In aceasta perioada Casa de Cultura a Studentilor din Iasi v-a pregatit o serie de manifestari cultural-artistice ce vor avea scopul de a evidentia rolul pe care institutia noastra l-a avut si il are in mediul studentesc.
Deschiderea oficiala va fi marcata de Festivalul „Hora celor 7 coline”, ce va avea loc sambata, 2 noiembrie, incepand cu ora 17:00. Spectacolul va cuprinde momente artistice reprezentative pentru fiecare zona a tarii. Pe scena „Gaudeamus” vor urca Ansamblul Folcloric Studentesc „Doina Carpatilor” din Iasi, Ansamblul Folcloric Studentesc „Junii Brasovului” de la Casa de Cultura a Studentilor din Brasov, Ansamblul Folcloric Studentesc „Martisorul” de la Casa de Cultura a Studentilor din Cluj Napoca si Ansamblul Folcloric Studentesc „Mugurelul” de la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara „Ion Ionescu de la Brad” Iasi. Totodata, vor interpreta in cadrul evenimentului si tinerii: Karla Ursu, Marian Marele, Madalina Balcan, Iustinian Breahna de la clasa de canto popular, profesor Claudia Martinica.
Evenimentul „Zilele Casei de Cultura a Studentilor” va continua luni, 4 noiembrie cu spectacolul „Made in Romania”, regia Adrian Stefan, spectacol sincretic ce cuprinde momente artistice realizate de trupele Casei de Cultura a Studentilor si a partenerilor.
Cei 80 de artisti ce vor evolua pe scena Casei de Cultura a Studentilor in spectacolul „Made in Romania” de Adrian Stefan, vor readuce in fata publicului prin artele spectacolului (dans, muzica, teatru, poezie, folk, etc.) cele mai importante obiceiuri romanesti, transpuse sincretic intr-un spectacol unitar cu influente moderniste. Spectacolul urmareste omul in evolutia sa prin viata raportata la principalele etape ale vietii dar si la traditiile strabune.
Pe 5 noiembrie va avea loc ”Gala Studentului Iesean”, eveniment organizat impreuna cu Ministerul Tineretului si Sportului si universitatile iesene. Casa de Cultura a Studentilor din Iasi va premia excelenta in educatie, arta si implicarea in comunitate. In cadrul galei dedicate in intregime studentilor vor fi premiati studentii cu rezultate remarcabile obtinute in domeniul in care studiaza, membrii care exceleaza la cluburile artistice de la Casa de Cultura a Studentilor Iasi, organizatiile studentesti care au obtinut finantare pentru proiectele pe care le-au derulat in ultimii 3 ani si tinerii care au evoluat pe scena in cadrul celei de-a sasea editii a Festivalului Artei si Creatiei Studentesti „Gaudeamus“. ”Gala Studentului Iesean” va incepe la ora 19:00.
Pe 6 noiembrie asteptam tinerii la ”Ziua Portilor Deschise”, activitatea ce ofera posibilitatea tinerilor sa afle activitatile pe care Casa de Cultura a Studentilor din Iasi le pregateste pentru anul universitar 2019-2020, in intervalul 18:00-22:00. Evenimentul va fi marcat de ateliere demonstrative.
. |