Acest ghid este rezultatul proiectului european Autism Spectrum Pathways (ASP).
Autism Spectrum Pathways (ASP) este un efort colaborativ care implica cinci organizatii partenere: PAGS – Profile, Assessment and Goal Setting (Belgia), coordonatorul proiectului, Asociatia Help Autism (Romania), Fundatia Synapsis (Polonia), Autism-Europe (Belgia) si Babel Idiomas (Spania). Pe langa Ghidul de Angajare, pe website-ul oficial al proiectului european este disponibil si Raportul National despre autism, care furnizeaza detalii despre cadrul legislativ referitor la angajarea persoanelor cu autism.
Ghidul de Angajare a fost lansat in cadrul evenimentului organizat de Asociatia Help Autism in Romania, „Incluziunea in piata muncii pentru persoanele cu autism: Realitati, provocari si solutii practice”, care a avut loc pe 11 decembrie, la POINT HUB din Bucuresti, in prezenta reprezentantilor societatii civile, mediului privat, public si mass-media. La dialogul din cadrul evenimentului au participat Anca-Minodora Hentea, Secretar de Stat, Ministerul Familiei, Tineretului si Egalitatii de Sanse, Petre Dinica, Director, Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilitati, Daniela Bololoi, Presedinte, Help Autism, Marguta-Cristiana Capitanu, HR Manager, si Cristian Ion, reprezentanti eMAG, din partea companiilor angajatoare, Dan Patzel, Acces Pass, si Lacramioara Toader, HR Business Partner, alaturi de Silviu Manda, angajat la Yves Rocher.
In cadrul evenimentului au fost dezbatute si analizate exemple de bune practici din Romania si din alte tari europene (Belgia, Spania, Polonia), ca urmare a studiului pe care organizatiile partenere ale proiectului le-au intreprins impreuna.
Rapoartele de cercetare Autism Spectrum Pathways ofera o analiza detaliata a provocarilor legate de furnizarea de formare si oportunitati de angajare pentru persoanele cu autism aflate in cautarea unui loc de munca si este disponibil in 6 limbi (romana, engleza, franceza, germana, poloneza si spaniola).
Agenda evenimentului a inclus un dialog deschis cu publicul intre reprezentantii mediului ONG, companiile angajatoare implicate in proiect, autoritati si persoane cu autism deja integrate pe piata muncii. De asemenea, au avut loc prezentari interactive, axate pe solutii practice pentru angajatori interesati sa includa in echipele lor persoane cu autism.
Cateva informatii utile desprinse din ghid
Persoana cu autism sau Persoana Autista?
Preferinta poate fi diferita de la persoana la persoana, insa exista un limbaj bazat pe identitate, ceea ce inseamna sa te referi la cineva ca la o „persoana autista” si un limbaj bazat pe persoana, care include termenul „persoana cu autism”.
Ce abilitati au persoanele cu TSA?
Desi TSA reprezinta o gama variata, exista unele puncte forte des intalnite in cadrul acestei diversitati, precum: seriozitatea, concentrarea, eficienta si memoria sporite, mare atentie la detalii si abilitatea de a recunoaste tiparele si structurile, constiinciozitatea, predictibilitatea, abilitati analitice sporite, un puternic simt al justitiei sociale si al echitatii si, nu in ultimul rand, o perspectiva unica si gandire creativa. Astfel, angajatii cu TSA pot deveni loiali si mai productivi cu pana la 140% fata de persoanele tipice si pot aduce perspective inedite in munca lor.
Dezvaluirea diagnosticului. Pro sau contra?
In ciuda stigmei percepute, persoanele care dezvaluie diagnosticul pot avea acces la adaptari rezonabile la locul de munca, pot creste gradul de intelegere din partea managerilor si colegilor si pot reduce mascarea la locul de munca. Beneficiile dezvaluirii pot face ca persoanele cu autism sa se orienteze mai usor la locul de munca si sa obtina sprijinul de care au nevoie pentru a-si face treaba.
Beneficiile dezvaluirii diagnosticului
- Accesibilizare rezonabila
- Accesul la sprijin din partea colegilor
- Reprezentarea autismului
- Acces la programe adaptate la autism
- Evitarea mascarii
- Construirea unor relatii autentice
- Identificarea locurilor de munca sigure
Riscurile dezvaluirii diagnosticului
* Refuzul cererilor de accesibilizare rezonabila * Discriminare
* Acomodari nepotrivite
* Stereotipuri si asteptari nerezonabile
* Prejudecati legate de autism
Persoanele cu autism sunt angajate in toate disciplinele si in toate sectoarele, unde abilitatile si punctele lor forte individuale contribuie in mod valoros la munca lor, iar cercetarile au aratat ca angajarea lor poate oferi un avantaj competitiv.
Care sunt avantajele pentru angajatori?
Stimulentele pentru angajarea persoanelor cu dizabilitati, inclusiv autism, pot varia in functie de tara si de legislatia locala. In general, acestea includ credite fiscale, subventii pentru adaptari la locul de munca, programe de formare si de sprijin sau recunoastere si premii pentru promovarea incluziunii.
Cum pot deveni angajatori incluzivi?
Angajatorii care doresc sa devina incluzivi pot consulta Ghidul de Angajare, ONG-urile de profil si planurile nationale privind autismul, precum si initiativele europene - cum ar fi „Pachetul privind ocuparea fortei de munca” din cadrul Strategiei europene pentru drepturile persoanelor cu dizabilitati 2021-2030.
Proiectul Help HIRE, initiat de Asociatia Help Autism, este o initiativa pentru companii si societate, avand ca scop sprijinirea integrarii pe piata muncii a persoanelor cu autism ajunse la maturitate, dupa ce au beneficiat de terapie in copilarie. Sub motto-ul „Pot singur sa am un JOB”, proiectul isi propune sa creeze oportunitati pentru persoanele neurodiverse, raspunzand unei nevoi reale de incluziune si independenta. Help HIRE este un exemplu de responsabilitate sociala, oferind sprijin atat angajatorilor, cat si persoanelor neurodiverse, in procesul de adaptare si integrare pe piata muncii. Pentru a-si extinde impactul, proiectul este in cautare de finantatori si parteneri din mediul privat care doresc sa contribuie la construirea unui mediu de lucru incluziv si sa sustina persoanele cu autism in atingerea potentialului lor profesional.
Proiectul ASP este Finantat de Uniunea Europeana. Opiniile exprimate sunt doar ale autorilor si nu reflecta neaparat opiniile Uniunii Europene sau ale Agentiei Executive pentru Educatie si Cultura (EACEA). Nici Uniunea Europeana, nici EACEA nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
***
Din 2010, Help Autism a sustinut peste 3.300 de copii si adolescenti diagnosticati cu TSA (Tulburare de Spectru Autist) in programe de terapie desfasurate in cele 6 centre si la domiciliu. De la terapie specifica la programe de integrare scolara, de la sprijin pentru parinti la campanii de constientizare si advocacy, Help Autism cauta sa ofere constant un spectru de solutii pentru copiii cu autism si familiile lor. Asociatia Help Autism este astazi cea mai mare organizatie dedicata cauzei din Romania, fondator al retelei RO TSA formata din peste 180 de organizatii in autism. .
|