Opțiuni
•   Topuri
•   Blog
•   Interviul aromat
•   Ceaiul englezesc
•   Locale
•   Mass media
•   Autori
•   Promovează
•   Colaboratori
•   Parteneri
•   Contact
Newsletter
personalizat
Înscrie-te pentru ceașca săptămânală de cultură:
Socializare
Abonare RSS Bookmark Recomandați portalul
Twitter Facebook Youtube
Acum niște ani
28 martie 2025
Recomandări
Legendara pianistă Martha Argerich va susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu din acest an
(Muzică)
Una dintre cele mai aclamate si apreciate pianiste ale lumii, Martha Argerich revine pe scena Festivalului International George Enescu. Editia XXVII pentru doua concerte de inalta tinuta artistica.
Duminica, 31 august 2025, de la ora 19:30, Martha Argerich va interpreta, la Sala Mare a Palatului, Concertul nr. 1 in do major pentru pian si orchestra op. 15 de Ludwig van Beethoven, alaturi de Orchestra Academiei Nationale Santa Cecilia din Roma, sub bagheta dirijorului Daniel Harding. Programul acestei seri este intregit de Pastorala-fantezie de George Enescu si Simfonia nr. 2 in re major op. 73 de Johannes Brahms.

Luni, 15 septembrie 2025, ora 16:30, Martha Argerich va reveni pe scena Festivalului Enescu, de data aceasta la Ateneul Roman, pentru a interpreta Concertul pentru pian in sol major de Maurice Ravel, sub bagheta bine-cunoscutului dirijor Charles Dutoit, alaturi de Orchestra Filarmonica din Monte-Carlo. Acesta va fi unul dintre evenimentele principale prin care Festivalul Enescu celebreaza implinirea a 150 de ani de la nasterea marelui compozitor francez. Programul serii include si suitele Ma Mère l'Oye si Valsuri nobile si sentimentale M.61 de Ravel, alaturi de tripticul simfonic La Mer L. 109 din creatia lui Claude Debussy.

Martha Argerich pe scena Festivalului Enescu 2023. (c) Catalina Filip

Pentru Martha Argerich, pianul este a doua natura. Contopirea spirituala cu claviatura este intrinseca, fluidul sonor pare ca izvoraste din insasi sufletul artistei iar mesajul este comunicat cu farmec. Sunt sentimente care au cuprins auditoriul in receptarea unei versiuni suave si plutitoare, sustinute cu un tuseu de geniu, a Concertului pentru pian si orchestra nr. 1 in Do major, op. 15 de Beethoven.

Costin Popa, muzicolog


Legendara pianista Martha Argerich s-a nascut la Buenos Aires si a inceput primele lectii de pian la varsta de cinci ani cu Vincenzo Scaramuzza. Considerata un copil-minune, nu a trecut mult timp pana cand a inceput sa sustina concerte si recitaluri in mod regulat. In 1955, s-a mutat in Europa si si-a continuat studiile la Londra, Viena si in Elvetia, cu Bruno Seidlhofer, Friedrich Gulda, Nikita Magaloff, Madeleine Lipatti si Stefan Askenase. In 1957 a castigat Concursurile de Pian de la Bolzano si Geneva, iar in 1965 a urmat Concursul International Chopin de la Varsovia. De atunci, este considerata una dintre cele mai proeminente pianiste ale lumii, atat la nivelul abilitatilor artistice, cat si ca popularitate.

Desi temperamentul sau a condus-o adesea spre capodoperele virtuoze ale secolelor XIX si XX, Martha Argerich stapaneste un repertoriu vast, care include lucrari de Bach, Bartók, Beethoven si Messiaen, precum si de Chopin, Schumann, Liszt, Debussy, Ravel, Franck, Prokofiev, Stravinski, Sostakovici sau Ceaikovski.

Martha Argerich pe scena Festivalului Enescu 2023

Martha Argerich a inregistrat pentru EMI, Sony, Philips, Teldec si DGG, multe dintre interpretarile sale fiind difuzate la televiziuni din intreaga lume. De asemenea, a fost rasplatita cu numeroase premii Grammy, dar si cu Premiul Gramophone pentru Artistul anului, in 1999.

Martha Argerich. (c) Adriano Heitman

Celebrul dirijor Charles Dutoit a primit doua dintre cele mai mari distinctii din lumea muzicala: in 2017, Medalia de Aur a Royal Philharmonic Society [Societatea Filarmonica Regala], devenind cel de-al 103-lea laureat de la infiintarea medaliei in 1870, cu ocazia centenarului nasterii lui Beethoven, si „Premio una vita nella musica 2022” din partea Teatro La Fenice din Venetia. In 2014, a primit „Premiul pentru intreaga cariera” din partea International Classical Music Awards, iar in 2017, medalia de aur a orasului Lausanne, locul sau de nastere, iar cele peste 200 de inregistrari ale sale i-au adus multiple premii si distinctii, inclusiv doua premii Grammy.

Pe cand avea doar 20 de ani, Charles Dutoit a fost invitat de Herbert von Karajan sa dirijeze la Opera de Stat din Viena. In continuare, a dirijat pe scenele Covent Garden, Metropolitan Opera din New York, Deutsche Oper din Berlin, Opera din Roma si Teatro Colón din Buenos Aires.

Charles Dutoit a fost director muzical al Orchestrei Simfonice din Montreal timp de 25 de ani, al Orchestrei Nationale a Frantei din 1991 pana in 2001 si al Orchestrei Simfonice NHK din Tokyo din 1996 pana in 2003, ramanand in prezent dirijor emerit al ansamblului. Director artistic si dirijor principal al Orchestrei Filarmonicii Regale din Londra intre 2009 si 2018, a fost de asemenea dirijor principal invitat al Filarmonicii din Sankt Petersburg.

Alaturi de o colaborare artistica cu Orchestra din Philadelphia care s-a intins pe parcursul a 32 de ani si a peste 700 de concerte, a concertat frecvent cu orchestrele din Chicago, Boston, San Francisco, New York si Los Angeles si este, de asemenea, un invitat regulat pe scenele din Londra, Berlin, Paris, München, Moscova, Sydney, Beijing, Hong Kong, Shanghai si Tokyo.

Pianista Martha Argerich si dirijorul Charles Dutoit pe scena Festivalului Enescu 2023. (c) Catalina Filip

Reputatul dirijor Daniel Harding este directorul muzical al Orchestrei si Corului Academiei Nationale Santa Cecilia din Roma. De asemenea, Harding este directorul artistic si muzical al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Suedeze.

A debutat in 1994 la pupitrul Orchestrei Simfonice din Birmingham, ca asistent pentru Sir Simon Rattle, iar in urmatoarea stagiune a fost asistentul dirijorului Claudio Abbado la Orchestra Filarmonica din Berlin. In perioada 2007-2017 a fost dirijor principal invitat al Orchestrei Simfonice din Londra, iar intre 2016-2019 a fost director muzical al Orchestrei din Paris.

Harding a fost numit, pe viata, Dirijor Laureat al Mahler Chamber Orchestra, cu care lucreaza de mai bine de 20 de ani. Colaboreaza constant cu cele mai importante orchestre ale lumii, printre care Filarmonicile din Viena si Berlin, Orchestra Regala Concertgebouw, Orchestra Simfonica a Radiodifuziunii Bavareze, Staatskapelle Dresden, London Symphony, Filarmonica della Scala, iar in SUA dirijeaza Cleveland Orchestra, Orchestrele Simfonice din Boston, Chicago si San Francisco, Orchestrele Filarmonice din Los Angeles si New York. Înregistrarile sale pentru Deutsche Grammophon, Virgin EMI si BR-Klassik se bucura de aprecieri in critica de specialitate.

La pupitrul Orchestrei si Corului Academiei Nationale Santa Cecilia din Roma, Daniel Harding a debutat cu Tosca si Requiem-ul de Verdi, ambele inregistrate pentru Deutsche Grammophon.

Orchestra Academiei Nationale din Santa Cecilia a fost prima orchestra din Italia care s-a dedicat exclusiv repertoriului simfonic, oferind in premiera capodopere majore ale anilor 1900, precum Fantanile din Roma si Pinii din Roma de Respighi. Fondata in 1908, orchestra a fost condusa de unele dintre cele mai importante figuri muzicale ale secolului XX: de la Mahler, Debussy, Strauss, Stravinski, Sibelius, Hindemith, Toscanini, Furtwängler, de Sabata, Solti, Mengelberg, Karajan, Carlos Kleiber si Abbado, pana la cei mai apreciati maestri ai zilelor noastre, printre care Thielemann, Dudamel, Blomstedt si Kirill Petrenko, in timp ce Bernardino Molinari, Franco Ferrara, Fernando Previtali, Igor Markevitch, Thomas Schippers, Giuseppe Sinopoli, Daniele Gatti, Myung-Whun Chung si Antonio Pappano au fost directorii sai muzicali. Leonard Bernstein a fost presedinte de onoare intre 1983 si 1990.

Dupa parteneriatele cu unele dintre cele mai mari case de discuri internationale care au produs inregistrari devenite intre timp legendare, Orchestra Academiei Nationale Santa Cecilia  colaboreaza preponderent cu Warner Classics. Printre realizarile discografice, sub conducerea lui Pappano, se numara Madama Butterfly de Puccini, Recviemul de Verdi, Le Carnaval des animaux cu Martha Argerich, Simfoniile de Bernstein, Otello de Verdi cu Jonas Kaufmann, Strauss: Ein Heldenleben/Burleske cu Bertrand Chamayou (2021), Messa di Gloria de Rossini, Insieme. Opera Duets, Cinema, cu Alexandre Tharaud la pian, iar in martie 2023 Turandot de Puccini cu Sondra Radvanovsky, Jonas Kaufmann si Ermonela Jaho.

Orchestra Academiei Nationale din Santa Cecilia va fi prezenta cu doua concerte in cadrul actualei editii a Festivalului Enescu, editia a XXVII-a, primul fiind sambata, 30 august 2025, ora 19:30, la Sala Palatului. Alaturi de orchestra si London Voices va fi evolua si indragita soprana Magdalena Kožená, cu un program ce include Sinfonia si Cantece populare de Luciano Berio, alaturi de Marea L. 109 din creatia lui Claude Debussy.

Orchestra Filarmonica din Monte-Carlo, fondata in 1856 in Principatul Monaco, are o lunga traditie muzicala, iar repertoriul sau include lucrari ale unor renumiti compozitori din literatura muzicala universala.

De-a lungul timpului, orchestra a colaborat cu dirijori de renume si cu solisti celebri din intreaga lume. Incepand cu anul 2016, dirijorul Kazuki Yamada este directorul muzical si artistic al Orchestrei Filarmonice din Monte-Carlo.

Orchestra Filarmonica din Monte-Carlo va avea doua concerte in cadrul actualei editii a Festivalului Enescu, primul programat duminica, 14 septembrie, ora 16:30, la Ateneul Roman.
Sub bagheta dirijorului Kazuki Yamada vor concerta Nelson Goerner – pian si Vlad Visenescu – orga, alaturi de Corul de Camera Preludiu – Voicu Enachescu, iar programul serii este compus din Isis de George Enescu (finalizat postum de Pascal Bentoiu), Concertul in re major pentru mana stanga de Maurice Ravel si Simfonia nr. 3 in do minor op. 78, cu orga de Camille Saint-Saëns.

----------------------

Biletele pentru concertele din cadrul Festivalului International George Enescu se pot achizitiona atat online, din platforma Eventim.ro, https://www.cts.eventim.ro/artist/festivalul-george-enescu, cat si in format fizic, din reteaua de hypermarketuri Carrefour si din lanturile de librarii Carturesti si Humanitas.
Biletele pentru concertul de la Sala Palatului se impart in sase categorii: VIP – 280 lei, Categoria 1 – 250 lei, Categoria 2 – 200 lei, Categoria 3 – 150 lei, Categoria 4 – 120 lei, biletele reduse pentru elevi/studenti/pensionari – 90 lei.
Biletele pentru concertul de la Ateneul Roman se pot achizitiona la 3 categorii de pret: Categoria 1 – 280 lei, Categoria 2 – 250 lei, biletele reduse pentru elevi/studenti/pensionari – 120 lei.
Organizatorii isi rezerva dreptul de a modifica programele. Va rugam sa vizitati site-ul Festivalului International George Enescu, http://www.festivalenescu.ro/, pentru a fi la curent cu cele mai recente informatii.

###

Festivalul International George Enescu este unul dintre cele mai mari evenimente de muzica clasica la nivel mondial, organizat incepand cu anul 1958. Cea de-a XXVII-a editie are loc intre 24 august si 21 septembrie 2025 si marcheaza 70 de ani de la moartea marelui compozitor si muzician roman, George Enescu. Tema din acest an este „Aniversari / Celebrations”, iar in program se regasesc peste 95 de concerte sustinute de peste 4.000 dintre cei mai renumiti artisti ai lumii, ce vor aduce in prim-plan atat mostenirea artistica a lui Enescu, cat si impactul sau profund asupra muzicii clasice universale.

?

Festivalul International George Enescu 2023

Festivalul International George Enescu este un eveniment desfasurat sub Inaltul Patronaj al Presedintelui Romaniei.

Proiect cultural finantat de Guvernul Romaniei prin Ministerul Culturii.

Organizator: ARTEXIM
Co-organizator: Fundatia ArtProduction
Co-producatori: Societatea Romana de Radiodifuziune, Societatea Romana de Televiziune, Primaria Municipiului Bucuresti prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucuresti
Parteneri principali: Rompetrol – KMG International, BRD – Groupe Société Générale, JTI – Immersive Experience (partener de inovatie), Lexus (partener de mobilitate)
Parteneri: Purcari, One United Properties, Mobexpert, Nazzuro Aqua, L’OR, Althaus, Fundatia Liliana si Peter Ilica, Senia Music


.

Nume:

E-mail:


Mesaj:

(Comentariile trebuie sa fie de maximum 250 de caractere.)
Validare: 
(Introduceti codul pentru validare.) Reseteaza cod!
 
Autentificare
Am uitat parola / Cont nou!
Căutare
Prea multe rezultate?
Folosește căutarea avansată.
Publicitate