Orchestra Romana de Tineret dirijata de Cristian Mandeal va sustine un nou turneu spectaculos in perioada imediat urmatoare, in cadrul proiectului Anului Centenar "Romania in lume", pentru a marca Deschiderea sezonului cultural Romania-Franta prin trei concerte ce se vor desfasura la Bucuresti, Paris si Basel intre 28 noiembrie si 2 decembrie. Din motive de sanatate, marele pianist Radu Lupu nu va putea participa la acest proiect, asa cum a fost prevazut initial. Primul concert este programat la Ateneul Roman pe 28 noiembrie de la ora 19, iar programul va contine George Enescu – Rapsodia I in La major, Saint-Saens – Concertul pentru pian si orchestra nr. 2 si Ceaikovski – Simfonia “Manfred”. Acelasi program se va canta pe 30 noiembrie 2018, ora 20:30, la Grande Salle Pierre Boulez a Filarmonicii din Paris. Al treilea concert al turneului va avea loc la Basel pe 2 decembrie, de la ora 20, la Basel Musical Theater.
Pianistul care il va inlocui pe inegalabilul Radu Lupu face parte din galeria celor mai stralucitoare talente pianistice ale generatiei sale. La Bucuresti si la Paris, Concertul nr. 2 pentru pian si orchestra de Saint-Saens va fi interpretat de fenomenalul Fazil Say, cunoscut publicului roman datorita prezentei sale de neuitat la Festivalul International “George Enescu”.

Cu sprijinul Ministerului Culturii si Identitatii Nationale in cadrul proiectului Anului Centenar "Romania in lume" si Deschiderea sezonului cultural Romania-Franta.

Pentru informatii detaliate legate de activitatea Centrului National de Arta „Tinerimea Romana“ si de Orchestra Romana de Tineret puteti accesa www.tinerimearomana.rosau https://www.facebook.com/CentrulNationalTinerimeaRomana/
Lasă un răspuns