Timp de 23 de zile, in grupaje video de maximum cinci minute, experimentatul muzician descopera, pentru publicul curios, dantelariile din programul acestei editii, oferind astfel argument pentru a alege unul sau altul dintre cele peste 60 de spectacole care se desfasoara continuu, pe parcursul Festivalului, la Sala Palatului si Ateneul Roman.
„M-am concentrat pe doua dintre cele mai intense segmente ale Festivalului: la Sala Palatului, seria Mari Orchestre si la Ateneul Roman, cu seriile „Recitaluri si Orchestre Camerale” si „Concertele de la Miezul Noptii”. Aici sunt zilnic evenimente, unele se si suprapun si atunci ne-am gandit sa oferim cateva informatii melomanilor pentru a-si selecta spectacolele preferate. Festivalul este foarte dens, ceea ce ii imprima o diversitate aparte si ii da savoare. Sunt bijuterii artistice pentru fiecare gust si trebuie sa treci cu rabdare prin program pentru a le descoperi. Eu punctez aceste mici elemente care pot orienta melomanii ce nu au timp sa aprofundeze programul”,
spune Tiberiu Soare, dirijorul Orchestrei Operei Nationale.
Difuzarea celor 23 de video-uri incepe astazi cu selectia si recomandarile pentru weekend-ul de debut – zilele de 31 august si 1 septembrie 2019. Ulterior, in fiecare zi, in perioada 27 iunie – 17 iulie, va fi incarcat pe canalul Youtube al Festivalului International „George Enescu” si pe pagina de Facebook cate un nou video. Ghidul este util si pentru cei care vor urmari Festivalul online, pe site-ul Festivalului, www.festivalenescu.ro, pentru a-si putea programa vizionarile.
„Din discutiile cu iubitorii Festivalului am inteles ca le-ar fi util sa poata naviga prin agenda incarcata, pentru a se clarifica in privinta continutului, sa se lamureasca mai bine in privinta asteptarilor, pentru ca oricat de mult ai iubi si asculta muzica, se intampla sa nu fi la curent cu toti artistii si toate formulele de spectacol care se regasesc in Festival. De asemenea, nici timpul nu permite tuturor sa se conecteze la toate manifestarile. Asa s-a nascut ideea unui tur ghidat, pentru a facilita alegerea si programarea optima”,
a declarat Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului International George Enescu.
Despre Festivalul International George Enescu
Ajuns la cea de-a XXIV-a editie, Festivalul International George Enescu se va desfasura in perioada 31 august-22 septembrie 2019. In salile de concerte din Bucuresti vor urca pe scena peste 2.500 dintre cei mai valorosi muzicieni ai lumii, avand 50 de nationalitati si vor fi prezentate 84 de concerte si recitaluri. Editia din acest an a Festivalului totalizeaza 34 de prezente in premiera in Romania: 25 de artisti, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida si 9 orchestre de talie mondiala. Editia 2019 a Festivalului International George Enescu isi asteapta publicul la Sala Palatului, Ateneul Roman, Sala Radio, Sala Mica a Palatului, sala „George Enescu” a Universitatii Nationale de Muzica si Teatrul Excelsior, propunand concerte si recitaluri grupate in jurul a sase mari sectiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul noptii”, „Recitaluri si Orchestre camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” si „Forumul International al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte si evenimente in Piata Festivalului, conferinte, lansari de discuri si de carte, precum si o serie de spectacole extraordinare. Pentru mai multe detalii: www.festivalenescu.ro/
.
|