| Kenneth Arrow: Grupurile care resping liderii sunt prea slabe ca să schimbe ceva |  |
| (Știință) |
In 1972 i s-a acordat premiul Nobel pentru Economie. Acum, are 92 de ani, iar viata sa a insemnat dezvoltarea unui intreg domeniu de cunoastere. |
Cel pe care l-a “ctitorit” el. Nu stiu daca intrebarea mea ii va aminti de George Eastman. Fondatorul companiei Kodak fusese scurt si la obiect cand, la 77 de ani, si-a incheiat socotelile cu lumea asta: “Prietenii mei, mi-am terminat treaba. De ce s-astept?” As vrea ca Arrow sa-mi raspunda cu banalitate ca mai are o multime de lucruri de priceput. In schimb, imi da de inteles ca spectacolul la care ar vrea sa participe, nu-l va da el, ci viitorul. El si-a adus deja, contributia.
V-ati trait copilaria in timpul marii recesiuni din anii ’30. Impartasiti cultul generatiei nascute dupa razboi, care valorizeaza capacitatea cuiva de a-si depasi conditia sociala in care s-a nascut?
O, da. Adica, hai s-o spunem in felul urmator: generatia mea a luat Economia in foarte serios. Crica economica a fost o problema personala pentru noi. Stim foarte bine ce inseamna decaderea economica. Asa ca cei din generatia mea sunt o mana de oameni foarte precauti in tot ce facem: precauti cu banii nostri, precauti cu riscurile pe care ni le asumam. Acum, intr-adevar, Razboiul a determinat, intr-o anumita masura, o usoara schimbare. Cei din generatia mea au trecut prin Criza, apoi prin Razboi si acum, ca Razboiul se incheia, aparea un noi suflu.
Razboiul a produs, practic, un val de reintinerire. Se termina potopul si oamenii isi recastigau pofta de viata.
Da, intr-un anumit sens. Adica ne-am descurcat grozav si un obiectiv esential uman era implinit. Pentru ca desi situatiile prin care trecuseram nu fusesera create de noi, iar vina era a sistemului, noi am luat totul foarte personal. In sfarsit, reusiseram. Desigur, Razboiul fusese castigat de America, dar pentru noi, oamenii Crizei, era victorie personala. Noi, aceiasi oameni ai Marii Crize, am castigat un Mare Razboi. Asta ne-a dat o anumita incredere in noi insine, a indepartat o parte din pesimism si a redus constiinta neputintei. Am simtit ca, de fapt, suntem in stare.
________________________________________________________________
Eram oblicati sa ne cautam de lucru cat mai repede fiindca familiile noastre, intr-adevar, nu ne puteau sustine. Sa fii pe cont propriu era obligatoriu.
________________________________________________________________
S-a spus despre copiii crizei din anii ’30 ca au crescut cu sentimentul ca sunt o povara pentru familiile lor. Ca au internalizat sentimentul urgentei de-a se descurca singuri, pentru a nu-si parazita familiile.
De fapt, noi nu am avut de ales, in acesta privinta. Chiar eram obligati sa ne cautam de lucru cat mai repede fiindca familiile noastre, intr-adevar, nu ne puteau sustine. Sa fii pe cont propriu era obligatoriu. Nu aveam o alta alternativa, fiindca familia nu ne putea ajuta.
Ati constientizat atunci fragilitatea vietii umane?
Ei bine, fragilitatea e o constanta a naturii umane, in definitiv. Pe vremea aceea, fragilitatea era o trasatura fireasca a vietii. Speranta de viata era mai scazuta, vedeai peste tot oameni care se imbolnavesc si mor. Iar oamenii se imblonaveau si mureau mult mai devreme decat se intampla acum.
Asta v-a accentuat nevoia de control?
Tragedii se intampla tot timpul. Oamenii imbatranesc, isi pierd abilitatile mentale, isi pierd abilitatile fizice. Ei bine, oamenii dispar. Copiii dispar. Poti pune toate astea pe seama fragilitatii. E lucru cert, insa, ca acum oamenii sunt mult mai sanatosi. Daca ne gandim din punct de vedere economic, toata lumea o duce mai bine. Sigur e ca traisc mai mult si mai bine. Dar tot isi fac probleme. Tot sunt nelinistiti. Nevoia de control asupra vietii e aceeasi. Si acum poti sa te prabusesti, la fel de bine cum poti sa te ridici. Tot apar aceste fluctuatii care te tin in garda.
Americanii bogati daruiesc mai mult decat oamenii bogati din alte tari
Totusi, oamenii “mai noi” nu par a fi la fel de inspaimantati de aceste fluctuatii. Cel putin, tot mai multi oameni de afaceri declara ca au pornit de jos si nu se tem sa ajunga inapoi acolo.
Ei bine, impresia mea e ca oamenii care au milioane de dolari incearca sa obtina si mai multi bani. Nu ajung niciodata sa fie satisfacuti cu cat au. Le e frica nu ca vor pierde ceea ce au, ci ca nu vor putea sa obtina mai multi ani, sa impinga plafonul si mai mult. E o constanta a oamenilor de succes, sa-si doreasca tot mai mult. In niciun caz, nu cred ca se simt confortabil cu gandul ca ar putea avea mai putin. Nu sunt deloc sigur ca oamenii de tot de astazi ar fi diferiti de oamenii de succes din toate timpurile.
Se articuleaza, totusi, din ce in ce mai multe initiative bazate pe economia darului, care modifica perceptia asupra afacerilor. Exeperiente de felul festivalului “Burning Man”, unde numai cafeaua si gheata sunt platite, apar si in educatie, de exemplu, in forma cursurilor de masa, gratuite, online. Platforme de felul Kickstarter se bazeaza pe oamenii simpli care, daca simt ca un anumit produs ar fi semnificativ pentru viata lor, sprijina inovatorii care pot realiza acel produs. Descentralizarea si independenta fata de institutii si mari corporatii deschide o alta viziune fata de economie, una centrata pe comunitate, si nu pe resurse.
Ce sa spun, Statele Unite au fost intotdeauna deschise fata de actul de a darui. In randul oamenilor bogati a existat intotdeauna ideea aceasta, ca au o obligatie de a darui. Cand cineva se gandeste la America, are tendinta sa considere ca oamenii de acolo sunt extrem de individualisti. De fapt, americanii isi doresc sa formeze si sa se integreze in grupuri sociale. E o tendinta chiar mai puternica decat in alte tari. Iar o parte foarte importanta a acestei apartenente la un grup, tine de actul de a darui. Darul sau donatia sunt importante in comunitati. Intr-adevar, americanii bogati daruiesc mai mult decat oamenii bogati din alte tari. Dar asta e o constanta dintotdeauna. Nu tine de o schimbare care ar fi aparut ieri.
Nu stim cum va arata societatea fara conducatori
Nu credeti ca odata cu dezvoltarea culturii open-source, apare o noua paradigma, care valorizeaza mai mult inspiratia si conexiuna, decat capitalul si puterea de a conduce? Occupy Wall Street si revolutiile egiptene au fost doar cele mei vizibile manifestari ale acestui curent social, care pretuieste comunitatea si autonomia, fara sa dea doi bani pe lideri si puterea de-a controla sau de a conduce.
Ei bine, tendinda acesta de-a respinge cu totul liderii s-a manifestat si in anii ’30. Nu doar in America, ci si-n Europa. Doar ca grupurile care resping liderii sunt, de obicei, prea slabe ca sa schimbe ceva. Vezi ce se intampla in Egipt. Se intorc la institutia leadership-ului. Odata ce revolutia s-a terminat, au fost prea slabi ca sa reziste, iar ceea ce urmeaza dupa acesta testare a limitelor, este, la randul sau, foarte limitativ.
Deci credeti ca sunt condamnate incercarile de-a actiona in virtutea puterii de inspiratie, iar nu in virtutea puterii de control.
Nu, ar fi o crima sa spun asta. Dar cred ca vor lua forme pe care nu le putem anticipa. Nu stim cum vor aparea, in ce forma sa vor stabiliza sau cum se vor sfarsi. N-as vrea sa cred ca vor fi mereu destinate esecului. Pur si simplu nu stim cum se vor intampla lucrurile astea. Situatia Chinei este foarte interesanta, din punctul asta de vedere. Multi oameni au crezut ca dupa prabusirea lui Mao, organismul de conducere al tarii va fi mai deschis, mai diversificat. Cu toate astea, tara a fost in continuarea condusa de grupuri foarte mici de oameni. Desigur, nu de o singura persoana, dar de grupuri foarte mici, care s-au tot succedat. Iar dupa zece ani, dictatura n-a disparut. Daca ceva poate fi dedus din asta, e ca oamenilor le e ingrozitor de greu sa termine ce incep. Functioneaza aici un sistem ereditar. Unele lucruri nu dispar decat odata cu schimbarea generatiilor, iar alte lucruri nu dispar nici atunci, fiindca sunt transmise prin traditie. Incotro se indreapta sistemul chinez, nu poate sa spuna nimeni. Pozitia cea mai des intalnita e ca la un moment dat trebuie sa apara o fisura in sistem si lucrurile sa se indrepte spre o directie mai democratica. Asta sustin majoritatea teoriticienilor, ca democratia e inevitabila. Dar sistemul din China rezista, de acum, de ceva vreme, si occidentalii incep sa-l priveasca ca pe un bau-bau. Apare o reactie... Tot ce vreau sa spun ca in Europa de Vest oamenii sunt obisnuiti sa traiasca intr-o realitate sociala unde exista tot felul de partide care intra intr-o sumedenie de relatii unele cu altele. Aici, oamenii sunt obisnuiti cu varietatea. Mentalitatile lor, felul lor de a gandi porneste de la aceasta premisa a varietatii. Si cand exista o traditie a varietatii, poti ajunge, bineinteles, sa imaginezi tot felul de alte sisteme care sa duca varietatea la un alt nivel. Dar daca privim spre situatia Ungariei, de pilda, acolo exista o orientare mult mai puternica spre institutia leadership-ului. In tari precum Grecia apar grupuri de dreapta care se asociaza cu simbolurile naziste. E complicat. Nu poti spune ca exista o tendinta generala de a valorifica libertatea si autonomia, in detrimentul puterii de a conduce. Inca multi oameni isi doresc sa fie condusi. Deocamdata, diferenta consta in tipul de conducator pe care si-l doresc.
Oamenii nu stiu daca-si doresc ceva, inainte sa aiba acel ceva
Va este greu sa integrati noile tendinte din cercetare, mai umaniste, mai puterni influentate de stiintele psiho-sociale?
Nu. De altfel, de cand am intrat in campul stiintelor economice, matematica nu era in largul ei, acolo. Cercetatorii nu priveau cu ochi buni folosirea matematicii in domeniul asta si nu li se parea potrivit s-o amestece cu statistica si economia. Faceam parte dintr-o minoritate care se incapatana sa sustina ca locul matematicii e exact in mijlocul stiintelor economice. Acolo eram eu si marea majoritate a lumii stiintifice era impotriva. Desigur, eu stiam mai bine! (rade) A luat aproape 20-30 de ani sa se schimbe viziunea asupra economiei, sa dispara presiunile sociale, sa se relaxeze preconceptiile editorilor revistelor stiintifice. Dar asta e comportamenttul de care au parte toti pionerii. Acum, viziunea noastra a fost acceptata, dar inca mai sunt o multime de intrebari la care nu putem gasi un raspuns. Mai sunt o multime de dileme de rezolvat.
Dumneavoastra ce ati ajuns sa pretuiti mai mult: capacitatea de a controla evenimentele din viata dumneavoastra prin masuri de precautie sau abilitatea de-a va lasa captivat de viata, descoperind regulile pe masura ce jucati?
De fapt, majoritatea regulilor nu le putem sti, exact, de dinainte. Dar exista, totusi, doua tendinte opuse de a ne raporta la viata. Sa luam exemplul inovatiei economice. Exista aici doua modele de succes. Pe de o parte, e Microsoft, pe de alta parte, e Apple. Microsoft spune: “trebuie sa le dam oamenilor ceea ce vor. Scopul e sa avem o multime de oameni care folosesc produsele noastre”. Apple spune, insa: “Nu putem controla totul!” De fapt, asta a fost pozitia lui Jobs, care le-a replicat celorlalti ca: “Voi nu incercati, de fapt, sa aflati ce vor oamenii. Habar n-aveti ce vor oamenii, fiindca oamenii insisi nu stiu daca vor ceva, inainte sa aiba acel ceva!” Cu alte cuvinte, ca sa vezi daca ceea ce ai de oferit e dorit sau nu, de oameni, trebuie, mai intai, sa oferi. Oamenii nu stiu de dinainte ce-si doresc si ce nu. Iti pot arunca produsul la gunoi dupa ce-l au in mana si constata ca le este inutil. Sau se pot indragosti de el. Ca sa vezi daca ceea ce a de oferit este folos cuiva, trebuie sa oferi mai intai. Uneori, regulile urmeaza, nu preced jocul.
Filosofia lui Steve Jobs se bazeaza pe cunoasterea auto-transcendenta, cea in care “presimti” realitatea care inca nu este, dar care se prefigureaza. Intr-o perioada in care cunoasterea era inteleasa exclusiv ca transmitere pasiva de informatii, ati venit si-ati spus: “Mai exista o forma de cunoastere, una activa: cunoasterea-prin-a-face!” Acum, alti cercetatori, vin si spun: “in afara de cunoasterea-prin-a-face, mai exista o forma de cunoastere, si mai profunda, cunoasterea auto-transcendenta, bazata pe reflectare, imaginatie, inspiratie si inuitie!” Ati intemeiat un sistem de gandire. Va este teama ca va fi depasit si inlocuit de alte sisteme de gandire?
Stiu ca in istorie asta a fost soarta tuturor sistemelor de cunoastere.
Bineinteles ca stiti asta, rational. Insa, nu va inspaimanta?
Nu neaparat. Adica asta e regula evolutiei: ca o forma de cunoastere medie sa fie inlocuita de alta forma de cunoastere, mai avansata decat precedenta.
Deci credeti ca v-ati terminat treaba?
Daca eu mi-am terminat treaba? Ei bine, ma mai intereseaza unele lucruri despre alegerea sociala. Insa, daca vorbim despre macro-economie, atunci multe lucruri inca trebuie asteptate sa se intample. Abia in viitor se va vedea daca lucrurile urmeaza sau nu, un anumit curs. Cel putin intrebarilor pe care mi le-am pus eu, inca nu li s-a gasit un raspuns. Eu cred ca in ceea ce priveste macro-economia, trebuie sa se acorde o importanta sporita problemelor de interactiune sociala. Noi nu le-am gasit raspunsul acestor probleme. Probabil ca cineva, candva, o face face, totusi. Dar nu acum.
sursa foto: https://www.facebook.com/UAICdinIASI .
| |
|
|
|