A fost actor al Teatrului National din Bucuresti, unde a jucat pana in 1990. 

De-a lungul timpului a jucat in peste 1000 de reprezentatii teatrale si peste 50 de filme. Printre primele sale roluri remarcabile s-au numarat cel din filmul De-as fi Harap Alb (1965, regia Ion Popescu-Gopo) si rolul Margelatul din filmele Masca de argint (1985, regia Gheorghe Vitandis), Colierul de turcoaze (1985, regia Gheorghe Vitandis), Totul se plateste (1986, regia Mircea Moldovan). 

In anii ’60, Florin Piersic se casatoreste cu actrita Tatiana Iekel, care i-a daruit si primul copil, pe Florin Jr.. A doua sotie a fost tot o actrita, Anna Szeles, alaturi de care a devenit tata pentru a doua oara. In 1985 Anna Széles a cerut si a obtinut divortul si s-a mutat in Ungaria, luandu-l cu ea si pe fiul lor, Daniel. In 1993, dupa o relatie de 7 ani, Florin Piersic s-a casatorit cu Anna Török, de asemenea originara din Cluj. (Sursa: Wikipedia.org)

Florin Piersic a debutat pe scena Teatrului National din Bucuresti la doi ani dupa absolvire, el obtinand rolul titular in Discipolul diavolului. Prestatiile sale din Tragedia optimista, Oameni si soareci sau Orfeu in Infern au reusit sa starneasca admiratie si ropote de aplauze.

Intr-o cariera de peste 50 de ani, Florin Piersic a aparut in peste 40 de lungmetraje printre care se numara: Aproape de soare, Neamul Soimarestilor, Rascoala, Mihai Viteazul, Fratii Jderi, Cuibul salamandrelor, Rug si flacara, Trandafirul galben si Fix Alert.

Florin Piersic a primit numeroase distinctii, printre care premiul pentru intreaga cariera la Festivalul International de Film Transilvania (TIFF), in 2009, si Medalia de Aur a Artelor Transilvane, in acelasi an. In Cluj-Napoca, din ianuarie 2011, privitorii pot merge sa urmareasca spectacole la fostul cinematograf Republica, acum Florin Piersic – un alt omagiu pe care concitadinii au decis sa-l aduca marelui actor.

sursa foto: www.ziaremondene.ro

”Ma coplesesc amintirile - vad ulitele satului Corlata, cum se impletesc cu strazile Clujului acelor ani, drumurile mele, iar dorul de dragii mei care mi-au dat viata urca pana la cer. Iubirea, bunatatea lor fara margini, generozitatea, dragostea de frumos, zilele bune si zilele rele, bucuriile, apoi tristetile neinchipuite, toate mi-au modelat sufletul si mintea si m-au marcat definitiv. As zice ca reteta iubirii de oameni si a bucuriei de a trai mi-a fost pusa in leagan de ursitoare. Ma trezesc cu ea dimineata si cu ea adorm.”

”Anii au trecut pe repede inainte, infasurati, involburati intr-o tornada coplesitoare; ca sa ma regasesc apoi, singur, in noaptea rece de ianuarie. "Cinematograful Florin Piersic" scrie, stralucitor, cu lumina alba, de firma, pe caldaramul umed al piatetei pustii. Am lacrimi in suflet - inteleg, iar, ca viata nu mai poate fi intoarsa inapoi; am lacrimi in suflet pentru ca parintii mei n-au trait ca sa-mi fie alaturi in toata aceasta revarsare de iubire si apreciere pe care mi-o transmite publicul, si sa fie fericiti cu si pentru mine.

Cateodata am senzatia ca e de ajuns sa apas butonul soneriei, ca usa sa se deschida si ei sa ma primeasca, zambind, in prag, cu o dragoste si o bucurie, unice. Asta ar insemna insa, ca trecutul sa fie un prezent minunat, in care i-as avea, pe amandoi, in viata.”

”"Oameni si soareci" s-a jucat peste o mie trei sute de reprezentatii. Dupa un spectacol la Viena, in cea mai prestigioasa publicatie a lor a aparut o cronica cu titlul: "Este o mandrie pentru un teatru sa aiba asemenea actor. Florin Piersic in "Oameni si soareci". Dar, cum adica?! Sa-l uit pe Iovita al lui Paul Everac? Un om cu "O" mare, cinstit si drept pana la sacrificiu, un caracter fara egal, o forta interioara de neinduplecat. Rolul acesta m-a maturizat. Mi-am dat seama ca sunt responsabil de tot ce este si va urma in viata mea. El este, poate, singurul personaj care m-a facut sa inteleg ca, de multe ori, in viata pierzi pentru a castiga.”

”Cu toate personajele pe care le-am interpretat m-am identificat in masura in care si publicul m-a "cumparat", m-a crezut, m-a acceptat. Marele scriitor roman, Marin Preda, intr-un interviu pe care l-a oferit revistei "Teatru", spunea: "Am fost la Teatrul National bucurestean patru seri la rand. Marti, la dramatizarea "Idiotului" lui Dostoievski, pusa in scena de maestrul Alexandru Finti, cu Piersic in rolul Printului Miskin; miercuri, la piesa "Orfeu in Infern", a lui Tennessee Williams, pusa in scena de Moni Ghelerter - in rolul lui Val Xavier, acelasi Florin Piersic. Joi, la piesa "Din jale se intrupeaza Electra" a lui O' Neill, pusa de Alexandru Finti, cu Piersic in rolul lui Orin. Vineri, la piesa "Oameni si soareci" a lui Steinbeck, regizata de acelasi Alexandru Finti, tot cu Piersic in rolul lui Lennie. Sambata, incarcat de tot ce vazusem si auzisem, am declarat: patru seri, patru roluri total diferite, interpretate excelent de cel care, de astazi e actorul sufletului meu".

”Nu-mi place aceasta impartire..."Romania inainte si dupa...". Viata ne ofera si ne va oferi mereu si bune si rele, in orice vremuri am trai. Eu, dincolo de toate schimbarile mai bune sau mai putin bune, m-am incapatanat sa cred, cu riscul de a fi catalogat drept naiv, ca oamenii au ramas buni, in nevoia lor permanenta de a primi dovezi de iubire de la cei apropiati. Am mai spus asta: cred ca suntem facuti din iubire, traim pentru a primi si a darui iubire. Din pacate insa, am cam ajuns sa ne traim viata pe "repede inainte".”

”Imi plac florile de piersic. Dar sunt suparat pe fructul de piersic. E un fruct pe care eu nu-l mananc, nu din cauza ca are prea multa zeama, dar risc sa-mi stric dintii astia, care sunt chiar ai mei. Samburele piersicului e atat de tare ca daca cumva gresesti si musti samburele, esti un om nenorocit.”

Florin Piersic - printul Miskin - Idiotul

”Poate pentru unii, aritmetica varstei reprezinta un motiv de pesimism, de reflectie. in cazul meu, socoteala asta nu se potriveste, pentru ca ni-ciodata n-am facut astfel de calcule. Nu am avut timp. Intreaga mea viata actoriceasca - vedeti ca n-am zis "cariera” -, este un mare INEDIT! Nici o zi n-a semanat cu alta. Si chiar nici unul si acelasi spectacol, jucat de sute si sute de ori, n-a fost acelasi, seara de seara. Si nici partenerii mei n-au suferit de "boala” monotoniei, a repetitiei cenusii, care, in mod evident, este raiul caldut al mediocritatii. Sigur ca unele intamplari, sarite din firesc, pot reprezenta un condiment, o culoare, dar semnificatia lor nu satisface ineditul, pentru ca intotdeauna destinul are grija sa nu ne lase sa oftam plictisiti.”

”Eu nu mi-am asezat niciodata viata in niste etape. Norocul meu a fost ca am avut dascali extraordinari, care au stiut ce sa-mi ceara, pentru a putea sa dau ceea ce trebuia, si ca am avut colegi de exceptie, dintre care unii se afla acum, din pacate, in stele. Nu cred ca a existat o zi anume cand sa spun: "Uite, acum sunt un actor recunoscut, o personalitate, un cineva!”. Trebuie sa ma credeti ca si acum invat si continui sa ma mir de putinul stiintei mele despre om si sufletul sau. Exista un milion de retete de succes, ba chiar si o literatura a succesului, care te invata cum sa ajungi milionar peste noapte, stea de cinema, sau mai stiu eu ce cometa, intr-un anume timp. Nu stiu cat functioneaza ele in realitate. Ceea ce stiu si cred eu este ca artistii reprezinta un unicat si urma lor - in timp - ramane. Dar nu din meritul lor exclusiv. Urma aceasta a lor s-ar duce intr-o uitare colectiva, daca dincolo de aplauze n-ar exista si sufletul spectatorului.”

”Mi-a placut si-mi place viata in miscare, colorata, originala, neasteptata, puternica... Dar fara excese! Recunosc, am facut de multe ori mai multe lucruri deodata si n-am trait niciodata cu incetinitorul. Tocmai de aceea mor de ras cand multi imi spun ca m-am pastrat tanar. De parca as fi un produs la conserva, cu termen de expirare. Ca sa-l citez pe un favorit al meu, exceptional scriitor si minunat om, Geo Bogza: "Tineretea este o notiune, biologia un adevar. Ele impreuna dau dimensiunea existentei”.”

”Am fost si eu de cateva ori la DNA, pentru a raspunde la aceste intrebari. Vorbesc despre Dragostea Nesfarsita pentru Arta, caci acesta este DNA-ul unde ma duc eu sa raspund la intrebari care contin raspunsul in sine. Cariera unui artist depinde, in procente diferite, de pasiune, talent, pregatire, sanatate, si de acel altceva, care inseamna sansa, norocul, recunoasterea, momentul... Nu exista o reteta anume sau un manual prin care sa ti se ofere ajutor in realizarea ta ca artist si ca om. Fiecare isi scrie aceasta "carte” pentru sine si lasa loc liber pentru completarile ivite din cauza pasiunii, a talentului, a pregatirii si - repet - a norocului. Apoi... orice calator, mai ales artist fiind, dupa drumuri lungi, se intoarce intotdeauna acasa, la familie. Bi-neinteles, daca acolo il asteapta cineva care stie sa asculte. Si tot acolo, zic eu, se gasesc si amintirile! Iar viitorul... si el locuieste in aceeasi casa. Fiecare clipa inseamna mai putina energie in baterii si un rid in plus.”

”Baietii mei, Florin jr. si Daniel, sunt motivele mele de mandrie, alaturi standu-le cei trei dragalasi nepoti ai mei! in ceea ce priveste prietenii... nu pot sa ma plang! Am langa mine vreo cativa, care seamana si uneori chiar se confunda cu vorbele celui care mi-a marcat poezia sufletului, prietenul unic, "printul” Nichita Stanescu, care spunea: "Un prieten adevarat e mai pretios ca un inger”...”

”Credinta? Credinta, intr-un fel foarte intim, ca si iubirea, este in fiecare din noi. Nu-mi place sa ma dedau la excese publice pe tema asta. Am acolo, in suflet, o manastire slujita de un calugar, care-mi seamana si, foarte des, ma opresc si stau de vorba cu mine insumi, cu glas tare, ca sa fiu auzit de Dumnezeu, caruia insa nu mai indraznesc sa-i cer nimic, pentru ca am primit deja din belsug. Vedeti, legatura mea cu Cerul este veche, de cand exista neamul piersicanilor. Mama mea, fiica preotului Pascanu, din Valea Moldovei, intr-o duminica, dupa slujba, a plecat singura pe ulita satului. Avea cinci anisori. Luase de acasa o batistuta in care avea un botulet de mamaliga. Bunicul meu a intrebat: "Unde e Veruta?”. I s-a raspuns: "A luat-o-ncolo, Parinte”. Atunci el a fugit, a ajuns-o din urma si a intrebat-o: "Unde te duci, fetita tatii?”. La care mama mea a raspuns: "La Ierusalim!”. ”

”Inima mea este dilatata de iubire. Oamenii, spectatorii mei, stiu deja despre iubirea pe care le-o port si despre faptul ca ratiunea mea de a fi, ca om si artist, sunt ei. De aceea, n-am sa accept niciodata sa ma aflu pe o insula pustie, in asteptarea lui Vineri, chiar daca asta s-ar putea intampla intr-o joi... Mergem impreuna mai departe, actor si spectatori, fara a premedita vreun gand de pauza sau finalul piesei.”

sursa: http://www.gandul.info/ http://jurnal.md// http://www.napocanews.ro/ http://www.formula-as.ro/