Muzeul Național de Istorie a României va fi deschis pentru public luni, 1 iunie, de Ziua Internațională a Copilului | |
(Arte vizuale) |
Muzeul National de Istorie a Romaniei va fi deschis pentru public luni, 1 iunie 2020, de Ziua Internationala a Copilului, conform programului obisnuit de vizitare 10:00 – 18:00. Cu aceasta ocazie, de ziua lor, copiii vor beneficia de gratuitate. |
Accesul in muzeu se va face cu respectarea unui set de reguli stabilite conform Ordinului de Ministru nr. 2855 din 15/05/2020, menite sa contribuie la protectia vizitatorilor si a personalului muzeului, si anume:
- se permite accesul vizitatorilor numai in conditiile purtarii obligatorii a mastii individuale si dupa verificarea temperaturii de catre reprezentantul muzeului; nerespectarea acestor prevederi conduce la refuzul accesului;
- accesul este permis in grupuri de maximum 3 persoane (cu exceptia familiilor cu 2 sau mai multi copii);
- accesul grupurilor se face la un interval de 5 minute; persoanele si grupurile care au realizat programari, telefonic sau prin e-mail, avand prioritate;
- atat la intrarea in muzeu, cat si in expozitii se vor utiliza dozatoarele cu dezinfectant;
- caile de acces, precum si sensul de circulatie in interiorul muzeului au fost diferentiate conform semnalizarilor de separare a fluxurilor: intrare / iesire, iar spatiul expozitional delimitat prin realizarea unor trasee pe care publicul este rugat sa le urmeze. De asemenea, vizitatorii sunt sfatuiti sa respecte instructiunile personalului.
- in interiorul muzeului se va pastra distanta de 1,5 metri intre vizitatori;
- vizita va fi limitata la un interval de timp de cel mult 2 ore;
- in spatiul expozitional se pot afla concomitent 100 de persoane. Accesul de noi vizitatori va fi permis gradual si progresiv, pe masura ce persoanele care au vizitat expozitiile au parasit muzeul;
- in intervalul orar 13.30 -14.00 se va realiza igienizarea spatiului expozitional;
Muzeul National de Istorie a Romaniei (MNIR), inaugurat in anul 1972, este una dintre institutiile reprezentative ale culturii romanesti. Muzeul este adapostit intr-o cladire monument istoric, denumita in trecut Palatul Postelor, aflata in cuprinsul vechiului centru istoric al Bucurestiului. Cladirea a fost construita intre 1894–1899, pe baza planurilor arhitectului Al. Savulescu (1847–1902), avand drept sursa de inspiratie Palatul postelor federale din Geneva.
MNIR detine un bogat patrimoniu (incluzand peste 650.000 piese, un numar care sporeste anual si intre care se numara obiecte remarcabile), organizat in urmatoarele colectii: ceramica, lapidarium-tegularium, numismatica, filatelie, medalistica-sigilografie, tezaur, manuscrise, tiparituri, arta plastica, arta decorativa, fototeca istorica, stampe, harti, metal, armament si echipament, textile si mobilier.
In prezent, MNIR prezinta publicului doua mari expozitii permanente – Tezaur Istoric si Lapidarium – Copia Columnei lui Traian, precum si o serie de expozitii temporare: Aurul imparatilor chinezi. Podoabe regale din perioada Wanli, dinastia Ming – Colectia Dong Bo Zhai, 1989 – 30 de ani dupa…, precum si micro-expozitia Omnia Amor Vincit! Avatarii iubirilor de odinioara
In sala Tezaurului Istoric sunt expuse peste 3.000 de piese deosebite (unele unicat), realizate din metale si pietre pretioase apartinand unor civilizatii care au existat – de-a lungul timpului – pe teritoriul actual al tarii noastre sau ilustrand evenimente si activitatea unor personalitati istorice din vremurile trecute. Coroana de Otel a regilor Romaniei, coroana Reginei Maria, bratarile din aur ale dacilor, coiful de la Cotofenesti, rhytonul de la Poroina Mare, Tezaurul de la Pietroasele, Tetraevangheliarul de la Manastirea Horeze sau perechea de statuete antropomorfe neolitice descoperite la Cernavoda – „Ganditorul” si „Femeie sezand”sunt doar cateva dintre piesele care pot fi admirate aici.
Expozitia permanenta Lapidarium este amenajata intr-o cladire special construita la sfarsitul anilor ’60 ai secolului trecut, astfel incat sa poata fi expusa aici copia la scara naturala a bazei Columnei lui Traian si copii dupa scenele reprezentate pe acest monument exceptional al antichitatii, cat si monumente epigrafice si arhitectonice datand din epoca antica si din Evul Mediu, toate plasate intr-o expunere cronologica. Astfel, sunt prezentate monumente civile (acte, decrete, monumente onorifice), religioase (monumente funerare si votive), sculptura si elemente decorative si de arhitectura.
Prin colectiile sale, Muzeul National de Istorie a Romaniei detine un fond foarte valoros de bunuri de patrimoniu mobil care ilustreaza toate perioadele semnificative din trecutul poporului roman, cat si din vremea unor civilizatii care au existat in vechime pe actualul teritoriu al tarii noastre.
Tariful de acces pentru vizitarea expozitiilor este de 20 lei pentru adulti si 10 lei pentru seniori.
Magazinul muzeului are o oferta bogata de produse cum ar fi carti de specialitate, cataloage, albume, replici ale pieselor de patrimoniu aflate in colectiile noastre si suveniruri dintre cele mai diverse.
. | |
|
|