Cand stai, rapit de visuri, in seara-nsangerata
De toamna, langa mine, si gandul tau l-ascult,
El o poveste-mi spune de-o tara departata –
Povestea lui traita in vremea de demult.
O, da, erai amicul lui Phidias odata,
Si compunand o oda mergeai incet-incet
Spre casa lui cea alba de arta-nfrigurata,
Iar eu eram o sclava venita din Milet.
Era aceeasi seara de toamna-nsangerata,
Sa te privesc ramas-am pierduta-n colt de drum,
Iar ochii tai pe ochii-mi s-au pironit deodata
Si mi-ai suras atuncea surasul tau de-acum.
Mia Frollo – Avatar (Din volumul Flori de flacari, 1923)
Lasă un răspuns