Mizand pe forta interviului, pe veridicitatea sa, in 2013 Editura Adenium din Iasi a ales sa ii apropie pe cititori de regizorul si scriitorul roman Mircea Daneliuc, sa ii puna fata in fata cu un personaj extrem de incomod, dar cu o inteligenta si cu un simt al analizei specifice maestrilor, prin intermediul unei carti care aduna convorbirile dintre acesta si scriitorul Alexandru Petria. Aparuta in Colectia Punct Ro. Interviuri a editurii iesene, cartea lui Alexandru Petria, Convorbiri cu Mircea Daneliuc se citeste pe nerasuflate, asemanandu-se cu vizita la un medic, intrucat radiografiaza tot ce ii iese in cale si starneste acea neliniste pe care un pacient o are atunci cand isi asteapta rezultatul analizelor medicale. Orice secunda este esentiala pentru el si orice semn al organismului, al mintii ii poate parea ingrijorator. Mircea Daneliuc ca partener de discutie este cand generos, cand zgarcit, cand realist, cand filosofic, cand afurisit, cand prietenos, cand ursuz, cand jovial, dar nicicand, in replicile din cele 201 pagini de dialog, plictisitor. A trait prea mult, prea intens, prea macinat de propria conditie si de conditia celor cu care a intrat in contact direct sau prin intermediari pentru a se lasa pacalit de ipocrizie, de idealismul acela distructiv si de popularitate. A creat intotdeauna ceea ce trebuia creat pentru a-si salva propria constiinta si pentru a nu rupe comunicarea intre sine si inspiratie. 

Cei care ezita inainte de a pune mana pe aceasta aparitie editoriala, gandindu-se ca vor trebui sa se hraneasca cu prefabricate, sa simta miros de patetism, de sentimentalism si sa valideze o imagine, pot rasufla usurati dupa ce zaresc coperta. O imagine in alb negru a unui Mircea Daneliuc sceptic si sfredelitor de adevaruri nespuse ii intampina in librarii sau in online. Intervievatul insusi ii linisteste: “Oricata bunavointa as avea, amintirile nu pot fi comunicate. Ele traiesc intr-un spatiu interior, privilegiat si al meu. De indata ce sunt scoase, devin in fapte. Apar seci, ofilite, chiar daca uneori poseda umor. Numai relatarile nu sufera in externalizari.”

Intentiile lui Alexandru Petria, asa cum reiese dupa lectura cartii aparuta la Editura Adenium, sunt, pe cat de nobile, pe atat de egoiste. Acesta isi doreste, in primul rand, sa aiba alaturi un spirit care il face sa se simta mai putin singur, sa isi manifeste admiratia si sa isi linisteasca curiozitati acumulate in timp, dupa lectura unor carti si vizionarea unor filme create de un Mircea Daneliuc a carui viata profesionala ii este extrem de familiara. Dar, asta nu insemna, totusi, ca isi neglijeaza generozitatea. Daca ar fi facut-o doar pentru sine, Alexandru Petria s-ar fi putut limita la schimbul privat de mesaje cu intervievatul. Insa, intensitatea, relevanta si realismul schimburilor de replici nu ii permit sa se cramponeze de egoism. Cat mai multi trebuie sa afle cine este Mircea Daneliuc dincolo de ecran si de foile cartilor care ii poarta semnatura, sa arda in flacarile revelatiei de moment prejudecati vechi. Impartita in patru sectiuni, “Am descoperit migrena o data cu cinematograful”, “Scriitorul ca un alergator de fond”, Despre viata, despre filme, Dupa “Ca un gratar de mici” si o addenda, cartea lui Alexandru Petria, Convorbiri cu Mircea Daneliuc nu este o lectura din care se iese usor si nici nu starneste pofta de a iesi la o bere cu prietenii dupa, ci incurajeaza, mai degraba, introspectia, diagnosticarea si tratarea gradului de ipocrizie a propriei vieti si a vietii celor din jur si scoate la suprafata mizeria unul secol, dar si curajul in asumarea propriului fel de a fi. Despre incercarea sa de a sonda un spirit liber, destinul unui emigrant in propria tara, Alexandru Petria marturiseste: “Acest om fara astampar mi-a marcat adolescenta prin filmele lui, m-a provocat sa gandesc. Ma bucur ca am descoperit, in spatele mastii incetatenite de dur, un suflet sensibil, onoarea si verticalitatea cunoscandu-i-le dinainte. Cu Mircea Daneliuc alaturi am simtit, inca o data, ca nu traiesc de pomana.”

In Convorbiri cu Mircea Daneliuc, pe cat de adanc sunt explorate anumite subiecte, pe atat de misterioase raman altele. Pentru ca, oricat de  multa empatie ar pluti in spatiul virtual pe care cei doi parteneri de dialog il impart, acel “nu vreau sa vorbesc despre” la care cu totii avem dreptul isi face, din cand in cand, simtita prezenta. Mircea Daneliuc poate discuta fara rezerve despre filmul romanesc, despre demonii care il bantuie in democratia precara in care traim, despre fracturile grave din coloana vertebrala a unui popor din care nu a ales sa faca parte, despre mizeria politica in curtea pe care o impartim, dar nu este dispus sa isi incarce cu sentimentalism raspunsurile, sa isi dezgoleasca nurii iubirilor sau ai vietii de familie. Taios, cinic, mereu pe pozitie, imposibil de pacalit cu intrebari-capcana, regizorul si scriitorul roman a trait, pana in prezent, tot ce a avut de trait si a demostrat ce avea de demonstrat punandu-si, de multe ori, in pericol simtul de autoconservare. Citindu-l, intelegi ca cel mai tare il atata si il revolta ipocrizia, lipsa de atitudine, lasitatea, indiscretia ca forma de pseudoviata. Daca ai curiozitati de genul “De ce filmul romanesc nu reuseste sa ajunga nici macar la degetul mic al filmului american, in ochii publicului din Romania?”, nu se sfieste sa te lase fara replica: "Un film romanesc, chiar bun, nu-i poate arata vecinului decat ceea ce stie deja, dar n-a exprimat. Imi spune asta ce stiu? Filmul de tip Hollywood nu-i cere sa exprime nimic, decat cuvantul misto. Nu-i cere, mai niciodata, sa patrunda ceva, astfel incat cortexul lui nu e excitat decat de violenta si scenografie. Exista si filme americane profunde, care spun oarece despre om; le ocoleste, de obicei. Asa apare treptat si snobismul care-l face sa dispretuiasca din start orice-i autohton si orice problema serioasa, cea superficiala ocupandu-i disconfortul de a-si suporta existenta timp de o ora si jumatate."

Postlectura, ii vei multumi in gand lui Alexandru Petria ca te-a apropria intr-atat de un personaj extrem de zgarcit cu aparitiile in public si te vei intreba daca traiesti in aceeasi lume cu Mircea Daneliuc. Raspunsul nu va fi unul greu de identificat, insa nu iti va aduce nici o urma de satisfactie. Dimpotriva. Iti vei da seama ca suntem hraniti zi de zi pentru a sustine la felul, ca societatea romaneasca este un amestec de emisiune mondena, big brother si lasitate, ca fiecare raza de altfel este acoperita de un nor de conformism si de cenzura mascata de interesul national, ca ne comercializam, de cele mai multe ori, si sufletul daca este nevoie pentru a supravietui sau, mai mult, pentru a atinge un succes de o efemeritate evidenta. Cu Alexandru Petria intri in culisele filmelor lui Daneliuc si ale industriei cinematografice din Romania, diseci intelesuri si intentii neideintificate, inca, din cartile acestuia, treci prin perioade care au marcat istoria si retii esenta, descoperi un om, in spatele unei imagini si iti creezi propria relatie cu artistul. Cu Mircea Daneliuc intelegi cate ceva din mecanismele de functionare ale unei personalitati neingradite de conventional, redefinesti curajul si discretia si iti reevaluezi setul de valori care te ghideaza in existenta de zi cu zi.