Un detectiv cu ușoare dureri de cap, o lectură fără dureri de cap | |
(Literatură) |
Genul politist poate fi pentru beletristica ce este romance-ul pentru cinematografie. O compozitie care aduce audienta si implica o poveste cu personaje carismatice, cu o intriga bine conturata si neaparat cu statutul de vedeta al happy-ending-ului. |
Pentru ca, nu-i asa, oricat ar fi de complicate itele, oricat de multe piedici ar sta in calea aflarii adevarului si a implinirii destinului, oricata ambiguitate ar pluti in aer pe parcursul desfasurarilor de forte si oricat de periculoase ar fi situatiile prezentate, in final se va sti cu exactitate care sunt eroii pozitivi si cei negativi, pe cine pedepsim si pe cine premiem. Intr-un fel sau altul, si in genul politist si in romance, se idealizeaza un concept. Daca in primul caz este vorba despre dreptate, in al doilea lumina reflectoarelor se afla pe iubire, acea iubire care face istorie.
Oricarui cititor de literatura de larg consum ii este cunoscut, fara doar si poate, faptul ca romanul politist are in centru o ancheta condusa conform unor metode criminalistice specifice, de catre un politist sau de catre un detectiv privat. Este bine de stiut ca primul roman politist modern a fost scris de catre Edgar Allan Poe, The Murders in the Rue Morgue (Dubla crima din strada Morgue). Insa, maestrii absoluti ai genului raman Sir Arthur Conan Doyle, creatorul detectivului Sherlock Holmes si al asistentului sau, doctorul Watson si Agatha Christie. De aceea, daca te incumeti sa abordezi acest gen, vrei, nu vrei, iti asumi un schelet pe care iti asezi materialul narativ. De tine depinde, totusi, cat de mult iti inzestrezi personajele cu defecte si calitati si din ce registru le culegi. Mergi pe mana dramaticului, a umorului, a pateticului sau a moderatiei? Ei bine, de raspunsul la aceasta intrebare se leaga, inevitabil si succesul cartii pe care te-ai hotarat sa o dedici politistilor, detectivilor si baietilor rai, infractorii.
Iulian Sirbu, autor publicat in 2013 de Editura Adenium din Iasi, se pare ca a mers pe mana umorului in incercarea de a imbraca scheletul genului politist cu propriul continut. In cartea sa, Un detectiv cu usoare dureri de cap, sunt surprinse, intr-o cheie usor comica, trei episoade din viata detectivului privat Papa Goldon. Astfel, personajul lui Iulian Sirbu are timp sa isi faca si autocritica, sa se ia peste picior sau sa ii ia pe altii peste picior, in timp ce isi povesteste intamplarile prin care trece in activitatea de zi cu zi, investigarea unor cazuri la comanda. Pentru ca Iulian Sirbu nu se numara, neaparat, printre cele mai cunoscute prezente din lumea literara romaneasca, este bine de stiut, inainte de a-i pune la microscop cartea, ca a mai publicat pana acum proza scurta in diverse reviste literare, Revista Noua, Zona Literara, Timpul si ca o selectie a poeziilor sale a aparut in revista Arte Poetica din Salvador, patronata de UNESCO.
In ultima sa aparitie, Un detectiv cu usoare dureri de cap, totul incepe cu ceasul desteptator care il pune pe eroul Papa Goldon, pe picioare, dar il si indispune, ca pe orice lenes care isi vede, astfel, intrerupt sirul reveriilor si al non-actiunii. Pentru ca, acesta este unul dintre defectele pe care Iulian Sirbu a ales sa le infiltreze in personalitatea protagonistului cartii sale. I-a pregatit, insa, si calitati. Detectivul in cauza este istet nevoie mare, face tot felul de legaturi care il ajuta sa rezolve cazurile inaintea politistilor, prietenos, stie sa se faca placut si de catre doamne pensionare si de catre mafioti aflati in urmarire si de catre colegi politisti, gaseste o cale de scapare din orice incurcatura, are imaginatie si fler si un simt al umorului care il salveaza din tot felul de situatii, chiar daca, uneori, il si pune in vizorul rau-famatilor.
Aplecandu-se asupra a trei cazuri, cartea lui Iulian Sirbu, Un detectiv cu usoare dureri de cap, este, fireste, structurata in trei parti-dosare, etichetate mai mult decat elocvent: Secretul care ucide, Sotia bancherului, cativa politisti, niste mafioti si multe dureri de cap si Un furt, o disparitie, un caine mort si o baba isterica. De astfel, autorul publicat de Editura Adenium nu pariaza prea mult pe imprevizibil, ci, mai curand pe „bascalie”. Acest Papa Goldon pe care il introduce cititorilor, pare sa fie mai curand protagonistul unui stand-up. El se adreseaza permanent, celor care iau act de faptele sale, cu apelative de genul „fratilor”, isi face deseori autocritica si se ia la misto, isi observa victimele si colegii si apoi le susoteste la urechea cititorilor ce anume ii place si ce ii displace la acestia, are doi secunzi care mai intra, din cand in cand, in scena pentru a-i vinde niste ponturi, a-i mai prelua din sarcini sau a-i sterge fruntea cu prosopul (la figurat, desigur), ca toti asistentii care se respecta. Te astepti, daca il cunosti, prin lectura, sa iti rada in fata, sa se uita complice la tine sau sa execute cateva numere de comedian amator.
In favoarea prozei politiste pe care o semneaza Iulian Sirbu se poate spune ca acesta si-a ales un personaj simpatic, un detectiv care, indiferent daca trebuie sa rezolve cazuri cu mafioti si interlopi sau cu babe isterice, caini morti si bunici ratacite, este dispus sa „se bage”. De dragul actiunii. Ei, hai, si al banilor! De asemenea, cartea sa se citeste usor, in doua-trei ore, nu iti da batai de cap, nici la propriu, nici la figurat, iti umple o pauza dintre alte activitati pe care le ai programate. Din pacate, autorul isi face si cateva deservicii. Actiunea este „aproape” previzibila, subiectele sunt duse spre final mult prea repede, cu o graba in a trece la urmatorul episod care te nedumereste, cumva. Nu da situatiilor si personajelor ragaz sa isi dezvolte complexitatea, nu cocheteaza prea mult cu suspansul. Fara a fi o capodopera a genului, scrierea lui Iulian Sirbu, Un detectiv cu usoare dureri de cap, publicata de Editura Adenium in seria Action, nu ii va prinde, neaparat, pe impatimitii genului, ci mai curand pe cei care au putin timp liber la dispozitie si vor sa isi arunce ochii pe o carte usor de citit, o carte care mizeaza pe franchete, pe lejeritate, pe acuratetea descrierilor situationale si pe efectul tonic al umorului, al ironiei.
.
| |
|
|