Acesta este inceputul unei ghicitori populare care desemneaza usa, umila usa de umila casa taraneasca. Cea pe care acum inspiratul pictor Ion Anghel o preschimba in eroul unei expozitii de rara originalitate.

Tanarul artist, care si-a dobandit laurii academici cu un doctorat dedicat obiectului, face din obiectualitatea cea mai modesta o autentica opera vizuala. 

La trei ani dupa o remarcabila expozitie din cuhnia Mogosoaiei, Ion Anghel dovedeste cu asupra de masura ca o coborare spre stratul taranesc al civilizatiei noastre poate si trebuie sa fie, mult dincolo de preluarea simpla a motivului plastic, o apropiere conceptuala. Caci la nivelul conceptului imi apare randuirea a numeroase usi de casa din satele de campie si de deal ale Buzaului si Prahovei, de la Plopeasa de sus ?i Jilava, de la Puchenii olarilor si Ratestii cei cu manastirea pictata acum aproape doua veacuri de pitarul Nicolae Teodorescu; acel nivel in care exista o certa magie a portii, veghind nasteri, casatorii si morti ale satenilor, din generatie in generatie.

Usile lui Ion Anghel tin, intr-un fel, de minimalismul unei arte povera autohtone, convocand obiectul taranesc care primeste o haina moderna. intre geamurile usilor s-au asezat, iarasi taraneste ziare, dar si plante, iar autorul descoperind, cu revolta, vechi tiparituri bisericesti aruncate la gunoi, le salveaza expunandu-le aici ca pe niste pretioase tablouri populare.

Insa, pe vechiul lemn salvat si el, Ion Anghel adauga, pictate cu o imediatete evidenta, ba siluete geometrice de sfinti in care s-au infipt table ruginite sau siluete pereche a Mortii cu coasa de aur, ba conturul de diavol prabusit in iad si purtand ironic masca de carnaval, ba un sir de unelte din gospodaria fiecarui taran, ba cuceritoarea imagine a unui licorn ecvideul fermecat amintit in scrierile vechi drept „monoteros”.

Ion Anghel care a copilarit in universul unor asemenea case cu usi de poveste se dovedeste a fi un deschizator de porti spre universul cel mai simplu si cel mai romanesc al „istoriei tarii prin cei mici” spre a cita in incheiere cuvintele marelui Iorga.