Va propun sa calatorim impreuna cu aceasta afirmatie, unica, fascinanta, creatoare ea insasi de universuri fictionale, in care pana si realitatea ar deveni un mister edulcorant, arhaic, redentiv. Asadar, sa ne imaginam ca parcurgem impreuna statiile unui miracol, iar, pe parcursul acestei evaziuni intretinute de mersul agale al tramvaiului in care ne aflam, intalnim noi sensuri, nemaivazute, nemaigandite, nerostite, mesaje purtatoare de semne si semnale (care se cer trimise la marele destinatar, publicul) ale unei povesti de dragoste cu lumea lui Mircea Eliade. Va anunt ca am ajuns, nu la tiganci, ci la sursa filmica a Miracolului din Tekir. Trecand de spatiul randurilor de pana acum, isi asteapta, rabdator, randul, dialogul cu Alex Iordachescu, caruia ii multumesc pentru ca a dat curs intrebarilor mele, acceptand sa evocam, invocam si, ulterior,sa povestim miracole la o Ceasca de Cultura.

"S-ar putea intampla fel de fel de miracole. Dar trebuie sa te invete cineva cum sa le privesti, ca sa stii ca sunt miracole. Altminteri, nici macar nu le vezi. Treci pe langa ele si nu stii ca sunt miracole. Nu le vezi..."

Mircea Eliade, Noaptea de Sanziene

Stefania Argeanu: Cum ati primit vestea ca Miracolul din Tekir este apreciat la Zurich Film Festival si ca aceasta aprecierese traduce prin acordarea trofeului: Best Swiss FilmAward?

Alex Iordachescu: Tehnic vorbind, numele premiului este «Emerging Award for Best Swiss Film», ceea ce e un pic lung, dar profit sa mentionez aici numele intreg. Cum am aflat? Dupa cele 3 proiectii oficiale ale festivalului, cand ne intorsesem deja la Geneva, am primit un telefon de la o reprezentanta a festivalului, care m-a intrebat daca suntem de acord sa ne intoarcem pentru seara de gala a premiilor. Am fost, bineinteles, foarte bucurosi, competitia era foarte intensa.

 

Cred ca este o metafora a parabolei vietii, a parcursului pe care fiecare om trebuie sa-l faca, fie el la nivel interior: la un moment dat in viata, am impresia ca trebuie sa ne distantam de reperele culturale care ne sunt proprii, sa ne deschidem la alte viziuni asupra lumii, ceea ce ne ajuta ulterior sa intelegem mai bine de unde venim si sa valorizam acest lucru.

_______________________________________________________________________

_______________________________________________________________________

Lupta cea mai importanta in ziua de astazi se situeaza intre valori culturale in competitie. De exemplu, in lumea filmului, avem modele culturale diferite, care sunt vehiculate de diferite grupuri de interes, dar de care, deseori, nu suntem complet constienti. In sensul acesta, a fi recunoscut nu este intotdeauna cel mai bun semn, in functie de «ce anume» este recunoscut. Dar este un proces fascinant, care ne obliga sa constientizam factorii culturali in care traim si valorile pe care vrem sa le promovam.

Pe mine, ca cineast, ma obliga sa merg mai departe, sa ma depasesc, in asa fel incat valorile care ma intereseaza sa poata fi «recunoscute», transmise si comunicate mai departe.

Arta – si filmul poate fi uneori considerat ca o arta – are vocatia de a gasi sau de a reactualiza valori si arhetipuri universale, de a revela acele «pattern»-uri care ne permit sa privim realitatea cotidiana sub un unghi diferit.

Din punctul meu de vedere, este un proces «fertil» care ne imbogateste imaginarul si sistemul de reprezentare pe care il avem asupra lumii, e un proces de constientizare incremental. Ceea ce creez, in definitiv, ca cineast este un «algoritm organic» care combina intelegerea intelectuala cu cea emotionala, un fel de cheie pentru a deschide usi noi in sistemul nostru de reprezentare. Deci, pentru un artist, scriitor, muzician, a avea legaturi intime cu mai multe culturi este o valoare inestimabila, pentru ca aceste legaturi ii permit sa creeze «algoritme» mai elaborate. Cand alti oameni recompenseaza creatia unor autori «straini», cred ca recunosc eleganta si eficienta culturala a acestor «algoritme» (introduc acest termen, in lumea artistica, intr-un mod voluntar provocator,pentru a arata, in acelasi timp, limita teoriei informatiei de care dispunem astazi, dar si pentru a sugera ca aceasta poate fi considerata intr-un context mai vast).

Cultura este un proces care se creeaza printr-un raport dialectic (sau conflictual, daca dialectica nu functioneaza) intre conventie si contracultura. Doresc sa-l citez aici pe Gandhi, care a exprimat acest proces in mod admirabil:

«First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win.»

_______________________________________________________________________

_______________________________________________________________________

Se zice ca frumusetea se gaseste in ochiul celui care priveste. Binomul «creator / spectator» functioneaza atat timp cat exista o baza culturala comuna si capacitatea de a construi, in sistemul de reprezentare al «ceiluilalt», imagini mintale cu ajutorul conceptelor preexistente in imaginarul lui (neuroni oglinda). Aici intervine uneori «magia filmului», care prin catharsis permite unui artist sa ia «scurtaturi», sa faca punti indraznete si sa acopere, intr-un timp extrem de scurt, procese care ar lua, altfel, mult mai mult timp. In ce ma priveste, ma gasesc inca intr-un proces de experimentare, de «trial and error», prin care invat cum sa creez cel mai bine aceste punti cu publicul, sa gasesc acele «algoritme» la care visez.

Filmul reuseste, pe de-o parte, sa tematizeze o preocupare reala a societatii contemporane, respectiv raportul complex pe care il intretinem intre intuitie si ratiune, intre credinta si stiinta. Cu totii «simtim» ca avem nevoie de un salt cuantic la nivel colectiv si s-ar putea ca aceasta tematica si capacitatea de a depasi aparenta contradictie intre termenii ei sa fie in centrul acestui proces. Pe de alta parte, filmul a beneficiat de un cast extraordinar si de o executie reusita, la toate nivelele artistice.

Necesitatea este cea care construieste «geografia interioara». De unde vine aceasta, nu stiu precis. Dar ce a fost clar, e faptul ca acest film era, pentru mine, «necesar» in configuratia aceasta.

In filmul european lucram intr-o economie de «prototipuri», o economie artizanala.

M-am obisnuit sa ma implic, la mai multe nivele, in filmele la care lucrez.

_______________________________________________________________________

_______________________________________________________________________

Cred ca aceasta tematica atinge un punct «sensibil», care cere clarificare atat la nivel individul, cat si colectiv.

Arthur C. Clarke spunea: "Any sufficiently advanced technology is indistinguishable from magic." Cred ca ceea ce numim «miracol» este un proces pe care stadiul nostru de evolutie nu il poate inca constientiza la un nivel cauzal. Ceea ce numim astazi «miracol» ar putea fi norma de maine, daca ne gandim la teleportare (paradoxul EPR) sau la capacitatea de a extrage energie din «vid» (efectul dinamic Casimir).

Vad acest proces ca fiind unul ludic, o paralela cu monolitul din «2001».

Miracolul propriu - zis se situeaza, tocmai, in afara scarii de valori, pe care o transcendeaza, la un moment dat, inainte de a fi reasimilat si a deveni norma. Cand este prost inteles, miracolul poate deveni teren pentru patalogie, si este ceea ce s-a intamplat cu toate religiile, cel putin in ce priveste raportul cu «miracolul», cu aspectul «mistic».

In loc ca miracolul sa fie integrat si inteles la un nivel uman, el a fost canonizat si scos din experienta umana, plasat la un nivel «divin».

Patologia intervine atunci cand refulam, cand actul de a privi «realitatea» pe care o presupune miracolul provoaca o disonanta cognitiva cutramuratoare; in consecinta, patologia este o reactie de aparare, la nivel psihologic, fata de un eveniment sau concept pe care il percem ca potential periculos pentru echilibrul precedent dobandit. Alegoria cavei lui Platon este exemplul cel mai bun dat omenirii.

Exista topografia vizibila si topologia invizibila. Al doilea termen ma intereseaza cand poate revela, lucruri noi, in primul. Spatiul geografic al Dobrogei se suprapune cu un spatiu cultural si imaginar deosebit, constituit din legende, basme, elemente etnice heteroclite, povesti cazute in inconstientul colectiv si ramasite al unor culturi sau povesti disparute din spatiul imaginar contemporan.

Sunt vizuali, impresionanti si traduceau bine metafora filmului.

Caut sa traiesc acest sentiment in fiecare zi, in fiecare clipa. Cand imi aduc aminte sa traiesc asa, sunt fericit. Imi place aceasta citatie a lui Einstein: “There are only two ways to live your life. One is as though nothing is a miracle. The other is as though everything is a miracle.”

Jocker!

Cred ca e un fenomen "normal",in masura in care cinematografia romaneasca  a mers pe alta latura, pe care o inteleg oarte bine. 

Dorinta de a se sustrage spatiului mistic pe care l-a abordat Eliade este de inteles si reprezinta o faza necesara, pana la un anumit punct, in evolutia ratiunii, incapacitatea intelegerii.

Eliade era unul dintre acei oameni care era capabil sa imbine misticul si ratiunea, sa transcendeze categoriile si sa aduca ratiunea intr-un spatiu mai vast multidimensional, totodata mentinand metodologia stiintifica. Probabil nu suntem inca pregatiti, cu totii, la disciplina pe care a propus-o. Frica de a "aluneca" in "obscuritatea credintei", care cere sa crezi fara sa vezi, este inca foarte prezenta, dat fiind relativa adolescenta a ratiunii noastre.