Suntem fiinte rationale si sociale dar mai presus de toate suntem fiinte spirituale. Indiferent de confesiunea religioasa suntem spirite. Noi functionam in parametri normali doar daca suntem uniti. Tema singuratatii, desi frecvent intalnita in arta, e totusi o tema foarte trista.  Eu inca incerc sa inteleg INSINGURAREA, nu singuratatea, desi a doua deriva din prima, sau mai bine zis sunt interconectate. Insingurarea a fost un fenomen, acum e o realitate ca oricare alta. Noi artistii incercam sa aratam prin efortul nostru colectiv ca nu suntem facuti sa fim singuri, ca putem reusi impreuna, ca vibratiile comune sunt mai puternice. Imaginati-va ca fiecare individ e asemeni unei lumanari. O lumanare intr-un oras in bezna nu face o diferenta prea mare. Acum imaginati-va cum ar arata in Iasi de exemplu 350.000 de lumanari aprinse in noapte, una langa alta. Am curaj sa pariez ca s-ar vedea din avion. Pe de alta parte, pe aceasta scena unim artisti din zona Moldovei, din Ardeal, din sudul tarii etc. E un efort colectiv facut cu placere de oameni pasionati. UNITED e un concert menit sa ne trezeasca din amorteala digitala ce a cuprins intreaga planeta, ridicand la rang de dumnezeire retelele de socializare. UNITED suntem noi, eu, orchestra, tehnicienii si, mai presus de toti, spectatorii. 

Publicul isi va trai propria poveste, caci fiecare simte in felul sau. Temele prezentate in spectacol sunt legate de spiritualitate, emotie, religie vs credinta, dragostea puternica ce transcede chiar si barierele mortii. Multi se vor regasi cu siguranta in fiecare lucrare muzicala, iar noi artistii ne vom da toata silinta ca toata lumea sa-si inteleaga in cel mai profund mod propria fiinta. Cei ce nu vor intelege anumite pasaje musicale, vor fi ajutati de imagine, de balet, de solisti, de versurile pieselor. Sunt atat de multe elemente artistice ce conlucreaza incat spectatorul va fi cu siguranta edificat pana la cel mai mic detaliu, indiferent de tema abordata in piesa respectiva. 

Publicul va calatori alaturi de noi prin istorie, va descoperi ororile razboiului, tragedia lui Isus, povestea lui Romeo si a Julietei, frumusetea batranetii atunci cand, privind in urma, ai amintiri atat de frumoase incat parca traiesti pentru a doua oara, scufundat in visele propriului trecut, drama fiului ratacitor si bucuria reintoarcerii lui acasa, inocenta jucausa a copilului si entuziasmul cu care acesta exploreaza lumea. Vom trezi emotii si amintiri vechi, ingropate de mult in subconstient si totodata vom da nastere altora noi, plecand din sala de spectacol mai energici si plini de entuziasm. 

De ce crezi asta? Ce te face sa spui ca oamenii vor pleca mai energici si entuziasmati? 

Oooo, dar e atat de simplu! Eu sunt convins ca oamenii isi vor reaminti ca viata ne-a fost data cu un singur scop: ACELA DE A FI FERICITI. Noi artistii luptam cu aceiasi demoni de fiecare data si de fiecare data biruim frica, indiferenta si tristetea. De exemplu, iubirea este un sentiment cunoscut tuturor, aceasta nu se invata, se simte pur si simplu. Lipsa iubirii din viata oamenilor nu e legata de incapacitatea lor de a iubi, ci de FRICA ESECULUI, indiferent de subiect. Indiferenta e cea mai periculoasa arma: ceea ce arunci asupra celorlalti, respectiv indiferenta, se intoarce impotriva ta. Aici nu cumva vorbim din nou despre frica de a ne iubi pe noi insine? Tristetea o inventam noi, nu ne-o da Dumnezeu ca sa “ne incerce”. Cum scapam de ea? Simplu! Dupa ce invatam sau, mai bine zis, ne reamintim ca Dumnezeu nu ne da niciodata mai mult decat putem duce, scapam de tristete si ne bucuram caci astfel ni se arata cat suntem de puternici sa trecem peste orice. Puterea este un prilej de bucurie. Eu, impreuna cu colegii mei, le voi reaminti celor veniti alaturi de noi in sala ca sunt puternici si ca au toate motivele sa fie fericiti. Acesta e motivul pentru care vor pleca mai energici si entuziasmati. 

Cum te simti in postura de a fi comparat cu mari compozitori din lumea muzicii de film, precum John Williams? Review-urile criticilor internationali cu privire la primul tau CD intitulat ”Day of Wrath” sunt de-a dreptul impresionante. 

E un adevar faptul ca am fost comparat cu geniile muzicii de film americane. Sunt magulit bineinteles, mai ales ca review-urile pe care le-am primit din SUA si Spania au cu o singura exceptie 5 stele din 5. Exceptia e de 4 stele din 5. Cum ma simt in aceasta postura? Daca as fi un ingrat inconstient as spune ca ma simt bine. Pentru ca am fost dotat de mama natura si cu inteligenta spun cu fermitate ca aceste comparatii sunt de fapt o povara grea pe umerii oricui ar fi in locul meu. Sa fii pus in aceeasi propozitie, in asociere si in antiteza, cu nume atat de mari te responsabilizeaza pana la paranoia. Stiu ca primul album a fost un real succes, dovada stau vanzarile, salile arhipline si totodata aceste cronici venite de la comentatorii de profil din strainatate si din Romania. Eu am emotii foarte puternice la fiecare piesa noua pe care o aduc in fata oamenilor pe o scena. Tot timpul ma intreb cum vor reactiona. Aplauda, e drept, dar tocmai aici e intrebarea pe care un compozitor si-o pune: ”Aplauda pentru ca le-a placut sau aplauda pentru ca asa se face la un spectacol?” Acesta e cosmarul fiecarui compozitor. E putin mai simplu sa interpretezi Mozart sau Gershwin. Tehnic o fi mai dificil, nu comentez, dar ca interpret nu esti judecat din prisma creatiei, ci doar a performantei tale artistice – ca pianist, violonist, soprana, tenor, etc. Postura mea e mult mai dificila. Publicul, considerat de mine ca fiind adevaratul critic de arta, apreciaza sau nu in primul rand creatia muzicala in sine, apoi elementele tehnice si interpretative si nu in ultimul rand elementele unui spectacol. Dansez pe o gheata foarte subtire si pentru 1 minut plictisitor intr-un album sau spectacol risti sa cazi din gratiile acestui juriu. Sunt foarte recunoscator ca am fost comparat cu marii compozitori contemporani, desi aceasta medalie e ingrozitor de grea. Nu am voie sa-mi dezamagesc fanii, caci datorita lor sunt pe scena de fiecare data. Ei umplu sala, ei te aplauda si ei te sustin si-ti dau curaj sa mergi mai departe. 

Care crezi ca este rolul artei intr-o lume guvernata de griji de natura materiala? Exista vreo cale prin care arta se poate impune drept o componenta esentiala si valoroasa a umanitatii? Poate arta adevarata sa-si paraseasca statutul de Cenusareasa? 

O, da... Arta si-a depasit de mult statutul de Cenusareasa. Ma amuzam candva auzind pe unii spunand: ”Ce-mi trebuie mie arta? Ce, arta imi pune mie salamu’ in frigider?” Acum as putea sa-i intreb daca si-ar marita progenitura la o nunta fara muzica si fara dans. Sau mai bine... de ce stai la bloc, prietene si nu-ti sapi o groapa in pamant? Blocul e facut de un arhitect, un artist la urma urmei. La biserica ar trebui sa ai peretii gri si reci, din beton armat si nu frumos pictati ca sa vezi, in timp ce preotul ar urla slujba la tine in loc sa ti-o cante, ca fara arta ai muri inainte sa scoti astfel de ineptii pe gura. Mai am cateva idei pentru cei ce cred ca arta nu-si are rostul in viata lor: sa nu mai conduca masini caci si alea tot de niste artisti in design au fost concepute, sa poarte frunza Evei pe strada sau la serviciu, designul vestimentar fiind tot o arta si sa manance ce le da pamantul, crud si negatit, caci arta culinara, la fel de bine ca toate celelalte arte, nu are ce cauta in viata lor. Rolul artei in aceasta lume e sa dea culoare tonurilor de gri si negru, sa ne incante sufletul cand pornim radioul in drum spre serviciu, sa ne iubim mai mult cand ne admiram in oglinda, sa ne simtim mai aproape de Dumnezeu cand privim o icoana sau o pictura intr-o biserica, sa ne simtim mandri de radacinile noastre atunci cand revedem cu drag oamenii invesmantati in mandrul nostru port popular, creat de ultimii dintre artistii nostri de la sate, sa vibram in sala de spectacol alaturi de vecinul de scaun, care stergandu-si pe ascuns o lacrima isi aminteste cu bucurie ca e un om, si nu o masinarie a erei industriale. Arta vine din suflet, de aceea e la fel de adevarata ca insasi existenta sufletului omenesc. Negand arta negam Dumnezeirea si insasi existenta noastra in aceasta lume. 

Care ar fi din punctul tau de vedere cel mai important castig pentru o persoana care intra pentru prima oara in sala de spectacol la un concert semnat Bogdan Ota? ti-ai propus pana acum sa livrezi prin muzica ta un anumit mesaj catre public? 

Mi-am propus sa-l atrag pe ascultatorul meu inapoi catre el insusi, catre sinele sau divin. De ce? Iata, de exemplu, vorbind cu omul si prietenul Stefan Gadola, am concluzionat impreuna ca traind in aceasta societate e o datorie divina in primul rand si in al doilea rand morala sa facem tot ce ne sta in putinta sa o facem frumoasa, fara a precupeti vreun efort. Nu avem o scuza pentru a nu face nimic. Suntem oameni si in orice fel de palate am trai, orice fel de masini am conduce tot vom pasi afara din ele. Sa fii indiferent fata de lumea in care traiesti e ca si cum ti-ai construi o vila in cimitir, fericit ca nu te deranjeaza nimeni. “La ce bun totul cand iesi din casa si vezi atata tristete si frustrare in jurul tau? Trebuie sa facem ceva... atat cat putem”, spune Stefan Gadola la o discutie inflacarata despre lumea in care traim. Eu, asemeni multora dintre noi, fac tot ce-mi sta in putinta sa fac lumea in care traiesc mai frumoasa. Eforturile mele sunt ca niste scame in univers, dar coroborate cu ale altora vor fi asemeni unor picaturi de apa unite intr-un tsunami. 

Unii ma intreaba retoric, scarbiti de propria experienta de viata: “Da’ iti mai vine sa zambesti si sa te bucuri cu atatea nenorociri in jurul tau, cu bolile si cu salariile astea mici?” Raspunsul meu e DA, SE POATE. Nenorocirile, bolile si salariile mici vin tot din NEFERICIRE si frustrare. Exemplu: Ionica, de 16 ani, din nu stiu ce sat, privat de dragostea parintilor, isi cauta dragostea chiar si prin intermediul fortei brute, violeaza o batrana, intra la inchisoare, societatea se izoleaza de un factor de risc, dar ramane mai saraca cu un suflet, fie el privit si ca un simplu “brat de munca”. Cum ar fi stat lucrurile daca Ionica vedea ca mama nu se cearta cu tata in casa si primea afectiune si incredere in el de la parinti?! Ne suparam atat de tare ca fiul sau fiica nu ne-a calcat pe urme in meseria noastra sau in alegerea sotului/sotiei incat rosi pe interior de frustrari si suparare ne imbolnavim. Cheltuim mai bine de jumatate din venitul nostru pe medicamente, tratand EFECTUL, nu cauza bolii. Fasconalul nu inlatura supararea care v-a creat migrena. Si atunci tot noi oamenii ne plangem ca avem mai multi oameni in spitale si la coada in farmacii decat in salile de teatru sau in parcuri. 

Mesajul meu catre lume este: Fiti fericiti! E singura voastra datorie. Fiind fericiti va veti schimba viata. Schimbandu-va viata veti schimba lumea! E CHIAR ATAT DE SIMPLU!