In opinia mea, termenul englez de „conductor” este perfect pentru ca dirijorul este de fapt un liant. Precum conductorul electric, acesta transmite si primeste energie. Energia partiturii si a compozitorului este transferata catre orchestra care, la randul ei, o transmite spre public. 

Bineinteles! Fiecare orchestra e asemanatoare unui individ, unui organism bine conturat si determinat. Astfel, fiecare orchestra are un mod personal de atac, de frazare, de emisie sonora, de comunicare intre membrii sai, de comunicare cu dirijori si solisti etc. Important este ca dirijorul sa reuseasca sa inteleaga acest organism si sa scoata ce e mai bun, mulandu-se pe traditiile si predilectiile sonore ale orchestrei. Dar, cel mai important este sa reuseasca acest lucru in concordanta cu stilistica si personalitatea lucrarii interpretate.

Este o experienta inefabila. Imi este extrem de greu sa o descriu, dar pot sa spun ca cercetarea minutioasa pe care o fac pentru fiecare lucrare pe care o dirijez, are rolul sa ma aduca cat mai aproape de compozitor. Totul, de fapt, este realizat in scopul redarii cat mai fidele a trairilor, ideilor, starilor, sentimentelor compozitorului. Starea care pune stapanire pe un muzician in timpul actului artistic este cat mai apropiata de cea a compozitorului in timpul scrierii acelei compozitii. Astfel, se realizeaza un arc temporal, o conexiune compozitor-public, mijlocita de muzicieni.

Cred ca atat in cazul muzicienilor, cat si in cazul publicului, este nevoie de deschidere. Mintea si sufletul trebuie deschise pentru a primi experienta trairii sunetului. Imi doresc de multe ori sa ascult cu urechile unui spectator, sa traiesc experienta din perspectiva melomanului. Sunt convins ca trairile sunt asemanatoare, dar vin in urma unor experiente diferite in contact cu sunetul.

In familia mea sunt destui muzicieni si persoane care au studiat muzica, asa ca in casa se asculta foarte multa muzica clasica. Era oarecum firesc sa studiez muzica si totul a decurs natural. Totusi, un episod din copilarie se tot repeta: luam o croseta a mamei mele si dirijam prin casa  „Eine kleine Nachtmusik” si Simfonia nr. 40 de Mozart. Era un lucru absolut inconstient, dar rememorandu-l, imi dau seama ca mi-a determinat radical dezvoltarea ulterioara.

Nu reuseste sa fie transmitatorul ideii compozitorului, nu reuseste sa transmita acea energie despre care discutam. Sau o transmite, dar nu primeste un feedback care sa il incarce.

Nu imi plac definitiile. As spune mai degraba ca muzica, in genere, este un pilon de baza al formarii sufletesti. Muzica clasica, la fel ca oricare gen, poate sa determine dezvoltarea intr-o directie sau alta a persoanei. Cred ca puterea muzicii clasice consta in forta sugestiei, prin care fiecare ascultator are oportunitatea sa dea frau liber imaginatiei si sa realizeze o conexiune personala cu o compozitie. Muzica e un act de unicitate pentru ca se realizeaza atunci si acolo, iar starea muzicienilor, a publicului, determina enorm interpretarea, dar mai ales perceptia mesajului compozitorului.

Dupa concert sau spectacol, noaptea este destul de lunga datorita incarcaturii pe care o primesti in timp ce faci muzica. Fiind plin de adrenalina, imi este greu sa dorm si atunci incep sa analizez concertul. Programul meu este incarcat, asa ca trebuie foarte repede sa ma detasez de ceea ce a fost si sa ma concentrez pe ceea ce urmeaza pentru ca, de cele mai multe ori, chiar a doua zi, am repetitie in cu totul alta parte si cu un repertoriu radical diferit. Dirijatul e ceva care implica extrem de multa concentrare, asa ca este vitala focalizarea cat mai rapida pe viitorul imediat apropiat.

Nu pot sa imi dau seama pentru ca, in primul rand, nu pot sa imi inchipui propria viata fara muzica clasica. Sau mai bine zis, fara muzica, in general. Cred cu tarie in puterea creatoare a omului asa ca, in lipsa muzicii clasice, cu siguranta s-ar fi descoperit ceva la fel de inaltator.

Nu am si nu am avut rutine. Sunt dati cand am nevoie sa fiu singur ca sa ma concentrez, dar sunt dati in care ma incarc de la energia pe care o emana muzicienii din orchestra inainte de concert. Depinde foarte mult de muzica pe care urmeaza sa o interpretez, de starea de spirit pe care o am.