Cine este Beatris Serediuc, daca ar fi sa ii facem un scenariu pentru un film de prezentare?

Nu prea stiu, o tipa oarecare din Timisoara, careia i-ar placea sa vada filmul asta. 

Imaginea oamenilor mari - mama si tata, o rochita mov cu buline si parul incalcit pe care nu-mi placea deloc sa-l pieptan.

Cius-Magarus, din cate-mi amintesc. Era povestea unui magar care ajunge sa fie captiv intr-un circ. M-a marcat neputinta de a actiona cumva. Era un magarus bun la suflet si era prizonier intr-un circ, iar eu nu puteam face nimic in legatura cu asta. Oamenii rai il puneau sa faca giumbuslucuri chinuitoare si tot ce vroia el era sa fie liber. Cred ca magarusul va ramane o tema recurenta in scrierile mele. 

Nu pot spune ca am avut un model. Poate din acest motiv am simtit deseori in trecut o lipsa de directie, in special pe plan profesional. Am facut, intotdeauna, ce m-a taiat capul la momentul respectiv, fara influente notabile din afara. 

Corporatist amarat in timpul saptamanii si scriitor cherchelit de weekend. Se impaca de minune! 

Cand ti-ai dat seama ca iti place sa scrii, cand ai scris pentru prima data ceva? 

Nu stiu daca e neaparat o placere, cat o nevoie, fiecare are modul propriu de exprimare si/sau refulare. Primele texte asa zis creative au fost retete inventate de mine si scrise pe caietul de retete al mamei. Ceva de genul: se ia un litru sampon, 2 kg mamaliga, 3 nuci, se amesteca bine si se da totul la cuptor. Se adauga mult piper si-un ciorap murdar. Am simtit nevoia sa umplu restul caietului cu de-astea. In clasa a III-a am scris o povestire lunga despre prima mea pisica. Stateam pe balcon si scriam cu creionul. O mai am si acum prin unul din sertare.

A existat o tentativa de a-mi publica poeziile pe cand aveam 14 ani, la indemnul celor din juriul concursului «Alexandru Malin Tacu», care mi-au acordat marele premiu. Trebuia sa adun toate poeziile si sa vizitez cateva edituri din Timisoara, insa, proiectul nu s-a materializat, nu-mi amintesc exact de ce. Mai tarziu, ideea a prins contur in timpul masterului pe care l-am urmat, Scriitura si Creativitate, dupa ce am adunat un numar destul de mare de povestiri scurte.

Medeea Tudoran de la Palatul Copiilor, Eugen Bunaru de la cenaclul Pavel Dan, Claudia Doroholschi, profesoara la Litere si coordonatoarea lucrarii mele de dizertatie. Laura, Levi, Andreea. Au fost si altii, dar cei pe care i-am enumerat au insistat si au avut o rabdare de pescar cu mine.

Neslefuit, diletant. In curs de formare. Pe drumul cel anevoios, dar bun.

Nu mi-au deschis nicio usa. Usile romanesti au prea multe incuietori si scartaie, nu se pot deschide numai cu cheia de aur a nepotului. Premiile mi-au oferit doar confirmarea de care aveam nevoie pentru a continua sa scriu pentru public. 

Muzica, anumiti oameni, privelisti de la ferestre, colturi de orase, ceea ce citesc. Si, intr-o foarte mare masura, subcultura, tot ce e nisa. Prefer ramele in locul fluturilor si omizilor, desi aparent sunt mai respingatoare. 

Care este povestea cartii Varza, carte publicata in 2013 de Editura Adenium din Iasi, in urma unui concurs pentru debutanti?

Romanul s-a conturat dupa ce am inceput sa leg intre ele mai multe povestiri scrise in timpul masterului. S-a numit initial Varza, zice Decebal si marturisesc regretul de a taia titlul, imi pare nefinisat acum. A inceput cu ideea de a alatura doua personaje din medii total diferite si cu incercarea de a crea un scenariu verosimil: Sanziana poeta si Luigi interlopul isi scriu scrisori lungi si nimeni nu stie de ce. Apoi am adaugat alte si alte personaje si am sfarsit cu un roman, in loc de o colectie de povestiri scurte. 

Presupun ca prin lecturi publice si Internet, dar n-as sti cu exactitate ce sa raspund, nu m-a preocupat chestiunea asta. Poti sa te autopromovezi cat vrei, asta n-o sa aduca un plus de calitate scrierilor. 

Ma stiu mai multi oameni, in special in Timisoara, si unii dintre ei, pe care nu-i cunosc foarte bine, imi pun tot felul de intrebari tacanite, referitoare la carte. E notorietate asta? Daca da, nu e prea glamourous si nu mi-am dorit-o neaparat.

Desi mai puteam lucra la intriga, cred ca mi-au iesit cateva pasaje bune in Varza. Cred ca este un roman cu zvac, forta, care are cateva personaje bine conturate. Pentru cine are rabdare de lirisme, recomand prima parte, care a constituit lucrarea mea de dizertatie. Am pus mult suflet in Varza. Ar trebui sa fie un motiv bun. 

Am sa ma folosesc de spusele lui Haruki Murakami aici, pentru ca ma identific total cu partea asta: nu-mi prea place nimic, in afara de citit, muzica si pisici. Daca nu le numim neaparat pasiuni, as putea spune ca deseori merg cu bicicleta si-mi place, uneori mai inot la bazin, merg la concerte muzicale felurite si citesc cat de mult pot. 

Nu-mi prea pasa. Daca i-a atins, sper sa le treaca. Dar, mai bine snob cultural decat ignorant total. 

Sunt prea morocanoasa.

E greu cu capitolul asta. Modesta? 

Lista scurta ar fi: Nichita Stanescu, Gabriel Garcia Marquez, Henry Miller si Haruki Murakami.  

Atunci cand diferentele sunt majore, incerc sa actionez cumva pentru a le diminua. Dar, in mare, incerc sa nu proiectez prea departe in viitor, nu cred ca ajuta prea mult. 

La un Mertan si-o casa cu piscina. Glumesc! Am Opel, e super. Visez la toate abstractele  la care viseaza lumea, cu alte detalii probabil. Liniste launtrica, iubire, soare, hutuluse, citit pe malul marii. Toate pe fond muzical.