Marti, 8 octombrie, de la ora 18.00, scriitorul care a mai fost in Romania in 2013 va reveni la Bucuresti, pentru o conferinta ce va avea loc in Sala Mare a Ateneului, la invitatia Curtea Veche Publishing, in parteneriat cu Filarmonica „George Enescu“, in cadrul Conferintelor de la Ateneul Roman. Comparat cu Tolstoi sau cu Cehov datorita lirismului cartilor sale, toate aparute la Curtea Veche Publishing in traducerea Antoanetei Olteanu, Mihail Siskin priveste scrisul „ca pe un mod de a-ti salva viata“ . Autorul locuieste in prezent in Elvetia. Este singurul scriitor care a castigat toate cele trei mari premii literare rusesti: Premiul „Booker Rusesc“ („Russkii Buker“, 2000), „Marea carte“ („Bolshaja Kniga“, 2006, 2011) si „Premiul National pentru Bestseller“ („Nacionalnyi Bestseller“, 2005). In Romania, Mihail Siskin este foarte cunoscut si indragit pentru volumul „Scrisorar“, aparut la Curtea Veche Publishing in 2012, in traducerea Antoanetei Olteanu, o poveste de dragoste „de o frumusete ce iti taie rasuflarea“, dupa cum scrie ziarul francez „Le Figaro“. Insa fanii sai ii pot citi in traducere si alte trei titluri aparute la aceeasi editura: „Parul Venerei“, „Luarea Ismailului“ si „Paltonul cu gaica“. Pe langa rusa, Siskin mai scrie si in germana. Un inversunat critic al regimului politic din tara natala, Siskin este un om al prezentului, conectat la realitatile social-politice, dar si un scriitor care cauta frumusetea din ce in ce mai ascunsa a lumii.

Ramona Iacobute: Domnule Siskin, ce sentimente aveti in legatura cu revenirea in Romania si intalnirea cu fanii dumneavoastra, intai la Iasi, apoi la Bucuresti?

Mihail Siskin: Eu intotdeauna am scris pentru cititorul ideal. Fara ajutorul lui nu as fi reusit sa scriu nici macar o singura pagina. Iar o data venit in Romania, am avut o surpriza placuta vazand cat de multi cititori am. De fiecare data, cand ii dau cuiva un autograf pe o carte, ii spun: „Se pare ca am scris-o pentru tine“.

Cand v-ati dat seama pentru prima data ca „scrisul va poate salva viata“?

Am scris mereu, de cand ma stiu, si pe vremea cand eram elev, dar si in studentie. Si am stiut ca am doua vieti: una exterioara, falsa, in care joc rolul unui fel de „constructor al unei societati comuniste“, si una ascunsa, adevarata, in care sunt scriitor. N-au decat sa nu ma publice niciodata in viata falsa si sa nu-mi citeasca nimeni romanele, dar in viata reala mi-am dat seama de ce am venit pe acest pamant. Si faptul ca totul s-a schimbat in viata falsa, toata lumea a uitat de mult de comunism, si cartile mele sunt traduse in 30 de limbi – acesta este doar un miracol. Nu am niciun merit pentru acest lucru.

„O lovitura care iti taie respiratia“

Daca intr-o zi nu ati mai putea scrie, ce altceva v-ar putea salva, de dumneavoastra insiva, de restul lumii?

Oh, sentimentul asta imi este foarte cunoscut! „Nu voi mai putea scrie nimic niciodata“ – aceasta frica m-a bantuit toata viata, inca de la primul roman. Si apoi, dintr-o data, imi vine o idee noua si incep sa scriu din nou, si, de fapt, nu scriu un roman, ci un fel de non-fictiune. De curand, fugind de acest „niciodata nimic“, m-am apucat de scris piese de teatru. Nu am scris niciodata special pentru teatru, desi multe dintre textele mele au fost puse in scena. Si acum, pentru regizorul berlinez Eberhard Köhler, am facut un remake al „M“ – celebrul film al lui Fritz Lang, din 1931. Filmele se demodeaza foarte repede, iar acele efecte care candva ii ingrozeau pe spectatori astazi nu-i fac decat sa zambeasca. Dar filmul lui Lang nu este doar „un film de groaza“, ci este o incercare profunda de a patrunde in cele mai importante taine ale ordinii mondiale. Este vorba despre relatia dintre societate si stat, despre principiile statului de drept. Acest film vizeaza fragilitatea structurii democratice a societatii. Toate intrebarile ridicate de Lang sunt foarte actuale in Europa astazi, mai mult ca niciodata. El a simtit in ce directie se indreapta democratia – spre fascism. Si statul in sine va deveni un criminal in masa. Cati copii a ucis eroul filmului „Beckert“? Si cati copii au fost printre cei sase milioane de evrei ucisi? Premiera filmului a avut loc la Berna, pe 12 septembrie. In film joaca actori rusi si elvetieni. Filmul meu a rulat atat in Rusia, cat si in Elvetia. Acum, in Rusia, statul este ucigas in masa. In film, aratam copiii ucisi in Cecenia si cum, la aniversarea tragediei de la Beslan, mamele copiilor ucisi au venit imbracate cu tricouri albe cu inscriptia „Putin este calaul din Beslan“, si au fost arestate.

________________________________________________________________________

Un articol publicat in „NZZ“, principalul ziar elvetian, incepe cu fraza: „Der Abend ist ein Schlag in die Magengrube“. „Acest spectacol este ca o lovitura care iti taie respiratia.“ Este exact ceea ce mi-am dorit! Acum simt din nou ca „nu voi mai scrie nimic niciodata“.

________________________________________________________________________

Cat de important este pentru dumneavoastra sa interactionati cu publicul?  La Ateneu, care vor fi temele pe care le veti aborda in conferinta de pe 8 octombrie?

Intotdeauna, mi-e un pic teama sa ma intalnesc pe viu cu cititorii, cu asteptarile lor. Pana la urma, autorul unei carti nu se identifica niciodata in totalitate cu acea persoana care a scris si a publicat acea carte sub propriul sau nume. De pilda, autorul romanelor „Razboi si pace“ si „Hagi Murad“ pentru mine este foarte important, dar, daca ar trebui sa-l intalnesc in realitate pe acel batran la masa, nu as putea sa-l suport nici zece minute. „Nu mancati carne!“ „Nu beti vin!“ „De ce aveti nevoie de arta?“ Prin urmare, imi este intotdeauna frica sa nu cumva sa dezamagesc publicul. Dar astfel de intalniri sunt un mod de a-mi exprima recunostinta fata de Editura Curtea Veche, pentru ca au riscat sa publice cartile Siskin.

„Nu voi face niciodata compromisuri“

Cum arata scriitorul contemporan in viziunea dumneavoastra, ce arme ar trebui sa aiba pentru a reusi?

Sunt un sfatuitor rau in aceasta privinta. Cand scriu, stiu ca nu voi face niciodata compromisuri. Probabil am fost doar norocos. Uite cati alti scriitori nu fac compromisuri si manuscrisele lor ratacesc de la un editor la altul! Poate, pana la urma, „arma“ pentru a avea succes o fi compromisul? Pentru asta trebuie sa stii sa fii pe placul editorului, sa stii sa fii pe placul cititorului, sa poti anticipa clar publicul-tinta, varsta, sexul potentialilor cumparatori. Nu ma pricep la nimic din toate acestea.

Aveti un scriitor preferat dintre contemporani? 

Da. E vorba de un minunat scriitor rus, Vladimir Sarov. Acum mi-a aparut o noua carte, „Litera in zapada. Trei eseuri. Robert Walser, James Joyce, Vladimir Sarov“. Ce pot avea in comun acesti autori atat de diferiti precum Walser, Joyce si Sarov? Ii uneste faptul ca doar cativa cunoscatori de literatura adevarata i-au inteles si i-au iubit in timpul vietii lor. Adevaratul destin al cartilor scrise de ei a inceput, din pacate, dupa moartea lor. Asa a fost si cu Walser, si cu Joyce. Nu am nicio indoiala ca la fel se va intampla cu Volodia Sarov. A murit de cancer in august anul trecut. Titlul „Litera in zapada“ este preluat de la sfarsitul eseului „Walser si Tomzak“. Scriitorul a fost gasit mort de niste copii in timpul unei plimbari in noaptea de Craciun. Corpul sau zacea in zapada ca o litera dintr-un alfabet necunoscut. Nu stiu daca romanele lui Sarov „Repetitiile“ si „Intoarcerea in Egipt“ au fost traduse in limba romana. Daca nu, acest lucru trebuie neaparat facut.

________________________________________________________________________

Este nedrept sa-l privezi pe cititorul roman de aceasta proza incredibil de puternica. Acestea sunt cele mai bune si mai profunde texte care s-au scris despre Rusia si istoria Rusiei.

________________________________________________________________________

Credeti ca dragostea aceea duioasa, dependenta de simplitate si firesc pe care o surprindeti atat de bine in „Scrisorar“ i se mai potriveste omului modern, consumerist, legat de tehnologie si din ce in ce mai strain de radacini, de natura, de celalalt?

Buna intrebare. Dar cum poti compara dragostea descrisa in literatura si sentimentele oamenilor vii? Omenirea iubeste la nivel nonverbal. Cand a aparut iubirea si cand a aparut limbajul? Care a fost primul? Mii de generatii au fost mistuite de pasiuni, si nu exista limba in care cuvintele sa le exprime. Si e putin probabil ca puterea iubirii sa depinda de epoca sau de dispozitivele tehnice. Dragostea care pune stapanire pe om este intotdeauna aceeasi si va fi intotdeauna aceeasi – cea mai puternica forta de pe pamant. Doar descrierea iubirii in literatura se schimba. Dar arta cuvintelor este o realitate diferita. Aceasta este o incercare de a invoca puterea insasi prin cuvinte. Asa cum samanul invoca fortele care se afla in ceruri si in fiecare dintre noi. Daca samanul este autentic, atunci aceasta unire a cerului si a inimii se petrece. Ele vin din poeziile lui Brodsky, Tyutchev, Arseny Tarkovski. Adevarul este ca ei se invart in mine, ca mantrele.

Pentru un scriitor, limba in care scrie e patria sa. Cum va influenteaza dumneavoastra scrisul faptul ca nu locuiti in tara natala? Va apropie sau va instraineaza de limba materna?

Daca ai trait jumatate din viata in Rusia, atunci limba ta materna nu va disparea si relatia ta cu ea va ramane mereu aceeasi: e ca atunci cand scoti un caine la plimbare in lesa, ba te scoate el la plimbare pe tine. Ba eu sunt un caine care-i este fidel lui, ba el este. Cu adevarat important este altceva – sa pot sa le transmit limba materna copiilor mei. Intr-un basm, tatal le-a lasat mostenire fiilor o moara, un magar si o pisica. Eu nu am nici moara, nici magar, nici pisica. Singurul lucru pe care il pot lasa mostenire fiiilor mei este limba mea si marea cultura rusa. Fiul meu, elvetian prin nastere, a crescut, are deja 23 de ani, studiaza sa devina regizor de film. Konstantin vorbeste rusa excelent, citeste clasicii rusi in original. Nu am nicio indoiala ca acest lucru se va reflecta intr-un fel sau altul in filmele sale. Iar cel mai mic, Ilya, are acum 6 ani. Seara avem un ritual obligatoriu – ii citesc. Sau ne uitam la diafilme din copilaria mea. Desigur, nu avem un proiector si diafilme, la fel ca in copilaria mea, acum ne uitam la un computer. Totul este deja digitalizat, totul poate fi gasit pe internet. Asa il invat pe Ilya sa citeasca – cu ajutorul titlurilor de diafilm.

________________________________________________________________________

Cand scriu, stiu ca nu voi face niciodata compromisuri. Probabil am fost doar norocos. Si uite cati alti scriitori nu fac compromisuri si manuscrisele lor ratacesc de la un editor la altul!

________________________________________________________________________

„Vin la FILIT pentru a trai din nou acest uimitor sentiment de apropiere umana“

Pozitia dumneavoastra fata de regimul politic din Rusia este foarte clara. Cat de importanta credeti ca este opozitia pe care o fac scriitorii regimurilor autoritare din tarile in care s-au nascut?

Mi se pare ca acest lucru este important atat pentru scriitori, cat si pentru cei care nu scriu, chiar daca te-ai nascut nu in cea mai totalitara, ci in cea mai democratica tara din lume. Ne este greu sa ne imaginam cat de uniforma a devenit lumea in secolul XXI. Iar responsabilitatea pentru noul totalitarism rus apartine inclusiv democratiei occidentale. Va amintiti cat de fericita a fost toata lumea in Occident, atunci cand Gorbaciov a anuntat „perestroika“! Parea ca imperiul malefic s-a prabusit si de-acum inainte o societate democratica va inflori in Rusia. Si ce au facut democratiile occidentale pentru a ajuta tanara societate civila rusa sa se puna pe picioare? Doar stiti foarte bine ca in Rusia nimeni nu a trait niciodata intr-un stat de drept, iar populatia habar nu avea despre ce este vorba. Occidentul trebuia sa faca un lucru simplu: sa arate, prin propriul sau exemplu, cum functioneaza si ce este statul de drept. Doar atat! Sa-si respecte propriile legi. Si ce au aratat democratiile occidentale? Ca totul urmeaza o lege nescrisa: cand e vorba de multi bani, statul de drept nu mai functioneaza. Banditii au preluat puterea in Rusia, jefuindu-si propria populatie si vanzand bogatiile naturale catre Occident. Sumele mari de bani din Rusia sunt bani criminali. Punct. Si in toti acesti treizeci de ani, Occidentul s-a bucurat incredibil de mult de acesti bani. Am lucrat mult ca traducator in Elvetia si am vazut cum functioneaza aceasta masina gigantica de spalare a banilor. Intr-un adevarat stat de drept, legile actuale ar fi fost pur si simplu aplicate, iar criminalii din Rusia si cei care ascund bunuri furate in Elvetia ar fi in inchisoare. Dictatura hotilor lui Putin din Rusia exista doar din cauza acestui sprijin puternic din Occident. Daca democratiile occidentale ar fi state guvernate cu adevarat de lege si si-ar respecta propriile legi, Rusia ar fi acum o tara complet diferita. Am initiat un boicot al Olimpiadei de la Soci – dar cine il asculta pe scriitor? Olimpiada de la Soci trebuia boicotata pentru a arata solidaritatea nu cu banditii care au luat intreaga tara ostatica, ci cu ostaticii. Elvetienii si-au construit la Soci un Hüsli Schwitzer, propria lor casa, in care presedintele celei mai vechi democratii europene sa poata linge personal cizma calaului din Beslan. Rezultatul este cunoscut: imediat dupa Soci – anexarea Crimeei, razboiul din Ucraina, zece mii de cadavre. Cati dintre ei sunt copii – nimeni nu a numarat. In piesa mea „M“, un actor elvetian spune: „Sunt elvetian, dar nu am nicio legatura cu banii murdari din Rusia.

________________________________________________________________________

Nu sunt politician. Sunt un cetatean simplu“. Nu suntem politicieni, cu totii suntem cetateni obisnuiti. Si fiecare dintre noi este responsabil pentru presedintele nostru, pentru tara noastra, pentru oamenii nostri si pentru istoria noastra. Si daca tara mea comite o crima, atunci eu sunt responsabil atat pentru tara mea, cat si pentru crima comisa de ea. Si daca un cetatean obisnuit sufera pentru tara sa, atunci nu e totul pierdut.

________________________________________________________________________

Festivalurile de literatura sunt importante pentru dumneavoastra? Ce va determina sa acceptati invitatia la un festival cum este FILIT, de exemplu?

Mi se pare ca daca un om imi citeste cartea, el nu mai este un strain pentru mine. La urma urmei, am impartasit ceva important cu el, iar el a facut din aceasta o parte importanta din el insusi. Am comparat odata acest lucru cu o transfuzie de sange: ii ofer cititorului o parte din viata mea, iar el traieste impreuna cu mine. Important e sa se potriveasca grupele de sange. Iar intalnirea cu cititorii mei este foarte importanta, tocmai din acest motiv – fiindca simt ca am undeva in lume un grup special de oameni complet necunoscuti, dar foarte apropiati de mine. De asemenea, vin la FILIT pentru a trai din nou acest uimitor sentiment de apropiere umana.

Cand scriitorul se odihneste, ce va place sa faceti?

De obicei lucrez dimineata – cel mai bun moment pentru cuvinte, ele sunt inca proaspete, neprelucrate. Incerc sa merg la plimbare in fiecare zi – traim in Muntii Jurassici, in jur sunt locuri minunate pentru plimbari prin padure. Imi place sa lucrez in gradina, sa sap pamantul, sa-l framant cu mainile mele. Este o fotografie cu Boris Pasternak, care-mi place mult, el sta in gradina cu o lopata in mana – sunt sigur ca m-ar intelege.

Traducere din limba rusa si adaptare de Vitalie Galatanu si Florina Pirjol

Interviul a fost publicat in adevarul.ro

A castigat Premiul „Booker Rusesc“

Numele: Mihail Siskin

Data si locul nasterii: 18 ianuarie 1961, Moscova, Rusia

Studiile si cariera

A studiat la Institutul Pedagogic de Stat din Moscova.

A lucrat ca jurnalist si apoi ca profesor de engleza si germana.

Din 1995 s-a mutat in Elvetia, unde lucreaza ca interpret pentru vorbitorii de limba rusa care cer azil.

A debutat ca scriitor in 1993, cu volumul „Urok Kalligrafii“, dupa care a urmat „Zapiski Larionova“ (1994), „Luarea Izmailului“ (2000), „Parul Venerei“ (2005) si „Scrisorar“ (2010).

A castigat numeroase premii nationale si internationale: „Booker Rusesc“ („Russkii Buker“, 2000), „Marea carte“ („Bolshaja Kniga“, 2006, 2011) si „Premiul National pentru Bestseller“ („Nacionalnyi Bestseller“, 2005), Premiul „Cantonului Zürich“ in 2000, „Prix Du Meilleur Livre Étranger“ (sectiunea eseu) in 2005, premiul „Grinzane Cavour“ in 2007, Premiul international pentru literatura „Haus der Kulturen der Welt“ in 2011.

Trei dintre romanele lui Siskin au fost dramatizate si puse in scena: „Scrisorar“, la Teatrul de Arta Cehov din Moscova, „Vziatie Izmaila“, la Teatrul Most, si „Parul Venerei“, la Atelierul Piotr Fomenko.

Locuieste in: Zürich, Elvetia