Producții inedite în 4 secțiuni din competiția internațională Animest.19 | |
(Cinema) |
89 de animatii din intreaga lume se regasesc anul acesta in sectiunile de lungmetraj, scurtmetraj, film studentesc si VR. Una dintre cele mai vaste si diverse selectii de animatii produse in ultimul an va putea fi vazuta in competitia oficiala a celei de-a 19-a editii a Festivalului International de Film de Animatie Animest. |
Intre 4 si 13 octombrie, singurul eveniment cinematografic din Romania care califica filme pe lista candidatilor eligibili la Oscaruri aduce pe marile ecrane din capitala o selectie de filme care depaseste granitele fanteziei si cocheteaza cu cele mai inovative tehnici narative si de estetica. 44 de scurtmetraje animate concureaza pentru Trofeul Animest, in valoare de 2500 de euro, oferit de ICR, iar alte 32 de filme realizate de studentii unora dintre cele mai prestigioase scoli din lume intra in competitia pentru premiul sectiunii dedicate. Competitia internationala de lungmetraj va aduce in premiera in Bucuresti 5 productii autentice, pline de sensibilitate si umor deopotriva. Pe langa acestea, 8 filme VR vor concura si ele pentru un premiu in cadrul sectiunii dedicate. Mai multe detalii despre filmele selectionate in Competitia Oficiala Animest.19 sunt disponibile pe www.animest.ro.
„Competitia Animest 2024 reuneste o colectie de povesti variate ca tematica, tehnici, abordare si realizare, care traseaza harta animatiei din ultimul an, la nivel profesionist si al scolilor de animatie de pe patru continente. Cele cinci lungmetraje din competitie sunt tot atatea perspective asupra relatiilor dintre oameni, asupra timpului, a istoriei, a visurilor utopice si cred ca fiecare isi poate gasi locul printre preferintele spectatorilor Animest.”, a declarat Mihai Mitrica, selectionerul principal al festivalului.
Mihai Mitrica @ Animest (c) Adi Marineci
Descris de criticii de la Screen Daily ca remarcandu-se usor „prin tonul sau inselator de abraziv si prin virajele neasteptate ale povestii”, Ghost Cat Anzu / Anzu, pisica-fantoma (r. Yoko Kuno, Nobuhiro Yamashita) va concura anul acesta la Animest in competitia de lungmetraj, aducand pe ecranele din Romania povestea micutei Karin, abandonata de tatal ei intr-un orasel japonez, unde bunicul sau este calugar. Acesta este momentul in care intra in scena Anzu, un motan-fantoma cu o personalitate capricioasa si magnetica, delegat sa aiba grija de Karin. Animatia a fost inclusa si in competitia oficiala a Festivalului de la Annecy si are un scenariu adaptat dupa manga omonima semnata de Takashi Imashiro la mijlocul anilor 2000.
Anzu, pisica-fantoma (r. Yoko Kuno, Nobuhiro Yamashita)
Celebra carte pentru copii a lui Michael Morpurgo Kensuke’s Kingdom / Regatul lui Kensuke prinde viata in animatia cu acelasi nume regizata de Neil Boyle si Kirk Hendry, un film cu tuse de estetica impresionista si personaje cu care publicul se va putea identifica usor. Selectat deja in numeroase festivaluri internationale (Annecy, Mon Premier Festival, New York International Children’s Film Festival) si avand in palmares multiple premii, filmul spune cu multa candoare povestea unui baiat naufragiat pe o insula indepartata unde va invata lectii vitale despre ordinea naturala a lucrurilor si valorile cele mai importante ale vietii.
Regatul lui Kensuke (r. Neil Boyle, Kirk Hendry)
De la Festivalul de la Venetia, unde a primit premiul pentru cel mai bun film in sectiunea Venice Horizons, ajunge la Animest coproductia Italia-Elvetia Nowhere / Nicaieri (r. Simone Massi), care arata imaginea razboiului prin ochii copiilor. Trei razboaie diferite, trei copii care rememoreaza sacrificiile a trei generatii intr-o saga de familie pe cat de puternica si marcanta, pe atat de poetic transpusa pe ecran.
Pelikan Blue (r. László Csáki)
Tot de la Annecy, dar cu nominalizari si la Zagreb World Festival of Animated Films (unde a primit marele premiu), Tallinn Black Nights Film Festival, Docs Barcelona si Torino Film Festival, vine si animatia ungureasca Pelikan Blue, regizata de László Csáki. Inspirat de ideea producatorilor filmului Son of Saul si folosindu-se de o serie de interviuri realizate in 2010, regizorul reuseste sa compuna un documentar animat unic al carui scop este sa serveasca drept raspuns la o intrebare: cum poate un tanar cu resurse financiare limitate sa traiasca din plin viata? Actiunea se petrece dupa caderea Corintei de Fier, cand calatoriile in afara Ungariei devin posibile si mirajul Europei de Vest ii atrage pe aventurieri, al caror elan este insa oprit de pretul prohibitiv al biletelor de tren.
Nicaieri (r. Simone Massi)
In competitia de lungmetraj Animest.19 se regaseste si animatia multipremiata (Annecy, San Sebastian IFF, Hamburg IFF, Zagreb World Festival of Animated Films - marele trofeu) Sultana’s Dream / Visul sultanei, coproductie Spania-Germania, regizata de Isabel Herguera si descrisa ca avand una din cele mai fascinante estetici ale ultimilor ani. In centrul povestii este Inés, o tanara femeie, regizor de film de animatie, care calatoreste in India pentru a pune capat unei povesti de iubire si descopera o nuvela stiintifico-fantastica feminista scrisa in Bengal in 1905, acest lucru transformandu-i calatoria in una pe urmele taramului utopic al femeilor, „Ladyland”.
Visul sultanei (r. Isabel Herguera)
76 de scurtmetraje se lupta pentru cel mai ravnit trofeu
Unul dintre cele 76 de scurtmetraje selectionate in Competitia Internationala va pleca acasa cu Trofeul Animest 2024, care ii va asigura automat un loc pe lista candidatilor eligibili pentru o nominalizare la Premiile Oscar, acordate de Academia Americana de Film®. Juriul va avea cu siguranta o provocare in a desemna marele castigator, dintr-o selectie care include una din cele mai mari varietati de abordari stilistice de pana acum. Printre acestea se numara si animatii venite direct de pe Croazeta, precum Supersilly (r. Veronica Martiradonna) si Scars We Love (r. Raphaël Jouzea), dar si unele laureate la Annecy, cel mai prestigios eveniment de animatie din lume - Percebes (r. Alexandra Ramires, Laura Gonçalves/ Marele Premiu) si Hurikán (r. Jan Saska / Premiul Publicului).
Cei curiosi sa exploreze noi viziuni din lumea filmului de animatie vor aprecia scurtmetrajele din Competitia de film studentesc, care vin de la cele mai prestigioase scoli de animatie din lume. Selectia de anul acesta include nu mai putin de 32 de filme scurte studentesti, de la 15 scoli, printre care Gobelins, La Poudrière, Royal College of Art, NFTS (National Film and Television School), CalArts, FAMU sau MOME. Doua dintre ele au fost deja remarcate pentru originalitatea lor la Festivalul de la Cannes - Bunnyhood (r. Mansi Maheshwari / Un certain regard) si Annecy - Carrotica (r. Daniel Sterlin-Altman / Crystal for student film).
„Diversitatea stilurilor de animatie, caracteristica incontestabila a competitiei Animest, este o calatorie prin aproape toate modalitatile grafice ale filmului de animatie contemporan. Sunt povesti mai dense sau mai relaxate, realiste sau pur fanteziste, unele clasice, altele greu de incadrat, unele militante, altele intime confesiuni redate sub forma documentarelor animate. Le multumim tuturor realizatorilor care ne-au trimis bijuteriile lor animate si ne-au impartasit povestile lor. E o responsabilitate de fiecare data cand tragem linie si incheiem selectia competitiei, dar si un privilegiu de a aduce pe ecranele din Bucuresti o asemenea bogatie de filme.”, a mai completat Mihai Mitrica.
Cel mai bun film VR va fi ales din 8 productii inovative
Printre cele 8 titluri selectate in competitia oficiala se numara si cateva prezente si in selectiile altor mari festivaluri internationale, precum Venetia, recunoscut pentru selectie competitionala de filme VR, considerata una din cele mai puternice si valoroase din intreaga lume.
Astfel, direct de la Venetia, in premiera nationala, la Animest.19, iubitorii de animatie si nou se vor putea imersa in universul prezentat in Oto’s Planet (r. Gwenael François), unde Oto si Skippy, animalul sau de companie, isi traiesc linistiti vietile pana cand acestea sunt perturbate de cosmonautul Exo, cand nava acestuia se prabuseste pe micuta lor planeta. Din acest moment totul ia forma unei povesti despre coabitare, conflict si reconciliere, in timp ce Oto si Exo invata cum sa navigheze in noua lor existenta comuna.
Oto’s Planet (r. Gwenael François)
Tot de la Venetia, unde a primit la editia anterioara Premiul Special al Juriului in sectiunea dedicata, vine si Flow (r. Adriaan Lokman), alaturi de invitatia de a experimenta o suita intreaga de fragmente din viata unei femei, portretizate prin dansul curentilor de aer. O alta productie VR care va impresiona prin interactivitatea sa, dar si prin empatie este Emperor (r. Marion Burger, Ilan J. Cohen) - o incursiune emotionanta prin creierul unui tata care sufera de afazie.
Mai multe detalii despre filmele incluse in Competitia Internationala Animest.19 sunt disponibile pe www.animest.ro. Pentru a savura experienta completa de festival, cu acces la toate proiectiile din programul editiei, iubitorii de film de animatie pot revendica unul dintre abonamente disponibile pe platforma Eventbook.
***
Festivalul Animest este un proiect al Asociatiei Animest, cofinantat de Programul MEDIA al Uniunii Europene si de Administratia Fondului Cultural National.
Parteneri institutionali: Institutul Cultural Roman, Institutul Francez si Ambasada Frantei, Instituto Cervantes, Institutul Italian de Cultura din Bucuresti, Forumul Cultural Austriac, Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale”, Animation Festival Network
. | |
|
|