In creatia lui Ioan Delamare Atanasiu realitatea si interpretarea libera a acesteia se suprapun, sub semnul grafismului, pana la identificare. Rezultatul artistic apartine insa unei cu totul alte zone decat celei care transpare din perspectiva enuntata: este vorba despre naratiuni simultane. Timpul a fost in mod voit suprimat, ca de altfel orice relatie de cauzalitate din ceea ce vedem, lumea care se instaureaza prin trimful si intru exaltarea liniei apartinand exclusiv vizualului. Avem de-a face cu un discurs pseudo, ori poate meta iconografic. Componenta onirica se impleteste cu cea anecdotica, in spiritul unor legi de compozitie care isi afla toate cheile de lectura si parolele la vedere. Ceea ce conteaza este intregul, in conditiile in care partile componente au tendinta de a-si negocia individual ierarhia. Universul lui Atanasiueste fara solutie de transcendere prin mijloace interne, din punctul de vedere al interpretarilor de factura literara. Compozitiile sunt insa puternice, iar ideile instaurate prin eludarea asociatiilor libere din interpretare, coerente. O grafica ce va stimula intelectual, chiar cu pretul disconfortului, care va genera intrebari mai degraba decat sa ofere raspunsuri, totul sub egida unei maniere de abordare vii, inconfundabile.