Acum niște ani |
4 decembrie 2024 |
1855 • |
A fost inaugurata "Scoala de mica chirurgie" la Spitalul Mihai Voda din Bucuresti |
1875 • |
Se naste Rainer Maria Rilke, poet german (d. 1926) |
1888 • |
A aparut la Bucuresti Fântâna Blanduziei, foaie literara, politica si saptamânala sub directia lui Mihai Eminescu |
|
|
|
|
|
|
|
|
Dmitry Sitkovetsky, Valentin Răduțiu și Lukas Geniušas - recital de excepție astăzi la Ateneul Român, în cadrul Concursului Internațional George Enescu | | (Muzică) | Celebrul violonist Dmitry Sitkovetsky, Presedintele Juriului pentru sectiunea de vioara a Concursului International George Enescu, editia a XIX-a, va sustine astazi, 6 septembrie 2024, ora 19:00, un recital exceptional pe scena Ateneului Roman, alaturi de bine-cunoscutul violoncelist de origine romana Valentin Radutiu si de pianistul Lukas Geniušas. Evenimentul face parte din Seria de recitaluri pe care Concursul Enescu o ofera publicului meloman pe parcursul desfasurarii competitiei internationale. | Programul evenimentului va cuprinde Sonata in la minor pentru arpeggione si pian D. 821, Sonata in la major pentru vioara si pian D. 574 si Trio nr. 1 in si bemol major op. 99 de Franz Schubert.
Personalitate emblematica si Presedinte al Sectiunii de Vioara din cadrul celei de a XIX-a editii a Concursului International George Enescu, Dmitry Sitkovetsky este un artist a carui cariera se intinde pe mai bine de patru decenii. Sitkovetsky este celebru la nivel mondial ca violonist, dirijor, creator, aranjor si facilitator, iar celebra sa cariera de violonist este documentata intr-o discografie ce cuprinde peste 40 de inregistrari ce reflecta amploarea impresionanta a repertoriului sau. Discurile au fost inregistrate impreuna cu Orchestra Simfonica din Londra, Philharmonia si Orchestra Regala Concertgebouw, Sitkovetsky avand alaturi artisti legendari, precum Colin Davis, Mariss Jansons, Neville Marriner si Yehudi Menuhin.
Sitkovetsky a cantat cu cele mai importante orchestre din lume, printre care Filarmonica din Berlin, Orchestra Simfonica din Chicago, Orchestra din Cleveland, Filarmonica din Los Angeles, Gewandhaus Leipzig, Filarmonica din New York, Orchestra Simfonica NHK, Orchestra din Philadelphia.
In 1990, Sitkovetsky a fondat Orchestra de Camera New European Strings (NES) – care reuneste cei mai distinsi interpreti de coarde din cele mai bune ansambluri europene, atat din lumea muzicala rusa, cat si din cea occidentala.
Numele lui Dmitry Sitkovetsky a devenit, de asemenea, sinonim cu arta transcriptiei. Versiunile sale emblematice pentru orchestra si trio de coarde ale Variatiunilor Goldberg de Bach au capatat un caracter de sine statator. In urma acestui succes fara precedent, a continuat sa aranjeze peste 50 de lucrari de referinta semnate de compozitori precum Bartók, Beethoven, Brahms, Haydn, Schnittke si Sostakovici.
Dmitry Sitkovetsky
Laureat al Concursului International George Enescu din 2011, Valentin Radutiu este considerat „unul dintre cei mai talentati violoncelisti ai zilelor noastre” si a fost apreciat de Süddeutsche Zeitung pentru „sunetul masculin stralucitor, distinctiv si incitant”.
Radutiu a concertat cu ansambluri precum Orchestra Simfonica Germana din Berlin, Filarmonica Radiodifuziunii Germane din Saarbrücken, orchestrele simfonice MDR Leipzig si SWR Stuttgart, Orchestra de Camera din München, Camerata Salzburg, Orchestra Germana a Filarmonicii de Camera din Bremen, Filarmonica “George Enescu” si Orchestra Nationala Radio, Orchestra Nationala Simfonica din Letonia, Sinfonietta din Hong Kong, Orchestra de Camera din Württemberg Heilbronn, Filarmonica din Praga, Orchestra de Camera din Stuttgart, Filarmonica Ceha si Orchestra Simfonica World Youth.
In 2014, Valentin Radutiu a lansat, alaturi de Per Rundberg, un album cu integrala lucrarilor pentru violoncel si pian de George Enescu, iar discul a fost considerat de catre critici o inregistrare de referinta (Hänssler Classic), dupa ce, in 2013, a colaborat cu compozitorul si dirijorul Peter Ruzicka la inregistrarea, in premiera, a Concertului pentru violoncel si a lucrarilor camerale pentru violoncel de Ruzicka. Alte aparitii discografice includ: Haydn, Mozart/Cassadó, C.P.E. Bach cu Orchestra de Camera din München (2016), Haydn, J.Ch. Bach, Janson cu Orchestra de Camera din Württemberg Heilbronn (2019).
Din 2019, Valentin Radutiu activeaza ca prim-violoncelist in Orchestra Simfonica Germana din Berlin, iar din 2021 este profesor universitar la Conservatorul Carl Maria von Weber din Dresda.
Valentin Radutiu
Apreciat pentru „sclipirea si maturitatea sa” (The Guardian), pianistul Lukas Geniušas s-a impus ca unul dintre cei mai fascinanti si deosebiti artisti ai generatiei sale. Pianistul a sustinut recitaluri in cele mai prestigioase sali din intreaga lume, cum ar fi Wigmore Hall, Elbphilharmonie Hamburg, Concertgebouw Amsterdam, Sala Gaveau, Louvre Auditorium, Frick Collection New York, Sala Verdi din Milano si Sala Mare a Conservatorului din Moscova. Lukas Geniušas este invitat sa cante alaturi de cele mai importante ansambluri internationale, printre care se numara Orchestra Simfonica NHK, orchestrele simfonice din Philadelphia, Paris, Toronto, Orchestra Royal Northern Sinfonia si Orchestra de Camera Scotiana, sub bagheta unor dirijori precum Esa-Pekka Salonen, Tugan Sokhiev, Mikhail Pletnev, Maxim Emelyanychev, Leonard Slatkin si Kristiina Poska, printre altii. A realizat inregistrari si concerteaza in mod regulat cu violonistul Aylen Pritchin, alaturi de sotia sa, pianista Anna Geniushene, si impreuna cu soprana Asmik Grigorian pe unele dintre cele mai prestigioase scene din Europa: la festivalurile de la Salzburg si Aix-en-Provence, la Elbphilharmonie, Teatrul Scala din Milano sau la Konzerthaus din Viena.
Lukas Geniušas a oferit recent primele interpretari publice ale Sonatei nr. 1 pentru pian de Rahmaninov, in versiunea originala si integrala, pe care a inregistrat-o si la resedinta din Elvetia a compozitorului.
Ultimul CD lansat – care a primit recenzii de cinci stele din partea BBC Music si a revistei Gramophone, si a fost distins atat cu Premiul CD-ul lunii acordat de Diapason, cat si cu premiul Choc al revistei Classica – este cel mai recent dintr-o discografie ampla si apreciata de critici.
Lukas Geniusas © Ira Polyarnaya
La finalul recitalului, violoncelistul Valentin Radutiu va oferi publicului autografe pe albumul „Mostenitorii Romaniei muzicale – II”. Un album ce imortalizeaza recitalul sustinut la Sala Radio, in 4 martie 2020, de Valentin Radutiu alaturi de pianistul suedez Per Rundberg. Un eveniment cu adevarat memorabil deoarece mai multe dintre lucrarile interpretate in acest recital au fost admise in Fonoteca Radio Romania cu calificativul Aur.
Totodata, in foaierul Ateneului Roman, publicul este invitat sa experimenteze Wolfgang – O Instalatie-Performance filmata in VR de Gigi Caciuleanu. Un concept inedit realizat de catre Fundatia Art Production cu sprijinul JTI.
Concursul International George Enescu, initiat in 1958, este unul dintre cele mai importante evenimente de profil din lume, oferind tinerilor muzicieni o platforma de afirmare la nivel international. De-a lungul anilor, concursul a consolidat pozitia Romaniei pe scena culturala globala, fiind singurul concurs din Romania afiliat Federatiei Mondiale a Concursurilor Internationale de Muzica Clasica si a descoperit numeroase talente care au devenit artisti de renume mondial. Editia din 2024 promite sa fie una de exceptie, continuand traditia de a aduce in prim-plan talente ale muzicii clasice.
INFORMATII DESPRE BILETE:
Biletele si abonamentele pentru concertele si recitalurile organizate in cadrul Concursului International George Enescu se pot achizitiona din platforma de ticketing www.eventim.ro, dar si in format fizic, din Librariile Carturesti, Librariile Humanitas, magazinele Carrefour sau Good2Go.
Studentii, elevii si profesorii scolilor si universitatilor de muzica din toata tara beneficiaza de acces gratuit in baza legitimatiei scolare si de serviciu, in limita locurilor disponibile.
De asemenea, persoanele cu handicap alaturi de insotitorii lor beneficiaza de acces gratuit in limita locurilor disponibile, conform legii.
Organizatorii nu isi asuma responsabilitatea pentru biletele si abonamentele achizitionate de pe alte platforme de ticketing neoficiale.
Organizatorii Concursului International George Enescu ofera acces gratuit la etapele preliminare ale tuturor sectiunilor instrumentale din cadrul concursului care vor avea loc la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti in perioada 1 – 18 septembrie 2024 si la semifinalele acestora, care vor avea loc la Ateneul Roman in data de 8 septembrie (violoncel), 14 septembrie (vioara) si 20 septembrie (pian), nefiind necesara o inregistrare prealabila.
-----------------------------------------------------
Concursul International George Enescu este un eveniment desfasurat sub Inaltul Patronaj al Presedintelui Romaniei.
Proiect cultural finantat de Guvernul Romaniei prin Ministerul Culturii.
Organizator: ARTEXIM
Co-organizator: Fundatia ArtProduction
Co-producatori: Societatea Romana de Radiodifuziune, Societatea Romana de Televiziune, Primaria Municipiului Bucuresti si ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucuresti
Partener principal: Rompetrol
Parteneri: Purcari, ONE, SANADOR, Mobexpert, Senia Music, La Mama, Althaus, RetuRo, Nazzuro Aqua, L’Or, Electrecord, Fundatia Motivation Romania, Fundatia Special Olympics, Climb Again
Parteneri institutionali: Filarmonica „George Enescu”, Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, Institutul Cultural Roman, Muzeul National „George Enescu”, Centrul National de Arta Tinerimea Romana, Institutul Italian de Cultura Bucuresti, Institutul Francez Bucuresti, Filarmonica Arad, Filarmonica „Mihail Jora” din Bacau, Filarmonica „Lyra - George Cavadia” Braila, Filarmonica de Stat Transilvania, Filarmonica Oltenia din Craiova, Filarmonica Moldova din Iasi, Filarmonica de Stat Oradea, Filarmonica Pitesti, Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiesti, Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Ramnicu Valcea, Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti” din Satu Mare, Filarmonica Banatul din Timisoara, Palatul Culturii “Teodor Costescu” Drobeta - Turnu Severin, Romanian Chamber Orchestra, Colegiul National de Arte Dinu Lipatti din Bucuresti, Colegiul National de Muzica „George Enescu”
Partener servicii juridice: Tuca Zbarcea si Asociatii
Partener de mobilitate: Blue
Cu sprijinul: Asociatia Artistilor Lutieri din Romania, Paradigma Film, Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti, Casa de flori .
| |
|
|
|
|