HEI – House of European Institutes se redeschide la Timișoara cu o expoziție de celebrare a designului prietenos cu natura! | |
(Arte vizuale) |
Disenadoras (Re)disenando el mundo | Designer(Ele). (Re)proiectand lumea - expozitie de design
Vernisaj: vineri, 7 iunie, ora 19:30
Perioada de vizitare: 7 iunie – 21 iulie. |
HEI – House of European Institutes se redeschide la Timisoara, in Bastion 1, Galeria 1, cu un program curatoriat de expozitii care pun in discutie teme importante la nivel european si care prezinta publicului timisorean noutati artistice din alte state membre UE.
In continuare, misiunea centrului cultural HEI este de a completa dimensiunea europeana si post „Timisoara – Capitala Europeana a Culturii 2023”, printr-un program curatorial de arta implicata social, prietenoasa cu mediul, sustenabila, si prin promovarea incluziunii sociale: expozitiile de anul acesta vor fi accesibilizate pentru persoanele cu dizabilitati temporare si permanente.
In acest context, HEI – House of European Institutes se redeschide vineri, 7 iunie, la ora 19.30, cu vernisajul expozitiei de design Designer(Ele). (Re)proiectand lumea / Disenadoras. (Re)disenando el mundo, curatoriata de Gloria Ruiz si organizata de Institutul Cervantes si platforma FIDO - Feminism in Design Office.
In continuarea serii, de la ora 22:00 publicul timisorean este invitat la petrecerea de redeschidere HEI, in parteneriat cu Launmomentdat. In program: Dj set Mini Zucchinni x Noemi #1.
Expozitia Disenadoras contine o selectie de 12 creatoare spaniole deosebit de relevante in cadrul scenei spaniole de design contemporan, in toate domeniile: design de produs, textil, grafica: Marta Ayala, Eli González, Júlia Esqué, Amalia Puga, Cristina Omarrementería, Ingrid Picanyol, Inés Sistiaga, Verònica Fuerte, Miriam Miguel, Raquel Buj, Silvia Ferpal si Elena Rohner, una dintre pionierele designului din Spania.
Cele 12 designere selectate depasesc limitele creativitatii imbinand cunostinte, tehnici si materiale, iar perspectiva lor asupra lumii si valorile pe care le apara fac ca practica lor creativa sa contribuie la construirea unei realitati noi, mai incluziva si mai durabila.
Disenadoras va putea fi vizitata pana pe 21 iulie, dupa urmatorul program:
Miercuri - Vineri: 16:00 - 20:00
Sambata - Duminica: 14:00 - 20:00
Tururi ghidate conduse de Gloria Ruiz, curatoarea expozitiei:
8 iunie
Ora 16:00: Tur ghidat in limba spaniola cu traducere in limba romana
Ora 19:00: Tur ghidat in limba engleza
Curatoarea expozitiei justifica necesitatea prezentarii unui astfel de continut prin nevoia intoarcerii la design si militeaza pentru un (re)design care are nevoie de lumea in care traim, „o lume aflata in schimbare rapida si pentru care trebuie gasite noi solutii. Trebuie sa mergem mult mai departe decat a face pur si simplu o versiune mai buna a ceea ce exista deja, trebuie sa construim o noua realitate si sa intelegem designul ca pe o activitate care sta la baza tuturor manifestarilor materiale si mentale pe care le folosim pentru bunastarea si dezvoltarea umana”, arata curatoarea Gloria Ruiz.
Continutul expozitiei nu reprezinta o perspectiva de gen. Intentia curatoarei Gloria Ruiz a fost sa ofere vizibilitate lucrarilor designerilor femei. Totusi, ceea ce a stat la baza selectiei a fost calitatea proiectelor, un continut de interes atat pentru un public initiat, cat si pentru unul nefamiliarizat cu designul.
Echipa curatoriala HEI este alcatuita din Tamina Bojoanca – British Council Romania, Pawel Rutkowski – Institutul Polonez, Cristiana Tautu – Fundatia 9. Accesul la toate evenimentele publice HEI – House of European Institutes este gratuit si deschis tuturor membrilor comunitatilor orasului, indiferent de varsta, abilitati, etnie sau orientare sexuala sau gen.
Proiectul face parte din Programul cultural national „Timisoara – Capitala Europeana a Culturii in anul 2023” si este finantat prin programul Legacy Timisoara 2023. Proiectul este organizat in parteneriat cu Municipiul Timisoara, prin Centrul de Proiecte.
. | |
|
|