Am fixat stetoscopul pe inima piesei si-am incercat sa o dibuiesc, cum bunaoara Cehov incerca sa dibuiasca boala, sau sa bata seducator la usa inimii feminine. Dar sa nu intram in detalii, fiecare are dreptul la o metoda originala de preludiu. Daca considerati ca originala e si metoda de-a trata aceste teme, stimata cititoare, atunci sa nu uitati de bacsisul din catalog.

A juca, to act, schauspilen, igrat'; tanarul Treplev, insetat de noi forme ale teatrului, scrie si-si monteaza propria piesa; tanara Nina se urca pe scena si incerca sa dea viata vorbelor. Cat sunt de reusite actiunile lor, asta e dicutabil, cum in arta multe sunt discutabile. Insa, dincolo de asta, ce vor sa spuna? Ca avem nevoie de un teatru nou, avem nevoie de forme noi.

O piesa intr-o piesa e o treaba destul de dificil de realizat pe hartie, pe scena sau pe film. Trebuie sa stii ce efect se obtine- daca este unul comic sau dramatic, care sunt consecintele viitoare in poveste. E o provocare si in acelasi timp o temere. Daca in Hamlet a lui Shakespeare, piesa este pusa pentru a verifica daca Claudius este adevaratul ucigas al lui Hamlet tatal, in Pescasul lui Cehov spectacolul e soarta oamenilor de pe lac – o determina pe Nina sa viseze la cariera de actrita.

   

-La Moscova voi avea sansa sa joc personaje vii, care au viata in piese cu actiune, cu dragoste. Si-a repetat Nina asemenea celor trei surori pentru a isi intari hotararea.

 

Oprirea timpurie a spectacolului are un cuvant de spus in determinarea viitoare lui Treplev de a scrie, ii pune fata in fata pe el si pe mama sa. 

   

Ce-a fost atat de special in seara spectacolului? Sa reconstituim momentul.

Obeza Rusie soarbe ultimele picaturi de lumina din paharul unei zile, fapt care ii imbujoreaza stepele. Spectatorii au sosit. Luna casca in culise si-i face cu ochiul Ninei. A ajutat multi visatori in cariera sa milenara, spectacolul din seara asta e un fleac pentru o starleta de talia ei. Asteapta semnalul regizorului Treplev pentru a-si incepe prologul decadent. Treplev, cu un ochi spre echipa si cu altul spre spectatori, isi ridica mana si trage adanc aer in piept asemenea unui dirijor in fata orchestrei. Nina, o fata mica, rotunjoara, cu degetele sugrumate in palme apare pe scena in lumina lunii. Sanii, desi liberi de constrangerea sutienului, stau timizi in spatele tricoului obscur. Nimic nu tradeaza ca ei atitudinea unui femei, pentru cine are simtul observatiei dezvoltat corespunzator.

Cei doi ochi zvapaiati s-au alaturat sanilor si au devenit tulburi, umbriti de genele care acum deseneaza linii fine pe albul lor. Gura ei umeda, mica, conceputa sprecial pentru sarutari, rosteste textul piesei. Trupul ei cand se unduieste fin, cand trosneste asurzitor. Muzica primordiala a madularelor se recompune pe o armonie haotica. In ea, toate vietatile: si cele amintite si cele uitate dar mai ales cele nedescoperite au gasit un mediu propice pentru evolutie. Sunt sigur ca Darwin ar fi putut scrie Originea specilor in acea seara.

Arkadina, sub o adiere neobisnuita, e trecuta de un fior. Aceasta femeie e asemenea unei arcade – urci pe o latura iar apoi cobori pe cealalta. Acum se afla in faza de coborare. E cuprinsa de sentimentele femeii careia timpul necrutator incepe sa-i bata obrazul si ale actritei pusa in fata noului, iar ea se revolta si pune pe jar nervii lui Treplev pana cand acesta, cu urletul copilului neintarcat opreste spectacolul. Daca ar fi rabdat, alta ar fi fost seara? Se intreba Arkadina intr-un fulger de constiinta. Inainte de a se intoarce in casa, arunca o privire in spatele scaunului, ca prea umana i se paruse adierea de mai devreme si zari pe jos un carnetel in care era notata fraza Toate organismele care au trait vreodata pe acest pamant au descins poate din vreo singura forma primordiala, in care a fost suflata pentru prima data viata...

-Ce decadent! isi spuse in gand.