Teatrul „George Ciprian” lansează „E-Waste E-Motion”, un spectacol realizat exclusiv cu roboți |  |
(Teatru) |
Teatrul „George Ciprian” din Buzau continua directia sa inovatoare de a imbina arta teatrala cu noile tehnologii si anunta debutul evenimentelor din cadrul proiectului artistic „E-Waste E-Motion”, o premiera in Romania: un spectacol in care toate personajele sunt roboti autonomi de mici dimensiuni. Proiectul deschide o discutie actuala despre deseurile de echipamente electrice si electronice si relatia noastra cu dispozitivele din ce in ce mai inteligente. |
Spectacolul are o dimensiune experimentala, „E-Waste E-Motion” fiind un proiect de cercetare artistica despre potentialul expresiv al robotilor, al vocilor generate cu inteligenta artificiala si al automatizarii. UNATC „I.L. Caragiale” sprijina acest proiect ca partener principal, asigurand spatiul de repetitii si de reprezentatii in Bucuresti. Proiectul va fi prezentat si analizat in publicatii si in conferinta internationala AI in Art Practices and Research la UNATC.
La Buzau, „E-Waste E-Motion” va avea parte de patru zile intense dedicate publicului. Sala Amfiteatru a Centrului Muzeal „I.C. Bratianu”, prin amabilitatea Muzeului Judetean Buzau, va gazdui din data de 10 septembrie instalatia interactiva „Cimitirul obiectelor” - un loc in care vizitatorii vor putea aduce deseuri electrice mici, transformand gestul simplu al reciclarii intr-o experienta artistica ce incurajeaza responsabilitatea civica si constientizarea impactului deseurilor electronice asupra mediului.
Premiera spectacolului „E-Waste E-Motion: o robofabula” are loc pe 11 septembrie, cu doua reprezentatii programate la orele 18:00 si 20:00. Pe 12 septembrie, instalatia interactiva „Cimitirul obiectelor” va fi deschisa intre 12:00 si 14:00, urmata de trei spectacole, la 16:00, 18:00 si 20:00. Programul se repeta si pe 13 septembrie, cu instalatia activa in prima parte a zilei si trei reprezentatii seara. Evenimentul se incheie pe 14 septembrie, cand vizitatorii sunt invitati din nou sa exploreze instalatia intre 12:00 si 14:00, iar apoi sa urmareasca ultimele doua spectacole, de la 16:00 si 18:00.
Locul: Sala Amfiteatru a Centrului Muzeal „I.L. Bratianu” (Bd. Nicolae Balcescu nr. 40)
Varsta recomandata: + 12 ani. Spectacolul li se adreseaza in primul rand liceenilor.
Durata: aproximativ 45 de minute.
Intrarea este gratuita, pe baza de rezervare online: https://forms.gle/ioZAEkUh4F7cMs8n6
Nr. maxim de locuri: 30.
Concept, text, regie: Marina Hanganu. Actrita – miscare si voci roboti: Smaranda Gabudeanu.
Design tehnic si constructie roboti: Marius Dumitrescu. Scenografie si design artistic roboti: Maria Mandea (super:serios). New media design, video si instalatie interactiva: Cristina Bodnarescu (Ethics of Joy). Sound design, muzica si voci IA: George Urse (Ethics of Joy). Tehnician, asistent scenografie: Adrian Dragoman.
E-waste E-motion making of @Cristina Bodnarescu
Un spectacol cu roboti si o poveste despre viitor
„E-Waste E-Motion: o robofabula” este un teatru mecatronic in care toate personajele, cu o singura exceptie, sunt roboti. Actiunea are loc intr-un centru de reciclare din viitorul apropiat, unde un grup de dispozitive inteligente reflecteaza asupra rolului lor in viata oamenilor. Povestea abordeaza relatia dintre oameni si dispozitivele lor inteligente, precum si importanta reciclarii deseurilor de echipamente electrice si electronice („e-waste”). Dupa spectacol, publicul este invitat sa interactioneze cu instalatia multimedia „Cimitirul obiectelor”. Va incurajam sa aduceti dispozitive electrice si electronice pe care nu le mai folositi pentru a le depune in „Cimitirul obiectelor”, unde veti putea lasa mesaje de adio pentru obiectele voastre.
„E-Waste E-Motion” isi gaseste inspiratia in traditia automatelor (precum celebrul teatru mecanic de la Palatul Hellbrunn din Salzburg), in masinariile lui Jean Tinguely si instalatiile lui Kris Verdonck.
In etapa pregatitoare a spectacolului, liceeni din Buzau si Constanta au participat la ateliere de teatru, robotica si design de personaj, in cadrul carora au fost testate idei artistice si tehnice.
Dupa premiera de la Buzau, spectacolul va calatori intre 18 - 21 septembrie la Bucuresti (UNATC - sediul din Str. Tudor Arghezi 3B), unde programul va fi astfel: 18 si 19 septembrie, intre orele 11:00 - 13:00 - instalatia interactiva si 16:00, respectiv 17:30 - reprezentatii ale spectacolului; 20 si 21 septembrie, intre orele 15:00 - 17:00 - instalatia interactiva si 18:00, respectiv 20:00 - reprezentatii ale spectacolului. Ulterior, proiectul va poposi si la Constanta (Liceul Teoretic International de Informatica), intalnindu-se cu diverse comunitati, de la artisti new media pana la adolescenti, parinti si profesori.
„E-Waste E-Motion” nu este doar un spectacol, ci o invitatie la reflectie: cum se raporteaza oamenii la tehnologie, ce lasa in urma si cum se pot transforma deseurile in surse de emotie si constientizare.
In spatele spectacolului „E-Waste E-Motion” se afla o echipa de artisti si specialisti care aduc impreuna experiente din domenii diferite, de la inginerie si programare la regie, muzica si scenografie.
E-waste E-motion making of @Cristina Bodnarescu
Echipa proiectului „E-Waste E-Motion”
Marina Hanganu, regizoare si cercetatoare, coordonatoare de proiecte europene precum „Tele-Encounters”, cu experienta in spectacole ce integreaza tehnologia in artele performative.
Smaranda Gabudeanu, papusar, coregrafa si performer interdisciplinar, cofondatoare a Asociatiei PETEC, cu numeroase proiecte internationale si premiul AFCN pentru promovarea culturii romane in lume.
Marius Dumitrescu este inginer, specialist in design tehnic si constructia robotilor, profesor si mentor pentru tineri pasionati de robotica, cu experienta in proiecte europene si colaborari cu Bucharest Robots.
Antonie Amir Suciu, student in Computer Science and Engineering la Delft University of Technology (NL), este responsabil de realizarea interfetei de control a robotilor si a luminilor din spectacol.
Maria Mandea este scenograf si designer, cofondatoare a studioului Super Serios si a Institutului Jocului, cu lucrari expuse la MNAC, Ars Electronica si in spatii publice din Romania si strainatate.
Cristina Bodnarescu, artista new media, autoare de instalatii interactive si experiente imersive cu VR, AR si AI, cofondatoare a duo-ului Ethics of Joy.
George Urse este compozitor si sound designer, activ in muzica experimentala si arta sonora, cofondator al Ethics of Joy si al trupei Phonic Bomb, prezent in festivaluri si expozitii internationale.
E-waste E-motion making of @Cristina Bodnarescu
„E-Waste E-Motion” este un proiect co-finantat de Administratia Fondului Cultural National (AFCN).
Proiectul nu reprezinta in mod necesar pozitia Administratiei Fondului Cultural National. AFCN nu este responsabila de continutul proiectului sau de modul in care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt in intregime responsabilitatea beneficiarului finantarii.
E-waste E-motion making of @Cristina Bodnarescu
E-waste E-motion making of @Cristina Bodnarescu
E-waste E-motion making of @Cristina Bodnarescu
Organizator:
Teatrul „George Ciprian” din Buzau
Partener principal:
Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale” Bucuresti (UNATC)
Parteneri in organizarea activitatilor:
Asociatia ENVIRON, Colegiul National „Bogdan Petriceicu Hasdeu” Buzau, Liceul Teoretic International de Informatica din Constanta, Liceul Special pentru Deficienti de Vedere Buzau, Muzeul Judetean Buzau.
Sponsor:
Exclusiv Auto (Constanta)
.
| |
|
|