Opțiuni
•   Topuri
•   Blog
•   Interviul aromat
•   Ceaiul englezesc
•   Locale
•   Mass media
•   Autori
•   Promovează
•   Colaboratori
•   Parteneri
•   Contact
Newsletter
personalizat
Înscrie-te pentru ceașca săptămânală de cultură:
Socializare
Abonare RSS Bookmark Recomandați portalul
Twitter Facebook Youtube
Acum niște ani
18 februarie 2020
1790 • A aparut, la Iasi, periodicul de limba franceza "Courier de Moldavie", primul ziar tiparit pe teritoriul Romaniei
1882 • Se naste Ion Mihalache (d. 1963)
1896 • Se naste André Breton (d. 1966)
1929 • A avut loc prima transmisie de teatru radiofonic la Radiodifuziunea Româna
Recomandări
Tulburătoarea poveste de dragoste dintre Otilia Cazimir şi George Topîrceanu. Epistola în care poeta îşi mărturiseşte deznădejdea la moartea iubitului
(Literatură)
Otilia Cazimir avea darul confesiunii pe care il folosea des in scrisorile care-i poarta semnatura. Una dintre ele, adresata unei prietene, mai putin cunoscuta publicului, expune sentimentele sale fata de poetul George Topirceanu, dupa moartea acestuia.
Ea poeta, prozatoare, traducatoare, el poet activ in cercurile literare ale vremii, Otilia Cazimir (1894-1967) si George Topirceanu (1886-1937), buni prieteni cu scriitorul Mihail Sadoveanu, in casa caruia se intalneau des, sunt nume care au ramas in istoria literaturii romane, legate intre ele in memoria colectiva. George Topirceanu s-a nascut in Bucuresti intr-o zi de 20 martie si a fost fiul cojocarului Gheorghe Topirceanu si al Paraschivei, tesatoare de covoare la azilul „Doamna Elena", amandoi originari din partile Sibiului. Otilia Cazimir este pseudonimul literar al poetei Alexandra Gavrilescu, ales de scriitorul Mihail Sadoveanu si de criticul literar Garabet Ibraileanu. Poeta s-a nascut in Cotu Vames, Judetul Neamt si a fost cel de-al cincilea copil al invatatorilor Ecaterina si Gheorghe Gavrilescu. Destinul Otiliei Cazimir si cel a lui George Topirceanu se vor uni atat literar, cat si sentimental. Desi George Topirceanu se casatoreste in anul 1912 cu invatatoarea Victoria Iuga, cu care a avut un fiu unic, Gheorghe, casnicia se va destrama, iar  intre acesta si Otilia Cazimir se va infiripa o poveste de dragoste discreta, dar care starneste interesul cronicarilor si al publicului, ca orice legatura intre personaje publice.  

Intr-o epistola aflata in posesia criticului si istoricului literar Nicolae Scurtu si publicata de catre revista online a Uniunii Scriitorilor din Romania, adresata uneia dintre prietenele si confidentele sale, prozatoarea Sandra Cotovu (1898–1987), care a primit indrumari si lectii de stilistica literara, inca de la debut, de la George Topirceanu, Otilia Cazimir isi exprima sentimentele, angoasele si dorul pe care le infrunta dupa moartea poetului George Topirceanu.

"Epistola contine o tulburatoare marturie privitoare la posteritatea lui George Topirceanu. Confesiunile Otiliei Cazimir, transcrise la doar noua zile de la moartea lui G. Topirceanu, deloc subiective, evoca o lume croita stramb, care continua sa existe pana azi in spatiul cultural si literar de la noi. Marturii de o asemenea incarcatura faptica si emotionala se cuvin a fi cunoscute si integrate in biografia celor doi scriitori", explica istoricul si criticul literar Nicolae Scurtu, cel in a carei biblioteca se afla originalul acestei scrisori.    


646x404

George Toparceanu (primul din stanga randul de sus), intr-o fotografie de grup in care mai apar iubita lui, Otilia Cazimir (randul de jos, mijloc), si prietenul bogat, Mihail Sadoveanu (randul de jos, dreapta)




Iata scrisoarea integrala a Otiliei Cazimir:  


"Draga mea prietena, buna si dulce, te-a intristat scrisoarea mea? Ti-a facut impresia ca resping prietenia matale? Atat de prost stiu sa ma exprim? Iarta-ma. Am fost poate brutala. Dar cand ai sti cum simt nevoia sa ma brutalizez! Cand sunt rea, cu mine sunt rea. Cu altii, niciodata.

Nu stiu ce o sa mai iasa si din scrisoarea mea din seara asta (vezi, n-am macar un plic decent: am fost obligata sa scriu atatea scrisori idioate de politeta, ca le-am ispravit pe toate. Si nu vreau sa aman scrisoarea: mi-e asa de frica de ziua de mane!).

Sunt ostenita. Din ce in ce mai ostenita. Imi vine sa ma asez pe marginea drumului si sa mor. Dar... n-am vreme. Am atatea de facut! Doua zile am lucrat, la via domnului Sadoveanu, ca sa pun un pic de ordine in manuscrisele lui. Caietele, insemnarile lui, claie peste gramada intr-un sac! Le-am scos, le-am netezit, le-am randuit.    

Filosofie, psihologie, fizica, studii despre stil, versuri, teatru Papura-Voda, Microcosm... Asa de tare m-a emotionat, asa de cumplit m-a speriat imensa bogatie de material de pret pierdut, asa de tare m-a obosit efortul, ca am venit acasa bolnava, cu corpul prins de dureri rele, cu falcile inclestate.  

Si lipsesc manuscrise! De ce le-au luat? Ce-or sa faca cu ele strainii, nepriceputii? Era, stiu bine, un capitol dintr-un roman in frantuzeste, un deliciu. Romanul s-ar fi chemat Souvenirs d’un nourrisson. Si incepea: Je me souviens... Ti-l imaginezi? Azi am fost la cimitir, intaia oara de atunci. I-am dus si din partea matale garoafe (nu terminasem inca banii de flori).


Mormantul lui, intelege mata cuvintele astea absurde? Mormantul lui! Dar... nu l-am simtit pe el acolo, dedesubt. El e in alta parte. O sa-l caut si o sa-l gasesc. Prea mi-e dor de el ca sa nu mai fie nicaieri.

Am fost cu baiatul. E tacut si indaratnic ca tatal sau. Nu-i mic, cum crezi: are 24 de ani – si nici o situatie. Ii place vioara si traieste cu capul in nori. Fuge de-ai lui si vine sa taca la mine. Ma duc cu el sa-i fac haine, ne plimbam amandoi, bem cafele.

In curand va avea o slujba (are bacalaureatul, atat) si mi-a promis ca se inscrie la Universitate. Cred ca o sa ma asculte. Curios, mi se pare mai... mare decat el! Numai el putea fi mic, mic – „si mai mic!” – si alintat!

Stii ce de jucarii avea? Am gasit intr-o zi o prastie, o prastie de copil, pentru vrabii. Taiase pielea dintr-o manusa noua! Si avea aeroplane, si muzicute. Si mie nu mi-au dat nimic. Le-am aruncat, desigur. Ce era sa faca oamenii „seriosi” cu jucariile lui? Am capatat (l-a furat baiatul) un bumerang, pe care l-am dat unui prieten de-al lui de joaca, din clasa a 7-a de liceu (era mai... mare decat el!).

Sa-ti descriu odaia lui? Ar fi tare greu. Era un amestec de lucruri care nu se potriveau intre ele, intr-o dezordine aparenta, pe care-o respectam, dar care era minutios ordonata.


Stii mata cum ii stiam orice lucrusor, orice carte, orice fleac? El imi spunea ca-s miraculoasa, ca se teme de mine. si acum le stiu pe toate cum erau. si daca, prin imposibil, s-ar intoarce toate la locul lor si peste zece ani as sti unde sa gasesc un capat de ata!  

Acum, a ramas in mijlocul odaii un morman de carti. Le catalogheaza un student, supravegheat cu strasnicie de familie.

[I]eri mi-a scris ministrul ca, dupa ce le va cumpara ministerul, sa ma duc sa-mi iau ce mi-e drag. Dar, n-ar fi luat tocmai ce mi-ar fi drag mie? Voi mai gasi volumele de psihologie ale lui Dumas, negre pe de margini de adnotari? Si Le rire al lui Bergson, si atatea altele?

Ma lasi sa pun deoparte, pentru mata, una din cartile care i-au fost dragi, daca voi mai gasi vreuna? O sa am cateva din lucrurile lui. Mi le-a smuls, cu cearta si scandal, baiatul din mana celorlalti. Saracutul, cat s-a zbatut ca sa-mi faca cate-o trista bucurie!

O sa am cuverturile lui de divan, covorasul cu icoana, masina de scris, un telefon, o mesuta, maperonul de la mata, cliseele fotografiilor facute de el, veilleusa lui, barometrul, o cravata (avea vreo 30!), scrumiera.

Dar, sa nu mai vorbesc de ce ma doare. Poate o sa fiu nevoita sa plec la Bucuresti. Mi-a scris Victor Iamandi sa plec indata ce-mi telegrafiaza. Te voi anunta printr-o carte postala cand plec, dar imi poti scrie si-n lipsa: n-o sa stau mult, iar scrisorile mele imi sunt respectate.

Ti-am scris ca vor cu tot dinadinsul, domnul Sadoveanu si cu Victor Iamandi, sa-mi aranjeze nu stiu ce situatie? Ca sa am ocupatie si sa fiu la adapostul grijilor vietii. Asa vor ei, si el ar fi multumit sa stie asta: prea a plecat amarat.


„N-as fi vrut sa te las asa...” si „Cui te las?”, mi-a spus de-atatea ori! Eu radeam, stii ca am ras pana la sfarsit, ca sa-i dau curaj?

Imi arati, delicat, nemultumirea ca am spus la ai lui chestia banilor. Nu-s eu de vina. Cand ne-am intors de la Viena, ne-a intampinat la Bucuresti fratele lui. Si au umblat amandoi pe la bursa neagra sa schimbe silingii ca sa-ti trimita matale parte din bani. (Era prea slab ca sa umble singur: cand se urca in masina, se urca intai in genunchi!).  

Iar cand, aici, el era rau, fratele lui m-a luat repede si mi-a cerut socoteala de „banii care v-au cautat pe la Viena”. Atunci i-am dat in mana plicul in care aveam 20.000 lei ai matale. I-a „pus in siguranta“ imediat. Am avut insa grija sa-l previn pe domnul Sadoveanu. si acum, miercuri, cand vine d[omnia] sa in Iasi, fratele lui ii va inmana dovada ca i-a depus la o banca pentru bustul in bronz, asa cum ai dorit mata.

Restul de 20.000, pe care la inceput se angajase familia sa-l achite, iar acum nu mai vrea, o sa-l achit eu. Nu te supara, trebuie, asa vrea el. Dar cu incetul, nu? Ca si eu sunt acum tare, tare stramtorata. Nu te supara ca-ti vorbesc iar de asta. stiu si ce greu i-a fost lui sa primeasca, si ce delicata ai fost mata, stiu tot.

Si daca cu vreo vorba nesocotita team blesat, iarta-ma. N-am vrut s-o fac, si nu mi-o iert.

Tot miercuri voi ruga pe d[omnu]l Sadoveanu sa vada ce s-a facut cu manuscrisul matale. (Cai laturalnice, nu? Ori mai era si altul?).

Nu, nu te mangaia cu gandul ca n-am ce face cu el. Il tin din rautate.  


Toti cei pentru care el a avut prietenie sau dragoste, trebuie sa platim. In special eu.

Inainte de a pleca la Viena, chiar in dimineata plecarii, el a ars scrisorile matale. stiu sigur asta. Dar cele de la Viena, cele din calatorie, au ramas. si scrisoarea matale de pe Rin, n-a citit-o. Nu mai putea citi.

Era un teanc de scrisori pe masa. A doua zi dupa catastrofa, nu mai era. Unde-s? Baiatul nu stie nimic. In noaptea cand dragul meu se odihnea pentru intaia oara, s-au scotocit, inainte de sosirea baiatului, toate saltarele, toate dulapurile. Ce-am putut salva eu inainte, a fost salvat. Restul...

Iarta-ma, n-am putut face mai mult. C-o zi inainte luasem, cu complicitatea unui doctor, a nevestei lui Demostene Botez, a surorii mele, scrisorile mele intime, fotografiile noastre, scrisorile intime de la trecatoarele lui prietene si cateva manuscrise (un capitol din Sisoe, cateva caiete) si le pusesem in casa de fier (cu cheia la mine) a proprietarei (soacra lui Demostene Botez).

Facusem asa pentru ca imi ceruse el asta. S-a observat. Am fost amenintata cu parchetul, mi s-au luat cheile si am fost tinuta sub stricta observatie.

Nu puteam pleca: el traia inca, si ma striga cu deznadejde. Din ce a ramas acolo a mai salvat, a doua zi, ce-a mai gasit, domnul Sadoveanu. Dar unde-s Souvenirs d’un nourrisson, unde-s scrisorile matale, si atatea altele, din urma?


In zapaceala mea, am lasat intre clisee exact pe cele pe care trebuia sa le distrug: doua placi cu doua imagini de-ale mele, strict intime, din „notre folle jeunesse”. Le-a luat cea mai mare, si mai rea, dintre surorile lui. Ce-o sa faca cu ele? Ca nu le-a luat ca sa ma admire, de asta sunt sigura!

Acum intelegi mata ce bine-mi pare ca am in casa de fier, si o sa le ard, plicurile cu scrisori straine? Cateva femei, care n-au alta vina decat ca l-au iubit, si cum puteau sa nu-l iubeasca? – ar fi platit cu scandal si cu viata stricata, vina asta. Ca-s capabili de orice. Eu ma astept la orice: santaj, in primul rand.

O sa caut in caietul verde (e tot in casa de fier din strada Ralet) ce versuri a scris la Viena. Eu stiam doar de niste fabule (neterminate), de Sisoe (pe care o sa-l transcriu eu: el n-a putut transcrie decat 2 pagini) si de articolul care va aparea in numarul viitor al Adevarului literar.

Si de voi gasi versuri, ti le trimit cu draga inima. Numai sa nu fi fost intre hartiile de pe masa! Ca au disparut 2 blocuri. Dar sper ca n-o sa fie asa, nu vreau sa fii mata despoiata de un lucru la care tii. Destul am fost eu!

Da, greselile le facea cu puritatea, cu simplicitatea si cu neglijenta unui copil. A unui copil care se simtea iubit si stia ca i se iarta orice.

Asa cum l-ai inteles mata, l-am inteles toti. Nu vorbesc numai de mine. Ma gandesc la ai mei. Niciodata, dar absolut niciodata, nu i s-a facut nici cea mai vaga aluzie la vreo datorie pe care ar fi avut-o fata de mine.

Nu vezi mata ca nu si-a aranjat „oficial” nici interesele lui? S-a multumit sa-mi spuie mie ce trebuie sa fac, ca sa fiu pe urma intrebata de ai lui: – „Ai ceva scris la mana? Daca nu, cine-o sa te creada?” M-au crezut toti, afara de ai lui. Dar, ei aveau drepturi, pe care mi le-au aruncat in obraz mie, si i le-a aruncat in obraz lui, cand nu mai era.

Nu stiu ce scrisoare ti-am scris. Cred ca am facut si greseli de ortografie! N-o mai recitesc. Alta, nu ti-as mai putea scrie. Nici acum, nici cine stie cata vreme. Si erau lucruri pe care trebuia sa le stii.

Vrei sa nu-mi mai spui „dumneata”? E un cuvant inghetat. Si ai sa ma primesti la mata in septembrie? Poate atunci sa pot veni. Pe o zi, pe doua, pe-o saptamana.

Si vrei sa ramanem prietene? – Uite, ma gandesc acum: mata nu i-ai auzit glasul! stii cum vorbea? Grav, voalat si foarte, foarte trist.

O sa caut (dar lasa-mi ragaz!) fotografia cu palaria si altele, multe. Cliseele le avea. Dar... mi le-au luat! Vei avea tot ce am in dublu exemplar.

Mi-esti draga,
Didi"


[Iasi, 16 mai 1937. Doamnei Sandra Cotovu, Strada Traian, nr. 51, Constanta; Expeditor – Otilia Cazimir, Strada Bucsenescu, nr. 4, Iasi] Mai puteti citi:

George-topirceanu3


.

Nume:

E-mail:


Mesaj:

(Comentariile trebuie sa fie de maximum 250 de caractere.)
Validare: 
(Introduceti codul pentru validare.) Reseteaza cod!
 
Autentificare
Am uitat parola / Cont nou!
Căutare
Prea multe rezultate?
Folosește căutarea avansată.
Publicitate