuale, teza pe care am de gand sa o public in viitorul apropiat.
Care sunt valorile tale personale? Ce, cine te inspira?
Integritate morala. Eficienta. Dragoste. Toleranta. Creativitate. Independenta si lista ar putea continua...
Sunt fascinata de oglinzi, de efecte optice, de fenomenul reflexiei in imagini pe orice fel de suprafata, de catoptrica, in general. Ma inspira in mod special geometria si felul in care „totul este ordonat dupa numar”, dupa cum afirma Pitagora.
La ora actuala sunt atrasa de problematica labirinturilor si a simbolisticii aferente acestei categorii de simboluri.
Sunt multi artistii care m-au inspirat de-a lungul timpului si nu cred ca am sa ii pot aminti pe toti.
Inca de pe bancile liceului eram atrasa de demersul artistic al lui Anish Kapoor, artist britanic de origine indiana, de sculptura italienilor Alberto Giacometti si Arnaldo Pomodoro, de Arman Fernandez, de Barbara Hepworth, de Jan Arp si nu in ultimul rand de lucrarile parintelui sculpturii moderne, romanul Constantin Brancusi.
Sculptura renascentista a jucat si ea un rol important in dezvoltarea si formarea mea artistica. Dintre sculptorii care mi-au marcat puternic felul de a-mi concepe lucrarile, as aminti doar pe Michelangelo Buonarroti, Gian Lorenzo Bernini sau Benvenuto Cellini.
De curand, odata cu participarea la un simpozon de creatie unde am fost prezenta doua editii consecutive, am redescoperit si meditat asupra sculpturii minimaliste si cu o mare incarcatura simbolica a lui George Apostu, unul din marii artisti moderni ai lumii.
Ai vreo pasiune de taina, vreun hobby neasteptat?
Da, am, dar nu cred ca ar putea fi numite neaparat „de taina”... Una din marile mele pasiuni a ramas atletismul, pe locul doi ar fi „adoratia muntelui”, de la excursii si drumetii la sculpturi inspirate si realizate pe munte.
Din pacate sau din fericire, intre sculptura si documentare nu prea imi ramane timp pentru a putea avea si hobby-uri.
Daca ai putea face ceva din nou, ce ai face?
Cu siguranta sculptura! O sculptura, nestiuta inca, in stare sa modifice constiintele oamenilor de astazi si sa faca lumea mai buna si mai frumoasa.
Care este calitatea umana pe care o apreciezi cel mai mult?
Sinceritatea.
A fi sincer in primul rand cu tine insuti si apoi a fi sincer cu cei din jur
Care este cea mai importanta realizare pentru tine?
Nu am facut niciodata un clasament... Probabil faptul ca m-am dedicat artei, sculpturii in special.
A fost munca asidua sau noroc?
A fost si munca asidua si noroc.
E ceva ce ti-ai dorit sa realizezi si nu s-a implinit?
Cred ca da, dar nu as putea spune ca ar fi ceva care nu s-a implinit... Am primit intodeauna de la Dumnezeu mai mult decat mi-am dorit. Sunt proiecte pe care inca nu le-am pus in aplicare insa, toate au timpul lor. Fiecare sculptura/idee isi are timpul ei cand trebuie sa se nasca.
Cum stai cu timpul? Faci distinctie intre "timpul personal" si "timpul afacerii" sau esti tot timpul conectata la munca?
Timpul „personal” sau timpul „afacerii” este unul si acelasi, pentru mine nu exista nici o diferenta. Daca nu sculptez efectiv atunci lucrez la viitoare proiecte, fac schite sau ma documentez.
Ce gen de sacrificii sau renuntari te-ai vazut nevoita sa faci de-a lungul anilor ca sa te poti bucura astazi de succes?
Imi vad foarte rar familia, pentru ca nu imi ramane mult timp in afara lucrului din zona artei.
Ai facut compromisuri? Cand ajunge un profesionist sa accepte compromisuri?
Un artist profesionist ar putea ajunge la un oarecare compromis cand se loveste de un ignorant foarte puternic si periculos, intr-un context dat. Artistii sunt uneori injositi de catre cei din jur... cei care cred ca suntem prea liberi si mandri (lucru neadevarat)...Si „sunt lucruri despre care trebuie sa se taca”
Care este partea cea mai frumoasa a muncii tale si care cea mai grea?
Cea mai frumoasa parte a muncii mele este atunci cand munca da roade si aici ma refer nu numai la sculptura ci si la organizarea evenimentelor de tip simpozion sau la lucrul cu studentii. Dar si cea mai grea parte a muncii mele mi se pare tot organizarea expozitiilor sau a taberelor de creatie, asta pentru ca nu toata lumea intelege ce presupune un eveniment in care este inclusa si sculptura.
Accepti sa-ti fie contestata o hotarare? Cum reactionezi cand cineva iti spune "nu"?
Bineinteles ca accept. Ba chiar ma bucur daca nu sunt aprobata de prima data. Ma intreb care este motivul pentru care a spus „nu”, tocmai pentru a imi da seama ce este in neregula.
Merg mai departe, foarte rar ma intristez.
Ce le spui celor asemeni tie care se ciocnesc de atatea bariere incat sunt pe punctul de a se descuraja?
Sunt oameni care nu au maini sau picioare si tot lupta pentru idealurile lor. Daca ar fi totul frumos, perfect, nu am avea pentru ce „lupta” si nici nu am sti sa pretuim acest „frumos”.
Celor asemeni mie, le vorbesc despre succes, despre proiecte viitoare si incerc sa ii implic si pe ei, pentru a le da curaj.
Ce-ti promiti pentru anii ce vin? Gasesti cai de realizare a visurilor tale aici, in Romania?
Am o multime de proiecte si idei pe care doresc sa le pun in practica. Am lucrat ceva timp la proiectul unui labirint din oglinda si mi-am propus ca, in cativa ani, sa il construiesc, indiferent de costuri. Cu acest proiect am participat la concursul pentru Bienala de la Venetia-2013.
Sunt o multime de artisti ale caror nume au o puternica rezonanta atat in lumea artei romanesti, cat si in lumea artei mondiale cu alte cuvinte DA, cred ca se poate face cariera in Romania si mai ales in Iasi. Iasul este un mare oras cultural.
In arta, femeile si barbatii au sanse egale?
Este dificil de dat un raspuns concret la aceasta intrebare. Eu cred ca da, insa sunt diferite persoane care considera ca arta (in special sculptura) este facuta pentru barbati.
De foarte multe ori m-am ciocnit de mentalitati conform carora doar barbatii ar putea fi „marii maestri ai artei”.
Parerea mea este ca sansele ar trebui sa fie egale.
Ce inseamna pentru tine sa fii sculptor?
Sa fiu eu insami.
Ce este greu in munca ta? Ce e foarte frumos in ceea ce faci?
Este dificil sa iti alegi materialul si sa il transporti la atelier dar, mai dificil este sa hotarasti ce vei face cu acel material.
Michelagelo considera ca in pietre stau ascunse sculpturile, eu cred la fel.
Dificila mi se pare crearea unei conexiuni intre sculptor si material. Consider ca este o necesitate ca sculptorul sa relationeze cu piatra. Imi place mult ceea ce fac si consider ca fiecare etapa a devenirii artistului (a fiintei umane in general), este frumoasa in felul ei.
As putea spune ca, stabilirea ultimelor detalii ale unei sculpturi, ma incanta cel mai tare.
Te multumeste ceea ce creezi, in absenta unei recunoasteri publice? Preferi una actuala celei postume?
Ma multumeste ceea ce creez indiferent daca exista sau nu recunoastere publica.
Ambele tipuri de recunoastere sunt la fel de binevenite.
Cat de important (sau de putin important) este pentru tine felul in care critica si publicul recepteaza ceea ce creezi? Ai prefera un succes al lucrarilor tale in randul criticilor sau al publicului?
Este foarte important ca publicul sa intre in rezonanta cu lucrarile artistilor, insa nu este obligatoriu ca toata lumea sa intelega.
Categoriile de public sunt diferite, in functie de nivelul de educatie sau de patura sociala din care provin si nu pot cere tuturor sa fie de acord cu ceea ce sculptez sau sa considere frumos ceea ce realizez.
Cu totii asteptam sucesul dar asta nu inseamna ca il si avem, mereu.
Care ar fi ingredientele unei expozitii de succes?
Lucrari foarte bine facute, perfect amplasate, o buna mediatizare si un public ales (care depinde de locul unde se intampla actiunea si de „numele”construit de catre artist)
Putem vorbi de sansa in arta?
Bineinteles, la fel cum putem vorbi despre succes in oricare alt domeniu al excelentei.
Exista diferente intre sculptura izvorata in solitudinea atelierului si cea desfasurata alaturi de un colectiv?
Pentru mine nu exista astfel de diferente, dar depinde si cu cine iti imparti atelierul. De obicei, intr-un colectiv ar trebui sa se nasca cele mai grandioase idei, daca acest colectiv este unul potrivit si bine intentionat. Ar trebui sa existe discutii despre arta, sculptura, artisti, lumea artei, viitorul artei... dar si oameni cu caractere si suflete inalte.
Daca nu ai fi ales calea sculpturii, incotro ai fi luat-o?
Nu m-am gandit niciodata si nici nu as putea sa concep asa ceva. Iubesc sculptura si ceea ce transmit cu ajutorul acesteia.
Care este povestea graficilor cu „omuleti”?
Omuletii spun o poveste despre arta interdisciplinara, la granita dintre sculptura si grafica, sunt personajele instalatiei mele sculpturale care propun spatii iluzorii, cu jocuri de umbre a caror sursa de lumina trebuie imaginata de catre privitor impreuna cu povestea gesturilor personajelor.
Omuletii sunt parte a lucrarii din sticla, intitulata Evolutie.
Pe 19 decembrie 2013 a avut loc vernisajul primei tale expozitii personale de sculptura. Ce amintiri raman?
Expozitia „Inside”, deschisa la galeriile „Grand Hotel Traian” din Iasi, este parte integranta a doctoratului in arte vizuale pe care il realizez la Univesitatea de Arte „George Enescu” din Iasi, sub coordonarea prof. univ. dr. Dan Covataru, cu o teza care vizeaza devenirea sculpturii din perspectiva raportului dintre traditie si modernitate, a transformarii valentelor expresive ale materialelor si tehnicilor sculpturale. Pornind de la valorificarea simbolurilor si miturilor ancestrale, urmaresc sa realizez o analiza structurala a calitatilor plastice si expresive specifice unor materiale traditionale ale sculpturii, cum ar fi marmura sau granitul, dar si ale altor tipuri de materiale mai putin conventionale, precum sticla, oglinda sau metalul.
Am fost deosebit de incantata de prezenta, la vernisajul expozitiei, a domnului profesor Dan Covataru, personalitate de prim rang a sculpturii iesene si nationale, dar si a altor artisti importanti din arta romanesca contemporana, cadre didactice ale Universitatii de Arte „George Enescu” din Iasi, precum prof. univ. dr. Dragos Patrascu (grafician), conf. univ. dr. Zamfira Birzu (pictor), lect. univ. dr. Cristian Ungureanu (pictor), lect. univ. dr. Ioan Pricop (pictor), a unui numar mare de studenti, masteranzi sau doctoranzi de la universitatea de arte ieseana dar si multor admiratori ai artei din centrul cultural al Iasilor.
Discursul de inaugurare al expozitiei, rostit de catre criticul de arta prof. univ. dr. Petru Bejan, a descris, intr-o maniera exhaustiva si captivanta, programul conceptual si atributele estetice ale lucrarilor reunite in expozitie, fara sa omita aspectul bunei incadrari a sculpturilor in ambientul elegant al galeriei, loc incarcat cu rezonante istorice si culturale exceptionale pentru orasul Iasi.
Din aceste considerente, doresc sa afirm ca vernisajul primei mele expozitii personale de sculptura reprezinta o etapa reusita, care ma determina sa imi continui investigatiile teoretice si sa ma ancorez, cu incredere si pasiune, in viitoarele demersuri artistice, extinse mereu la granitele dintre valorile trecutului si cele ale epocii noastre.
.
|