Opțiuni
•   Topuri
•   Blog
•   Interviul aromat
•   Ceaiul englezesc
•   Locale
•   Mass media
•   Autori
•   Promovează
•   Colaboratori
•   Parteneri
•   Contact
Newsletter
personalizat
Înscrie-te pentru ceașca săptămânală de cultură:
Socializare
Abonare RSS Bookmark Recomandați portalul
Twitter Facebook Youtube
Acum niște ani
17 iulie 2018
Recomandări
Doina Ruști: “În Mâța Vinerii se află zone care duc la adolescența mea și la viața din casa bunicilor mei, învăluită în parfumurile unei bucătării cu origini străvechi.”
(Literatură)
In limba romana, romanul “Mata Vinerii” are o savoare aparte, conferita de muzicalitatea vocabularului rustian, daca imi este permis sa-l denumesc astfel, o incantare ludica, kinestezica, care se reactiveaza cu fiecare noua metafora intalnita, cu fiecare trimitere la instrumentarul magic al personajelor, atat de veridic redate si aduse in prim-planul scenei cartii. La intrebarea “Ce cheie sonora (si nu numai) dobandeste Freitagkatze, o data cu traducerea in limba germana”, Doina Rusti mi-a oferit sansa prelungirii interviului de fata intr-altul (cu traducatorul si scriitorul Roland Erb) si, totodata, a dublarii substantei initiale.
Ii multumesc, cu toata inima, pentru acest dar si pentru generozitatea-i definitorie!

Pe masura ce inaintezi cu lectura prin geografia paginilor Doinei Rusti (“Logodnica”, “Zogru”,  “Manuscrisul fanariot”, “Fantoma din moara”, “Mamica la doua albastrele”, “Lizoanca”, “Mata Vinerii”, “Patru barbati plus Aurelius”) constati ca te reindragostesti de scris, de literatura si de universul acesta unic, autentic, vrajit, al cuvintelor care se insira in povestea cartii, tot asa cum ia viata un colier, din mainile, creierul si inima bijutierului.

De aceasta data, Ceasca de Cultura si Mata Vinerii si-au dat intalnire la Targul International de Carte de la Leipzig. Ce a iesit miraculos din aceasta imbratisare a fibrelor dialogului, din ceea ce ne-am propus sa toarcem, sub semnul energiei de primavara si a unei porniri launtrice catre actiunea continua, perpetua,  care te determina sa constientizezi cat de important este sa te lupti pentru scrisul tau, atunci cand ceilalti si-au pierdut simtul masurii, va invit sa aflati din acest paletar de intrebari si raspunsuri, din parfumurile amintirilor indragitei scriitoare Doina Rusti.

29855761_10215963299254779_447039819_n

_______________________________________________________________


“In primul rand, pentru mine, Leipzigul inseamna Roland Erb, prietenul si traducatorul Matei Vinerii. (n.r. Freitagkatze)”


“Literatura este ca un teritoriu locuit din timpuri stravechi. Daca il scotocesti, gasesti o istorie secreta, pastrata in artefacte, care se leaga intre ele, trasand drumul dorintelor omenesti.”


Literatura  porneste din fapte si exprima fapte. intr-o poveste incap, de regula, atat evenimentele traite, cat si cele visate. Dar si ea, la randu-i declanseaza fapte. insasi actiunea de a scrie face parte din patrimoniul faptelor esentiale.

Doina Rusti

_______________________________________________________________


Stefania Argeanu: Cat curaj, cata actiune si energie implica sondarea in universul literaturii?

Doina Rusti:
Pentru perioada debutului, e nevoie de curaj. Dupa aceea iti pierzi inocenta, devii putin arogant si uiti tremurul care chema in ajutor toti sfintii. Dar, scrisul cere energie si actiune continua. Daca te opresti in mijlocul unui roman, pierzi tensiunea initiala si oricat ai vrea sa mai reiei din acelasi punct, nu se mai poate. Se vede ruptura.

In ce consta implicarea dvs. in viata zumzaitoare a cetatii?

Am incercat sa ma tin departe de ea, nu din prudenta, ci din respect fata de timpul vietii mele. Totusi, au fost momente in care m-a luat valul. Acum, de pilda, m-am implicat in schimbarile pe care viata scriitoriceasca le cere. Mi-ar placea ca, in comunitatea noastra de literati, sa existe armonie, iar conflictele sa ramana in zona aurita a esteticii, a filologiei, a ideilor. Si cred sincer ca Dan Lungu are capacitatea de a face asta. De aceea m-am hotarat sa-l sustin.
In Ungaria, Uniunea Scriitorilor este condusa de oameni foarte energici si dedicati breslei. In 2015 am fost invitata la Budapesta, in comunitatea scriitoriceasca, si-am fost foarte impresionata: aveau parteneriate cu presa, editura proprie, acces egal la reviste si la promovare. Cartea mea, Lizoanca, a ajuns intr-un top international prestigios. Intalnirea aceasta m-a facut sa visez la acea clipa in care un editor strain ar vrea sa se intereseze de mine si m-ar gasi cu usurinta in site-urile ori in cataloagele comunitatii din care fac parte. in momentul de fata, daca vrei sa gasesti un scriitor roman din, sa zicem, Craiova, nu ai nicio solutie oficiala. Cand o ambasada a vrut sa faca un site de prezentare a literaturii romane, m-a sunat pe mine, rugandu-ma sa fac rost de contactele scriitorilor. Acestea sunt anomalii, care te scot din casa si te amesteca in lumea zumzaitoare, cum zici tu.

29994122_10215963299614788_306478051_o


Exista un segment de indivizi care contesta cuvintele, literatura, vocabularul, cartea si timpul oferit ingrijirii literaturii din propria fiinta si, care, aduc drept argument-arma, valoarea singulara a faptelor, a actiunii, a strictetii care urmareste doar un acum financiar, pragmatic, rational(izat), creator al imaginii omului independent, nevulnerabil, locuitor al unei alte planete in care, paradoxal, explorand vulnerabilitatile socio-umane, astfel de oameni ajung, prin mecanisme vulpiste si neortodoxe, la foloase necuvenite, pozand in salvatorii sistemului. Ce ar fi literatura fara actiune?

Fara actiunea care s-o propulseze in topuri, vrei sa zici? Ei bine, ar fi doar o zana adormita care isi asteapta salvatorul. Lumea in care traim a pierdut, de multa vreme, simtul masurii. Prin urmare, daca te-ai hotarat sa scrii, trebuie sa te lupti apoi pentru scrisul tau. Cei mai multi, in special cei care manevreaza bani publici, au ales metoda trocului: cineva, de pilda un functionar de stat, invita un scriitor obscur la un eveniment international, iar scriitorul obscure, la randul lui, “se simte”  si-i da un premiu functionarului care l-a invitat, premiu platit, desigur, din banii unei institutii publice. Firele, de genul asta, se rup, la un moment dat (vezi cazul Cho Yoon-Sun).
in ceea ce ma priveste, singurii mei aliati sunt cititorii. Cand ai cititori reali, nu mai conteaza nimic. Ei iti duc mai departe romanele.

De fapt, s-ar mai scrie, s-ar mai edita, s-ar mai tipari si publica, daca, acolo, undeva intr-un locusor aparte, n-ar fi fost, anterior, un gand pus in practica, adus din neant,din imaterial (in sensul de intangibil), din dorinta, proiectie, aspiratie, si devenit realitate?

Literatura este ca un teritoriu locuit din timpuri stravechi. Daca il scotocesti, gasesti o istorie secreta, pastrata in artefacte, care se leaga intre ele, trasand drumul dorintelor omenesti. In Mata Vinerii se afla zone care duc la adolescenta mea si la preocuparile mele de latinista, dar si mai departe, la viata din casa bunicilor mei,  invaluita in parfumurile unei bucatarii cu origini stravechi. Dupa cum, intr-un personaj asa cum este Max din Fantoma din moara, sunt topite toate figurile de activisti ai lumii comuniste, pastrati in memoria mea ca o singura figura, multiplicata la un xerox de neoprit - din care curg pagini dupa pagini, acoperind podeaua, ocupand incaperea, iesind furtunos pe usile deschise intempestiv, incat, intocmai ca in romanul meu,  toata lumea se umple de o singura figura, cea care de fapt mi-a populat anii adolescentei, intr-un mod cosmaresc, aflata pe toti peretii, in toate manualele de scoala, intrata chiar si sub pielea, de personaj si de autor al Fantomei din moara.

Care este rostul literei, al vocabulei (in)scrise si rostogolite mestesugit in povestea cartii, printre particulele de actiuni? Cum se imbina fapta cu logosul?
Cum traduceti dimensiunea faptica a literaturii?


Literatura  porneste din fapte si exprima fapte. Intr-o poveste incap, de regula, atat evenimentele traite, cat si cele visate. Dar si ea, la randu-i declanseaza fapte. insasi actiunea de a scrie face parte din patrimoniul faptelor esentiale.

Mata Vinerii a ajuns, de curand, la Targul International de Carte de la Leipzig. Cu ce atmosfera launtrica v-ati intors?

Cea mai mare bucurie a mea a fost sa-i dau un autograf lui Markus Bauer, pe un exemplar din Freitagskatze, si cum a scris recent o cronica la alt roman al meu (Fantoma din moara), deja am emotii. Targurile de carte sunt, in general, aglomerate, iar evenimentele se pierd topite, unul intr-altul. Am avut mai multe astfel de evenimente, deja duse, uitate, intalniri, interviuri. Dar, in primul rand, pentru mine, Leipzigul inseamna Roland Erb, prieten si traducatorul Matei. Mi-a parut rau ca n-am petrecut mai multa vreme cu studentii de la sectia de romanistica.

Exista diferente, zone de contrast intre Mata Vinerii si Freitagkatze? Dar asemanari?

Nu am de unde sa stiu, caci nu cunosc germana, dar am incredere in arta lui Roland Erb, un filolog de prima marime, scriitor german important, ceea ce ma face sa cred ca a imprimat romanului meu ceva din talentul sau scriitoricesc.

Retetarul iscusitului bucatar Silica a imbracat noi stari, noi culori si arome, o data impregnata cartea de suflul nemtesc?

Probabil ca da. Ai putea sa-l intrebi direct pe Roland Erb, care vorbeste impecabil romaneste.

Cum suna, cum se aude, in general, limba germana, prin filtrul cognitiv si emotional al Doinei Rusti?

Pentru mine, germana suna exact ca apa de la  Nonnenmühle – Moara calugaritelor, acel cartier in care Mata Vinerii gaseste casa si secretele satorinilor. Cand am inceput sa scriu, am vazut un tablou care ilustra acel loc si mi s-a parut tihnit si coplesit de doruri. De altfel, este chiar cartierul in care a locuit Roland Erb.

29855986_10215963301654839_41383986_n


Incotro se indreapta gusturile dvs. in privinta literaturii germane?

Daca voi spune Goethe, va suna cam grandilocvent, dar adevarul este ca Faust a constituit unul dintre nodurile importante in labirintul lecturilor mele. Aici se afla cam toate temele care au tentat vreodata un scriitor si cea mai elaborata viziune despre lafaielile materiei, care se inmulteste. Dar sunt multi alti scriitori care m-au impresionat. La Alfred Döblin, imi place modul in care te atrage in miezul povestii, la Heinrich Böll, apreciez constructia, logica povestirii, iar la Thomas Man, care in multe privinte mi se pare artificios, imi place arta ratacirilor epice, caci este unul dintre putinii scriitori care-ti povesteste ceva, cu mintea dusa intr-o multime de alte multe locuri, fara sa-ti dai seama de asta.

Freitagskatze_umschlag_05


Dialogul cu scriitoarea Doina Rusti a fost pregatit de Stefania Argeanu, pentru Ceasca de Cultura.

Sursa text: Stefania Argeanu
       Autor: Stefania Argeanu 
Sursa foto: din arhiva personala a Doinei Rusti

.

Nume:

E-mail:


Mesaj:

(Comentariile trebuie sa fie de maximum 250 de caractere.)
Validare: 
(Introduceti codul pentru validare.) Reseteaza cod!
 
Autentificare
Am uitat parola / Cont nou!
Căutare
Prea multe rezultate?
Folosește căutarea avansată.
Publicitate