| Laureatul Premiului Goya de Onoare 2024, cineastul spaniol Juan Mariné, în patru lungmetraje difuzate luna aceasta de Institutul Cervantes |  |
| (Cinema) |
| Pentru cel de-al patrulea an consecutiv, Institutul Cervantes omagiaza Premiul Goya de Onoare al Academiei de Arte si ?tiinte Cinematografice din Spania. Anul acesta, distinctia ii este conferita regizorului de fotografie si inventatorului cinematografic Juan Mariné „pentru deplina sa dedicatie in cei peste optzeci de ani de cariera domeniul cinematografiei, pentru munca de conservare si restaurare a filmelor si pentru reprezentarea vie a luminii in istoria filmului spaniol”. |
Astfel, in luna februarie, in fiecare zi de joi, incepand cu ora 11:00 dimineata (ora Romaniei), timp de 96 de ore, gratuit, pe canalul de Vimeo al Institutului Cervantes, cinefilii vor putea viziona patru lungmetraje alese de catre talentatul centagenar, care a fost martor al evolutei cinematografiei spaniole din ultimul secol si creatorul unor elemente simbolice esentiale in cultura spaniola.
Cele patru titluri din ciclul „Juan Mariné. Goya de Ononare” dialogheaza in pereche: pe de o parte, estetica vizuala alb-negru a primelor doua filme, Orgoliu si Un milion la gunoi, marcheaza contrastul dintre un film filmat la tara si unul filmat la oras, preponderent noaptea. Pe de alta parte, Astronautul si Fisura se incadreaza in genuri precum science fiction si horror, in care fotografia confera realism unor spatii supranaturale.
Juan Mariné Bruguera s-a nascut la 31 decembrie 1920 la Barcelona. La varsta de patru ani, a insotit-o pentru prima data pe mama sa la cinematograf pentru a viziona unul dintre filmele mute difuzate in sesiuni duble la acea vreme. Abia in 1934 a asistat din intamplare la filmarea filmului A opta porunca. Adrien Porchet, regizorul de imagine al filmului, a observat agilitatea baiatului de numai paisprezece ani si l-a angajat ca asistent. Din acel moment, a devenit nedespartit de camera de filmat.
Odata cu izbucnirea razboiului civil in 1936, Mariné, care in acel moment locuia la Barcelona, a fost nevoit sa combine activitatea de cameraman cu cea de jurnalist pentru Laya Films, o casa de productie cu care a inceput sa colaboreze dupa ce a parasit sindicatul CNT si alaturi de care a filmat pe 19 noiembrie 1936 Inmormantarea lui Durruti.
In primavara anului 1938, la varsta de numai 17 ani, este mobilizat pe front ca fotograf de razboi, in subordinea lui Enrique Líster. Este luat prizonier in lagarele de concentrare franceze Saint Cyprien si Argelès-Sur-Mer, de unde reuseste sa dezerteze. La terminarea razboiului, in urma unui proces de „depurare politica”, Mariné se reincorporeaza in lumea cinematografiei.
Fiind autodidact, a preluat de la maestri precum Alfredo Fraile sau Manuel Berenguer cunostinetele necesare pentru a deveni marele regizor de fotografie pe care il cunoastem cu totii. In 1948, an in care s-a mutat la Madrid, a debutat in aceasta noua pozitie cu filmul Patru femei, de Antonio del Amo.
In anii '50 si-a consolidat cariera si a inceput sa fie recunoscut drept unul dintre cei mai importanti regizori de fotografie de pe scena cinematografica spaniola, pozitie pe care a obtinut-o prin propriul merit, dar si colaborand cu mari regizori precum Antonio del Amo, Manuel Mur Oti, Pedro Lazaga, José María Forqué si Juan Piquer Simón. A fost primul director de fotografie care a filmat un film color in Spania, Pisica (1956) de Margarita Alexandre. De asemenea, i-a fost recunoscuta excelenta tehnica fotografica in cadrul unor productii precum Zi dupa zi (1951) si Mandrie (1954).
Juan Mariné considera ca „cinematografia este destinata publicului si trebuie sa reflecte situatia societatii in orice moment”. Astfel, in anii '60, o perioada de dezvoltare a societatii spaniole, regizorul a adaugat la portofoliul sau numeroase comedii create exclusiv pentru divertismentul spectatorului. Acest tip de cinematografie nu i-a trezit prea mult interes regizorului. Dar si mai putin interes i l-au trezit tendintele anilor '70, „epoca dezgolirii trupului” in cinematografie, in care doar protagonistii erau pusi in valoare.
Cum pentru acest geniu al cinematografiei dificultatile au constituit oportunitati de perfectionare, a decis sa lase deoparte regia de fotografie si sa isi dedice toate eforturile cercetarii – o disciplina care a fost intotdeauna o constanta in viata si cariera sa profesionala – si restaurarii de filme. La inceputul anilor '80 s-a alaturat echipei Filmotecii Spaniole, unde era supranumit „dirijorul” aparatelor si alaturi de care a restaurat un numar mare de filme care altfel ar fi disparut, ca de exemplu Satucul blestemat (Florián Rey, 1930).
Datorita acestor lucrari de restaurare s-a reusit recuperarea acestor casete, punandu-se in valoare munca celor care au facut posibil acest lucru la vremea respectiva. Insa principalul sau proiect de cercetare l-a constituit studiul sistemelor de imagine de inalta definitie, proiect la care a lucrat pana de curand.
PROGRAM
1 februarie: Mandrie (1955), de Manuel Mur-Oti
Filmat intr-un cadru muntos in Picos de Europa din nordul Spaniei, aceasta drama rurala este cel de-al patrulea film al regizorului spaniol Manuel Mur Oti, care reuseste cu aceasta noua ocazie sa realizeze un film cu un succes rasunator. Caracteristicile spatiului natural si dificultatea de a filma intr-un mediu atat de lipsit de ospitalitate i-au oferit lui Juan Mariné oportunitatea de a-si arata talentul in a fotografia un spatiu deschis care aminteste de decorul westernului.
8 februarie: Un milion la gunoi (1966), de José María Forqué
Aceasta comedie a avut un mare succes la vremea realizarii ei, demonstrand ca imbogatirea peste noapte este unul dintre cele mai mari vise ale oamenilor din Spania si din intreaga lume. Este vorba despre o comedie care arata obiceiurile unui grup de oameni defavorizati, tablou in care este usor de recunoscut realitatea sociala a tarii. Orasul luminat de Craciun si licarirea apei pe strazi in timp ce personajului principal spala strazile orasului noaptea alcatuiesc o fotografie magistrala a lui Juan Mariné.
15 februarie: Astronautul (1970), de Javier Aguirre
Aceasta comedie trasnita a luat nastere cu ocazia febrei spatiale de la sfarsitul anilor '60. Un grup de spanioli se pregateste sa imite aselenizarea americana. Prin intermediul aceastei initiative nebunesti care nu este complet nereusita, in ciuda tuturor evenimentelor, parodia reda o serie de trasaturi negative si pozitive care definesc cultura populara spaniola. Opera fotografica a lui Mariné a fost cel mai potrivit instrument pentru a da credibilitate imaginii cursei catre stele.
22 februarie: Fisura (1989), de Juan Piquer
Incadrat in genul stiintifico-fantastic, gen care a avut atat de putin succes in industria cinematografiei spaniole, Fisura s-a bucurat de regia abila a lui Juan Piquer in versiunea sa de serial cu buget redus. Avand accente de filme horor, filmul este valoros prin adaptarea scenica a interiorului submarinului, care este in sine un personaj, dar si prin fotografia lui Mariné, care confera realism unui decor cu elemente fantastice si supranaturale.
.
| |
|
|
|