Opțiuni
•   Topuri
•   Blog
•   Interviul aromat
•   Ceaiul englezesc
•   Locale
•   Mass media
•   Autori
•   Promovează
•   Colaboratori
•   Parteneri
•   Contact
Newsletter
personalizat
Înscrie-te pentru ceașca săptămânală de cultură:
Socializare
Abonare RSS Bookmark Recomandați portalul
Twitter Facebook Youtube
Acum niște ani
6 iunie 2020
Recomandări
Bogdan-Alexandru Stănescu: „Nu cred în ideea de progres ci, mai curând, în dispersarea înțelepciunii. Sunt mult mai înclinat să cred în adevărul mitologiei decât în cel ştiinţific.”
(Literatură)
Pe Bogdan-Alexandru Stanescu il intelegi cel mai bine citindu-l, pentru ca, la randul sau, se intelege citind pana la epuizare si scriind. Nu iti garanteaza nimeni ca veti fi cei mai buni prieteni, dar, daca apreciezi umorul cu trimiteri la note de subsol si discutiile argumentate pe marginea unor intamplari care se ciocnesc cu literatura, daca ai pus mana macar pe cateva dintre aparatiile din colectia „Biblioteca Polirom”, al carei coordonator este din 2006, veti avea ce sa va spuneti.
Scriitor, eseist, editor, presedintele Festivalului International de Literatura de la Bucuresti (FILB), Bogdan -Alexandru Stanescu a debutat cu o cronica in revista Luceafarul (1999), pe cand era junior editor al Ziarului de Duminica, a publicat vreme de cativa ani in Ziua literara si Adevarul literar si artistic, a lucrat pentru emisiunea TV Parte de carte, iar din 2006 este director editorial al Editurii Polirom. Urmarit de poezie ca de propria-i umbra, in 2012 a debutat ca poet, cu volumul Apoi, dupa batalie, ne-am tras sufletul (Cartea Romaneasca), volum nominalizat la premiile revistei Observator cultural si la premiile Radio Romania Cultural pe anul 2012. Si, tot din acelasi an, este doctor in literatura, cu teza Emil Botta: Ars moriendi. Un bun povestitor, cu o imaginatie mult peste medie, cu fire de sarcasm in podoaba discursiva, BAS, cum ii spun prietenii, a stiut mereu ca va avea doi copii, ca se va casatori cu o moldoveanca si continua sa scrie si sa citeasca Marile Carti pentru a-si auzi inima cum bate si pentru a respira. Asa ca, in intimitatea propriului camin, alaturi de fiul sau Marc, de Sara, fiica sa si de sotia Oana Boca, a adunat material pentru o noua carte, Enter GhostScrisori imaginare catre Osip Mandelstam, publicata pe final de 2013, o carte care se vrea a fi “un exercitiu de spiritism, un act de exorcizare, dar si o alungare a temerilor” care l-au „paralizat toata prima tinerete”, o asumare a felului in care citeste si intelege literatura. 

483210_10151215929383513_389060258_n

________________________________________________________________

„Nu mi-e clar cand s-a desprins literatura de vocea mamei si cand a trecut in planul activ, al lecturii mele.”

________________________________________________________________


Pentru inceput, il rog pe Bogdan-Alexandru Stanescu sa faca prefata interviului cu Bogdan-Alexandru Stanescu.

Desi i s-a spus de atatea ori sa lase dracu’ veleitatile de critic literar, sa lase si poezia (pentru ca verbozitate, pentru ca…), sa nu mai publice pentru ca falimenteaza edituri, inca tanarul editor (singura calitate care i se recunoaste) s-a incapatanat si a mai scris o carte.  

Care sunt primele amintiri ale lui Bogdan-Alexandru Stanescu despre Bogdan Alexandru Stanescu? Sau, ca sa il citez pe scriitorul englez Julian Barnes, care stiu ca iti place: “Imi amintesc, nu intr-o ordine anume…”

Primele amintiri despre Bogdan-Alexandru Stanescu au venit odata cu primul articol semnat (mint, nu a fost  primul semnat, ci primul semnat ca atare), cu  prima cronica publicata in “Luceafarul”. Pana atunci am fost, in ordinea asta, cred, Bobita, Boaba, Bogdanel, Bogdan, mai Bogdane, Stan, Stane, Stanescu. Intr-o seara de duminica, prin anul 3 de facultate, faceam corectura la Luceafarul, intra Marius Tupan in birou si-mi spune ca Octavian Soviany s-a imbolnavit si nu poate da cronica in saptamana aceea. N-as vrea sa incerc eu? M-a trimis la o masa plina de cartulii – treaba era doar de forma -, dar de fapt mi-a bagat sub nas un volum de poeme scris de un veleitar batran. L-am ras, prima mea cronica a fost scrisa cu pixul pe un caiet de matematica, probabil de aia am si retinut un vers absolut genial din volumul respectiv: Sunt un hidrocefal cu scufa… Lui Tupan cred ca i-a placut (oricum ii placeau scandalurile), asa ca mi-a propus rubrica à la longue.  Am continuat cu Muzici si faze, un roman pe care l-am adorat (si inca il), dar de data asta am scris cronica la o masina veche, care batea consoanele dublu.

Cand ai citit prima data o carte si cum te-a marcat?

Imi amintesc, nu intr-o ordine anume… Nu stiu, ezit, pentru ca nu mi-e clar cand s-a desprins literatura de vocea mamei si cand a trecut in planul activ, al lecturii mele. Ce stiu insa, e ca mimam cu un talent desavarsit diverse boli ale copilariei, asa incat sa fiu lasat singur acasa si ca, desi imi era groaza de diversi monstri ai casei, ascunsi prin cotloane intunecate, frica era nimic in comparatie cu placerea de a citi Dumas tatal. Dupa ce am descoperit ca puteam citi si carti groase, fara imagini, nu m-am mai putut opri. De atunci citesc incontinuu, citesc in baie, citesc la serviciu, citesc noaptea, citesc dimineata, citesc cand mananc. E, in cazul meu, o boala a copilariei de care n-am mai scapat.

Care ar fi top 3-ul oamenilor si top 3-ul intamplarilor carora le datorezi, intr-o oarecare masura, pasiunea pentru carti, pentru scris, pentru lectura?

Primul personaj e unul colectiv: e vorba despre copiii angajatilor ITB, din Berceni, care nu scapau nici o ocazie de a mi-o da pe cocoasa in prima copilarie, lucru care m-a facut sa ma izolez in casa si sa citesc. Al doilea e Nicolae Ceausescu, cu cele doua ore de program TV. Al treilea e televiziunea bulgara, care in timpul zilei dadea foarte multa muzica folclorica din aia lalaita si sfasietoare: era fondul sonor al lecturilor. Si acum citesc avand in fundal televizorul aprins. Urmeaza cele clasice: profesoara de romana din generala, Romanul adolescentului miop cu al sau program de paidee care exclude somnul, etc. Nu in ultimul rand, cei doi, trei prieteni din facultate, care se inchinau la acelasi idol. Profesorul Cornel Mihai Ionescu

A fost lectura, in vreun moment al vietii tale, o placere vinovata?

Intotdeauna e o placere vinovata, mai ales dupa ce-ti intemeiezi o familie. Stii ca, in timp ce tu stai cu ochii intr-o carte, alti barbati de varsta ta demareaza din parcare si pleaca sa faca bani. Stii ca ai putea sta mai mult cu cei mici, dar trebuie sa citesti, stii ca maine o sa ajungi zombi la birou, e trei dimineata, dar trebuie sa citesti. In cazul meu, pot spune fara indoiala ca e singurul lucru pe care stiu sa-l fac bine: nu sunt un editor nemaipomenit, nu sunt un tata extraordinar, nu sunt nici pe departe un sot bun, nu sunt prietenul ideal. Dar sunt un cititor sublim (zambeste).   

Desi spui “nu sunt un editor nemaipomenit”, cred ca sunt destui care te apreciaza pentru ceea ce faci de ani la Editura Polirom ca director editorial si care te-ar putea contrazice. Ce inseamna, totusi, pentru tine a fi un excelent editor?

Cred ca am mai spus asta: un editor excelent inseamna, pentru mine, un editor adevarat. Iar un editor adevarat este un editor sincer. Onestitatea cu care acesta isi face meseria este prapastia care desparte idealul de proiectiile jalnice in contingent. Un editor adevarat trebuie sa nu uite nici o clipa ca meseria sa este o misiune si nu doar calea spre succesul financiar. Editorul adevarat stie sa ramana in umbra si sa-si sprijine scriitorii, stie sa-si plateasca redactorii, colaboratorii, traducatorii tocmai pentru ca face o meserie care nu e, in mod ideal, croita pentru bisnitari, tepari, mavericks de tot felul. 
________________________________________________________________

Pana acum cativa ani silueta cea mai amenintatoare era cea a ratarii. Intre timp, am inceput sa simt o atractie perversa fata de ratare, o caut in biografii si, paradoxal, o gasesc acolo unde te-ai astepta mai putin.

________________________________________________________________


Crezi ca exista vreo urma de adevar in sintagma “criticul-scriitor ratat”?

Sintagma are la baza o formula purtand marca George Calinescu. Criticul devine critic abia dupa ce a ratat in poezie, in proza, in teatru. Insa ce spune Calinescu este ca nu poti fi un critic bun decat dupa ce ai deprins mecanismele literaturii, din interior. Nu sunt insa de acord cu distinctia, pentru ca, dupa mine – si nu numai dupa mine – scriitorul adevarat incepe un proiect doar atunci cand trebuie (ajungem iarasi la acest imperativ tutelar), nu isi alege un gen, dupa care se gandeste la ce ar trebui turnat in forma. Un critic literar britanic de secol XX, genial de altfel, V. S. Pritchett, este unul dintre cei mai buni autori de proza scurta ai aceluiasi secol. Martin Amis tine din tinerete o rubrica de cronica literara si de opinie, Kingsley Amis a scris multa poezie, Michel Houellebecq scrie poezie etc. Stampila asta castratoare e o tampenie autohtona care vine din ignoranta si din provincialism. In acelasi timp, dat fiind ca fictiunea (proza cu a ei regina incoronata, romanul), e singura care mai conteaza in industrie, ajungi sa auzi de multe ori la un targ de carte formulari de genul “he’s a writer, and also a poet”. Cred, ca sa ne intoarcem la intrebare, in critici precum James Wood sau Daniel Mendelsohn, care scriu roman, eseu, poezie, tocmai pentru ca au curajul de a se expune si pentru ca au destula incredere in propriul act critic incat sa intre “cu pieptul gol” in jungle asta a orgoliilor care e viata literara.

Inteleg ca ai un oarecare regret ca poezia e mai mult o sfatuitoare a reginei literaturii, romanul, decat ea insasi o regina. De ce crezi ca oamenii nu citesc poezie, de multe ori nici cei care se ocupa de literatura, de industria care o pune in miscare?

Nu, poezia nu e o sfatuitoare, e chiar exclusa de la masa literaturii comercializabile, joaca un rol mai lipsit de orice prestigiu decat chiar proza scurta. Nu stiu de ce nu citesc oamenii poezie, pentru ca e un fenomen pe care nu-l pot intelege decat cerebral, altfel, la modul epidermic, senzorial (cum percep literatura, in general), imi este absolut imposibil. E ca si cum mi-ai cere sa port o discutie casual cu un extraterestru fugit din Area 51, pe care l-am cunoscut acum 2 minute. O explicatie ar fi aceea ca este un gen dificil care, de la bun inceput, nu afecteaza masele. Ma refer aici  la poezia adevarata, cea care-si contine propriul limbaj si care se adreseaza unui dictionar intim cititorului, dar care necesita si o educatie, o paidee. Poti citi un roman de Dan Brown fara a avea nevoie de aceasta educatie, poti citi chiar si  un roman de Ian McEwan fara ea (educatia intervine cand incerci sa-ti explici de ce acel roman de Ian McEwan face parte din alta categorie -  daca nu reusesti, poate ca lectura e un simplu exercitiu de trecere a timpului), devine insa mai greu in cazul literaturii modernismului umanist, a romanelor care transcend genul.

Cand ti-a trecut prima data prin cap ideea de a scrie o carte si cu ce gen literar ai cochetat mai des?

Ideea de a scrie o carte a venit foarte tarziu, adica anul trecut, cand am si scris-o. Am inceput prin a scrie poezie, in scoala, in liceu, in facultate, am scris proza scurta, am inceput roman, am scris sute de recenzii si de cronici literare. Cartea de poeme insa, s-a cerut singura, pentru ca a avut nevoie de o viziune, de un stil asumat si de un imbold pur literar, de o suprasaturare, o acumulare plina de tensiune pe care numai alte carti ti-o pot da. Acumularea, in cazul meu, a fost coabitarea timp de trei ani de zile cu Emil Botta. Deci poemele s-au nascut din critica literara.

bookpic-5-enter-ghost-scrisori-imaginare-catre-osip-mandelstam-44508


1044595_10151517626583513_1010206090_n


Pe final de 2013 ai mai publicat o carte, Enter Ghost. Scrisori imaginare catre Osip Mandelstam, la Editura Art, dupa Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (Polirom, 2010) si Apoi, dupa batalie, ne-am tras sufletul (Cartea Romaneasca, 2012). Sa ne imaginam ca suntem acum la lansarea online a cartii pentru cititorii site-ului www.ceascadecultura.ro. Ce ai sa le spui?

Am oroare de repetitii, mi-e groaza sa nu devin genul de scriitor care spune acelasi lucru prin toate colturile tarii. Mi-e foarte greu sa spun ceva neprovocat. Enter Ghost e o declaratie de dragoste fata de Marile Carti (a nu se citi ca o sintagma neo-con), dar si descrierea unei metode intime de lucru. Poate un subtitlu mai direct si mai enervant pentru unii ar fi fost Cum citesc eu. E, daca vrei, un exercitiu de spiritism (mi-e groaza de fantome), un act de exorcizare, dar  si o alungare a temerilor care m-au paralizat toata prima tinerete. Mi-am asumat, in cele din urma, felul in care citesc si in care inteleg literatura.
________________________________________________________________

„Viitorul cred ca apartine editurilor foarte mari, mari si mijlocii care au reusit sa treaca prin criza financiara fara a sucomba. La fel, in cazul lanturilor mari de librarii. Viitorul inseamna moartea librariilor mici, independente. Si o spun cu regret. ”

________________________________________________________________


Care sunt monstrii (temerile) cu care te lupti frecvent in viata de zi cu zi?

Pana acum cativa ani silueta cea mai amenintatoare era cea a ratarii. Intre timp, am inceput sa simt o atractie perversa fata de ratare, o caut in biografii si, paradoxal, o gasesc acolo unde te-ai astepta mai putin. Dat fiind ca citim biografiile à rebours, adica dupa ce viata a fost transformata de moarte in destin, vorba lui Malraux, suntem incapabili sa patrundem dimensiunea reala a ratarii, in cazul scriitorilor celebri, de exemplu. Dupa 30 de ani, am devenit obsedat de batranete, de boala si de moarte, mi-am facut din obsesia asta un sidekick, care-mi da cate-o palma in timpul noptii si ma face atent, prin simpla lui prezenta fantomatica, la tot ce am facut la modul superficial pana acum, la toate gesturile pe care mi le-am infranat, la toate declaratiile pe care mi le-am retezat.

Cum ti-e mai la indemna sa ironizezi teama de moarte pe care o avem cu totii in ADN?

N-o mai pot ironiza. O  puteam face in facultate, apoi pana pe la 28 de ani, cand mi s-a nascut primul copil. Insa, revelatia aceasta a mortii este si una formatoare: nu poti ironiza ceva ce nu numai ca ai inceput sa intelegi, asa cum spui, cu trupul, nu doar cu ratiunea. Daca vrei, insa, o forma sublimata de ironie ar fi pasiunea pentru mitologia si pentru textele antice, pentru mistere, pentru calatoriile in lumea de dincolo. Nu cred in ideea de progres ci, mai curand, in dispersarea intelepciunii: sunt mult mai inclinat sa cred in adevarul mitologiei decat in cel stiintific.

Bogdan-Alexandru-Stanescu

Cred ca prietenia intre muzica, de orice gen te prinde, si literatura este una stransa si de lunga durata. In viata ta, cine cu cine s-a imprietenit, ce gen muzical cu ce gen literar?

Pentru mine, poezia este muzica. Tocmai de aceea scriu in deplina tacere, pentru a ma auzi. Nu mai pot scrie cu fundal sonor, fie el si divin: e ca si cum ai scrie, simultan citind.
 
Ca un observator din interior, care crezi ca sunt punctele slabe si punctele forte ale literaturii romane contemporane (pentru cei care vor sa se imprieteneasca cu ea)?

Nu cred ca “o literatura contemporana” poate fi disecata asa cum vrei tu, in sincronie. As mai lasa sa treaca ceva vreme pana la a vorbi despre punctele slabe si cele mai putin slabe ale literaturii noastre contemporane. Din moment ce abia acum incepe sa-si capete un profil din ce in ce mai clar generatia 2000, la care toata lumea parea sa se priceapa acum zece ani, m-as abtine. Iarasi, imprietenirea asta nu trebuie facuta in corpore, de fapt nici nu trebuie sa fii prietenul unei literaturi: poti fi prietenul unei miscari literare, iar atunci amicitia respectiva este una foarte serioasa pentru ca presupune aderarea la anumite idealuri estetice si extra-, la un program, la un stil de viata. In general, insa, admiratia netarmurita pentru anumite miscari literare tine de un soi de paseism, de o idealizare a trecutului care numai buna si lucida nu e. Sunt un cititor acerb al literaturii care s-ar incadra in modernismul inalt, umanist, dar asta nu inseamna ca idealizez Europa/America interbelica, ori imediat postbelica. Ar insemna sa uit in ce conditii a trait Joyce, impotriva a ce a luptat Fitzgerald, cu ce fantome s-a luptat Faulkner sau in ce tristete apasata de ratare a murit Thomas Wolfe.

Cum arata in prezent industria de carte din Romania si cum ii vezi viitorul apropiat?

Piata de carte e intr-un recul puternic, iar viitorul nu arata bine deloc. Iar asta nu tine neaparat de actantii pietei de carte, ci de un intreg complex de factori, printre care putem enumera fiscalitatea excesiva, puterea de cumparare a cititorilor, starea invatamantului etc. Viitorul cred ca apartine editurilor foarte mari, mari si mijlocii care au reusit sa treaca prin criza financiara fara a sucomba. La fel, in cazul lanturilor mari de librarii. Viitorul inseamna moartea librariilor mici, independente. Si o spun cu regret.   
________________________________________________________________

Mi-am dorit sa fiu scriitor de cand am inceput sa citesc. Am stiut mereu ca voi avea doi copii si ca ma voi casatori cu o moldoveanca.

________________________________________________________________


1743413_10151935976783513_255081025_n


Crezi ca fenomenul snobismului cultural a atins in profunzime consumatorul de carte din Romania? Se citeste pe baza premiilor castigate de un scriitor, a tendintelor de pe piata, pe baza de trend, de imagine?

Nu as numi factorii enumerati de tine snobism cultural. I-as numi cai de informare si sunt total de acord cu cei care se ghideaza dupa ele. Pana la urma, important e sa se cumpere carte, sa se citeasca din ce in ce mai mult, fie ca asta implica vampiri, templieri, orci, balene lesbiene sau vampiri vegani. Si ca ajungi la o carte fiindca a luat un premiu, fiindca e pe locul 100 pe Amazon, fiindca ai vazut doua gagici misto citind-o, in aceeasi zi, in acelasi vagon de metrou. Sau fiindca a recomandat-o Bianca Dragusanu printre lacrimi (aici exagerez, stiu).

Dintre proiectele in care te-ai implicat de-a lungul anilor care iti sunt mai dragi si de ce?

Nu m-am implicat in nimic care sa nu mi se para wow. Mi-e drag Polirom-ul, unde muncesc de 8 ani, poate si pentru ca am reusit sa fac sa apara aici niste carti pe care visam sa le vad traduse la noi, mi-e drag FILB-ul pentru ca am adus autori pe care visam sa-i vad in Romania, imi sunt dragi cartile pe care le-am scris pentru ca nu scriu usor si public chiar si mai greu.

Ce ai bifa intr-un test de personalitate la capitolul defecte pe care nu ai cum sa le ignori sau sa le ascunzi?

Sunt orgolios, nervos, pasiv-agresiv, de multe ori idiot in relatiile cu oamenii, sunt prea irascibil, intolerant, fac destule excese, bifez toate viciile (mai putin drogurile, dar asta pentru ca nu ma tine organismul), sunt din ce in ce mai chelios (zambeste). 

Dar la capitolul calitati?

Am imaginatie, sunt un prieten fidel, sunt un bun povestitor (mai ales de carciuma).


Crezi in prietenia intre scriitori si critici?

Da. Pana la prima cronica negativa.

Poveste-ne o situatie hilara in care criticul Bogdan-Alexandru Stanescu l-a pus pe scriitorul Bogdan-Alexandru Stanescu.

In primul rand, cred ca un critic este mult mai mult decat am reusit eu pana acum, ma jeneaza catalogarea. Nici scriitor nu ma consider, inca. Nu stiu daca hilaritatea are calitati descriptive exhaustive, insa mi s-a intamplat de nenumarate ori sa nu-mi placa ce/cum am scris intr-o cronica literara. Am simtit ca lipsit de constrangerile implicite as fi putut spune mai bine ce aveam de spus. 

Care ar fi scriitorul/scriitorii care te obsedeaza pe termen lung?

Obsesia se numeste Joyce, ceea ce nu e iesit din comun. Inca ma obsedeaza Emil Botta, desi am crezut ca o sa scap de aceasta obsesie odata cu incheierea lucrarii de doctorat. Ma obsedeaza Robert Graves, in totalitate, adica si ca istoric al religiilor, ca romancier, ca poet, ca autor al unei carti fenomenale, la fel de stranie precum tema pe care o trateaza, The White Goddess.

Ti-ai visat vreodata destinul altfel?

Nu, mi-am dorit sa fiu scriitor de cand am inceput sa citesc. Am stiut mereu ca voi avea doi copii si ca ma voi casatori cu o moldoveanca. Nu am visat la altceva, decat daca luam in considerare reveriile in care sunt pe zidurile Constantinopolului, ale Troiei, cand impiedic invaziile barbare sau cand cuceresc Alesia lui Vercingetorix. Pentru toate astea e prea tarziu.

apoi-dupa-batalie-ne-am-tras-sufletul_1_produs.3d


.

ioana daicovici18:52 / 22.02.2014Ei, Cristina Nemerovschi, da’ cum ti-a venit ideea sa iti spui "opozitia"?
Dan Petrescu 15:55 / 04.02.2014@opozitia Daca ai avea coaie ai semna cu numele tau.
opozitia15:40 / 04.02.2014Poate oi fi bun la editat si corectat texte, habar nu am... dar un lucru imi este clar, nu ai nici o treaba cu scrisul.
opozitia 15:40 / 04.02.2014Cand lumea spune ca nu esti bun, cand te indoiesti si tu ca esti bun, Cand debitezi orice altceva inafara de literatura... poate chiar ar trebui sa te opresti.
Nume:

E-mail:


Mesaj:

(Comentariile trebuie sa fie de maximum 250 de caractere.)
Validare: 
(Introduceti codul pentru validare.) Reseteaza cod!
 
Autentificare
Am uitat parola / Cont nou!
Căutare
Prea multe rezultate?
Folosește căutarea avansată.
Publicitate