Accesul la eveniment este gratuit.
In colectia de carte veche a Muzeului National de Istorie a Romaniei se conserva, in mod exemplar, un manuscris copiat de diacul Teodor Ursu din Noul Sasesc. Cartea este un Miscelaneu teologic, compus din doua parti principale, continand, in prima parte, Istorii hagiografice si literatura patristica, iar in cea de-a doua parte, Pravoslavnica marturisire a bisericii rasaritului, cu intrebari si raspunsuri. Ortografia este romana, cu alfabet chirilic. Acest gen de carte a avut o circulatie insemnata in intreg spatiul romanesc, fiind destinata intaririi in credinta ortodoxa a tuturor romanilor, cat si pentru unificarea limbajului bisericesc. De asemenea, manuscrisul este un monument al limbii literare romane, copiat de un diac cultivat, putin cunoscut in randul carturarilor teologi romani transilvaneni din a doua parte a secolului al XVIII-lea.
Diacul Teodor Ursu este originar din Noul Sasesc, asa cum specifica mai multe insemnari marginale din cuprinsul manuscrisului copiat de acesta. In Miscelaneul teologic, se consemneaza, pe forzatul posterior fix, finalizarea manuscrisului catre toamna anului 1780, acesta fiind dat la legat in Sighisoara, contra patru taleri de argint, intr-un atelier sasesc, la 16 octombrie 1780.
Miscelaneul teologic din patrimoniul MNIR este necunoscut mediilor de specialitate din Romania, nu este consemnat in volumul lui Gabriel strempel, Copisti de manuscrise romanesti pana la 1800, vol. I, Bucuresti, 1959, fiind pentru prima oara expus publicului iubitor de carte bibliofila romaneasca. In prealabil a fost investigat fizico-chimic si apoi restaurat in cadrul MNIR.
Noul Sasesc, cunoscut si sub numele de Noul (Nova Villa, in latina), Sächsisch-Neudorf, in germana, sau Szászújfalu, in maghiara, este o mica localitate asezata in sudul Podisului Tarnavelor, in comuna Laslea, judetul Sibiu, Transilvania, Romania, la circa 70 de km de Muntii Fagarasului.
La vernisajul expozitiei va participa si domnul profesor de istorie Horia N. Ursu, in prezent pensionar, din Cluj-Napoca, stranepot al diacului din secolul al XVIII- lea, autorul unei monografii despre istoricul locului si al comunitatii, intitulata Acolo, printre dealuri (Cluj-Napoca, 2012).
Micro-expozitia va fi deschisa la Muzeul National de Istorie a Romaniei in perioada 4 mai - 4 iunie 2017 si va putea fi vizitata de miercuri pana duminica, intre orele 10:00 si 18:00.
. |