Opțiuni
•   Topuri
•   Blog
•   Interviul aromat
•   Ceaiul englezesc
•   Locale
•   Mass media
•   Autori
•   Promovează
•   Colaboratori
•   Parteneri
•   Contact
Newsletter
personalizat
Înscrie-te pentru ceașca săptămânală de cultură:
Socializare
Abonare RSS Bookmark Recomandați portalul
Twitter Facebook Youtube
Acum niște ani
19 aprilie 2025
Recomandări
Fotografia contemporană întâlnește imaginea de arhivă în expoziția „Topografii rescrise” deschisă la Muzeul de Artă Brașov
(Fotografie)
Muzeul de Arta Brasov va invita la vernisajul expozitiei „Topografii rescrise”, care va avea loc vineri, 11 aprilie 2025, de la ora 18:00, la sediul muzeului din Bulevardul Eroilor 21. Intrarea va fi libera.
Expozitia, curatoriata de Alina Serban, reuneste lucrarile a patru artisti fotografi nascuti in Brasov – Lucian Bran, Mihai Platica, Horatiu Sovaiala si Mihai Sovaiala – si isi propune sa evidentieze contributia acestora la dezvoltarea fotografiei contemporane din Romania. Ea ofera totodata o perspectiva asupra felului in care fotografia poate fi folosita ca un instrument critic si creativ. Fiecare lucrare prezentata reflecta o preocupare profunda pentru teme legate de spatiu, memorie, identitate si societate, abordate prin metode experimentale si printr-o estetica atent construita. In loc sa reprezinte pur si simplu un moment din realitate, imaginile sunt gandite si compuse in asa fel incat spun povesti si ridica intrebari.
Fotografia contemporana este prezentata alaturi de materiale fotografice si filmice provenite din arhivele culturale ale muzeelor brasovene si din arhiva fotografica Fortepan din Budapesta. Acestea functioneaza ca note de subsol vizuale, care completeaza si recontextualizeaza proiectele expozitionale. Asocierea cu fragmente de istorie, stiinta sau viata personala adauga noi sensuri imaginilor si subliniaza caracterul interdisciplinar al expozitiei.

Expozitia „Topografii rescrise” este organizata in parteneriat cu Muzeul Judetean de Istorie Brasov, Muzeul Casa Muresenilor, Galeria GAEP, Galeria 2/3, carora le multumim pentru sprijinul acordat.

Abordarea interdisciplinara a lui Lucian Bran (n. 1981) in fotografia de peisaj este definita de intalnirea dintre cinism si sentimentalism cu scopul de a submina constructiile ideologice care modeleaza perceptia noastra asupra lumii inconjuratoare. Particularitatea practicii sale este reprezentata de serii fotografice autoreflexive care se concentreaza asupra contributiei mediului la cultura materiala a imaginatiei geografice globale si locale. Pe langa experimentele fotografice, lucrarile sale recente includ obiecte, sculpturi si instalatii, consolidand tensiunea dintre reprezentare si realitate.

Mihai Platica (n. 1983) este activ in domeniul fotografiei si al obiectului sculptural. S-a stabilit in Cluj-Napoca, oras unde s-a format, in cadrul Universitatii de Arta si Design studiind fotografia dupa o perioada dedicata sportului de performanta, in special atletismul (saritura in lungime). Experienta sa sportiva i-a conturat o metoda de lucru structurata si analitica, influentata de stiinta si de studiul materialitatii. Platica exploreaza relatia dintre obiect, imagine si context, investigand prin lucrarile sale principiile fizice care guverneaza lumea naturala.

Horatiu Sovaiala (n.1987) este un fotograf si director de imagine, stabilit in Zürich. A copilarit in Brasov si a studiat la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti, specializandu-se in fotografie contemporana si arta video. Este interesat de reprezentarea vizuala a istoriei recente, iar lucrarile sale, atat cele fotografice cat si filmele, incearca sa sfideze clivajul cultural dintre Europa de Est si Europa de Vest. Horatiu se inspira din diverse arhive de imagini istorice si contemporane si folosind o gramatica vizuala sugestiva creeaza o interpretare nuantata a unei ere in flux. Fotografiile sale sunt uneori imaginate si atent puse in scena, iar alteori sunt documentari directe ale realitatii. Acestea comunica prin culoare si prin felul in care povestile personajelor sale sunt construite, adoptand o estetica cinematografica.

Mihai Sovaiala (n. 1993) traieste si lucreaza in Zürich si in Bucuresti. Si-a finalizat studiile de Meisterschüler in 2020 la Hochschule für Grafik und Buchkunst, Leipzig, sub indrumarea lui Joachim Brohm, dupa ce a absolvit de la departamentul Foto-Video din cadrul Universitatii Nationale de Arte din Bucuresti. In practica sa artistica Mihai Sovaiala exploreaza peisajul urban si zonele marginale, reflectand asupra modului in care spatiul construit influenteaza transformarile sociale si narativul istoric. Lucrarile sale fotografice sunt gandite ca instalatii site-specific sau publicate in format de carte de artist.

Alina Serban este istoric de arta si curatoare. Cercetarile sale sunt dedicate istoriei expozitiilor, istoriografiilor non-lineare ale artei est-europene postbelice, istoriilor orale si arhivelor de artist. In activitatea sa curatoriala, Serban incearca sa exploreze concepte, cum ar fi teatralitatea si narativitatea. In 2013, fondeaza la Bucuresti programul editorial P+4 Publications. Dedicat fotografiei, artei si arhitecturii contemporane romanesti, programul exploreaza cartea ca mediu de intalnire intre cercetarea teoretica, experimentul grafic si temele abordate de artisti in practica lor. Incepand cu 2017, alaturi de Stefania Ferchedau, elaboreaza directia artistica a Institutului Prezentului – o platforma de cercetare si resurse pentru artisti, axata pe artele vizuale si performative din Romania in context local, regional si international.

Expozitia „Topografii rescrise” poate fi vizitata in perioada 11 aprilie – 25 mai 2025,  de marti pana duminica, intre orele 10:00 – 18:00 la Muzeul de Arta Brasov.
    
Va asteptam sa descoperiti aceste perspective vizuale asupra memoriei si spatiului contemporan!

Titlu: „Topografii rescrise”
Artisti: Lucian Bran, Mihai Platica, Horatiu Sovaiala si Mihai Sovaiala
Curator: Alina Serban
Perioada: 11 aprilie – 25 mai 2025
Organizator: Muzeul de Arta Brasov
Parteneri: Muzeul Judetean de Istorie Brasov, Muzeul Casa Muresenilor, Galeria GAEP, Galeria 2/3
Locul desfasurarii: Parter, Muzeul de Arta Brasov, B-dul Eroilor 21
Vernisaj: Vineri, 11 aprilie 2025, ora 18:00
Vizitare: marti – duminica, 10:00 – 18:00 (cu exceptia sarbatorilor legale)


.

Nume:

E-mail:


Mesaj:

(Comentariile trebuie sa fie de maximum 250 de caractere.)
Validare: 
(Introduceti codul pentru validare.) Reseteaza cod!
 
Autentificare
Am uitat parola / Cont nou!
Căutare
Prea multe rezultate?
Folosește căutarea avansată.
Publicitate