Expozitia Loc si Vis va cuprinde lucrari inspirate de locul copilariei artistului, experientele personale din desele calatorii de studiu, sinteza unei intense activitati de creatie si de cercetare.
Muzica si pictura... armonie, gama, acord cromatic, dominanta, termeni ce atesta inrudirea. O stare poetica poate genera muzicalitate picturii, iar frumusetea lumii picturalitate sunetelor. Revenirile cu gandul la o ”vesela gradina cu pomi roditori si mandri feciori...", nostalgia fata de primii ani de intalnire cu lumea, cu locul, cu fiintele, cu plantele, sunt tot atatea merinde ce au dreptul de a se intrupa in sunet sau culoare, in forma si ritm. ”Si a binecuvantat Dumnezeu ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca in ea S'a odihnit El de toate lucrurile Sale... ”. Tot astfel ne este data lumina cu cele sapte culori si universul sonor cu sapte sunete fundamentale, iar noi purtam pretutindenea puritatea celor sapte ani ai primei copilarii, cu aura anilor de atunci, de acasa. Neasemuita sensibilitate enesciana ne este deseori o referinta. Constantin Flondor
In deschiderea expozitiei vor lua cuvantul Mihai Sarbulescu si Maria Pasc, curatorul expozitiei.
Evenimentul expozitional “Loc si vis” este organizat de Contemporanii si Institutul Cultural Roman si face parte din Bucurestiul Creativ, care se desfasoara in cadrul Festivalului International George Enescu. Expozitia poate fi vizitata in perioada 09 septembrie – 10 octombrie 2015, de marti pana vineri intre orele 12.00–20.00, sambata de la 11.00–19.00, la Galeria Galateca, Str. C.A. Rosetti nr. 2-4, Bucuresti.
________________________________
In 2015, evenimentele tematice din Bucurestiul Creativ pornesc de la compozitia „Impresii din copilarie” de George Enescu. Au fost incurajate abordarile interactive, in care publicul este implicat activ in procesul de descoperire a lui George Enescu si a muzicii sale prin orice mijloace creative, fiind in acelasi timp binevenite si acele proiecte in care publicul este spectator la aceasta descoperire. Pe langa aceste evenimente tematice, organizate in urma unui apel de proiecte, pe aceeasi harta a Bucurestiului transformat de magia Festivalului Enescu intra si o serie de evenimente care au loc in piete, inclusiv Piata Festivalului, in galerii de arta, precum si in alte sali de spectacol.
. |