Acum niște ani |
18 decembrie 2024 |
1892 • |
Premiera baletului Spargatorul de nuci de Ceaikovski are loc la "Mariinsky Theatre" în St. Petersburg |
1923 • |
Muzeul Militar National, creat în aprilie 1914 ca sectie militara a Muzeului National al României, a fost transformat în institutie de sine statatoare |
1947 • |
Se naste Steven Spielberg, regizor american ("Jurasic Park", "Lista lui Schindler") |
1970 • |
Premiera, la Bucuresti, a spectacolului cu piesa Acesti nebuni fatarnici, de Teodor Mazilu |
1990 • |
Se semneaza, la Strasbourg, actul prin care România adera la Conventia Culturala Europeana |
|
|
|
|
Viața din Pata Rât, pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. Premiera, pe 10 mai 2024 | | (Arte vizuale) | In seara zilei de 10 mai 2024, pe scena Operei Nationale Romane din Cluj-Napoca, va avea loc reprezentatia unui spectacol inedit de opera contemporana, care vorbeste despre viata comunitatii din Pata Rat. Este vorba despre Waste Side Story, opera-hibrid, in care conlucreaza artisti consacrati ai Operei Nationale din Cluj-Napoca si locuitori din Pata Rat. | Libretul aduce in atentia publicului atat problemele, cat si visele celor peste 2000 de suflete izolate in cea mai mediatizata comunitate de romi din Romania, folosind ca surse documentare chiar marturiile locuitorilor.
Ce mai inseamna integrare pentru aceasta comunitate marginalizata?, Ce inseamna responsabilitate sociala pentru fiecare dintre noi?, Care sunt consecintele unei deportari moderne? – acestea sunt doar o parte dintre intrebarile deschise din Waste Side Story – spectacol de opera contemporana in cadrul Grand Opera Pata Rat.
„Vizibilitatea si asimilarea informatiilor din cadrul comunitatilor de romi sunt esentiale pentru implementarea politicilor si initiativelor care promoveaza incluziunea si ofera oportunitati egale pentru toti membrii comunitatii. Opera are capacitatea de a explora teme universale prin implicarea creatorilor din comunitatile marginalizate si poate contribui la schimbarea perceptiei despre romi, evidentiind bogatia lor culturala si artistica si contracarand stereotipurile negative. Prin intermediul operei, se pot crea conexiuni emotionale puternice si se poate promova intelegerea si empatia intre diferitele grupuri sociale”, a declarat Alexandru (Pepe) Fechete, activist rom, facilitator comunitar.
Comunicat ca proiect in cadrul unui eveniment public organizat la Cluj-Napoca in toamna anului trecut, spectacolul se afla acum in pregatiri intense, fiind un bun exemplu de colaborare dintre societatea civila, mediul cultural, mediul public. Bilete, aici: https://www.bilete.ro/waste-side-story/
„Waste Side Story e despre povesti pe care le aruncam la gunoi pentru ca e mai comod asa. Iar in spatele fiecarei povesti e, de fapt, o viata. Si fiecare viata conteaza.”
- Dan Vasile, regizor
Libretul operei, semnat de actrita si scenarista Mara Carutasu, a luat nastere prin organizarea unor ateliere in cadrul comunitatii, in vederea desfasurarii carora a fost cumparat un container de 36 metri patrati, unde au avut loc discutii cu locuitorii din Pata-Rat.
Muzica spectacolului a fost compusa de doi tineri compozitori germani, Dominik Schuster si Tobias Gröninger, ambii, cu o experienta semnificativa in muzica de film si opera.
Regizorul spectacolului este Dan Vasile, cel care a semnat, de-a lungul anilor, montarea a peste treizeci de spectacole de teatru, atat clasice, cat si contemporane, iar printre interpreti se vor numara solisti si instrumentisti ai Operei Nationale Romane din Cluj-Napoca, precum si reprezentanti ai comunitatii rome locale.
„La Pata Rat, groapa de gunoi a Clujului, vorbim de o necropola a istoriei inscrisa pe dealuri de deseuri de peste 17 hectare. Vorbim de peste 2000 de cetateni clujeni aruncati, la randul lor, la gunoi. Vorbim de povestile care se zbat sa continue pe acest sit.
Una este ceea ce ramane la finalul zilei dintr-unul din cele mai scumpe orase din Romania, Clujul, alta este despre comunitatea de romi care traieste acolo si care e, intr-un fel, ceea ce ramane dupa ce se indeparteaza machiajul social. Pentru aceasta comunitate, societatea manifesta uneori puseuri reciclative, dar niciodata nu elaboreaza o strategie pe termen lung. Waste Side Story e despre povesti pe care le aruncam la gunoi pentru ca e mai comod asa. Iar in spatele fiecarei povesti e, de fapt, o viata. Si fiecare viata conteaza”, a marturisit regizorul Dan Vasile.
Opera Waste Side Story reprezinta un proiect comun, initiat si organizat de Goethe-Institut, Fundatia Alt Art, Opera Nationala Romana din Cluj-Napoca, Fundatia Friedrich Naumann pentru Libertate, cu sprijinul Departamentului pentru Relatii Interetnice din cadrul Guvernului Romaniei.
Spectacolul face parte din cadrul din proiectul Grand Opera Pata Rat (https://gopr.ro/), o initiativa din zona artei angajate social care mizeaza pe auto-imputernicirea comunitatilor marginalizate de la Pata Rat si pe abordarea relatiilor Pata-Cluj prin capacitatea proceselor culturale de a conecta si apropia oameni, de a genera reflectie si dialog, de a crea spatii de intalnire, de a mobiliza energii sociale emancipatoare.
Grand Opera Pata Rat este un proiect finantat prin programul „In Stare de Bine” sustinut de Kaufland Romania si implementat de Fundatia Alt Art alaturi de Goethe-Institut Bucuresti si Fundatia Friedrich Naumann pentru Libertate.
///
Pata Rat, zona situata la sapte kilometri de centrul municipiului Cluj-Napoca, este cel mai mare ghetou din Europa care se afla langa un depozit de deseuri. Este o asezare urbana informala segregata spatial, cu deprivari multiple – mediu toxic, spatiu redus de locuire si lipsa utilitatilor de baza –, unde locuiesc peste 2000 de persoane (peste 70% romi), dintre care peste 1000 de copii. În lipsa implementarii longitudinale a unor politici publice de desegregare, Pata Rat se regenereaza permanent.
. | |
|
|
|
|