Opțiuni
•   Topuri
•   Blog
•   Interviul aromat
•   Ceaiul englezesc
•   Locale
•   Mass media
•   Autori
•   Promovează
•   Colaboratori
•   Parteneri
•   Contact
Newsletter
personalizat
Înscrie-te pentru ceașca săptămânală de cultură:
Socializare
Abonare RSS Bookmark Recomandați portalul
Twitter Facebook Youtube
Acum niște ani
5 iulie 2022
Recomandări
Doina Ruști: "Scriitorul să fie îndrăgostit de acel subiect, cuprins de acea curiozitate care face ca povestea să fie vie"
(Literatură)
Motto: 
Fictiunea este experiment. Cand nu mai e asta, inceteaza sa mai fie fictiune.
Niciodata nu scrii ceva daca nu ai sentimentul ca nimeni nu a mai scris lucrul acela. Ca nimeni nu a mai simtit substanta acelei propozitii asa. Fiecare propozitie este o inovatie.” 
John Cheever, micro-fragment al interviului din The Paris Review (1976)

Manuscrisul fanariot. MAMICA la doua albastrele. Patru barbati plus Aurelius. Camasa in carouri. Lizoanca la 11 ani. Fantoma din moara. Zogru. Omuletul rosu. 
In acceptia lui Norman Manea, este “o excelenta prozatoare, de mare talent si intuitie.” In viziunea mea, Doina Rusti – romanciera romana contemporana, profesor universitar, scenarist si regizor de film – este o fiinta daruita cu harul scrierii si harul transmiterii de povesti umane profund sonorizante in literatura, care daruieste viata, dans, sinceritate, muzica, voce, substanta intrebarilor care vin inspre ea, mizand pe textura de catifea a intuitiilor sale, pe care le privilegiaza in permanenta, dandu-le aripi, mister, natura epica. Cea care atunci cand scrie este “o pisica indragostita”, simte ca povestea sonora este predestinata doar “visatorilor incurabili”. Pentru ca detine dexteritatea, flexibilitatea de a vietui, de a se mula intr-o poveste prin multiple moduri de exprimare, reuseste sa impartaseasca celorlalti din aburul care imbratiseaza tandru conturul solar al literelor sale. Ramanand, totodata, un fidel martor al celor mai uluitoare aspecte ale vietii si o prietena a bibliotecilor, se remarca prin investigarea, in spirit detectivistic, a documentelor de arhiva. Si pentru ca traieste si mai intens decat am surprins-o eu in aceasta fotografie descriptiva din intro, pentru ca este o cunoscatoare profesionista a vietii si “a celor mai tainice manifestari ale ei”, i-am propus o confesiune in compania unei cesti culturale, scriitoarei Doina Rusti

14741642_10210769687217724_1668285027_n

Doina Rusti

  
_______________________________________________________________________

“Numai adevaratii cititori stiu ce insemna sa citesti trei sferturi de carte.”

Doina Rusti

Cel mai bun lucru pe care l-am facut in viata a fost sa invat sa citesc.”
Mario Vargas Llosa
_______________________________________________________________________

Stefania Argeanu: Care este sensul expresiei "Din dragoste de carte", pentru Doina Rusti? 

Doina Rusti: Expresia asta imi aduce aminte de marea mea frica, de pe vremea copilariei. Pe-atunci, daca auzeam pe cineva vorbind despre dragoste de carte, vedeam imediat inaintea ochilor un elev ingropat in exercitii de algebra. Si m-apuca o groaza cumplita la gandul ca n-o sa fiu niciodata printre acei insi cuprinsi de dragostea pentru invatatura. Eram atat de infricosata, incat nici nu mai vedeam propria-mi iubire pentru citit. Cartile pe care le devoram erau din alta lume, nu exprimau acea dragoste de carte pe care mi-o baga toata lumea pe gat. Alegeam cartile, de cele mai multe ori pe ascuns, nu pentru ca mi-ar fi interzis cineva, ci pentru ca nu voiam sa le impart cu nimeni. Abia tarziu, dupa ce expresia asta se terfelise rau de tot, am realizat ca si eu aveam dragoste de carte. Dragostea mea.

Care este, de fapt, menirea cartilor?  

Sa te scoata din vid. Adeseori oameni cad acolo, intr-o zona in care nu mai exista inspiratie, curiozitate sau pofta intelectuala. E un fel de buzunar de senator, un sertar pe care nu-l mai deschide nimeni. Singura cale de-a scapa e sa iei o carte si sa treci de la un capat la altul. In interiorul ei incepe o viata, care are infinit de multe fete.  Iar in alt sens, e si cel mai scurt drum spre sufletul altuia.

Va mai aduceti aminte care este acea carte care a deschis si, ulterior, influentat gustul pentru lectura?

“Mihail, caine de circ” a fost prima mea carte serioasa si contaminatoare. Ea este poarta. Am dat de ea intamplator si-am citit cam trei sferturi. Numai adevaratii cititori stiu ce insemna sa citesti trei sferturi de carte. Printr-un concurs de imprejurari, cartea a disparut, lasandu-ma cu ochii in soare. Toate incercarile mele de a o regasi au esuat. Nu pentru ca s-ar fi topit de pe suprafata pamantului, ci pentru ca ori de cate ori porneam in cautarea ei, gaseam alta carte. Asa am prins gustul tradarii, care este cu totul altul cand vine vorba despre tradarea cartilor. Este ca potentiatorii alimentari, ca bucatica de ciocolata daruita de altul. Dupa 20 de ani am citit finalul romanului Mihail caine de circ. Intr-o vara torida, stand in picioare intr-un anticariat.

Ce descoperiti, ce invatati de la cuvinte ? 

Tu crezi ca la intrebarea asta se poate raspunde pe scurt? Ha-ha!
_______________________________________________________________________

“Am trecut prin biblioteci mari, coplesitoare, modernizate. Dar cand ma gandesc la biblioteca, imi vine in minte imediat Biblioteca Academiei de pe vremuri. Avea o sala larga (sala 1) cu peretele dinspre rasarit facut din geamuri. Acolo am trait marile descoperiri, aruncand din cand in cand un ochi spre gradina.”

Doina Rusti

,,Gratie fictiunii, suntem mai bogati sufleteste si suntem diferiti, fara a inceta sa fim aceiasi. Ne dizolvam in ea si ne multiplicam prin ea, traind mai multe vieti decat cele pe care le avem si pe care le-am putea trai daca am ramane izolati in veridic, prizonieri ai istoriei."
Mario Vargas Llosa, Adevarul minciunilor
_______________________________________________________________________

In spirit imaginar si inventiv, ce credeti ca  este/ ar fi dispusa sa ofere literatura, din dragoste de carte, celui/celei ce s-ar apropia de ea intr-un moment incetosat al vietii?

Depinde de ceata. Daca este norul ala cenusiu, din cauza caruia nu mai poti sa vezi incotro se indreapta lumea, atunci cartile pot sa fie busola care-ti lipseste. Dar daca ceata este narcotica, este posibil ca acea carte pe care-o iubesti sa-ti dea aripile de care are nevoie orice drogat. 

In cate limbi vorbesc cartile? 

Fiecare carte cu norocul ei. Unele nu vorbesc decat in limba materna. Altele vorbesc si pe Google Translate. 

In cate limbi vorbeste o carte cu romanciera, scenarista, regizoarea Doina Rusti?

Sunt un cititor de romane. Citesc in romana. Cel mai des. Cand eram tanara, citeam in latina. Am tradus Plaut, poemele lui Pico de la Mirandola. Am citit simbolistii in franceza. Citesc stirile in engleza. Uneori, in momente de maxima depresie deschid Homer, in greaca, si traduc cateva versuri.

Descrieti-mi imaginea celei mai frumoase biblioteci in care ati pasit vreodata/ de curand.

Sunt multe. Cred ca prima dintre cele mari a fost la Bologna. Nu sala de lectura, care e banala, ci drumul pana acolo, curtea, coridoarele, inclusiv camaruta in care era sechestrat doctorandul medieval inainte de a-si sustine teza. Am trecut prin biblioteci mari, coplesitoare, modernizate. Dar cand ma gandesc la biblioteca, imi vine in minte imediat Biblioteca Academiei de pe vremuri. Avea o sala larga (sala 1) cu peretele dinspre rasarit facut din geamuri. Acolo am trait marile descoperiri, aruncand din cand in cand un ochi spre gradina. La un moment dat sala a disparut, transformata in incaperi mici, meschine si urat mirositoare. Nu m-am mai dus.
_______________________________________________________________________

“In momentul de fata, castiga, iarasi, teren povestea complicata, impanata cu artificii. As miza pe faptul ca, niciodata, omul n-o sa-si piarda gustul pentru mister si complicatii epice. Cat priveste formula, aici chiar se intampla lucruri…”

Doina Rusti 

,,Ceea ce suntem ca indivizi, ceea ce am vrea sa fim fara a putea in realitate, fiind astfel obligati sa inventam si sa ne imaginam- istoria noastra secreta- numai literatura stie sa povesteasca.”  
Mario Vargas Llosa, Adevarul minciunilor  

,,Radacina tuturor istoriilor este experienta celui care le izvodeste, traitul e sursa oricarei fictiuni. Asta nu inseamna, desigur, ca un roman ar fi intotdeauna o biografie disimulata a autorului sau; ci ca, in orice fictiune, chiar si in cele iscate de imagintia cea mai debordanta, este posibil sa gasesti un punct de plecare, un nucleu intim, legat visceral de o suma de trairi ale celui care a pus-o pe hartie.(...) Inventia chimic pura nu-si are locul in domeniul literar. Asadar, toate fictiunile sunt arhitecturi inaltate de fantezie si de maiestrie pe baza unor anumite fapte, persoane, imprejurari care s-au intiparit candva in memoria scriitorului si i-au declansat fantezia creatoare, care, cu punctul de pornire in acel nucleu, a construit o lume intreaga, atat de bogata si de multipla, incat uneori rezulta aproape imposibil(...) sa mai recunosti in ea acel material autobiografic ce i-a fost temelia si care este, sub un anumit aspect, legatura secreta dintre orice fictiune si aversul ei situat la antipozi: realitatea reala.”
Mario Vargas Llosa, Scrisori catre un tanar romancier
_______________________________________________________________________

Care este sentimentul predominant in timpul scrierii unei carti, dar dupa finalizarea acesteia? 

Cand scriu, sunt o pisica indragostita. Dupa ce termin, ajung un fel de fotoliu uzat, care de—abia daca mai pastreaza forma pisicii.

Pastrati o amintire aparte momentului (din 2009), in care ati primit Premiul Uniunii Scriitorilor? 

O amintire despre vanitate. Dupa ce-am primit diploma voiam sa am o poza cu momentul respectiv. Dar nimeni nu-mi facuse. Pana la urma a venit un tip, care s-a oferit sa-mi vanda niste poze. Avea un CD cu multe fotografii de la eveniment si cerea un pret care, pe-atunci, mi se parea mare. Totusi am cumparat pachetul, iar acasa am descoperit ca nicio poza nu era cu mine. 

Ce conotatii au, pentru dvs., recunoasterea, aprecierea, premiile? 

Cand iei premii, nu te mai iubeste nimeni. Cand nu iei premii, te transformi in ratoi motat. Cand nu iei premiile pe care crezi ca le meriti, devii un fel de gladiator. In toate cazurile, e si bine si rau.

Care sunt vestile pe care vi le transmite "Manuscrisul fanariot" din bogatia de itinerarii (geografice, fiintiale, literare) carora le da curs si care culmineaza cu inima cititorului? Daca ati fotografia acum aceasta stare, ce ar contine?

Un fes pluteste pe apa Dambovitei intr-o zi de vara bucuresteana, in timp ce un barbat tanar, imbracat cu o jacheta turungie, face pasi tematori. In jur totul e topit in lumina de iulie. in afara de haina lui si de umbra unei fuste care misca tufele de boz.

_______________________________________________________________________

“Pentru mine, constructia se afla pe primul loc. Imi place sa povestesc. Imi place sa scriu. Filmul este o modalitate de-a povesti  si un joc, intre multe altele.”
Doina Rusti

,,Jocul de-a literatura nu e unul inofensiv. Rod al unei intime insatisfactii fata de viata asa cum este, fictiunea e la randul ei prilej de nemultumire, de frustrare. Iar asta se intampla fiindca cel ce, prin lectura, traieste o mare fictiune, revine la viata reala cu o sensibilitate mult mai ascutita fata de limitarile si imperfectiunile ei, afland din acele marete fantezii ca lumea reala, viata traita sunt infinit mai mediocre decat cele inventate de romancieri.”
Mario Vargas Llosa, Scrisori catre un tanar romancier
_______________________________________________________________________

Cum priviti intalnirea dintre carte si cititor, din calitatea de scriitor?

Cititorul? Nu este fratele meu. Ci amantul asteptat.

Cum va raportati la noile tehnologii? Exista o naratiune, un dialog, o poezie, o regie, un scenariu intre literatura/ carte, cititori/public si internet? 

Internetul a sters multe bariere intre scriitor si cititori, dar a si vulgarizat putin relatia. Pe internet, toti suntem scriitori. Nimeni nu citeste, ci crede ca este citit. 
 
Care sunt valentele scenaristicii, regiei contemporane, in contextul in care tehnica evolueaza accelerat?

Ca toate lucrurile facute de om, si filmul este un joc. Iar marile jocuri nu tin cont de tehnica, ci se folosesc de ea. Din fericire, astazi e destul de usor sa fii la curent cu noutatile, sa-ti iei cel mai nou program de editare video, de exemplu. in ceea ce priveste moda povestii, aici, as spune ca fiecare trebuie sa tina cont de natura lui epica. Minimalismul e mort. In momentul de fata, castiga, iarasi, teren povestea complicata, impanata cu artificii. As miza pe faptul ca, niciodata, omul n-o sa-si piarda gustul pentru mister si complicatii epice. Cat priveste formula, aici chiar se intampla lucruri… 

Care este rostul, destinul sunetelor, intr-un univers incercat de voluptatea imaginilor?

Ca intotdeauna: muzica genereaza dansul.

Cand auziti sunetul rasfoitor, iscoditor, ispititor al paginilor unei carti, la ce va ganditi prima data?

La trecut.

Ce mesaj aduce, cu sine, parcurgerea unei povesti scrise? 

Glumesti?! Fiecare poveste aduce trei mii de mesaje diferite.

Dar in cazul unei povesti sonore ( ma refer, indeosebi, la spectacolele de teatru radiofonic)/ sau al unei povesti-scenariu de film, care sunt "darurile" pentru  fiinta care are rabdarea de a privi, de a asculta si a da un sens personal mesajului primit?

E mai greu sa faci o poveste radiofonica. E mai simplu s-o receptezi. E frustrant ca nu poti sa vezi. Cred ca povestea sonora este doar pentru visatorii incurabili.
_______________________________________________________________________

“Romanul este o constructie care presupune planuri detaliate.”
Doina Rusti 

“Romanul este forma, cuvant si ordine, inainte de a fi continut.”
“Viata mai inseamna, deci, si asta: fantezie, verb, vis insufletit, literatura.”
Mario Vargas Llosa
_______________________________________________________________________

Ce amintiri, ce semnificatii, ce ecouri acordati teatrului radiofonic, respectiv radioului?

Am ascultat, nu demult, Pisica verde de Elise Wilk, o realizare radiofonica de Mihnea Chelariu & Madalin Cristescu, ceva foarte impresionant, in primul rand ca expresie, pentru ca fiecare personaj era ca un cantec. Dar, repet, povestea sonora este foarte greu de facut.

Care este tonul intalnirii dintre scris, regie, profesorat, pentru dvs.?

Toate acestea sunt moduri de a trai intr-o poveste, dar, pentru mine, constructia se afla pe primul loc. Imi place sa povestesc. Imi place sa scriu. Filmul este o modalitate de-a povesti, iar pentru mine, un joc intre multe altele. Cat despre profesorat - ma intalnesc din cand in cand cu niste prieteni tineri pe care incerc sa-i invat ceva din ceea ce eu stiu sa fac. Tocmai de-aia, imi plac doar cursurile practice.

Care sunt punctele cheie pe care e necesar sa le stapanesti cu o asa indemanare, astfel incat trecerea de la cititor la scriitor sa fie una reusita?

Nu stiu. Ca cititor, vreau ca o carte sa ma uluiasca. In situatia de scriitor, caut caile spre partea cea mai uluitoare a lumii.

A fi cititor nu e o stare conditionata imperativ de cea de a fi scriitor, insa starea de a fi scriitor, a simti povestea si a avea harul impartasirii ei este conditionata intr-un fel, de un stadiu anterior si, in continua formare, de cititor?

Nu. Dar daca da, e nasol. Rau de tot. Pentru oricine.

Scriitorul isi aprovizioneaza reflexele stilului sau literar din atmosfera cartilor pe care le-a citit,  pe care le citeste in permanenta?

Scrisul altuia este o amenintare si uneori, mai ales la tinerete, un handicap. De povara aceasta nu se scapa decat prin exercitiu. Esti contaminat de un scriitor - fa rescrieri, din opera lui, pana scapi! Desi, in lumea actuala, aceasta nu mai este o problema, dupa cum nici cea a epigonilor ori a plagiatorilor. Totusi, pentru mine, conteaza. Cand numarul epigonilor mei se inmulteste, de regula, caut alta formula. 

Ce carti preferate aveti, la care povesti va intoarceti in permanenta? Dintre cartile prezentului, care a(u) reusit sa va capteze atentia, emotia, curiozitatea, nerabdarea de a o citi/ de a le citi imediat?

Recitesc periodic Faulkner (Absalom), Céline (Moarte pe credit). Am avut perioada prozei sud-americane. Am citit, la vremea lor, pe nerasuflate, o suma de carti dintre cele mari, si-am sa numesc doar cateva: Ulisse (Joyce), Demonii (Dostoievski), Oameni de porumb (Asturias), Un veac de singuratate (Marquez), Conversatia la Catedrala (Llosa), Numai Dumnezeu si noi (Michel Folco), Dezonoare (Coetzee), Padurea norvegiana (Haruki Murakami). Recent, am inghitit multe carti proaste, dezamagitoare, plictisitoare, caldute sau doar interesante ca subiect - toate foarte laudate. Ultima carte buna: Falconer (Cheever).
_______________________________________________________________________

“Nu e important daca facem sau nu o buna impresie, conteaza ce simtim cu sufletul.”

“Treaba mea este sa observ oamenii si nu sa ii judec.”

“Este posibil ca, intr-o analiza finala, o fiinta umana sa obtina perfecta intelegere a unei alte fiinte umane? Putem investi timp enorm si energie in eforturi serioase pentru a cunoaste o alta persoana, dar in final, cat de mult ne putem apropia de esenta acelei persoane? Ne convingem ca cunoastem bine cealalta persoana, dar stim cu adevarat ceva important despre cineva?”

Haruki Murakami
_______________________________________________________________________

In afara de timpul acordat documentarii romanelor, cursurilor, prin biblioteca/ biblioteci, ce alte activitati, implicari, actiuni, gesturi, atitudini, comportamente definesc profilul scriitorului, in acceptia dvs.?

Un scriitor este un om ca toti oamenii. Nimic din ceea ce fac ceilalti n-ar trebui sa-i fie strain. Are nevoie sa traiasca intens, pentru ca scriitorul se pretinde a fi un cunoscator al vietii, al celor mai tainice manifestari ale ei.

Ce presupune, de fapt, actul scrisului? 

Placerea de-a construi.

Cand, cum se scrie cartea: din amintiri, notatii consecvente sau selective intr-o agenda care functioneaza pe post de pre-sertar al cartii, din imaginile, sonoritatile, cautarile, intalnirile fiintiale si destinatiile benefice, inregistrate cu ageritate in condica minutioasa, detaliata, elaborata sau succinta a creierului, in fata colii albe de hartie, in imediata apropiere a word-ului, la intersectia dintre timpul ocupat si timpul liber, de mana cu inspiratia sau lasandu-te inspirat(a) in cel mai neasteptat moment? 

Romanul este o constructie care presupune planuri detaliate. Cel mai greu este sa gasesti un subiect care n-a mai fost scris. Apoi, lucrul cel mai important, dupa parerea mea, este ca scriitorul sa fie indragostit de acel subiect, cuprins de acea curiozitate care face ca povestea sa fie vie. 

In ce masura conteaza sa asculti cartea care vorbeste in tine, chiar inainte de a fi scrisa?

Este important. Perioada de gestatie are rol principal. Dar nici sa stai prea mult cu ea in suflet nu e bine. Te poti plictisi inainte de a incepe sa scrii.

coperta12


13509080_10209711326479367_1115293837731147454_n


13537647_10209711318639171_1165510485314080651_n



Interviul a fost realizat de Stefania Argeanu
Autor: Stefania Argeanu
Sursa: Stefania Argeanu

.

Nume:

E-mail:


Mesaj:

(Comentariile trebuie sa fie de maximum 250 de caractere.)
Validare: 
(Introduceti codul pentru validare.) Reseteaza cod!
 
Autentificare
Am uitat parola / Cont nou!
Căutare
Prea multe rezultate?
Folosește căutarea avansată.
Publicitate