Spectacole internaționale în luna aprilie la Centrul Național al Dansului București | |
(Arte vizuale) |
In contextul celebrarii a 20 de ani de existenta, Centrul National al Dansului Bucuresti (CNDB) extinde Ziua Internationala a Dansului pe durata intregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia sa vizioneze spectacole de dans internationale prezentate in premiera in Romania, productii coregrafice nationale, dar si sa participe la discutii cu artistii. |
In calendarul lunii sunt incluse trei spectacole din Ungaria, Olanda si Belgia, selectate din programul international Twenty23/24, organizat de reteaua europeana Aerowaves:
FATIGUE [Ungaria]
Creatia si interpretarea: Viktor Szeri
– un spectacol simptom
17 aprilie, ora 19.30
Coregraful Viktor Szeri vine in premiera la CNDB cu spectacolul visceral „Fatigue”, ce estompeaza granitele dintre scena si sala, invitandu-ne in realitati intime in care publicul are un rol activ. „Fatigue” arata oscilatiile de dispozitie, reflexele incetinite, ametelile: diversele simptome fizice si psihologice ale burnout-ului se infiltreaza neobservate in viata de zi cu zi. Ce poate face un artist in aceasta stare de epuizare intr-o lume in care munca da sens existentei? Spectacolul a fost distins cu Premiul Rudolf Lábán 2023 acordat de scena independenta de arte performative din Ungaria.
Fatigue photo by János R. Szabó
MOVEMENTS OF SOUL [Olanda]
Conceptul, coregrafia si interpretarea: YAV
24 aprilie, ora 19.30
- dans, dincolo de cuvinte
O alta premiera in Romania este „Movements of Soul”, in care coregraful YAV reuneste elemente din lumile dinamice ale dansului, muzicii si modei. YAV a ales in mod deliberat ca spectacolul sa nu fie insotit de o descriere pentru a chestiona notiunile si conditionarile noastre preconcepute, fiindca adesea confundam mesajul cu mesagerul. „Movements of Soul” este o reamintire a faptului ca arta nu are intotdeauna nevoie de cuvinte.
Movement of Soul
DOUBLE BILL: TOUJOURS DE 3/4 FACE! [Belgia]
+ REVERSE DISCOURSE [Romania]
29 aprilie, ora 19.30
Fiindca in aceasta data se celebreaza Ziua Internationala a Dansului, initiata in 1982 de UNESCO, spectatorii au ocazia de a vedea doua spectacole din Romania si Belgia.
Toujurs (c) Hichem Dahes
TOUJOURS DE 3/4 FACE!
Coregrafia si interpretarea: Loraine Dambermont
-un ghid de supravietuire cu simtul umorului
Spectacolul este ultima premiera programata de CNDB in luna aprilie. Nu lipsita de umor, coregrafa belgiana prezinta un solo energic sub forma unui tutorial live, prin care isi dezvaluie cele mai bune abilitati secrete de autoaparare. Performance-ul provoaca virtuozitatea fizica si mentala a interpretei, impingand limitele unui corp constrans intre un maraton de miscari de karate hiper rapide si precizia extrema a propriei sale muzicalitati. Cele 20 de minute se transforma intr-un ghid de supravietuire cu accente de umor, prin miscari indreptate inspre paroxismul autoironiei.
Reverse
REVERSE DISCOURSE Conceptul si coregrafia: Ioana Marchidan
-fragilitate asumata vs forta destructiva a abuzului de putere
„Reverse Discourse” este un spectacol construit ca un discurs inversat, depersonalizat, fragil si intim. Un performance despre politicile corpului in care Ioana Marchidan scurtcircuiteaza memoria corporala colectiva, identificand si aducand la suprafata gesturi adanc inradacinate, cu scopul de a le dezarhiva si descompune printr-o alunecare corporala spre o coregrafie abstracta.
Pe langa productiile internationale, publicul este asteptat in aprilie la CNDB si la alte evenimente. Luna incepe cu (anti)aging, un spectacol-arhiva, in permanenta constructie, creat in 2011 si conceput pentru a avea etape succesive, pe o durata de 30 de ani, pana in 2041. Spectacolul, in coregrafia si interpretarea Madalinei Dan si Alexandrei Mihaela Dancs, este programat pe 2 aprilie. Coreomaniacii, un docufiction performativ in coregrafia Simonei Deaconescu, urmareste cronologic evenimentele care au marcat epidemia de dans din 1518 la Strasbourg si va putea fi vazut la CNDB in 14 aprilie.
anti-aging photo credits Arhiva CNDB Alina Usurelu
„Miercurea lejera – idei afirmate performativ” revine la CNDB intr-o editie speciala, de data aceasta sambata 6 si duminica 7 aprilie. Poate cel mai cunoscut proiect al CNDB si cel care a atras un public numeros in anii in care institutia functiona in cladirea Teatrului National Bucuresti, „Miercurea lejera” este un format initiat si conceput de artistii Eduard Gabia si Maria Baroncea, si prezentat in colaborare cu Paul Dunca/Paula Dunker. Evenimentul functioneaza ca o platforma deschisa in care oricine poate testa, pe scena, ideile pe care le are indiferent de varsta, profesie, studii si pregatire. Scena devine, astfel, un spatiu democratic si accesibil tuturor, care creeaza conditiile pentru intalniri si dialoguri fara granite, dincolo de discipline, medii, experienta.
Evenimentele au loc la CNDB - sala Stere Popescu (Bulevardul Marasesti 80-82).
Mai multe informatii despre programul lunii aprilie se gasesc pe site-ul CNDB.
—
In 2024, CNDB implineste 20 de ani de existenta, fiind singura institutie nationala care are ca misiune principala dezvoltarea culturii coregrafice din Romania si care functioneaza ca producator si gazda de spectacole, asumand totodata misiuni la fel de importante, precum cercetarea, documentarea si arhivarea, dar si dezvoltarea de programe si proiecte de educatie artistica si formare profesionala.
—
Spectacolele internationale sunt co-finantate de Aerowaves si de Europa Creativa.
Proiectul „Miercurea Lejera” este co-finantat prin platforma Theatre in Palm in cadrul Local Theatre Movement.
. | |
|
|