In Franta sau in Germania, Mihail Dimitrie Sturdza a transpus preocuparea sa pentru domeniul stiintelor istorice in carti si studii publicate si apreciate. Printre cele mai ample lucrari din perioada exilului care ii poarta semnatura se numara “Grandes familles de Grèce, d’Albanie et de Constantinople”, aparuta in 1983, la Paris, intr-o prima editie de autor si reeditata in 1999. Replica romaneasca a acesteia este cartea “Familiile boieresti din Moldova si Tara Romaneasca. Enciclopedie istorica, genealogica si biografica”, al carei prim volum a aparut in anul 2004, iar al doilea in 2011.

O intalnire cu Mihail Dimitrie Sturdza poate fi o regasire cu bucuria de a asculta povesti, bucurie pe care doar bunicii stiu sa o starneasca cu adevarat, dar, la fel de bine poate fi o lectie de istorie. Cu o voce placuta, o tinuta distinsa si o privire pe cat de prietenoasa, pe atat de atenta la detalii si la atitudine, istoric si mladita unei familii boieresti romanesti cu rezonanta, acesta te lasa la despartire cu un placut sentiment de familiaritate amestecata cu respect.

Iasi, Muzeul Unirii, mai 2010

Responsabilitatea nu apare decat dupa o anumita varsta, pentru ca atunci cand esti copil beneficiezi de grija si de atentia familiei si esti intr-o pozitie in care, prin forta lucrurilor, nu ai raspunderi, decat aceea de a te purta frumos. Aceasta raspundere vine cu anii. Nu as putea sa va spun la ce varsta, dar, la un moment dat, iti dai seama ca toti cei din jurul tau imbatranesc si ca generatia viitoare, daca exista, va trebui, la randul ei, sa dovedeasca o anumita responsabilitate fata de nume si fata de obligatiile pe care acest nume il comporta. Exista si exemple de familii in care nimeni nu s-a preocupat de raspunderea fata de nume si de conduita, daca nu exemplara, macar frumoasa.

Ca stranepot al domnitorului Mihail Sturdza, vi s-au deschis mai multe usi?

In ultimul timp, da. In copilaria mea, da. Sub comunisti, dimpotriva, se inchideau automat toate usile, chiar din partea unor persoane care nu ar fi avut nici un motiv sa fie ostile, dar erau prudente, din motive politice si evitau sa se compromita frecventand persoane cu nume ca al meu. Dupa ce a cazut regimul comunist, evident, incetul cu incetul s-au estompat ideile preconcepute, fara sa dispara complet, pentru ca se crede, de multe ori, ca boierimea a supt sangele poporului. Intr-un fel, se poate critica modul de viata al boierimii, compusa din persoane putine, unele dintre ele cu averi foarte mari care beneficiau de munca taranilor. Principiul de a lua de la bogati si a da la saraci este foarte frumos, dar trebuie, totusi, supravegheat. Vedem astazi cum, dintre cei mai buni asa-zisi fii ai poporului din vremea comunismului s-a ridicat o noua clasa de parveniti sau de imbogatiti care se poarta si mai rau decat boierimea de dinainte si care incearca sa puna mana pe bunurile fostei boierimi sau burghezii, sa isi trimita copii la studii in strainatate. Si, astfel, se formeaza o noua clasa suprapusa care nu respecta, catusi de putin, principiul egalitatii intre cetateni, clasa baronilor, cei care au luat locul boierilor.

Casatoria Printului Mihai Sturdza cu Printesa Isabelle, Fiica marchizului de Bagneux, in septembrie 1969, Franta

______________________________________________________________________

______________________________________________________________________

Considerati ca ati fi putut alege un alt drum in viata sau faptul ca faceti parte din familia Sturdza v-a dus pe calea istoriei, v-a inscris istoria in ADN?

Au fost in familia mea si artisti si doctori. Cea mai cunoscuta a fost celebra Lucia Sturdza Bulandra. Era atrasa de teatru, dar la vremea aceea actritele erau prost vazute  si considerate, daca nu femei usoare, atunci femei cu o moralitate mai mult sau mai putin discutabila. Cand Lucia Sturdza Bulandra a hotarat sa devina actrita si s-a si casatorit cu un actor, lucru nemaipomenit la vremea aceea, familia ei a respins-o. Si doctori in familie au fost multi, inca de cand boierimea avea privilegii, cu studii si in tara si in strainatate. Nu stiu daca eu personal as fi ales altceva pentru ca imi placea sa studiez istoria, asa ca, orice ar fi fost, tot pe calea asta as fi inaintat. Cu multe piedici, totusi, de aceea am si parasit tara. In afara tarii mi-am facut alta cariera si alta viata. Acum am revenit aici, dar tot preocupat de istorie. 

Cum defineste dorul de tara cineva care face parte dintr-o familie al carei destin este legat de istoria acelei tari si care a plecat din tara respectiva?

Aveam dor de tara cand am plecat. Multi il aveau. Chiar si acum. Altii nu il au deloc. Multi dintre romanii stabiliti in strainatate si care si-au facut o viata acolo imi spun: “dar cum puteti sa va intoarceti in Romania, in brambureala de acolo?” Sunt si romani care au incercat sa se intoarca aici, dar au fost impiedicati de catre elitele comuniste. Dorul de tara este ceva greu de definit. Definitia data de versurile “fie painea cat de rea, tot mai bine-n tara ta” este o definitie gresita pentru ca nimeni nu e dispus, omeneste vorbind, sa o duca greu in tara lui, daca in alta tara i se ofera posibilitati de a trai mai bine. Nu e o tradare, e o tendinta omeneasca. Dorul de tara il poarta fiecare in sufletul sau. La inceput, cand te expatriezi, e o rana deschisa, apoi, incetul cu incetul, te obisnuiesti cu strainatatea, asa ca painea strainatatii nu e o paine de care trebuie sa te indepartezi pentru ca nu e painea tarii tale. 

______________________________________________________________________

______________________________________________________________________

Care este perioada din istoria Romaniei de care sunteti cel mai legat?

Personal, perioada pe care o cunosc bine este perioada secolului al XIX-lea, pana la 1945, cand regimul politic s-a schimbat. Poate a fost si o reactie de respingere a comunismului, instinctiv. A trebuit, totusi, sa ma ocup de regimul comunist si de personalitatile acelui regim, dupa ce am fost angajat ca redactor la postul de radio Europa libera, pentru ca nu se vorbea decat de prezentul de atunci. La Europa libera erau si emisiuni culturale de diferit profil cum ar fi istoria romanilor, dar intamplatoare si rare. Se facea apel pentru acele emisiuni si la specialisti din afara Europei.

Cu academicianul Bogdan Simionescu, presedinte al Academiei Romane - Filiala Iasi 

Ce personalitati istorice credeti ca ar trebui sa fie un model pentru romani, dar sunt lasate, cumva, in umbra?

Trecutul tarii sub comunism a fost complet deformat, au fost alese si promovate diferite personalitati, cum ar fi de exemplu Balcescu, un roman care trebuie respectat, dar care nu a fost omul care a definit destinul Romaniei. Bratienii, dimpotriva, pentru ca fusesera fondatorii Partidului Liberal, au fost cu totul pusi in umbra. Nu mai vorbesc de Monarhie care a fost cu totul uitata si criticata dinadins. Au fost evidentiate personalitati ale tarii de care nu s-a vorbit decat la modul exclusiv, Traian, Decebal, Stefan cel Mare, Mircea cel Batran, Vlad Tepes si revolutionarii, mai mult sau mai putin veritabili, pentru a nu se aduce in discutie personalitati care au avut un rol hotarator. Astazi e o tendinta foarte marcata de recuperare a trecutului si de evidentiere foarte apasata a anumitor personalitati. Anul trecut a fost sarbatorita canonizarea monseniorului Vladimir Ghica. De curand a fost declarat anul Brancoveanu, comemorarea a 300 de ani de la uciderea la Istanbul a domnitorului Constantin Brancoveanu, boier vechi si domn crestin, impreuna cu patru dintre fiii sai pentru ca nu  a vrut sa treaca la mahomedani. Saptamana trecuta, la Bucuresti, a avut loc la Academia Romana comemorarea Regelui Carol I, ceea ce arata ca asistam la o reechilibrare a rostului istoriei romanesti. Unul ca mine si altii se intereseaza foarte mult de trecut. Este de evitat, insa, tendinta de a idealiza peste masura trecutul. Dar nici nu trebuie uitat.

Ce inseamna pentru dumneavoastra a fi patriot?

Eu ma consider patriot, dar nu fac parte dintre acei patrioti care tipa sus si tare ca Romania e tara cea mai grozava, ca romanii au inventat totul, ca de la Decebal porneste un soi de suprematie culturala a romanilor. Sunt niste excese, si de limbaj si de atitutine pe care eu nu le aprob pentru ca am trait ani multi in strainatate si acolo am invatat sa respect cultura si modul de viata al altora. Dar, iubirea de tara nu trebuie sa fie uitata de nici un roman. 

______________________________________________________________________

“Dragostea de tara inseamna si o atentie mereu treaza in ceea ce priveste tendintele de umilire sau de injosire a romanilor”

______________________________________________________________________

Monumentul - Traditie si viitor, editia a XII-a, Iasi, octombrie 2010

Credeti ca romanii isi cunosc istoria, ca le pasa de propria istorie?

Romanii isi cunosc propria istorie, in masura in care ea este predata in scoli, pentru ca din scoala porneste cultura oricarui roman. Insa, romanii ii cunosc doar pe eroii care erau adusi in prim-plan. Cred ca astazi se incearca ajungerea la un numitor comun, evidentierea tuturor personalitatilor istorice, indiferent de originea lor sociala, personalitati care au contribuit la cultul natiunii, fara a cadea in extremism.

Ce ati invatat dumneavoastra din istoria propriului popor?

Am invatat sa am o dragoste de tara pe care o port cu mine fara a o exagera si fara a incerca sa impun ideea ca romanii sunt mai grozavi decat vecinii lor. Dragostea de tara inseamna si o atentie mereu treaza in ceea ce priveste tendintele de umilire sau de injosire a romanilor. 

Considerati ca monumentele istorice sunt puse in valoare asa cum ar trebui in Romania?

Si da si nu, pentru ca nu sunt bani. Daca am face si noi in Romania ceea ce fac cele mai multe tari din Europa, inclusiv Rusia, nu am asista la o degradare a multor monumente istorice, lasate in parasire pentru ca, pur si simplu, statul nu are bani pentru a le restaura. In ultimii ani, incepand cu Bucurestiul, dar asta se constata si in Iasi si in alte orase mari, cladiri vechi sunt ochite de speculanti imobiliari, lasate sa se darame, pentru ca in locul lor sa se inalte edificii cu termopane si alte marafeturi de prost gust, ceea ce este o dovada ca monumentele istorice  nu primesc toata atentia de care ar trebui sa se bucure.

______________________________________________________________________

“Am ajuns si eu, la 80 de ani, un fel de monument istoric ambulant pentru ca am un nume care reprezinta, totusi, ceva pentru tara”

______________________________________________________________________

Experienta inchisorii este una care schimba in mod esential si dumneavoastra ati trait-o de timpuriu. Se poate trece in timp peste durere sau ea revine din cand in cand?

Se poate trece peste durere, in timp. Nu ramane o durere, ramane o dragoste identica cu dragostea resimtita de tineri, o dragoste care daca nu a fost fericita, doare un timp, dar cu anii trece. 

Pentru cei care vor sa va cunoasca si in scris, ca istoric, cu ce carte le-ati recomanda sa inceapa?

Am publicat o serie de lucrari si am ajuns si eu, la 80 de ani, un fel de monument istoric ambulant pentru ca am un nume care reprezinta, totusi, ceva pentru tara si am ani multi traiti care pot fi de acum povestiti si altora. La vremea tineretii mele, in Franta, la Europa libera, am trait momente cu totul exceptionale. Acum le voi trece pe hartie, sperand ca memoriile mele sa fie de interes, ca vor contribui la o cunoastere mai buna a unei epoci recente. De exemplu, aici la Iasi, am lansat la Simpozionul “Monumentul – Traditie si viitor”, Enciclopedia familiilor boieresti.

Nu vin cu intentia de a ma intrista, dar nu depinde numai de mine. Voi incepe cu o generalizare. Eu am fost deseori in Grecia unde am prieteni si rude. Cand eram intrebat ce imi place in Grecia, spuneam ca imi plac aceleasi lucruri ca si la romani: sunt ospitalieri si neseriosi. Cand vin in tara, dau de o caldura sufleteasca pe care nu o intalnesti nici in Franta, nici in Germania. Dar, se vede si neseriozitatea. Se fac promisiuni care nu se tin, cand ai de-a face cu anumite formalitati oficiale te poti astepta ca ele sa nu se indeplineasca, dupa cum ai surpriza sa vezi ca se indeplinesc. De intristat nu ma intristeaza decat faptul ca exista o intreaga mentalitate acum, foarte bine descrisa de Lucian Boia, in cartea “De ce e Romania altfel?”,  prin sintagma “peste Romania s-a intins mahalaua”. La tot pasul pe strada, lumea iti da branci, toti vor sa treaca primii. Este o lipsa se consideratie si de simt civic.

______________________________________________________________________

“Regimul comunist a impus cetateanului roman o decadere morala”

______________________________________________________________________

Cu Neagu Djuvara si Dan Berindei 

Declarati intr-un interviu pentru “Ziarul de Iasi” ca “pana la varsta de aproape 80 de ani am ramas cu un fel de subconstient si visez, cateodata, ca ma aflu intr-un mediu communist”. Cum descrieti dumneavoastra experienta comunista?

Regimul comunist a impus cetateanului roman o decadere morala, prin obligatia de a-si denunta vecinii, rudele, cunostintele, colegii. Eu nu spun ca nu trebuie sa existe servicii de informatii care sa fie la curent cu lucruri serioase, indreptate impotriva oamenilor politici sau a statului roman, dar obligatia de a-ti denunta matusa cu care te-ai certat, sub pretextul de progres al omenirii, este ceva injositor care va ramane timp de inca o generatie, cel putin, in subconstientul romanilor. 

De ce credeti ca sunt, totusi, oameni astazi in Romania care il regreta pe Ceausescu, desi in perioada regimului sau se saturasera de viata pe care o duceau? Le joaca memoria feste?

Nu, nu le joaca memoria feste. Sunt foarte multi oameni care il regreta pe Ceausescu. M-am intrebat de multe ori de ce poti regreta un regim care a dus la decaderea morala a societatii. Il regreta pentru ca introducerea oranduirii capitaliste la noi a adus si ideea de concurenta. Concurenta este fara mila, deseori. Sub Ceausescu exista o lozinca binecuvantata care spunea “noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc”. Deci, cei care il regreta sunt cei care au fost obisnuiti sa nu prea faca nimic, sa aiba ce manca, chiar daca stateau la cozi, sa aiba o locuinta. Astazi, cei care nu regreta deloc regimul comunist sunt cei care tind sa atinga o bunastare economica, materiala prin efort. Acel efort este, cateodata, sabotat chiar de patura care il regreta pe Ceausescu, din invidie.

______________________________________________________________________

______________________________________________________________________

Veniti destul de des la Iasi, cat de des puteti.Cum definiti conceptul de acasa?

Acasa e locul unde te simti bine. Eu la 80 de ani, pot sa imi ofer privilegiul de a evita locurile sau persoanele cu care stiu ca nu m-as simti bine. Este, poate, unul dintre putinele privilegii pe care ti le aduce varsta. Nu e nici o bucurie sa ajungi la 80 de ani, sa vezi cum lucrurile incep sa scartaie. 

Va asteptati dupa1989 la o alta evolutie a Romaniei?

In primul rand, a fost ceva cu totul neasteptat. In 1989 ma aflam la Europa libera, in plin centru al informatiilor venind din Romania, in plin centru al vartejului la care era supus intreg sistemul comunist. Nu ma prea asteptam la nimic si multa vreme nici nu am crezut ca lucrurile se vor schimba. Si, intr-adevar, s-au schimbat extrem de putin si de greu. Daca ne gandim la Carol I si la ce s-a intamplat la 25 de ani de la venirea sa la putere, ce dezvoltare enorma a avut loc in Romania si daca vom compara cu cei 25 de ani care s-au scurs de la 1989 incoace in Romania, ne dam seama ca e un adevarat dezastru.

V-ati visat vreodata destinul altfel?

Nu sunt o fire visatoare si destinul meu il consider, la varsta mea, implinit in mod satisfacator. Am o familie despre care nu pot spune decat de bine, o sotie devotata, baieti capabili si muncitori, pentru ca, desi au crescut intr-un mediu si intr-o tara unde exista prosperitate, considera efortul ca pe ceva normal, nu traiesc de pe o zi pe alta, asteptand de la bunul Dumnezeu sa le cada banii din cer. Realitatea m-a invatat ca nu ma pot plange de modul in care s-a defasurat viata mea.

Cu sotia, printesa Isabelle Sturdza, si fiul, printul Dimitri Sturdza