România Atractivă poartă turiștii prin locuri de poveste | |
(Istorie) |
De astazi, 15 mai, turistii romani si straini pot descoperi noi destinatii de calatorie in tara noastra cu ajutorul celei mai complexe platforme multimedia de promovare a turismului cultural, Romania Atractiva. Programul include 12 rute turistice tematice care strabat intreaga tara, cu 275 de obiective de vizitat care sunt prezentate in platforma multimedia dedicata si care, pana in 2026, vor fi semnalizate si prin infrastructura rutiera specifica. |
Castele, cetati sau conace, sate cu arhitectura traditionala, biserici fortificate sau de lemn, manastiri incluse in patrimoniul UNESCO, limesul (frontiera – n.n.) dunarean si cel al provinciei Dacia care fac parte din cea mai complexa si mai lunga portiune de frontiera a Imperiului Roman de pe teritoriul Europei continentale, alaturi de peisajul cultural din Delta Dunarii sau gastronomie locala – sunt doar o parte din tematicile pe care au fost dezvoltate primele itinerarii de turism cultural ale Romaniei.
Putna - Suceava
Romania are unul dintre cele mai complexe tesuturi multiculturale si etnice, istoria, arhitectura, traditiile si gastronomia de aici fiind practic o incursiune in cultura Occidentala, Orientala si Balcanica, aduse laolalta, iar Romania Atractiva reuseste sa le puna in valoare.
Castrul Roman Arutela
La un click distanta, biblioteca digitala, sprijin in calatorii
Prin platforma multimedia Romania Atractiva, informatia ajunge online la utilizator prin website (www.romania-atractiva.ro) si aplicatia mobila de travel, disponibila gratuit pentru iOS si Android (poti descarca de aici https://romaniaatractiva.app.link/download).
Pentru program a fost dezvoltata in premiera o biblioteca digitala, disponibila in mai multe limbi de circulatie internationala, in care este prezentata istoria detaliata a fiecaruia dintre cele 275 de obiective culturale. Unica prin tipologia cuprinzatoare de continut video, foto, tururi virtuale, animatii, reconstructii 3D, ghiduri audio, texte, recenzii utilizatori, platforma are rolul de a furniza informatii despre tematicile rutelor existente si obiectivele incluse in aceste rute si, astfel, de a aduce viitorul turist cat mai aproape de experientele pe care le poate descoperi offline, de a-l ajuta pe acesta in alegerea destinatiilor de calatorie.
Aplicatia mobila de travel, disponibila gratuit pentru iOS si Android, face mai simplu accesul la acest continut. Utilizarea se poate realiza in mod anonim sau cu cont de utilizator care permite personalizarea continutului dupa preferinte si postarea de recenzii la obiective. Prin sistemul de geolocalizare, utilizatorului i se afiseaza inclusiv obiectivele din proximitate. Aplicatia mobila se poate folosi in mod offline. Continutul salvat se poate afisa si atunci cand telefonul nu are semnal.
Campulung Moldovenesc - Suceava
Cel mai mare tezaur al Antichitatii, pana la descoperirea mormantului lui Tutankhamon
Obiective de patrimoniu din Romania Atractiva conecteaza istoria locurilor cu cea mondiala prin cele mai inedite descoperiri. Unul dintre acestea se afla in Comuna Pietroasele. Aici turistii pot afla povestea comorii Closca cu Puii de Aur, care a fost considerata cel mai mare tezaur al Antichitatii pana la gasirea mormantului lui Tutankhamon sau Castrul Roman, una dintre ultimele astfel de asezari fortificate parasite de catre romani la plecarea din Dacia.
Locurile in care s-a nascut Vlad Tepes, aceleasi cu ale Familiei Regale a Marii Britanii
Pornind pe rutele Romania Atractiva, desoperi intr-un mod nou si judetele Romaniei. Muresul gazduieste atat Cetatea medievala a Sighisoarei (cea mai mare cetate medievala din Europa locuita fara intrerupere si monument UNESCO din 1999), in care se afla casa in care s-a nascut Vlad ?epes, cat si Castelul Rhedey din Sangeorgiu de Padure, locul de bastina al contesei Rhédey Claudia, una dintre stramosii Familiei Regale a Marii Britanii, sau castelul Teleki, ai carui conti nu doar au facut parte din curtile imperiale, ci au fost si pasionati de cultura si filosofie, i-au cunoscut pe Voltaire si pe J.J. Rousseau si au infiintat la Gornesti una dintre cele mai impozante biblioteci din Transilvania, inaintea Primului Razboi Mondial.
Cetatea Medievala Bistrita - Bistrita
Dobrogea si Delta, asa cum nu le stiai
Aplicatia Romania Atractiva iti arata si cum ajungi la plajele salbatice si, ceva mai sus, la Delta Dunarii – cu gospodarii traditionale lipovenesti, castre si cetati greco-romane. În plus, tot cu ajutorul aplicatiei afli ponturi despre locurile unde poti sa traiesti o autentica experienta alaturi de pescari. Unul dintre ele, Chilia Veche - satul care se afla in inima Deltei Dunarii, intr-un cadru natural de o frumusete uluitoare, departe de agitatia urbana. Natura salbatica si traditiile locale se intalnesc aici pentru a crea o experienta autentica, o oportunitate unica de a experimenta viata intr-un mediu natural, inca salbatic si pur.
Cum se integreaza programul de turism cultural Romania Atractiva in peisajul european
Prin infiintarea acestor rute se deschid oportunitati pe de o parte de conectare a obiectivelor din Romania cu cele europene, pe de alta de renovare si restaurare a obiectivelor de patrimoniu. De exemplu, Ruta castrelor romane alatura Romania familiei europene care pune in valoare patrimoniul roman. Iar, prin ruta turistica dedicata cetatilor, se doreste restaurarea a cinci cetati din Romania pentru a le promova intr-un mod integrat cu alte cetati istorice in circuite care sa atraga turistii din tara si din strainatate.
Conferinta de presa, lansarea programului Romania Atractiva
///
DESPRE ROMANIA ATRACTIVA.
Programul Romania Atractiva, cu o valoare de 36.356.328,86 lei, este parte a Componentei 11 – Turism si Cultura, Investitia 1 – Promovarea celor 12 rute turistice/culturale, Jalonul 332 din Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR). Programul, coordonat de Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene, are 211 beneficiari directi (custozii obiectivelor culturale de vizitat) iar beneficiari principali ai programului devin de astazi turistii romani si straini.
Romania Atractiva este programul de turism cultural al Romaniei. Programul propune turistilor din tara si din strainatate o experienta de calatorie in care, alaturi de castele, conace sau manastiri spectaculoase, vor descoperi mancare autentica, experiente culturale, fortificatii, ruine, ziduri sau fundatii de obiective arhitecturale sau arheologice care aduc laolalta elemente de multiculturalitate unice in Europa.
.
| |
|
|