Scoala din Ticera este o realitate la Muzeul ASTRA. Este vorba despre o scoala din lemn descoperita intr-un sat parasit din Muntii Apuseni, judetul Hunedoara si reamenajata in spatiul numit Etno Tehno Parc din Muzeul ASTRA. Pentru cateva ore, insa Noaptea Europeana a Muzeelor, pe 16 mai, va transforma sala de clasa intr-o sala de ... cinema (la propriu!)
De Noaptea Muzeelor, la Scoala din Ticera vor avea loc proiectii de film intre orele 19:00 si 22:00. Decorul este unul deosebit: rechizite vechi, mobilier din lemn si manuale de acum 100 de ani. Startul va fi dat de filmul „Rudaria” (Studiourile ASTRA Film), proiectat intre orele 19:00 – 20:00. Urmeaza „Drumul unei biserici” (Studiourile ASTRA Film) intre orele 20:00-21:00 si "Cetati fortificate”(Asociatia Mioritics), intre 21:00 si 22:00.
Actiunile C.N.M. ASTRA sunt posibile cu finantarea Consiliului Judetean Sibiu.
Backround INFO
Complexul mulinologic de la Rudaria se intinde pe o lungime de 2-3 km pe Valea Rudariei si este cel mai mare complex de mori de apa din sudul Europei. Atat drumul de acces, cat si morile au fost reabilitate cu sprijinul Muzeului Astra din Sibiu si au fost introduse in patrimoniul national.
Biserica din Dretea a fost construita in anul 1672 si este cel mai vechi monument aflat in colectia muzeului. Arhitectura este asemanatoare cu alte constructii de gen din nordul Transilvaniei, prezentând si o influenta a stilului gotic adaptat insa arhitecturii populare românesti. Pictura interioara expresiva este cea care individualizeaza insa monumentul. Desi executata in prima parte a secolului al XVIII-lea, la cateva decenii distanta fata de constructia bisericii, se foloseste de amintirea inca vie, probabil, printre localnici a vremurilor tulburi de la sfarsitul secolului XVII-lea cand Imperiul Otoman se afla pentru ultima data in ofensiva in Europa Centrala.
Bisericile fortificate transilvane sunt specifice satelor sasesti si secuiesti situate in sud-estul Transilvaniei. Sub acest titlu sunt inscrise in lista Patrimoniului Mondial sapte localitati (Biertan, Calnic, Dârjiu, Prejmer, Saschiz, Valea Viilor, Viscri) a caror trasatura comuna este pastrarea structurii si imaginii istorice. Transilvania, regiune din centrul Romaniei, a dobandit, de-a lungul istoriei sale, un peisaj cultural specific dat de convietuirea romanilor, maghiarilor si sasilor.
. |