Peste 2.000 elevi din 132 de licee și 77 de localități participă la cea de-a treia ediție a BRD FIRST Tech Challenge România | |
(Știință) |
BRD FIRST Tech Challenge Romania, cea mai mare competitie de robotica pentru liceeni din Romania, a ajuns la cea de-a treia editie, stabilind noi recorduri in ceea ce priveste numarul de participanti. Astfel, in editia 2018-2019, BRD FIRST Tech Challenge Romania, organizata de catre Asociatia Natie Prin Educatie, reuneste 145 de echipe de robotica si peste 2000 elevi de liceu din toata tara, numarul participantilor triplandu-se fata de prima editie a programului. |
In acest an, tema competitiei internationale FIRST Tech Challenge este FTC ROVER RUCKUS, participantii avand misiunea de a crea roboti pentru explorarea altor planete. Editia din acest an a BRD FIRST Tech Challenge Romania va culmina in martie 2019 cu Campionatul National de Robotica din Bucuresti si Campionatul Mondial de Robotica din Detroit, S.U.A, unde Romania va fi reprezentata de echipele castigatoare ale BRD FIRST Tech Challenge Romania.
“Suntem bucurosi si recunoscatori sa observam ca tinerii romani pasionati de robotica sunt receptivi intr-un numar neasteptat de mare fata de un cadru de invatare pe masura nevoilor lor, prin proiecte pragmatice si dezvoltate in echipa. Construind roboti, elevii fixeaza corect notiunile teoretice din curricula scolara, le ancoreaza si le utilizeaza concret. In BRD FIRST Tech Challenge Romania ne intalnim cu generatia celor care invata si construiesc cu gandul la viitor”
a declarat Roxana Milos, Brand Communication Manager BRD - Groupe Société Générale.
„Robotica ajunge la tot mai multe licee din Romania. Dupa succesul primelor doua editii si, mai ales, dupa performanta locului 1 mondial la Olimpiada Internationala de Robotica din Mexic, avem peste 2000 de elevi de liceu in acest proiect, din toata Romania. Printre acesti copii se afla viitorii inventatori si inovatori in tehnologie. Este fabulos sa ii cunosc si sa imi petrec timp cu ei si faptul ca ii aduc sub umbrela FTC, este un plus pentru Romania”,
a declarat Dana Razboiu, Presedinte Natie Prin Educatie.
Dupa primele 2 editii ale BRD FIRST Tech Challenge Romania, numarul echipelor de robotica participante a crescut considerabil, de la 54 de echipe in 2016, la 145 echipe in acest an, iar numarul elevilor participanti a crescut de la 810 de adolescenti din 33 de orase, la prima editie, la aproape 2.000 de elevi din 77 de localitati din Romania, in prezent.
In circuitul global al competitiilor FIRST Tech Challenge, Romania se pozitioneaza pe locul 3 ca numar de echipe participante, dupa Statele Unite ale Americii si China. Iar echipa de Robotica care a reprezentat Romania a cucerit aurul si locul 1 mondial in cadrul Olimpiadei Internationale de Robotica - FIRST Global Challenge 2018.
Dintre cele aproximativ 1.500 de licee dn Romania, 8,8% (132 de licee) participa la BRD FIRST Tech Challenge Romania cu cel putin o echipa de robotica, dupa doar doi ani de la lansarea programului. In absenta unor laboratoare de robotica, elevii si profesorii-mentori lucreaza in spatii improvizate in cabinete de fizica, informatica sau foste spatii de depozitare din cadrul liceelor a caror dotare cu imprimante 3D, terenuri de antrenament pentru roboti, truse de scule si alte materiale necesare a fost posibila prin inscrierea in BRD FIRST Tech Challenge Romania si prin actiuni de fundraising ale echipelor. In cadrul Universitatii Politehnice din Bucuresti exista hub-ul BRD FIRST Tech Challenge Romania, un spatiu de lucru si antrenament la dispozitia tuturor echipelor participante in program.
Cei 2.000 liceeni participanti la BRD FIRST Tech Challenge Romania 2018-2019 provin atat din orase precum Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi sau Constanta, cat si din localitati mici ca Beclean, Eforie Sud, Pechea, Dorohoi sau Petrila. Cele mai multe echipe de robotica inscrise la FIRST Tech Challenge sunt din Bucuresti si judetele Prahova, Constanta, Cluj-Napoca si Timis. Printre localitatile cu cel mai mic numar de locuitori reprezentate in editia din acest an a BRD FIRST Tech Challenge se numara localitati precum Ineu (jud. Arad), stei (jud. Bihor), Beclean (jud. Bistrita-Nasaud), Dorohoi (jud. Botosani), Eforie Sud (jud. Constanta), Racari, Gaesti si Moreni (jud. Dambovita), Pechea (jud. Galati), Petrila (jud. Hunedoara), Harsova (jud. Iasi), Urlati si Valenii de Munte (jud. Prahova) sau Jimbolia (jud. Timis).
Cele 4 echipe castigatoare ale editiei anterioare a BRD FIRST Tech Challenge Romania - XEO de la “Colegiul National Horea, Closca si Crisan” din Alba Iulia, QuantumRobotics, de la „Liceul International de Informatica din Bucuresti”, Qube de la „Colegiul National Mihai Viteazul” din Bucuresti si Technogods de la „Colegiul National Ecaterina Teodoroiu” din Targu Jiu s-au calificat la Campionatul Mondial de Robotica din Statele Unite ale Americii, de la Detroit, unde echipele XEO si Technogods au reprezentat Romania in faza semifinalelor competitiei internationale.
Sustinerea programului BRD FIRST Tech Challenge Romania face parte din angajamentul BRD – Groupe Société Générale de a se implica in dezvoltarea tinerei generatii prin proiecte educationale care implica utilizarea tehnologiei si a inovatiei sub platforma MINDCRAFT – development hub de la BRD.
Despre BRD – Groupe Société Générale BRD Groupe Société Générale este o banca universala care ofera servicii atat persoanelor fizice, cat si companiilor si face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare.
Ca actor in societate, BRD investeste in proiecte din domeniul culturii, educatiei si sportului privilegiind proiecte care construiesc, dezvolta, cresc o noua generatie si aduc valoare pe termen lung. Plecand de la convingerea ca educatia are cel mai mare impact asupra viitorului societatii, banca isi orienteaza eforturile si resursele pentru a construi sau sustine programe care schimba felul in care copiii sunt pregatiti pentru viitor. BRD este partener pentru profesori si scoala romaneasca in programe precum Fizica Altfel sau Aspire for Teachers. In aceeasi masura, BRD crede in inovatie si in capacitatea tinerilor de a schimba viitorul cu ajutorul tehnologiei (platforma MINDCRAFT – development hub de la BRD, cea mai mare competitie nationala de robotica - BRD FIRST Tech Challenge, laboratorul de robotica deschis la Universitatea Politehnica din Bucuresti). Totodata, promisiunea BRD se regaseste si in programe de dezvoltare a spiritului antreprenorial al tinerilor, prin parteneriatul cu Innovation Labs, unul dintre cele mai programe de pre- accelerare de business din Romania.
. | |
|
|