Instalatia va fi expusa in cinci locatii emblematice pentru Bucuresti, locuri in care trecatorii vor fi invitati sa se fotografieze, intruchipand astfel ideea de Bucuresti. Fotografiile vor fi printate pe loc sau pot fi accesate pe pagina de Facebook a galeriei, unde vor fi incarcate ulterior.
Proiectul are la baza un concept marcat de eclectism, intocmai caracterului Bucurestiului, iar cele doua personaje vor alatura mai multe simboluri si elemente reprezentative pentru oras, redate in tehnici textile.Participantilor li se vor inmana obiecte-suvenir, traiste si brose. Unul dintre obiectivele proiectului este de a facilita accesul la evenimente interactive inedite realizate prin tehnici neconventionale care reprezinta Bucurestiul, de a promova obiectivele culturale din Bucuresti, astfel publicul larg din Bucuresti si din strainatate va constientiza potentialul cultural al orasului.
Traseul itinerant este reprezentat de locuri emblematice ale Bucurestiului, dupa cum urmeaza: pe data de 18 septembrie la Festivalul de muzica alternativa desfasurat la Gara Baneasa, incepand cu ora 17:00; in zilele de 19 si 20 septembrie in Piata George Enescu, intre orele 16:00 si 19:30, in cadrul Festivalului George Enescu; cu ocazia Noptii Albe a Bucurestiului, pe 19 septembrie, in Centrul Vechi – la Hanul Gabroveni si in fata Bancii Nationale, incepand cu ora 21:00. in restul perioadei, intre 21 septembrie si 15 octombrie, instalatia se va gasi in incinta Elite Art Gallery, disponibila pentru fotografiere.
Nascut ca o necesitate emergenta, proiectul denumit „I am Bucharest” incearca in primul rand sa revizuiasca relatia „arta-privitor/consumator/ spectator”, acesta din urma devenind in proiectul nostru parte componenta a produsului artistic. Ca o varianta a evenimentelor de tipul happening-ului, performing, instalatii supradimensionate sau alte genuri de exprimari in care vizitatorul participa la lucrarea de arta, aducand propriul aport in intregul concept regizat de catre artistul vizionar, fiind parte a creatiei, I am Bucharest incearca sa depaseasca barierele dintre opera de arta, produsul vizual si spectator, instaurand o noua posibilitate: fiecare poate fi Bucuresti. Proiectul pleaca de la motivatia de implicare a publicului in procesul de constientizare a ideii ca un oras este reprezentat inainte de toate de oamenii care fac parte din respectiva comunitate. Ne dorim sa oferim oportunitatea de a stimula intr-un mod creativ publicul, printr-o metoda care apeleaza la arta si ludic, pentru a atrage atentia asupra problematicii ridicate de asumarea apartenetei la comunitatea bucuresteana, intr-o nota pozitiva.
Acest proiect este finantat de ARCUB, in Programul “Esti Bucuresti” si este dezvoltat si implementat de Elite Art Gallery, sub egida ELITE ART Club UNESCO. Prin aceasta initiativa, Elite Art Gallery isi afirma puternic implicarea in dezvoltarea potentialului cultural local, activitatea expozitionala a galeriei avand in portofoliu numeroase proiecte de arta vizuala, expozitii itinerante, tabere si programe de mecenat.
. |