Bolile sufletului şi alte neajunsuri ale vieţii – Laptele negru al mamei | |
(Literatură) |
A citi literatura din noul val se aseamana, oarecum, cu a asculta pentru prima data la casti, la volum maxim, rock alternativ, electro sau trip hop fara a sti nimic despre radacinile acestor genuri muzicale. Domina acelasi cult pentru dezordinea organizata, pentru amestecuri, pentru tensiune sugrumata exact cand ajunge la apogeu, pentru agresivitate ca forma de expunere a unor realitati. |
Tocmai de aceea, instinctul, curiozitatea, placerea care urca incet, dar sigur, dinspre varful degetelor de la picioare inspre creier pentru a fi procesata pot fi determinante. E treaba ta, dupa aceea, daca o sa ai chef sa aprofundezi, sa il incadrezi pe scriitorul respectiv intr-un anumit stil, sa ii identifici influentele, sa pariezi pe succesul sau pe esecul sau. Singura obligatie pe care o ai cand ai deschis o carte care ti-a facut cu ochiul este sa te dezbraci de prejudecati. Si asa, in toata goliciunea placerii tale de a citi, sa dai pagina dupa pagina si sa afli daca hartia folosita pentru tiparirea acelei carti a fost irosita sau castigata de partea unei biblioteci, a ta sau a altora.
In 2013, Editura Adenium din Iasi a dat startul unui concurs literar pe care multi debutanti pe piata de carte din Romania il asteptau cu manuscrisele verificate la zi. Printre cei care si-au castigat dreptul de a fi publicati in colectia Punct Ro. Debut a editurii se numara si Cosmin Leucuta cu al sau roman Laptele negru al mamei. El, Cosmin Leucuta, este un tanar care incearca sa isi faca loc in noul val, el pune puncte de suspensie si nu punct, dupa 390 de pagini, unui final cu P.S. la purtator, ceea ce pentru un debutant este un act de curaj si o performanta, stiut fiind ca nu e usor sa umpli un numar mare de pagini si sa mentii interesul cititorului viu pana la final, mai ales atunci cand nu te stie prea multa lume si te invarti intr-un cerc aproape inchis, el mizeaza pe neconventional si nu imbraca armura de protectie a stilului clasic in abordarea materialului narativ, el dedubleaza eul-narator si il transforma cand in personaj principal, cand in creator de personaje.
Laptele negru al mamei cu generosul titlu alternativ O forma a lucrurilor ce vor veni, dupa ce au mai fost odata, dar noi eram prea prosti sa le observam ii ofera lui Cosmin Leucuta sansa unei nasteri naturale, fara anestezie, cu toate avanatajele si dezavantajele pe care o astfel de nastere le impica. Poate ca a mai publicat el, pana la acest roman, povestiri si nuvele in Revista EgoPHobia, dar abia acum este cu adevarat in fata destinului de scriitor. Cititori si critici, daca il vor considera demn de atentie, isi vor infige ghearele de ulii in carnea scriiturii sale. Ce va rezulta, se poate dovedi a fi o masa literara copioasa sau o indigestie. Un lucru este, insa cert, tanarul scriitor nu se sfieste sa se foloseasca de atuurile pe care modernitatea le pune la dispozitia celor care stiu cum sa le aplice actului creativ. Astfel, fragmentarea povestii in multe bucati care pot fi puse cap la cap dupa bunul plan al cititorului in ascensiunea spre dezlegarea semnificatiilor textului, actiunea care stagneaza pe alocuri in favoarea analizei emotionale, introspectia ca instrument de conturare a unui personaj, ruperea textului cu parafrazari, note de subsol si motto-uri care ofera atat un ragaz, cat si o cheie spre inima naratiunii, limbajul non-academic si violenta de care acesta mai profita, din cand in cand, pentru a soca, a trezi, a atentiona, interconexiunile muzicalo-literare sunt pe maidan si joaca fotbal cu autorul insusi in poarta in Laptele negru al mamei. Dar nu fara o strategie, un antrenament riguros si imnul ego-ului de scriitor intonat la inceput: “Nu ma cheama cu ski la final (desi ar fi amuzant) si nici nu am initiala intermediara in nume (de fapt, am, dar nu o folosesc). Scriu cartea asta tremurand de frig si scuipand sange si sper ca nimeni sa nu observe ceva esential in legatura cu ea. Talentul este relativ, prin urmare, dai pagina pe propria raspundere. Vorba aia, “o, cei ce cititi aceste randuri, lasati la coperta orice speranta”. Si sa nu cumva sa razi cand citesi aceste randuri. Toate personajele si intamplarile prezentate aici sint fictive, cu exceptia celor care nu sunt, iar orice asemanari cu personaje si intamplari adevarate sint pur incidentale, daca nu le recunoasteti ca fiind intentionate.”
Ca cititor, nu-i chiar greu sa iti dai seama care este lait-motiv-ul scriiturii cosminleucutiene, si anume, dorinta si obsesiile pe care aceasta le naste. Daca ai, totusi, vreo indoiala, cuprinsul ti-o spulbera. Cele trei parti ale romanului lui Cosmin Leucuta migreaza in jurul sensurilor generoase ale obsesiei ca termen si stare: Partea I - Cutia: o poveste a obsesiei, Partea a II-a - Nimic: o noua poveste a obsesiei, Partea a III-a - Altceva: o alta poveste a obsesiei. Personajele care experimenteaza aceste forme ale obsesiei, in stadii incipiente sau avansate, sunt, insa, putin mai ambigue. Daca in prima parte, Cutia: o poveste a obsesiei, te intimpina un personaj masculin care se dovedeste a fi o plasmuire a personajului central feminin al romanului (afli asta in finalul partii), in celelalte doua parti cartile sunt clar date pe fata. Ea, fata blonda, idealista cu potential de scriitor tinut in umbra taie si spanzura oameni, stari, momente. Ea este cea pe care Cosmin Leucuta o ridica spre lumina si o coboara spre agonie, folosindu-i felul de a fi pentru a contura o lume, cea a scriitorului care se lupta cu proprii demoni. Laptele negru al mamei vorbeste despre alegeri, despre tentatii, despre pasiunea care te devoreaza in interior, despre actul de creatie si despre mentinerea in viata a simtului de observatie, a bucuriei si a firescului, despre excese si limite, despre viata fara stratul de mucegai al ipocriziei si despre intunericul propriei minti, despre incalcarea unor tipare ale fericirii din ce in ce mai des vehiculate in societatea consumerista actuala si despre acceptarea propriului fel de a fi, despre muzica si literatura ca forme de terapie, de suferinta sublima, de linistire si de eliberare.
Pentru a se defini ca intreg, romanul lui Cosmin Leucuta, aparut la Editura Adenium din Iasi in 2013, Laptele negru al mamei, se hraneste din proza scurta, din scheletul jurnalului, din lejeritatea istorisirilor orale si din labirinturile frazarii, din stralucirea de diamant a detaliului si din aerele de sef ale dialogului, din subiectivismul persoanei intai singular si din detasarea persoanei a treia singular. Autorul risca totul, este cum nu se poate mai constient ca indrazneala, curajul acela catalogat de unii prostie, imaturitate, lipsa de strategie iti pot scoate manuscrisul din sertar, te pot rupe de statutul de scriitor de succes in propria familie, in propriul bloc sau in propriul cerc de prieteni. Desi lungeste firul narativ pana la subtiere, desi da pe ici pe colo “acum-ul si dinamismul actiunii” pe “ai sa vezi tu dupa-ul” analizei psihologice, lui Cosmin Leucuta nu i se poate reprosa ca nu are talent, ca nu leaga intr-un nod cu impact cuvintele si propozitiile unele de altele, ca nu naste intrebari, ca nu contureaza personaje care sa te faca sa te gandesti “cu cine naiba seama asta/asta?”, ca nu pune sub microscop nevroze ale contemporaneitatii si ca nu desconspira realitati aflate la doi pasi de fiecare dintre noi. Pana la finalul celor 390 de pagini pe care cartea sa le insumeaza o certitudine se contureaza cu toata claritatea: Cosmin Leucuta fuge cat poate de previzibil. Si ce daca personajul sau te surprinde neplacut pe alocuri si te face sa te indoiesti ca isi stie adevaratele intentii si finalul? Daca de asta e nevoie pentru a-ti excita incapatanarea de a merge pana capat cu povestea sa, fie!
.
| |
|
|