13 tineri violonceliști s-au calificat în Etapa II a Secțiunii de Violoncel din cadrul Concursului Enescu 2020 | |
(Muzică) |
Treisprezece tineri violoncelisti din 10 tari dintre cei 54 de concurenti care au participat in prima etapa au obtinut majoritatea voturilor membrilor juriului Sectiunii de Violoncel a Concursului International George Enescu 2020, calificandu-se astfel in a Etapa a II-a: Margarita Balanas (Letonia), Stefan Cazacu (Romania), Amedeo Cicchese (Italia), Sebastian Fritsch (Germania), Jérémy Garbarg (Franta), Anouchka Hack (Germania), Sandra Lied Haga (Norvegia), Jaemin Han (Coreea de Sud), Woochan Jeong (Coreea de Sud), Christine J. Lee (Coreea de Sud), Keisuke Morita (Japonia), Ivan Skanavi (Rusia) si Grace Sohn (Canada). |
Etapa I a Concursului International George Enescu 2020, Sectiunea Violoncel, s-a desfasurat online in perioada 30 august - 3 septembrie. Rezultatele au fost anuntate online de catre presedintele juriului printr-o inregistrare video publicata pe site-ul Concursului vineri, 4 septembrie. Juriul Sectiunii de Violoncel a editiei 2020 a Concursului Enescu este format din David Geringas -Presedintele Juriului, Myung-Wha Chung, Leonid Gorokhov, Alexandra Gutu, Frans Helmerson, Arto Noras, Jérôme Pernoo, Meehae Ryo, Tsuyoshi Tsutsumi si Raphael Wallfisch.
In mesajul publicat pe site-ul Concursului, David Geringas, presedintele juriului, a spus: „Multumesc tinerilor violoncelisti care au avut curajul sa participe la prima etapa a Concursului, precum si minunatilor mei colegi de juriu. Stiu ca a fost destul de dificil sa inregistrati acest program intr-o perioada atat de scurta in timpul verii. Cu atat mai mult, am fost foarte surprins de cat de ridicat a fost nivelul artistic si tehnic al inregistrarilor voastre. Acest lucru a facut jurizarea noastra foarte interesanta, dar deloc usoara.”
Etapa a II-a (eliminatorie) a Concursului Enescu se va desfasura in perioada 5-7 septembrie. Inregistrarile vor fi disponibile online pe website-ul Concursului www.festivalenescu.ro pentru iubitorii muzicii clasice incepand cu 5 septembrie, de la ora 10.00 (ora Romaniei). Rezultatele etapei a II-a vor fi anuntate de catre Presedintele Juriului pe site-ul Concursului pe 8 septembrie 2020, la ora 20.00 (ora Romaniei).
Concurentii selectati in etapa a II-a vor participa la semifinala Concursului care va avea loc pe 13 mai 2021 la Ateneul Roman, in Bucuresti. Finala sectiunii violoncel va avea loc sâmbata, 15 mai 2021, de la ora 18.00, iar Orchestra Filarmonicii George Enescu va fi dirijata de maestrul Nicolas Altstaedt.
Este pentru prima data in istoria Concursului Enescu cand primele doua etape ale sectiunilor sunt organizate online. Pentru a crea o legatura intre muzicieni si spectatori, platforma asigura trei butoane cu ajutorul carora spectatorii pot sa aplaude virtual, alegându-si intensitatea si forma reactiei. De asemenea, spectatorii pot sa scrie mesaje tinerilor muzicieni, pentru a-i incuraja. Reactia publicului la aceste mini-recitaluri va fi transmisa concurentilor si juriilor si va fi data publicitatii. Iubitorii muzicii pot sa si distribuie clipurile preferate pe propriile lor conturi de socializare.
Pentru fiecare dintre primele doua etape ale Concursului concurentii au trimis Comitetului de organizare inregistrari ale interpretarii lor conform repertoriului ales initial, iar membrii juriului analizeaza de acasa. Toate inregistrarile trimise de concurenti sunt publicate pe website-ul Concursului www.festivalenescu.ro pentru iubitorii muzicii clasice.
Accesul la tot continutul online ale Concursului din aceasta perioada este gratuit. Programul complet este la acest link: https://www.festivalenescu.ro/program.
Editia 2020 a Concursului International George Enescu, programata sa se desfasoare intre 29 august si 20 septembrie, a fost reorganizata in doua faze distincte: primele doua etape ale Competitiei se desfasoara organizate in online in luna septembrie, conform calendarului initial, iar Semifinalele si Finalele fiecarei sectiuni vor fi reprogramate in luna mai 2021, la Ateneul Român din Bucuresti. Accesul publicului la Gala de Deschidere si la primele doua etape este exclusiv online si gratuit, iar spectatorii care au achizitionat bilete si abonamente isi vor primi banii inapoi.
Mesajul editiei din acest an este „Frumusete in viata”, iar in contextul pandemiei, Concursul Enescu si-a propus sa arate ca avem cu totii puterea sa ne reinventam, pentru a alege in egala masura viata si frumusetea.
Concursul George Enescu functioneaza ca o platforma internationala de lansare pentru viitorii muzicieni de marca ai lumii si de promovare a compozitiilor marelui muzician român in rândul noii generatii de artisti din toata lumea, si este, astfel, o completare fireasca a Festivalului George Enescu, cel mai important eveniment cultural international organizat in România. Concursul are patru sectiuni – vioara, violoncel, pian si compozitie – si situeaza in top cinci la nivel mondial in peisajul competitiilor de muzica clasica.
.
| |
|
|