Truth Lies Not Only in a Dream, But in Many Dreams la Eastwards Prospectus: focus pe șase artiști români | |
(Arte vizuale) |
Expozitia se va deschide pe 5 octombrie, odata cu Noaptea Alba a Galeriilor, celebrarea anuala a artei contemporane. Truth Lies Not Only in a Dream, But in Many Dreams. |
Artisti: Márta Adorjáni, Michele Bressan, Norbert Costin, Andrei Nacu, Raluca Popa, Larisa Sitar.
5 octombrie – 24 noiembrie 2018
Vernisaj: Vineri, 5 octombrie, ora 19:00
Str. Plantelor 50, Bucuresti
eastwardsprospectus.com | #ManyDreams
Galeria Eastwards Prospectus prezinta Truth Lies Not Only in a Dream, But in Many Dreams (5 octombrie – 24 noiembrie), o expozitie de grup cu lucrari recente de la sase artisti contemporani: Márta Adorjáni, Michele Bressan, Norbert Costin, Andrei Nacu, Raluca Popa si Larisa Sitar. Nascuti cu totii intre 1979 si 1987, au fost martorii schimbarilor pe care le-a adus trecerea Romaniei de la o dictatura comunista la o democratie tanara si si-au inceput activitatea artistica in contextul international facut posibil de aceste schimbari. Aceasta este prima lor expozitie la Eastwards Prospectus si, totodata, prima expozitie de grup in care galeria decide sa prezinte exclusiv artisti romani. Vernisajul show-ului va coincide cu Noaptea Alba a Galeriilor, evenimentul anual care invita publicul sa faca un traseu nocturn prin oras pentru a vizita galerii de arta incepand cu ora 19:00 si pana seara tarziu.
„Truth Lies Not Only in a Dream, But in Many Dreams prezinta sase pozitii artistice apartinand unei generatii de artisti care si-au inceput activitatea la aproape doua decenii dupa Revolutie”, spune curatorul Tevž Logar. „Asta inseamna ca au fost martori ai schimbarilor din peisajul social si politic la un nivel foarte intim in perioada maturizarii si dezvoltarii lor personale. Fara indoiala, acest lucru implica un context puternic, ce defineste intr-un fel sau altul perceptia individuala asupra situatiei din jur. Iata de ce aceasta expozitie nu este o expozitie despre artisti romani sau despre Romania postrevolutionara, la modul general, ca parte a unui discurs adoptat de arta contemporana din anii ’90 incoace, ci este o expozitie ce refuza sa creeze o anumita naratiune geopolitica si prefera, in schimb, sa evidentieze poetici artistice ce dezvaluie sensibilitati individuale fata de schimbarile din societate. Astfel, expozitia incearca sa creeze un spatiu de reflectie asupra rolului schimbarilor ce au afectat modul nostru de viata la un nivel intim, asupra legaturilor fragile, conexiunilor trecatoare si felului in care toate acestea pot fi intelese acum.”
Titlul expozitiei este un epigraf al lui Pier Paolo Pasolini la filmul sau Il fiore delle mille e una notte/Floarea celor o mie si una de nopti (1974) si sugereaza o structura complexa in care reflectiile artistilor asupra realitatii inconjuratoare nu sunt definite de o singura naratiune, ci de mai multe.
Preocupata de legatoria de carte, tehnicile de imprimare si studiul fotografiei si al graficii, Márta Adorjáni (n. 1987) este autoarea mai multor carti de artist. Vizitatorii expozitiei vor putea descoperi una dintre acestea, I want to raise my voice, ce contine sapte portrete. Toate reprezinta cate o figura cu un ranjet, realizata dintr-un fir subtire de cupru. Cele sapte portrete din cupru au fost imprimate pe hartie prin gravare traditionala, fiecare de cate zece ori. Cele zece imagini consecutive au fost modificate la fiecare pas, astfel ca figura mereu in schimbare si din ce in ce mai abstracta a fost pastrata intacta doar de constructia structurii din cupru. Dupa ce gravurile au fost finalizate, artista le-a adaugat sapte texte literare scurte.
Cu seria fotografica Waiting for the drama, Michele Bressan (n. 1980) se raporteaza la povestea cinematografelor goale, toate in proprietatea statului, ca urme ale trecutului si in acelasi timp ca marci prezente ale identitatii vizuale a Romaniei. Majoritatea acestor sali de cinema si-au pierdut publicul in favoarea altor spatii de divertisment sau a multiplexurilor, iar putinele transformari prin care au trecut au conservat estetica lor originala, din anii ’70-’80. Mergand dincolo de perspectiva documentara, artistul abordeaza aceste imagini ca un studiu asupra formei, in care ritmul sau simpla repetitie a unor elemente poate face lucrurile sa para mai mult decat sunt.
Focusul pe fotografie caracterizeaza si practica lui Andrei Nacu (n. 1984). El foloseste fotografia documentara, albumele de familie si arhivele de imagini pentru a crea proiecte ce exploreaza zona de intersectie dintre memoria personala si istoria sociala. Expozitia de la Eastwards Prospectus include o asemenea lucrare, This side of the looking glass, bazata pe un negativ alb-negru realizat de tatal ori bunicul artistului in anii ’80.
Raluca Popa (n. 1979) lucreaza cu desen, instalatie, fotografie, video si performance. in lucrarea din aceasta expozitie, I always wanted to be at the center (after Peter Handke), ea porneste de la o piesa de teatru neconventionala a scriitorului austriac Peter Handke, pe care autorul o numeste „piesa pentru vorbit”. „Piesele pentru vorbit”, spunea el, „fac cunoscuta lumea nu prin imagini, ci prin cuvinte (…) Ele folosesc exemple naturale de injurare, auto-inculpare, confesiune, marturie, interogare, justificare, eschivare, profetie, chemare in ajutor.” Aceste forme de limbaj intalnesc arhiva personala a artistei in lucrarea expusa.
Truth Lies Not Only in a Dream, But in Many Dreams va fi, de asemenea, o ocazie de a descoperi desene si obiecte din diferite serii de lucrari ale lui Norbert Costin (n. 1984). Set-up-ul expozitiei va juxtapune „observatiile” artistului si interesele lui recente fata de perceptia celei mai fragile si efemere materii. Publicul va deveni astfel „martor” la intalnirile artistului cu procese naturale asupra carora nu are control, la natura neprevazuta a obiectului gasit si la munca analitica din atelierul artistic.
In practica ei, Larisa Sitar (n. 1984) exploreaza chestiuni referitoare la mostenirea culturala, valorile societatii, identitatea nationala, memoria si nostalgia, cu ajutorul unor medii artistice diverse: fotografie, video, instalatie, desen, obiect. La Eastwards Prospectus ea prezinta Untitled (fossil collection), o colectie de fosile reale si false, amestecate. Cele originale sunt fosile marine din eocen, vechi de aproximativ 40 de milioane de ani, stranse de artista de la o cariera de piatra. Cele false sunt reproduceri realizate dintr-un mix de ciment, praf de marmura si pigmenti. Asocierea lor se transforma intr-o provocare pentru public de a distinge intre real si fals.
Partener al expozitiei Truth Lies Not Only in a Dream, But in Many Dreams este Groupe Renault Romania.
____________________________
Despre Eastwards Prospectus
Eastwards Prospectus este o galerie de arta contemporana cu un program vibrant de expozitii dedicate unor valori confirmate din arta internationala, precum si unor artisti in afirmare, in special din Europa de Est, ale caror lucrari au o putere de fascinatie la nivel international. Infiintata in 2014, Eastwards Prospectus are un spatiu versatil de expunere, care permite organizarea simultana a doua expozitii sau desfasurarea uneia de amploare pe doua niveluri.
Despre Groupe Renault Romania
Constructor de automobile din 1898, Groupe Renault este prezent in 137 de tari si a vandut 3,76 milioane de vehicule in 2017. Groupe Renault Romania inglobeaza activitati diverse, de la studii de piata, design, inginerie, fabricatie si logistica, pana la comercializare, servicii de business si finantare. Anul trecut a inregistrat o cifra de afaceri de peste 5 miliarde de euro. Fundatia Groupe Renault Romania dezvolta strategia de CSR a companiei in domenii precum: mobilitate (incluziune, mobilitate sustenabila) si acces la arta si cultura (cinema, arta contemporana si cultura franceza).
Raluca Popa, I always wanted to be at the center (after Peter Handke), 2015. Imagine prin amabilitatea artistei
Larisa Sitar, Untitled (fossil collection), 50% reale, epoca eocenului, aprox. 40 milioane de ani in urma, 50% false, facute dupa fosile reale din praf de marmura alba, ciment si pigmenti. Imagine prin amabilitatea artistei
Márta Adorjáni, I want to raise my voice, 2014, print cu fir de cupru, cerneala, 71 printuri unice, 7 texte scurte, panza, 160 pagini. Imagine prin amabilitatea artistei . | |
|
|